Spiritul Timpului” – România & „the USA”

Spiritul Timpului” – România & „the USA”

Dan Pavel Publicat la: 20-12-2017 România este unul dintre puținele state criticate oficial de către administrația Donald Trump pentru derapajele democrației. Este un paradox: critica se petrece în Epoca Trump, în care democrația americană se confruntă cu cea mai gravă criză de la WW II încoace. Săptămânal, se fac noi pași în direcția subminării democrației de către un președinte care a pierdut votul popular. Pe plan internațional, administrația Trump este dezavuată de liderii democratici (în ultimul episod, premierul britanic Theresa May). US Congress desfășoară o anchetă privind amestecul serviciilor secrete rusești (FSB și GRU) în alegerile prezidențiale americane, în favoarea lui Trump. Comisia specială condusă de R. Mueller (fostul director al FBI) anchetează aceleași nereguli. Scandalul poate fi mai mare decât Watergate! Trump însă poate să iasă întărit din investigație. Tocmai în această perioadă tulbure s-au trezit liderii României să întărească relația specială cu the USA. Poate fi un bumerang strategic. Parțial, comunicatul State Department sesizează criza politică din România, unde forțele de la putere și din opoziție nu au ajuns la un consens privind reglementările puterii judecătorești. Din punct de vedere al consolidării democratice, România se află mult sub standardele unei Americi în criză democratică și pe drumul deconstruirii sistemului internațional realizat de Woodrow Wilson și întărit în ultimele șapte decenii. Legile justiției trebuie să fie rodul unui contract social între putere și opoziție, între guvernământ și societate. Coaliția PSD-ALDE vrea să corecteze disfuncționalități provocate de vechea guvernare celei de-a treia puteri în stat, însă unele dintre soluții sunt în favoarea actualei puteri. Există însă o mare problemă: nu este treaba Departamentului de Stat al SUA să se amestece în procesul legislativ din România! Și nici a ambasadorului SUA! Este o eroare grosolană, repetată de mai mulți ambasadori, încurajată din oportunism de către fostele guvernări; niște simpli funcționari de la State Department tratează România ca pe un stat bananier, o neocolonie. De altfel, la trei zile după comunicatul de la State Department, presa americană a anunțat că Trump este extrem de iritat de Rex Tillerson, the Secretary of State, personaj dubios, care are vechi legături cu Rusia și Putin; Casa Albă ar fi demarat planul de înlocuire a sa cu Mike Pompeo, directorul CIA. După două zile, Trump anunța că era vorba despre fake news. La fel a spus și înainte de eliminarea lui Steve Bannon. State Department este acuzat că funcționează sub standarde: nu au fost înlocuiți ambasadori nominalizați de Obama; în puncte-cheie decizionale nu au fost nominalizați experți. Dacă va fi o reformă, State Department trebuie să corecteze una dintre deficiențele legate de România: calitatea diplomatică a ultimilor ambasadori a fost pusă sub semnul întrebării de amestecul partizan în dubioasa politică autohtonă. Este în interesul național al României să beneficieze de umbrela de securitate NATO și de relația strategică specială cu SUA. Însă corectarea deficiențelor democratice din țara noastră prin presiune externă este contraproductivă; după cum soarta alegerilor americane nu trebuia decisă de amestecul extern al Rusiei. Nu trebuie acceptată presiunea din partea unui stat aflat într-un deficit democratic grav, condus de cel mai contestat lider din istoria SUA. Corectarea deficiențelor majore ale democrației românești trebuie făcută prin luptă politică, alegeri, implicarea societății civile în forme complexe și eficiente de participare politică, inclusiv o prezență masivă la vot. Protestele și manifestațiile nu sunt suficiente, mai ales după alegeri. Ar trebui să existe mii de grupuri de interese și de presiune care să apere și să promoveze interesele celor mai active și mai defavorizate categorii profesionale, sociale, de afaceri, comunitare. De la America democratică descrisă de Tocqueville ar trebui să învățăm că soliditatea democrației depinde de modul în care asociațiile voluntare ale cetățenilor își impun voința asupra instituțiilor birocratice ineficiente ale statului. Tot în America, după alegerea lui Trump, societatea civilă a renăscut. Și el va fi respins, în ultimă instanță. Sursa foto: Orem City Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Cartea mea a apărut, în sfârșit! (Dan Pavel)

Am fost onorat de prezentările făcute de Ana Blandiana și Stelian Tănase, pentru Grajdurile lui Augias. Rituri de purificare în postotalitarism. Chiar am avut noroc că a fost lansarea ieri, la prânz, pentru că seara Ana Blandiana a plecat în Mexic. De ce Ana Blandiana și Stelian Tănase? Pentru că îi admir de ani de zile pentru modul extrem de serios în care se afirmă ca scriitori. Ei chiar scriu tot timpul și publică frecvent (și mă refer la cărți), ceea ce îmi doream și eu. Poate că voi reuși de acum încolo să-mi termin cărțile. Ana Blandiana este unul dintre cei mai inteligenți cititori pe care i-am întâlnit în viață. A citit cartea mea din scoarță în scoarță și a înțeles mizele ei, imensul travaliu. Numai un mare scriitor poate să fie un cititor atât de profund. Ana Blandiana este o mare poetă, dar citește enorm istorie, cărți de politică, și face parte dintre puținii intelectuali care au influențat profund politica din această țară. Ana Blandiana și Romulus Rusan au fost cele mai importante surse pentru ”<> O istorie analitică a Convenției Democratice”, ei au fost insideri, iar fără Alianța Civică ar fi fost imposibilă victoria Convenției Democratice, în 1996. Cu Stelian Tănase am fost alături în cea mai importantă zi politică din viața mea, pe 21 decembrie 1989, la baricada de la hotel Intercontinental. Cu el am creat peste câteva săptămâni revista 22, a Grupului pentru Dialog Social. Apoi am creat împreună prima revistă de științe politice din România, Sfera Politicii. Stelian spune că Grajdurile lui Augias este cea mai bună carte a mea. Multumesc pentru apreciere. Dar socotesc că nu există o ierarhie, iar nici o altă carte nu poate fi mai bună decât Bibliopolis. La fel de bună, da. Multumesc Editurii Polirom, Grajdurile lui Augias este cea de-a cincea carte pe care o public la aceasta prestigioasă editură. Îi multumesc în special lui Adrian Șerban, care a moderat prezentarea de ieri. Îi multumesc de asemenea lui Giuliano Sfichi redactorul de carte, precum și doamnei Ema Stoleriu.

CORNELIU COPOSU interviu cu Dan Pavel

În ianuarie 1990, la sediul Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD), am făcut interviul cu președintele partidului, Corneliu Coposu. A apărut în nr.2, 1990, al revistei ”22”, pe care tocmai o înființasem, împreună cu Stelian Tănase, sub numele ”Partidul celor 71 de procente”. Fotografia a fost făcută de fotoreporterul Aurel Gârbovu, fostul meu coleg de la ”Viața studențească” și ”Amfiteatru”, unul dintre primii ziariști profesioniști pe care i-am angajat la ”22”. El a surprins inspirat șocul meu în momentul în care l-am cunoscut pe cel mai important om politic apărut după căderea comunismului. Coposu vorbea altfel și se comporta altfel, de parcă venea de pe altă planetă. Oricum, provenea dintr-o altă istorie și începuse să facă istorie, la capătul unui calvar de decenii, în care nimeni nu-i mai acorda nici o șansă. Am cunoscut multe personalități și personaje politice, în România, prin Europa sau în America, dar Corneliu Coposu a fost cel mai important om politic pe care l-am întâlnit. Am scris cartea despre Convenția Democratică inspirat în mare parte de întâlnirile din acei ani... Titlul interviului cu Corneliu Coposu era o referință la alegerile furate de comuniștii români, la ordinul comisarului sovietic Vîșinski. A fost extrem de provocatoare prima întâlnire, când am ajuns la PNȚCD, toți țărăniștii spuneau că era revista lui Silviu Brucan (el acordase sediul pentru GDS, în fosta clădire a unei organizații coordonate de Nicu Ceaușescu). Mi s-au oferit vreo șapte-opt nume cu care să fac interviu, din conducerea PNȚCD, dar eu am refuzat și am spus că nu plec de acolo decât dacă fac interviu cu șeful partidului. După nu știu câte ore, Corneliu Coposu m-a invitat în biroul său, unde nu erau nici mese, scaune, mobilier. A fost inceputul unei relații extraordinare, pentru că am avut parte de încrederea unui om care în acel moment îmi povestea despre faptul că era în continuare urmărit de foști securiști (citește interviul). Liderilor țărăniști le-am spus că ideea interviului nu venise de la GDS - de altfel, după publicarea interviului, anumiți ghedesiști (care s-a dovedit ulterior că erau foști colaboratori ai diferitelor instituții comuniste totalitare) mi-au reproșat că am făcut interviul cu acest ”reacționar”, ”pușcăriaș”, numit Corneliu Coposu, iar nu cu unul dintre liderii FSN. Le-am răspuns liderilor țărăniști că era pur și simplu ideea mea, că socoteam că reapariția partidelor istorice și a foștilor deținuți politici reprezenta cel mai important lucru petrecut după schimbarea de regim politic, iar în plus șefii GDS-ului îmi acordaseră mână liberă să fac revista. De altfel, eram la vremea aceea primul și singurul angajat al GDS, ajutat de colegi care făceau voluntariat, nici nu am avut salariu multă vreme, toți ceilalți aveau jobul lor, la fel ca înainte de revoluție. A fost primul interviu al lui Corneliu Coposu în câteva decenii, de la arestarea și condamnarea lui la închisoare. Ulterior, am republicat interviul în volumul Dan Pavel, ”Cine ce și de ce? Interviuri despre politică și alte tabuuri” (Iași: Polirom, 1998), care cuprinde interviuri cu americani (printre altele cu directorul CIA, fostul meu profesor din America), români, și un român-american (Vladimir Tismăneanu).

Gheorghe Vîrtosu: What is the Meaning of Life? BY EXCELLENCE REPORTER ON MARCH 1, 2017 • https://excellencereporter.com/2017/03/01/gheorghe-virtosu-what-is-the-meaning-of-life/ Myriads of questions flood in and out of our personal space twenty four hours a day, seven days a week. Each of these questions is fundamentally important within its own time-frame, and the answer inadvertently aims at being as coherent and definitive as possible. In fact, this is the very reason which makes questioning/ being questioned a normal state of affairs, irrespective of the field in which we seek to ask questions and find answers, irrespective also, of the subject or the object in question. When it comes to questioning in religion and science, you’ll be forgiven for believing that a third world war is on the verge of breaking out at any point. The instance extends in a slightly milder form to younger or older children whose parents are faced with all sorts of questions: some simple and innocent, others poignant and complicated. Grown-ups would usually dig themselves out of such sticky situations by either oversimplifying the issue at hand, or by defaulting to answers that their own parents presented them with back in their childhood. Interviews are another classic example of questioning. Although highly revealing in terms of public exposure, these sort of instances would only scratch the surface without going beyond a certain level as they target to build up (or bring down!?) a more or less one-sided image of the person, rather than intrude in the very fabric of their consciousness. In this respect, questions are more like random acquaintances wandering in and out of our lives without really touching us. Yet, there is a question which has always challenged stereotypical answers: “What is the meaning of life?” Confronted with it, all the predetermined answers fall short, and most likely the majority of people, if not all, have had to ask themselves it, and consequently attempt a genuine, unequivocal answer. For this is, without doubt, an essential question which does not allow for lateral thinking, or avoidance techniques. It draws you to your most intimate self and invites to soul-searching meditation. You can’t run and you can’t hide! In many ways, it is a moment of awakening as all the ready-made answers do not fit the pattern any more. You take a deep breath and suddenly realise that all the other questions and answers have disappeared, and the void around you resembles the undistinguished waters from the beginning of the universe. Willingly or reluctantly, you snap out of your daily routine, trying to think out of the box: plunging in unknown waters on the premise that you swim or sink is not an option. Hard-line logic and action won’t suffice! In need of more than a traditional widely-accepted answer, you surrender yourself for a while to the peace and quiet around you. Yet, a second too long within the silent state, might rob you of the possibility of ever having the right answer in your grasp…How has it come to that? Ironical as it seems, trying too hard to produce a meaningful answer might lead to the same result as not searching for an answer at all! The transition between self-oblivion and full consciousness usually proves mind-blowing; everyday logic will only lead you astray through the maze of mundane and randomness. It feels like childhood again, playing at hide-and-seek as you guess your way around guided by half-clues and imaginary signs. Only this time it is all in your head: the answer alludes you just as you are working it out and a sense of sheer helplessness lures at the edges of your consciousness. You start doubting that you have ever been in possession of an answer, be it nothing more than the figment of your imagination! Finding yourself at a loss of words and action, you turn to the comforting knowledge of the world around, which you’ve acquired so far! You take a stroll through the meadow of all the familiar things, neatly set in boxes and labelled by your consciousness. From amongst all the beautiful facts about the world around, however, you find yourself unable to pick out one which could stand alone, apart from all the others. Even the most glorious thing you can think of loses its edge when separated from its surroundings, just as the surroundings appear less than they used to be. Taken out of its original environment, even the most splendid masterpiece loses all intended meaning and sense which vanish like smoke in thin air. For what is, after all, the meaning of life? It would be far too easy to dismiss the question by qualifying it as too difficult to answer. Moreover, we are all experts in philosophy and sport, so why not giving it a go, anyway?! Truly difficult questions to answer would be “How many stars are there in the sky?”, “What are the boundaries of the Universe?”, or “When is Death’s birthday?” For that matter, it would be a great breakthrough if we could finally determine which one was first: Life or Death? On answering all those big questions I’d rather err on the side of caution: never say never; it’s been known for the human mind to have come up with some amazing answers quite a few times so far! Compared with all of the above, our question, despite the complexity it unleashes, comes across as a natural one in the order of things. It sparks up a compelling need to reach out for the divine which, when fused by a sound reasoning power, brings up an overflow of emotion equalled only by the cataclysmic proportions of an erupting volcano. How could I sum up that reaction? I am an independently thinking form of life, no greater than a tiny cell when compared to the Universe and yet, for the finite time of my existence, I have the potential of being “larger than life”. That approach gives me an inkling into the way I should be looking at this question. By its very nature, the human mind has a proclivity towards overcomplicating things, rather than oversimplifying them. My opinion is that a “one-size-fits-all” kind of answer will never be possible in this case, but what do I know? The human kind may well surprise us all in the centuries to come as they put together the ultimate answer! One collectively shared experience of all people is the continuum which we commonly call our train of thought. Each individual thought is enough to define the meaning of life at the particular time when it occurs, but a whole and complete answer would be made up by all those thoughts put together. That seems like a paradox in itself as the unique nature of the meaning of life is made up of the infinite multitude of thought and emotion. Some might say it is very much like an intangible ray of sunlight which travels through the Universe and has no beginning and no end. By this stage, I am willing to admit that I have no simple and straightforward answer to the question “What is the meaning of life?” All I really have is the present moment – a second – the quintessential holder of the meaning of life. Singular and unique, this tiny building block of a life-time can epitomise the meaning of life just like one divine word brought the Universe into being at the beginning of times. We often get lost in our own game as we play God with the world around: we name things, we baptise time and split it into seconds, minutes, hours…It’s nothing but an attempt to suit ourselves and break down the big notions to small bits of information which we later on use as instruments and measuring sticks. Take, for example, that Eureka moment when an artist first discovers a new colour and calls it something. To the artist, that very second must feel like grabbing the meaning of life with both hands to never let it go again. Soon afterwards, the new colour develops into countless nuances and hues, which, again, marks a ground-breaking moment in the artist’s life. In the same way, a musical note must sound heavenly glorious to a musician’s keen ear, and yet, it is nothing compared to the perfect symphony – the pinnacle of a life-time’s work… Looking to define the meaning of life through numbers, colours, sounds doesn’t seem to cut it. By the end of it, we’ve reached no valid answer, instead a strange feeling of being lost is lingering on…Hacking through the overgrowth of our own thoughts and ideas, we try to make our way back to the basics: why are we here and where are we going to when our time comes to an end? Hardly had we grown to like it here, and we’ve got to leave… The answers to all these questions are directly related to a possible solution to our problem and until we have worked them out, we cannot venture to give a definite reply as to what the meaning of life is. Spreading ourselves thin in presumptions won’t help much, either. It’s living in the moment which fills us with purpose and eventually allows us to fulfil our destiny. Moving on with the flow and making every second count seems the only way forward, but defining the meaning of life itself remains as allusive and volatile as putting a label on time itself and its passing: simply impossible… *** ~Gheorghe Vîrtosu, a Romanian writer from Moldova. Author of “A Little Frog’s Heart” Series (85 volumes, out of which 10 have already been published and translated into English, Spanish, French, Russian and Italian) currently adapted for screen in an animated series entitled Froggy Heart, in collaboration with the American producer Jeffrey Scott. Copyright © 2017 Excellence Reporter Donate 5 Original Romanian contribution: Gheorghe Vîrtosu: Care este sensul vieții? ghNoian de întrebări auzim în fiecare zi, în fiecare ceas. Desigur, la momentul oportun, fiecare întrebare pare esențială, iar răspunsul se dorește a fi coerent, decisiv. De asta ajungem să tratăm întrebările ca pe ceva firesc: e normal să adresezi și să ți se pună întrebări, e normal să oferi și să aștepți răspunsuri. La orice domeniu am face referință, la orice ființă ne-am raporta, totul se rezumă la întrebări. În domeniul religiei sau al științei, avem de-a face cu un adevărat război al acestora. Ca să nu mai vorbim de avalanșele de întrebări naive ale copiilor, ajunși la vârsta de ce-urilor. Te cobori la mintea lor, nu aprofundezi prea mult ce le spui, consideri că e suficient să le răspunzi pe înțelesul lor și treci mai departe, ca și cum ai fi pe pilot automat. Sau trebuie să răspunzi solicitării de a da un interviu, cu alte cuvinte, satisfaci curiozitatea cuiva. Nu raportezi neapărat aceste întrebări la tine, la sinele tău, la nivelul tău de interes, de conștiință. Pur și simplu constați că, inocente sau răscolitoare, „criminale” sau dătătoare de viață, întrebările și răspunsurile vin și pleacă din viața noastră, ca și cum ar trece pe lângă noi. Și totuși când ți se pune întrebarea „care este sensul vieții”, tot mecanismul acesta atât de „automatizat” pare să aibă parte de un declic. Chiar dacă nu există om în această lume care să nu se confrunte la un moment dat cu această problemă, ea rămâne, pare-se, cea mai importantă întrebare a omenirii. Este ceva ce te atinge în mod direct. Nu mai ai cum să te ascunzi; nu ai cum să nu te apleci asupra ei cu gravitate. Este o întrebare existențială. O existență din care faci tu însuți parte. Te identifici cu ea. Te oprești din cursa oarbă și brusc conștientizezi că respiri, că celelalte întrebări și răspunsuri au dispărut, deși până în acel moment te copleșeau. E ca și cum ai ajuns la malul oceanului și ești nevoit să te oprești din maratonul tău pentru a găsi soluții să îl traversezi, soluții care în creierul tău iau forma unui pod sau a unei nave salvatoare… În niciun caz nu pășești mai departe, nu te arunci în valuri, pentru că riști să te îneci. Este exact postura în care te situează propria-ți conștiință, când te vezi nevoit să oferi răspunsul la această întrebare. Ai nevoie de o pauză. Dar îți dai seama că, cu cât această pauză este mai lungă, cu atât ea se adâncește, capătă dimensiunile unei prăpastii, devenind insuportabilă. De ce? Pentru că insistând în a găsi neapărat un „sens”, spre a putea oferi un răspuns cât mai demn de apreciere, care să „nu te facă de rușine”, te trezești naufragiat pe niște tărâmuri ale gândirii care, paradoxal, sunt total lipsite tocmai de… sens! De unde gândurile tale erau mascate până atunci de infinite întrebări și răspunsuri ce ajungeau să acopere întreaga existență, întregul univers, când iei pauza aferentă pentru a găsi răspuns la întrebarea legată de sensul vieții tale, deși faci parte din ea, te trezești că te-ai rătăcit, că îți sunt limitate gândurile, că te întorci înăuntrul tău și te pierzi prin labirinturi de nepătruns, nemaigăsind nimic. Gândurile tale loiale nu mai pot zbura liber, ci se ancorează de tavanul creierului, pentru că tu nu poți găsi răspunsul. Ești tulburat: parcă aici era răspunsul, îl știam! Când de fapt nu e decât un inventat joc de-a v-ați ascunselea, cu o himeră, prin labirinturile creierului tău. Cu ceva ce nu a existat niciodată, nici măcar ca rod al imaginației tale! Da, înaintea ta ți se înfățișează o întreagă „poieniță” a cunoașterii, îngrijită chiar de tine însuți, cum ai știut tu mai bine. Toate frumusețile sunt la îndemână, însă realizezi că nu poți culege una dintre ele, fie ea și cea mai frumoasă, considerând că este reprezentativă pentru această poieniță, considerând că ea este esența, că ea oferă sens. De ce? Pentru că nici ea nu ar însemna nimic fără restul poieniței, dar nici poienița nu ar mai fi la fel fără ea. Oricât de valoroasă ar fi o piesă dintr-un ansamblu, scoasă din contextul care o pusese în valoare nu mai reprezintă nimic. Sensul, oricare ar fi el, dispare tocmai atunci când consideri că l-ai prins, că l-ai descoperit, că l-ai identificat. Ca o Fata Morgana. Care este așadar sensul vieții? Nu putem spune că, iată, e cea mai dificilă întrebare. Nu! La filozofie, ca în sport, pare că ne pricepem toți. Dificil ar fi să răspundem exact câte stele sunt pe cer, sau care sunt limitele universului, sau, de ce nu, să menționăm ziua aniversară a Morții. Pentru că e o mare enigmă să aflăm cine s-a născut mai întâi: Viața sau Moartea? Dar poate creierul uman ar putea face chiar și aceste calcule la un moment dat. Întrebarea noastră sună cât se poate de firesc: Care este sensul vieții? Sună atât de inocent și atât de complex totodată. Pare scânteia divină din noi, însă în contact cu imensitatea minții umane capătă dimensiunile explozive ale unui vulcan. Cum aș putea concluziona? Sunt ființă vie, fărâmă din această viață. Sunt de nivelul unei celule în raport cu existența și totuși, pentru un interval limitat, capăt infinitele dimensiuni ale vieții însăși. Exact în același mod se poate raporta și răspunsul nostru la această întrebare, pentru că mintea noastră, creierul uman este mult mai capabil să complice decât să simplifice. Personal, nu cred că omul va fi în stare vreodată să formuleze un răspuns pentru a defini sensul a ceva ce este un sens în sine. Dar poate că evoluția noastră ca ființe umane ne va conduce vreodată spre asemenea posibilități! Dispunem de gânduri nelimitate, fiecare în parte capabil să definească în felul său sensul vieții, o definiție mai complicată ca alta. Deci nu suntem în stare să oferim acestei întrebări un singur răspuns la fel de inocent și complex în același timp. Ar trebui să putem îngloba întreaga viață într-o singură clipă! Ceea ce și-ar găsi imediat contrazicere, pentru că cei mai mulți consideră viața eternă asemenea luminii unei raze de soare, fără început și fără de sfârșit. Ceva ce există din veșnicie și conduce către veșnicie. Nicidecum nu ar raporta eternitatea vieții la dimensiunile unei clipe. Consider deci că nu poți răspunde într-o propoziție simplă la întrebarea „Care este sensul vieții”, pentru că sensul a tot ce ni s-a dat se raportează la o singură clipă. Infimă, dar atotcuprinzătoare. Este clipa în care vezi totul, indiferent de cât înseamnă acest „tot”. Pentru că un singur cuvânt poate întruchipa universul, după cum o singură clipă poate întruchipa întreaga viață. Dimensiunile date de noi sunt simple instrumente, iluzorii și acestea, în timp ce ne jucăm de-a Creatorul. Dăm nume lucrurilor și ființelor, botezăm secundele, orele, anii, considerăm că am descoperit sensul vieții atunci când definim o culoare, dar mai apoi nu ne ajung peneluri și imensități de pânze pentru a da naștere altor mii și mii de nuanțe, care logic s-ar traduce în tot atâtea „sensuri” ale vieții. Cu siguranță descoperirea primei note muzicale putea fi interpretată ca un frumos sens al vieții pentru cineva, dar apoi mintea, inima, infinita căutare a condus omenirea spre simfonii îmbătătoare pentru auz, care au umbrit valoarea primei note… Deci nu așa se definește sensul vieții; nu acordând dimensiuni, culori, valori ce ne conferă nouă un anumit confort, în „visul” în care ne aflăm, ușurându-ne astfel existența. Dimpotrivă, căutările acestea continue nu fac decât să ne macine. Căutând cu atâta înfrigurare, nici noi neștiind ce, ne trezim că nici nu mai știm ce-i cu noi, nu mai înțelegem de ce ne naștem și de ce murim. Devenim captivi propriului hățiș, pe care îl țesem din cele mai periculoase capcane, născocite de propria noastră minte. Nu mai știm de unde am venit și de ce trebuie să părăsim acest loc, dacă abia ne-am adaptat și am învățat să îl îndrăgim? Unde plecăm și de ce? Până nu vom afla răspunsuri la aceste întrebări, nu vom putea răspunde la întrebarea „Care este sensul vieții?”. Da, avem tot dreptul să ne dăm cu părerea. Însă cu cât ne disipăm mai mult în a găsi interpretări, ne îndepărtăm mai mult de adevăratul răspuns, evidențiindu-ne în acest fel neputința, limitările specifice statutului nostru de ființe umane. Vom căuta fără liniște, în timp ce sensul vieții, clipa despre care vorbim, se va afla chiar sub ochii noștri. Sensul vieții ar avea deci dimensiunea unei clipe; ca urmare, răspunsul la întrebarea „Care este sensul vieții” trebuie să se încadreze în aceeași dimensiune a unei singure clipe. Ceea ce nimănui nu i-a reușit până acum vreodată… *** ~Gheorghe Vîrtosu, scriitor de origine română, din Republica Moldova, autor al seriei „O inimă de Broscuță” (85 de volume, dintre care 10 volume tipărite și traduse în engleza, spaniola, franceza, rusa și italiana), în lucru, serialul animat, adaptare după „O inimă de Broscuță”, Froggy Heart, în colaborare cu scenaristul Jeffrey Scott (SUA). www.adenium.ro/o-inima-de-broscuta Copyright © 2017 Excellence Reporter SHARE THIS:

Nominalizații OT 2016: Tudor Crețu, categoria Literatură

Tudor Crețu (n. 1980) a absolvit Facultatea de Litere, filosofie și istorie a Universității de Vest, secția jurnalistică-engleză și este doctor în filologie cu prima teză susținută la Universitatea de Vest din Timișoara despre literatura narcoticelor (Narcoliteratură. Tipologii de narcomani, 2012). Tudor Crețu este unul dintre cei mai importanți scriitori ai generației sale, având o carieră literară pe măsură: a debutat în revista Orizont (2000), iar în volum, cu Dantelăriile Adelei (2001). Alte volume publicate: Obiectele oranj (2005), Omul negru (2008), Developări literare (studii critice, 2011) s.a. Din 2011, este directorul Bibliotecii Județene Timiș.

A fost nominalizat pentru categoria Literatură în baza activității susținute de inițiere și organizare de festivaluri și proiecte care au ca scop principal promovarea lecturii și a literaturii. În 2016, a avut loc cea de-a cincea ediție a Festivalului Internațional de Literatură „LitVest”. Tudor Crețu și colaboratorii săi de la Biblioteca Județeană Timiș au reușit să-l organizeze anual, fără întreruperi, atrăgând de fiecare dată un public larg și divers spre literatura contemporană, în special prin intermediul lecturilor publice. „LitVest” a contribuit considerabil la câștigarea titlului de Capitală Europeană a Culturii (2021) de către Timișoara. În plus, lecturile publice reunind peste 500 de persoane reprezintă experimente social-literare inedite, nemaifiind organizate până acum nicăieri în lume manifestări de acest gen la o asemenea anvergură: „Concentrica” (mai 2016), picnicul urban de lectură „Pătura care citește” (iunie 2016), „Literatura intră-n joc” (lecturi în licee, proiect demarat în cadrul „LitVest” 2016) s.a. votează pe www.oameniitimpului.ro

Nominalizații OT 2016: Elif Memet, categoria Tinere valori

Elif Memet (n. 1997) a absolvit Liceul Internațional de Informatică din Constanța; a fost invitată la Casa Albă, în urma clasării pe un loc fruntaș la un concurs de eseuri organizat de Gulen Institute Youth Platform din Statele Unite ale Americii. Eseul ei, care răspundea în 2000 de cuvinte la întrebarea „Cum se poate eradica sărăcia globală de către cetățenii lumii?”, a fost desemnat cel mai bun din Europa și al treisprezecelea pe glob. A fost șefă de promoție în 2015 la același liceu, iar acum este studentă la Columbia University. A fost medaliată cu aur, apoi cu bronz la Olimpiada Internațională de Proiecte de Mediu, premiată la concursurile NASA, finalistă la Concursul Național de Vorbire în Public în limba engleză, cel mai tânăr Ambasador Bloomberg din lume s.a.m.d. În noiembrie 2013, a organizat primul club de pregătire a elevilor și studenților pentru conferințele simulatorii ale Organizației Națiunilor Unite. În martie 2014, a fost singura elevă de liceu din lume acceptată la dezbaterile simulatorii ale ONU – Harvard World Model United Nations.

Nominalizarea pentru categoria Tinere valori se justifică prin performanțele extraordinare din anul universitar 2015-2016. În calitate de studentă la Columbia University, a fost aleasă de laureatul Premiului Nobel pentru economie, Joseph Stiglitz (2001), pentru a-i coordona cercetarea în inegalitate economică. Elif Memet este singura studentă din anul I care reușește acest lucru. Cercetarea nu este singurul domeniu de activitate a tinerei, în această perioadă ea ocupând funcția de Ambasador al Colegiului Columbia, făcând parte din Columbia Energy Club, Columbia Financial Investment Group, Lion Fund (fondul de investiții al Universității); este membră a comitetului Columbia Club of New York, cel mai tânăr membru al Consiliului de Afaceri Româno-American, coordonatoarea Ligii Studenților Români din Străinătate – filiala SUA și asistentă personală a prințesei Marina Sturdza. votează pe www.oameniitimpului.ro

Voteaza Oamenii Timpului tau! START VOT: 50 de finaliști în competiția pentru Trofeele „Oamenii Timpului”

www.oameniitimpului.ro START VOT: 50 de finaliști în competiția pentru Trofeele „Oamenii Timpului” Campania „Oamenii Timpului” anunță cele 50 de nume și proiecte care intră în competiția finală pentru cele 10 trofee ale categoriilor Literatură, Arte, Educație și cercetare, Societate civilă, Diplomație publică, Memorie și istorie, Jurnalism, Tinere valori, Sănătate și Antreprenoriat. Pe data de 15 octombrie s-a încheiat perioada în care au putut fi făcute din partea publicului propuneri pe platforma oameniitimpului.ro. Acestea, în număr de aproximativ 600, au intrat într-un proces riguros de selecție în cadrul redacției revistei de cultură contemporană „Timpul”, iar membrii Juriului Național au ales din dosarele transmise câte cinci nominalizați pentru fiecare categorie. La fel ca la edițiile precedente, finaliștii vor putea fi susținuți prin vot online (în perioada 10 noiembrie – 5 decembrie). Juriul Național se va întruni la Iași pe data de 16 decembrie pentru a desemna cei 10 câștigători ai trofeelor „Oamenii Timpului”. „Nominalizările de anul acesta oglindesc perfect extinderea la nivel național a Campaniei «Oamenii Timpului»”, consideră prof. univ. dr. Daniel Şandru, președintele Juriului Național. „Când, în 2013, am alcătuit primul Juriu Național, ne-am gândit la misiunea de a încerca pe viitor să identificăm valorile și proiectele din toate comunitățile românești, iar faptul că am ajuns la acest moment ne arată că am procedat corect, dezbrăcând de orice urmă de provincialism campania «Oamenii Timpului». Parcurgând nominalizările, veți descoperi reprezentată întreaga Românie, în toată diversitatea acesteia. Cei 10 câștigători vor fi aleși de juriul pe care am onoarea să îl prezidez exclusiv pe baza realizărilor acestora din anul inclus în monitorizare, nu vom avea o competiție între regiuni și nici nu trebuie privită în acest fel. Îi felicităm pe toți cei care au ajuns în postura de a fi nominalizați, aceștia fiind selectați în urma unor proceduri riguroase ale redacției revistei de cultură contemporană „Timpul” și, mai apoi, în urma deciziei membrilor juriului fiecărei categorii în parte. Nu în ultimul rând, mulțumim publicului platformei noastre online, care și anul acesta a răspuns provocării și a transmis foarte multe propuneri”, a mai precizat prof. univ. dr. Daniel Şandru. Gala „Oamenii Timpului” va avea loc pe 17 decembrie 2016, în Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” și va fi transmisă în direct de Realitatea TV. Juriul Național al Campaniei „Oamenii Timpului”, ediția a III-a, are următoarea componență: Radu Vancu (poet, eseist, traducător) – Literatură; Cătălin Sava (jurnalist cultural, muzicolog) – Arte; Ioan-Aurel Pop (academician, rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca) – Educație și cercetare; Raluca Știrbăț (pianistă, președintele Societății Internaționale „George Enescu” din Viena, inițiator al salvării Casei lui George Enescu de la Mihăileni) – Societate civilă; Constantin Chiriac (președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu) – Diplomație publică; Mioara Anton (cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române) – Memorie și istorie; Nicolas Don (jurnalist francez de origine română) – Jurnalism; Beatrice Rancea (manager interimar al Operei Naționale Române București) – Tinere valori; Alexandru-Vlad Ciurea (președinte de onoare al Societății Române de Neurochirurgie, membru titular al Academiei de Științe Medicale din România) – Sănătate; Bogdan Pițigoi (omul de afaceri) – Antreprenoriat. Președintele Juriului Național este Daniel Şandru, director onorific al revistei de cultură contemporană „Timpul”, Secretar de Stat, Coordonator al Departamentului Centenar, Cancelaria Primului-Ministru. Cei 50 de finaliști din cadrul Campaniei „Oamenii Timpului”, împărțiți în cele 10 categorii, sunt: Pentru categoria LITERATURĂ au fost nominalizați: • Tudor Crețu (Timișoara), în baza activității susținute de inițiere și organizare de festivaluri și proiecte care au ca scop principal promovarea lecturii și a literaturii. Organizarea Festivalului Internațional de Literatură „LitVest” (ediția a cincea în 2016) a contribuit la câștigarea titlului de Capitală Europeană a Culturii (2021) de către Timișoara; • Daniel Vighi (Timișoara), pentru inventivitatea cu care reușește să compună o frescă a Banatului și să experimenteze o tehnică a montajului în cadrul Trilogiei Corso fără a pierde vreuna din temele majore ale celor trei volume extrem de divers construite; • Livia Cotorcea (Iași), pentru prodigioasa activitate de traducător, modul activ de promovare a valorilor literare, precum și de publicarea unui număr important de studii critice, articole și eseuri despre cultura rusă; • Mircea Cărtărescu (București), datorită succesului pe plan internațional de care se bucură opera sa, fiind unul dintre cei mai traduși scriitori de limbă română; • Mircea Mihăieș (Timișoara), datorită realizării volumului Ulysses, 732. Romanul romanului, considerat prima încercare în România de a face o istorie exhaustivă a celei mai celebre cărți de proză scrisă în engleză în secolul XX. Pentru categoria ARTE au fost nominalizați: • Alexandra Conunova-Dumortier (Chișinău), datorită succesului la nivel internațional și implicării în societatea civilă prin intermediul fundației sale, VitArt, care derulează proiecte axate pe terapia prin artă; • Sorin Purcaru (Iași), datorită activității din 2016, având expoziții de pictură, sculptură sau lucrări grafice în Bacău, Târgu Jiu, Chișinău, în sediul Parlamentului European, Germania s.a.; • Marian Augustin Ioan (București), pentru realizările din domeniul arhitecturii sacre, acesta proiectând Catedrala Arhiepiscopală și Regală cu necropolă de la Curtea de Argeș, construcție finalizată în 2016; • Remus Azoiței (Londra), nominalizat în baza prodigioasei activități artistice din 2016, an în care a susținut concerte în România, Turcia, Liban, Republica Moldova sau Marea Britanie; • Lucian Nastasă-Kovács (Cluj-Napoca), pentru că a reușit să revitalizeze activitatea Muzeului de Artă și să îl transforme într-un adevărat pol cultural al Clujului, deschizându-i porțile spre publicuri noi. Pentru categoria EDUCAŢIE ŞI CERCETARE au fost nominalizați: • Viviana Grădinaru (Pasadena), datorită rezultatelor obținute în domeniul optogeneticii, cea mai nouă tehnică de manipulare și studiu a celulelor nervoase, dezvoltată la Caltech, și pentru că în 2016 a descoperit o metodă de a modifica un virus care să transporte gene în celulele din sistemul nervos; • Sergiu Pașca (Stanford), datorită descoperirilor din domeniul neurobiologiei, cercetările sale fiind un pas important în direcția unei mai bune viziuni și a unor tratamente noi pentru tulburările psihiatrice; • Corneliu Birtok Băneasa (Timișoara), pentru inventarea „deflectorului termic”, aparat care reduce pierderile de putere ale motoarelor pe timp de vară, din cauza temperaturilor ridicate; • Elif Memet (Constanța), pentru implicarea în coordonarea cercetării în inegalitatea economică a laureatului Premiului Nobel pentru economie, Joseph Stiglitz (2001), Elif fiind singura studentă de anul I care reușește acest lucru; • Cătălin Brahonschi (Piatra Neamț), datorită responsabilizării și implicării tinerilor în viața cultural-artistică a comunității, prin intermediul Asociației „Tinerii de azi, generația de mâine” (TAGMA). Pentru categoria SOCIETATE CIVILĂ au fost nominalizați: • Ciprian Ciocan, Fundația Comunitară Sibiu, pentru crearea Fondului „Științescu”, proiect dedicat educației alternative, implementarea programului de finanțare „Științescu Sibiu 2.0”, inițierea SemiMaratonului din Sibiu în 2016, un eveniment sportiv de strângere de fonduri pentru cauze din comunitatea locală; • Alina Vasea, Asociația „Dăruiește Aripi” (Constanța), datorită proiectului „Dăruiește primul zâmbet”, care a vizat scăderea ratei mortalității infantile neonatale prin reconstrucția și modernizarea Secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți și a Compartimentului de Prematuri din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța; • Marian Damoc, RYMD (Bacău), pentru implementarea proiectelor „strONG” (2015 -2016) și „Ask the Locals!” (2015-2017), prin care a cercetat imaginea generală a sectorului nonguvernamental din Bacău și și-a propus creșterea accesibilității cetățenilor la resursele Uniunii Europene; • Lucia Cucu, ANTEM (Republica Moldova), datorită proiectelor „Instruire lingvistică pentru minoritățile naționale din Republica Moldova” (2008-2016) și „Integrare cu respect pentru diversitate – învățarea simultană a limbilor română și găgăuză” (2015-2017); • Centrul Rațiu pentru Democrație (Cluj-Napoca), datorită implicării echipei în proiecte precum „Combat THB”, „Cetățenie activă”, „Clubul de Debate” sau „Toleranță și conviețuire”. Pentru categoria DIPLOMAŢIE PUBLICĂ au fost nominalizați: • Cornel Ban (Boston), unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai României în domeniul economiei politice, prezintă argumente originale și inovative în Ruling Ideas. How global neoliberalism goes local (Oxford University Press, 2016), lucrare cu o miză centrală în actualul context economic global; • Constantin Necula (Sibiu), pentru că a devenit o sursă de inspirație și una dintre cele mai influente voci ale Bisericii, prin conferințele și dialogurile pe diferite teme susținute în toată țara; • Vasile Găman (Neamț), datorită perpetuării istoriei și tradiției din satul natal, Lunca, comuna Vânători, locuința sa găzduind muzeul „Vasile Găman”, care deține peste 3 000 de obiecte, unelte, costume populare, icoane pictate pe lemn sau medalii din al Doilea Război Mondial; • Adrian Ghenie (Baia Mare), pentru că a devenit anul acesta unul dintre cei mai importanți ambasadori ai artei și culturii românești, cu licitații la Londra, New York s.a., tablourile sale fiind evaluate la sute de mii sau milioane de euro; • Iordan Gheorghe Bărbulescu (București), pentru inițierea în România a unor cursuri despre instituțiile, politicile și procesul decizional al UE și extinderea programelor de studii dedicate cercetării Uniunii. Pentru categoria MEMORIE ŞI ISTORIE au fost nominalizați: • Smaranda Vultur (Timișoara), pentru eforturile constante depuse pentru promovarea istoriei orale și a antropologiei și pentru demararea proiectului de digitalizare a arhivei personale, un gest istoric și cultural important pentru studierea metamorfozelor identitare prin care a trecut Banatul în ultimul secol; • Victor Neumann (Timișoara), datorită realizării unei lucrări despre istoria și particularitățile Banatului care reunește pentru prima dată contribuții ale unor istorici români, sârbi și maghiari (Istoria Banatului. Studii privind particularitățile unei regiuni transfrontaliere); • Metin Omer (Constanța), pentru implicarea în derularea unor proiecte importante pentru păstrarea și promovarea valorilor identitare ale comunității tătare; • Tudor Sălăgean (Cluj-Napoca), datorită implicării în restaurarea bisericilor de lemn cu pictură interioară din Cizer și Petrindu, monumente istorice înscrise în patrimoniul UNESCO; • Radu Gabriel Dumitrescu (Craiova), nominalizare susținută de activitatea de cercetare a materialului numismatic și medalistic prezent în istoria poporului român. Pentru categoria JURNALISM au fost nominalizați: • Paul Radu (București), pentru realizarea unor investigații jurnalistice transfrontaliere în domeniul crimei organizate (partener în România al „Panama Papers”, inițiator și coordonator al „Clear Cut Crimes”, #BahamasLeaks s.a.); • Flavius Baican (Timișoara), nominalizare susținută de realizarea emisiunii de televiziune Minunatele povestiri ale navetistului bănățean, prin care, timp de 10 ani, a promovat satele și orașele bănățene; • Oana Ciucă (Sibiu), datorită promovării jurnalismul cultural independent prin proiectul editorial Capital Cultural, prima revistă online de cultură din Sibiu; • Gabriela Baiardi (Iași), pentru activitatea centrată pe evocarea problemelor actuale ale societății românești; • Ruxandra Hurezean (Cluj-Napoca), datorită implicării în recuperarea și păstrarea memoriilor unor comunități care se confruntă cu pericolul dispariției (sașii transilvăneni). Pentru categoria TINERE VALORI au fost nominalizați: • Tamás Imets (Miercurea Ciuc), pentru inventarea unui dispozitiv multifuncțional controlat de undele cerebrale care poate îmbunătăți viața persoanelor imobilizate și cu cu dizabilități; • Theodor Matican (Craiova), pentru rezultatele obținute ca ciclist paralimpic la diverse competiții, dar și pentru calificarea la Jocurile Olimpice de Iarnă din Coreea de Sud (2018); • Elif Memet (Constanța), pentru implicarea în coordonarea cercetării în inegalitate economică a laureatului Premiului Nobel pentru economie, Joseph Stiglitz (2001), Elif fiind singura studentă de anul I care reușește acest lucru; • David Alexandru (Iași), pentru implicarea sa în acțiunile caritabile în beneficiul copiilor săraci din Kenya; • Adrian Conete, Tudor Popa, Diana Canghizer, Miruna Gafencu, Alex Simion (București), pentru crearea ochelarilor Mitra, care, printr-un ansamblu de senzori, pot ajuta o persoană nevăzătoare să se deplaseze în siguranță. Pentru categoria SĂNĂTATE au fost nominalizați: • Adrian Săftoiu (Craiova), pentru implicarea în analiza micromediului din tumorile tractului digestiv sau a procedurilor terapeutice minim invazive care le înlocuiesc pe cele clasice chirurgicale; • Ionuț Poinăreanu (Constanța), datorită implicării în creșterea calității actului medical în România prin dezvoltarea unui model de investigare a tumorilor maligne prin intermediul unor tehnici moderne de diagnosticare; • Constantin Tuleașcă (Lausanne), datorită rezultatelor obținute în domeniul radiochirurgiei, una dintre cele mai rare supraspecializări din lume; • Mihai Netea (Nijmegen), datorită rezultatelor obținute în domeniul cercetării sistemului imunitar, descoperind că sistemul imunitar înnăscut al omului este adaptativ și poate fi „instruit”; • Marius Moga, Cezar Ionuț Călin, Ileana Mariana Mateș, Mihnea Cosmin Costoiu, Augustin Semenescu, Cătălin Gheorghe Amza (București), datorită realizării unui sistem revoluționar de protezare care permite o recuperare mult mai rapidă a utilizatorului decât o proteză clasică. Pentru categoria ANTREPRENORIAT au fost nominalizați: • Sorin Sîrbu și Andreea Pașoi Sîrbu – E-Twow Electric Mobility (Craiova), pentru producerea și comercializarea trotinetelor electrice pliabile E-Twow, cel mai economic vehicul din lume; • Laura Anton – No Limit Network (Craiova), pentru coordonarea Asociației No Limit Network, care reunește tineri cu dizabilități ce confecționează și vând online bijuterii handmade; • Oana Stan – TECHIR (Techirghiol), pentru dezvoltarea afacerii de valorificare a resurselor minerale din Lacul Techirghiol prin produse cosmetice și antireumatice; • Dan Drăghici – Drăghici Dental, Junior Clinic și Safra Dental Club (Iași), datorită creșterii considerabile a cifrelor de afaceri din cadrul celor trei business-uri conexe din domeniul medicinei dentare pe car ele conduce; • Zsombor Benkö – Kontrastwege (Miercurea Ciuc), datorită inovației aduse pe piața românească prin introducerea unei surse alternative de biomasă, salcia energetică. Campania „Oamenii Timpului” este un proiect al Asociației Revistei Timpul și beneficiază în 2016 de o recunoaștere extraordinară din partea unora dintre instituțiile-emblemă ale României. ASR Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei Române, a acordat Înaltul Patronaj Galei „Oamenii Timpului”. De asemenea, Campania „Oamenii Timpului” RO+ beneficiază de patronajul Ministerului Culturii. Producătorul Campaniei „Oamenii Timpului” este Editura Adenium. Biroul de Presă „OAMENII TIMPULUI” www.oameniitimpului.ro promovare@oameniitimpului.ro Telefon: 0040 (232) 277 998 0040 (753) 560 440