S-a aflat! E la gazetă!!!
Corcoduşă la gazetă Orizont nr.12/2014
"Ultimul cartuş din bibliotecă"/ II."Un Anti-comisar amuză"
"Iată că avântul reînnoitor-pulsatil ajunge și în literatură română actuală, care reușește să își definească o voce cu ajutorul unor injecții binevenite de originalitate. Un astfel de caz este și recent publicatul volum "de tinerețe" al lui Adrian Buzdugan, „Comisarul Corcodușă (sau Corcodușă '92 sau Treisprezece gloanțe și de restul... morcovi sau Gloanțe pentru Andros sau Corcodușă & Co. sau cum mai vreți dumneavoastră…)". Dincolo de veleitățile evident umoristice ale numelui, protagonistul este unul dintre cele mai inedite personaje din literatura română
contemporană, cu mare potențial de analiză intertextuală. Cititorul este pus în fața unui anti-comisar Moldovan redat în registru de "ticălos" nu fără glorie, ca în cazul eroilor lui Quentin Tarantino, ci de figură gata consacrată, cunoscută pe toate meridianele. Comisarul este o tornadă de categoria F5 care seceră zgomotos toți borfașii în cale, neținând cont de nicio regulă a policierului convențional; mafia din Palermo îi știe de frică, Parisul tremură la apariția sa pe largile-i bulevarde, lumea arabă nu poate dormi noaptea de iminenta venire a lui Corco Dusha, iar Maica Rusie nu rămâne nici ea indiferentă."
Alexandru Oraviţan
(restul cronicii la pg.11, aici:http://www.revistaorizont.ro/arhiva/decembrie2014.pdf

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu