A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti, a fost odată o găinuşă roşie care trăia într-o fermă, cu puişorii ei.
Avea şi trei prieteni: raţa, câinele şi pisica. Într-o bună zi, în timp ce ciugulea prin ţărâna din curte, a găsit un bob micuţ de grâu. L-a observat cu atenţie. Nu se pricepea să-l semene singură, aşa că s-a hotărât să le ceară sfatul celor trei prieteni.
- Mă poate ajuta careva dintre voi să semăn bobul acesta de grâu?
Numai că prietenii ei erau foarte leneşi!
- Nu pot, acum dorm! - a minţit-o raţa, închizând ochii.
- Nici eu! - a spus pisica şi a căscat lung.
- Eu nici atât! - a lătrat câinele.
Găinuşa roşie şi puişorii ei au semănat bobul. A încolţit şi a ieşit o tulpiniţă verde şi frumoasă.
Mai târziu, s-a copt şi a căpătat o frumoasă culoare aurie. Era gata de cules.
- Cine mă ajută la secerat? - a întrebat găinuşa roşie.
- Eu nu pot - a spus raţa, înainte să se scufunde.
- Nici eu - a adăugat pisica, gata să plece.
- Eu sunt la ora mesei! - a mârâit câinele şi-a fugit cu osul.
Atunci, găinuşa şi puişorii au secerat singuri tulpina. A venit apoi momentul de a despărţi bobul de pleavă.
- Cine vrea să treiere bobul cu mine?
- Nu voi fi eu! - a răspuns raţa şi a prins cu ciocul o râmă.
- Nici eu! - a adăugat pisica, prea ocupată cu urmărirea unui şoarece alb.
- Iar eu, nici atât! - a insistat câinele.
Găinuşa şi puişorii au trebuit să se descurce singuri. Grâul era gata de măcinat!
- Cine vrea să macine grâul? - a întrebat găina.
- Îmi pare rău dar pescuiesc! - a spus raţa scufundându-se in baltă.
- Eu prefer să rămân lânga foc - a tors pisica.
- Eu trebuie să păzesc casa - s-a lăudat câinele, de după gardul fermei.
- Vedem noi ce vom face! - a spus găinuşa fără să se supere.
Fără să mai stea pe gânduri, a plecat să macine grâul. Făina a fost gata îndată, acum nu mai lipsea decât să frământe pâinea!
- Vreţi să faceţi pâinea cu mine? - a întrebat găinuşa roşie.
- Eu nu! - a spus raţa.
- Nici eu! - a spus pisica.
- Eu nici atât! - a zis batjocoritor câinele.
- Nu contează - a replicat răbdătoare, găinuşa roşie.
Din nou, nu s-a putut baza decât pe harnicii ei puişori. A amestecat făina cu apa, ca să pregătească aluatul. L-a introdus apoi, în cuptor, şi foarte curând o delicioasă aromă s-a răspândit în toată curtea. Pâinea era gata. Călduţă, aştepta, doar, ca cineva să o guste.
- Cine vrea o bucăţică din pâinea aceasta delicioasă?
- Eu! - a strigat raţa.
- Şi eu! - a răspuns pisica entuziasmată.
- Nici pe mine să nu mă uitaţi! - a lătrat câinele.
Atunci, găinuşa roşie s-a supărat.
- Nimeni nu s-a deranjat să mă ajute la semănat, la secerat, la treierat sau la măcinat grâul. N-am putut să contez pe niciunul dintre voi când a trebuit să frământ aluatul! Nu veţi primi nicio firimitură din această delicioasă pâine!
Întreaga familie s-a aşezat la masă. Raţa, pisica şi câinele se uitau cu jind, pe fereastră, cum găinuşa cea roşie şi puişorii ei se delectau cu felii aurite şi groase de pâine! Ce hrană grozavă! Fiţi siguri că niciodată nu mai mâncaseră o pâine atât de bună!
Gânduri din fotoliu
Unul dintre cei mai iscusiţi povestitori români, scriitorul Ion Creangă, foloseşte deseori, în scrierile sale, un foarte înţelept proverb: “La plăcinte înainte, la război înapoi!”. Vă daţi şi singuri seama că i se potriveşte ca o mănuşă poveştii noastre! Niciunul dintre aşa-zişii prieteni ai găinuşei nu au vrut să o ajute la complicatele treburi “agricole”, dar, când pâinea a fost gata, tare ar mai fi vrut să se înfrupte din ea! Vă las pe voi să hotărâţi dacă găinuşa cea roşie a procedat corect închizându-le uşa în nas leneşilor ei tovarăşi!
“Cu astfel de prieteni, nu-ţi trebuie duşmani” spune o zicătoare înţeleaptă din sud…Cu siguranţă, asta şi-a zis şi găinuşa, învăţând că, în viaţă, e mult mai bine să te bazezi pe propriile tale puteri, aşa firave cum sunt, decât să speri la ajutorul falşilor prieteni…
