ÎNCERCAREA SULTANULUI HARUN AL KEBAL
written by at 2013-03-23
Încercarea sultanului Harun al Kebal
Când Harun al Kebal a ajuns pe tronul de sultan, a auzit o voce care îi spunea:
"Harun, în tinereţe, norocul te va părăsi timp de şapte ani. Încercarea aceasta va începe la timpul potrivit, dar se va sfârşi doar când vizirul sultanului îţi va trage o palmă".
Într-o zi, pe când ducea un sac cu aur, unul din catârii lui Harun al Kebal a fost înghiţit de nisipul deşertului, cu tot cu comoară.
- Au început cei şapte ani de încercări! a exclamat.
Harun al Kebal şi-a cumpărat atunci, un caftan vechi şi un miel. Şi-a pus caftanul, a omorât mielul şi şi-a trecut intestinele lui peste cap, ca să-şi schimonosească chipul şi să nu fie recunoscut. A plecat apoi, în lume.
Tot mergând şi mergând, ajunse într-un oraş. Se opri dinaintea tarabei unui vânzător de gogoşi şi-i ceru de lucru:
- De acord - îi răspunse vânzătorul -. Scoală-te mâine dimineaţă, pregăteşte gogoşile şi aşteaptă-mă.
Harun a făcut gogoși atât de bune, încât s-au vândut mai bine ca niciodată. Încet, încet, patronul s-a îmbogăţit, iar averea lui provenea numai de la cerşetorul căruia îi spunea Baldí.
- Ascultă-mă, îi spuse într-o zi. Ar trebui să te însori, dar mai înainte, trebuie să te speli şi să-ţi pui nişte haine ca lumea pe tine.
Îl trimise să se spele la fântâna aflată chiar sub palatul sultanului. Dupa ce s-a asigurat că nu-l vedea nimeni, Harun şi-a scos caftanul şi straiele lui de aur au strălucit în lumina răsăritului. Apoi, a lepădat băşica de miel, arătându-şi chipul, frumos ca soarele. Chiar atunci, fiica cea mai mică şi mai frumoasă dintre cele şapte fete ale sultanului, s-a ivit la fereastra palatului. Îi văzu chipul lui Harun şi dragostea îi inundă sufletul. Din ziua aceea, nu şi-a mai putut lua gândul de la tânărul văzut la fântână. Cum nu îndrăznea să-i spună nimic tatălui ei, s-a dus la un bătrân înţelept care, după ce a ascultat-o, l-a avertizat pe sultan că fiicelor sale le-a venit timpul să se mărite.
Sultanul a dat o masă bogată şi i-a invitat pe toţi tinerii neînsuraţi, pentru ca fiicele lui să-şi aleagă soţii. Primele şase se hotărâră de îndată, numai cea mică părea să nu-l găsească pe alesul inimii sale.
Când a ajuns şi Baldí, a fost primit cu glume si jigniri, însă toţi au amuţit atunci când prinţesa a declarat hotărâtă:
- Baldí va fi alesul meu.
- Ai înnebunit, fata mea? - a întrebat-o sultanul, cu ochii mari cât cepele. Dacă asta doreşti…
Şi aşa se căsători prinţesa cu un sărman vânzător de gogoşi. Trăia cu soţul ei într-o căsuţă modestă şi era foarte fericită. Cu toate acestea, nu suporta batjocura surorilor şi i se plânse, într-o zi, lui Baldí.
- Nu am de ce să mă ruşinez în faţa soţilor lor - răspunse Baldí -. Dacă sunt mai buni, să o demonstreze ducându-i sultanului un măr al tinereţii din grădina Ninfelor. Du-te şi spune-le asta în faţa tatălui tău!
Cum era să nu vrea sultanul un măr al tinereţii? Ginerii şi-au înşeuat caii şi au plecat la drum cu o pungă de aur, bine legată la oblânc. Baldí s-a suit pe catâr fără niciun ban în buzunar. Nu a pregetat, totuşi, să urce şapte munţi, să treacă şapte râuri şi şapte mări ca să ajungă la grădina Ninfelor. Acolo şi-a umplut un săculeţ întreg cu mere ale tinereţii.
La întoarcere, şi-a luat înfăţişarea unui negustor sărac şi şi-a aşteptat cumnaţii la marginea drumului. Aceştia nu au întârziat să apară.
- Unde vă duceţi? - i-a întrebat -.
- Am plecat să căutăm merele tinereţii.
- E foarte primejdios, aţi putea pieri pe drum! Dar, dacă vreţi, eu vi le pot vinde.
- Ţi le cumpărăm! - au strigat cumnaţii -. Cât vrei pe ele?
- Nu cer nici aur, nici argint. Doar să-mi daţi fiecare dintre voi câte un deget de la picior.
- Nu e deloc scump! Şi cine să-şi dea seama că ne lipseşte un deget de la picior?
Toţi şi-au dat câte un deget în schimbul unui măr al tinereţii, iar Baldí le-a păstrat cu grijă într-o traistuţă.
Cumnaţii i-au dus sultanului ce le ceruse, iar surorile l-au învinuit din nou pe Baldí, fiindcă ajunsese cu mâinile goale. Soţia lui s-a întristat tare mult.
- Ştiu că nu am de ce să mă ruşinez în faţa lor - a consolat-o Baldí -. Dacă sunt mai buni, să-i ducă minunatele cadouri sultanului!
Bătrânul sultan a pregatit o masă bogată şi şi-a invitat ginerii.
Unul i-a oferit zece mii de arginţi; altul, douăzeci; al treilea, treizeci…Cât despre Baldí, oferi zece mii de vaci, de miei şi de cămile! Şi în plus, zece mii de monezi de aur!
- Îţi interzic să-ţi bagi joc de sultan! s-a enervat atunci, marele vizir şi i-a tras o palmă.
Baldí a trimis de îndată un sol prin care i-a cerut vărului lui toate darurile. A doua zi, la uşa lui s-au strâns o mulţime de cămile încărcate cu bogăţii. Baldí a plecat cu toată averea către palatul socrului. Conducea el însuşi caravana, nu mai avea băşica de miel pe cap, iar pe umeri îi flutura o pelerină brodată cu aur.
- Sunt sultanul Harun al Kebal - îi spuse socrului său, întinzându-i un sac plin de mere ale tinereţii şi punguţa cu degete. Îi explică apoi ce era cu ele. Nu mică fu supărarea sultanului când, la porunca lui, cumnaţii şi-au scos încălţările! Tuturor le lipsea degetul cel mic!
Fiindcă îl înşelaseră, i-a alungat de la curte şi l-a numit pe Harun al Kebal sfetnic şi succesor.
Trecuseră cei şapte ani de nenoroc, iar vizirul îl pălmuise, întocmai după cum îi prezisese vocea misterioasă. Harun al Kebal a trăit fericit cu prinţesa, până la adânci bătrâneţe, şi-or mai trăi şi azi, dacă or fi păstrat cumva, şi pentru ei, vreo bucăţică din minunatul măr al tinereţii…
Gânduri din fotoliu
În povestea aceasta aflăm două virtuţi pe care trebuie să ni le cultivăm în suflete, ca pe două minunate flori de primavară. Este vorba despremodestie şi despre răbdare. Sultanul Harun al Kebal s-a supus sorţii şi a înfruntat cei şapte ani de nenoroc, ascunzându-se sub numele de Baldí. Totuşi, dacă stăm să ne gândim bine, chiar atât de mare nu i-a fost neşansa: cea mai frumoasă fiică a sultanului s-a îndrăgostit de el şi a acceptat să fie soţia unui simplu vânzător de gogoşi…
Voi ce credeţi? Nu-i aşa că până şi-n cea mai neagră supărare, noi, oamenii, trebuie să căutăm, cu răbdare, un firicel de speranţă pe care să nu-l pierdem din priviri până când norocul ne va surâde din nou?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu