De ce nu pot?
De ce nu pot să tac şi să aştept, atâta vreme cât ÎNŢELEG că limbajul este atât de sărac, bun pentru a vorbi despre lucruri, dar atât de insuficient pe măsură ce te intorci spre sine, spre liniştea sufletului?
De ce nu pot pune în cuvinte ceea ce am întâlnit?
De ce nu pot sa înţeleg că lucrurile cele mai semnificative rămân nerostite, pentru că nu cunoaştem îndeajuns limbajul tăcerii?
De ce nu pot să nu cer nimic, ci doar să aştept în linişte, acea sincronizare de la inimă la inimă, conştientă fiind că ceea ce este important se comunică numai sub aceasta formă?
De ce nu pot să învăţ arta de a rămâne în linişte împreună cu cineva care este inundat de adevăr, fericire, frumuseţe… dar nu le poate spune?
De ce nu văd lucruri atât de evidente?…..
Adriana Nazarciuc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu