Noul număr al revistei de cultură contemporană TIMPUL, nr. 209, din august 2016, însoțit de Suplimentul special dedicat memoriei Majestății Sale Regina Ana a României.

A sosit TIMPUL! Comunicat de presă Publicat la: 31-08-2016 Vă recomandăm noul număr al revistei de cultură contemporană TIMPUL, nr. 209, din august 2016, însoțit de Suplimentul special dedicat memoriei Majestății Sale Regina Ana a României. Nr. 209 al revistei va fi disponibil în scurt timp în toată țara prin rețeaua de distribuție Inmedio, rețelele de librării Humanitas, Cărturești (București, Cluj, Timișoara, Iași, Brașov) și Librarium (Timișoara, Cluj și Iași) și în format digital pe elefant.ro. Online, pe www.revistatimpul.ro, se regăsesc articolele din arhivă, precum și articolele ediției curente. Pentru a fi la curent cu toate noutățile, vă recomandăm să accesați și pagina de facebook a revistei TIMPUL și să vă abonați. În Suplimentul special dedicat memoriei Majestății Sale Regina Ana, primul proiect publicistic de acest gen, semnează texte de evocare personalități culturale, membri ai corpului academic, jurnaliști, specialiști în istorie și științe politice: Ioan Stanomir, Andrei Muraru, Cristian Teodorescu, Alexandru Muraru, Rodica Culcer, Lucian Dîrdală, Adelina Rădulescu, Nora Iuga, Răzvan Voncu, Bedros Horasangian și Claudiu Pădurean. În Editorialul din acest număr, Memoria Reginei Ana şi fractura logică a minţii colective, Daniel Șandru scrie despre urgența inițierii unei dezbateri despre asumarea onestă a istoriei, suscitată de trecerea în eternitate a Reginei Ana. În paginile de Actualitate, citiți despre două evenimente culturale importante care au avut loc în luna august: Smida Jazz Festival și Festivalul de Film Istoric Râşnov. Paginile Focus, coordonate de Radu Vancu, sunt dedicate volumului Când nu mai e aer, de Radu Andriescu, chestionând totodată arta poetică a generației ’90, comparativ cu cea a generațiilor de după. Semnează opinii: Andrei C. Şerban, Ioan Şerbu, O. Nimigean și Teodora Coman. Paginile de Filosofie, coordonate de George Bondor, conțin dosarul Seminarului anual București‑Princeton dedicat filosofiei moderne timpurii, manifestare știinţifică internaţională ajunsă la a 16‑a ediţie. Seminarul este organizat de Centrul de Cercetare „Fundamentele modernităţii europene” (Universitatea din București), în colaborare cu Departamentul de Filosofie al Princeton University. Semnează opinii Dana Jalobeanu, Irina Georgescu, Vlad Alexandrescu și Doina Hendre Biro. Din paginile revistei de cultură contemporană TIMPUL (nr. 209/august 2016) vă recomandăm și interviul realizat de Gabriel Cheșcu cu scriitorul Vasile Ernu, despre rezidența FILIT de la Iași, despre proiectul la care lucrează, despre destinul generației sale și ce înseamnă a fi de stânga în România. În paginile dedicate artei, puteți citi materialul realizat de Adina Scutelnicu despre sculptorul băcăuan Gheorghe Zărnescu, precum și materialul Oanei-Maria Nicuță despre cel mai recent proiect de la Borderline Art Space. Din paginile de cronică literară, vă recomandăm analiza lui Claudiu Komartin despre evoluția fenomenului poetic și a criticii din 2000 încoace, precum și articolul lui Cosmin Ciotloș despre Arta poetică a lui Emil Hurezeanu. De asemenea, vă recomandăm analiza polemică pe care Alexandru Anca o realizează volumului controversat al lui Carme Jiménez Huertas, Nu venim din latină, cronica Simonei Preda la cel mai recent volum al lui Adrian Cioroianu, precum și revenirea lui Ștefan Lemny în paginile revistei TIMPUL cu o cronică despre volumul Nicoletei Roman, „Deznădăjduită muiere n­au fost ca mine”. Femei, onoare și păcat în Valahia secolului al XIX­lea, apărut la Editura Humanitas. Numărul 209 al revistei TIMPUL conține și alte articole, semnate de Mihaela Mocanu, Maria Bilaşevschi, Romeo Aurelian Ilie, Angelo Mitchievici, Dana Ţabrea, Roxana Patraş, Lucian Dîrdală, Bogdan Călinescu, Stelian Dumistrăcel, Mioara Anton, Teodora Manea, Dan Pavel, Lavinia Maria Pruteanu, Dragoş Dascălu și Radu Vancu. www.revistatimpul.ro

Un număr de colecție al revistei TIMPUL pentru fiecare comandă pe www.adenium.ro

Alege cărțile preferate de pe www.adenium.ro, comandă-le și primești în plus un număr de colecție al revistei de cultură contemporană TIMPUL. Cu o istorie de 140 de ani, TIMPUL este una dintre cele mai complexe reviste culturale din România. Paginile ei dovedesc un excelent echilibru între prezentarea actualității culturale și reflecția liberă de falsul imperativ al noutății. În paginile revistei de cultură contemporană TIMPUL, observația obiectivă și reflecția critică se întâlnesc în cel mai firesc și mai fericit mod cu putință. Scrisă într-un ritm alert, dar cu idee și argumente, TIMPUL se impune printr-o diversitate care, deloc întâmplător, este perfect unitară. Își găsesc loc evenimentele culturale și analizele politice, literatura și critica literară, cronica de film și cea de teatru, filosofia și reflecția economică, istoria și cronica de arte vizuale. Platforma online Adenium înseamnă acces rapid la informații și la peste 140 de titluri din domenii diverse, grupate în douăsprezece colecții. Urmăriți secțiunea „Recomandarea săptămânii” pentru a fi la curent cu reducerile și promoțiile Adenium, accesați blogul pentru a afla noutăți despre cărți și autori (fragmente în exclusivitate, interviuri, recenzii, fotografii inedite), selectați-vă volumele preferate și comandați-le direct de pe site. Pentru a putea comanda de pe site-ul Adenium va trebui să vă creați un cont și apoi să puneți în coșul virtual cărțile care vă interesează. Alegeți modalitatea de livrare și finalizați comanda. Odată cu cărțile alese, veți primi un număr special, de colecție, al revistei de cultură contemporană TIMPUL.

De la criză umanitară la criză politică: proiectul european la răscruce

Emanuel Copilaș Publicat la: 22-08-2016, pe www.revistatimpul.ro Sorin Bocancea, (coord.), Marșul asupra Europei. Noile dimensiuni ale migrației, Iași, Adenium, 2016 Europa s-a confruntat, în 2015, cu cel mai mare val migrator de la al doilea război mondial și până în prezent. Peste un milion de oameni, majoritate din Siria, Irak, Afghanistan sau Albania au intrat pe continent prin Grecia sau Italia, având ca destinații Germania, Suedia sau Marea Britanie. Cauzele care i-au determinat să-și părăsească locuințele sunt multiple. În primul rând, discutăm despre zone de conflict care, odată cu așa-numita „primăvară arabă”, s-au reinflamat. Rolul Occidentului în acest context este unul central. La cinci ani de la începerea conflictului din Siria, jumătate din populația acestei țări a fost nevoită să aleagă calea exilului, extern sau intern. Este vorba apoi despre mirajul Occidentului, succesul consumerist pe care acesta a reușit să îl „vândă” în toată lumea: de ce ne mirăm deci că toată lumea vrea să ajungă în Europa sau în Statele Unite? Mai ales când cancelarul Germaniei, forța motrice din punct de vedere economic a Europei, a accentuat faptul că, în contextul natalității negative, acest stat are nevoie de cât mai multă forță de muncă. Ieftină, calificată și foarte ușor de disciplinat, dacă va fi cazul, datorită situației incerte legislativ a noilor veniți și a ostilității la adresa musulmanilor, aflată în creștere. Lucrarea coordonată de politologul Sorin Bocancea reprezintă probabil singura inițiativă publicistică de acest gen, până acum. Volumul putea fi însă mai echilibrat, așa cum însuși autorul recunoaște în secțiunea introductivă, insistând mai mult asupra unor opinii care nu văd în acest val migraționist un cal troian civilizațional, o formă de a destabiliza Europa pe coordonate sociale, religioase și economice în beneficiul Rusiei sau, mai grav, a mișcărilor teroriste musulmane. Un punct central în abordarea problemei îl reprezintă clarificarea terminologică a statutului protagoniștilor săi. Sunt aceștia refugiați sau emigranți? Sau de-a dreptul invadatori, așa cum susține Marius Văcărelu? „Terminologic, refugiații sunt persoane care fug de conflicte armate sau de persecuții, care sunt protejate de o convenție specială, adoptată de ONU în 1951. Ei fug de propriul guvern sau de un nou organ de putere constituit local, iar din acest motiv, pentru o perioadă de timp, abandonează legăturile juridice cu propriul stat. Ei nu pleacă la mare distanță de casa sau de țara lor, pentru că nu ajung la 500 de kilometri distanță mai ales dacă poartă un cărucior cu rotile în care își duc vreo rudă bolnavă sau vârstnică. Manipularea este cuvântul fundamental care a definit comportamentul presei și al guvernelor din vestul Europei, precum și al naivilor corecți politic, iar cazul la care fac referire a fost monumental prin sfidarea aplicată cetățenilor. Refugiații sunt diferiți de exilați (aceștia sunt de obicei victime ale politicii) și de emigranți, care sunt de cele mai multe ori expresia nereușitei economice a unui stat. Spre deosebire de refugiați, care nu se pot întoarce în țările lor în siguranță, emigranții nu au un astfel de impediment. Dacă aleg să se întoarcă, vor continua să fie cetățeni protejați de guvernele lor – cum sunt, de altfel, și în afara propriilor granițe. Legăturile politico‑juridice cetățenești nu se rup în cazul emigranților, față de situația contrară a exilaților. Emigrația mai are o caracteristică: se pleacă individual sau în grupuri mici, care au o țintă precisă: a câștiga bani cinstit, prin muncă, în noua țară, iar nu din ajutoare sociale. Invadatorii sunt cei care ocupă un teritoriu, înarmați sau nu. In­vazia are un caracter organizat, de grup, cu o țintă precisă sub aspect teritorial. Mai există un caracter clar al invaziei: dobândirea mijloa­celor de trai pe teritoriul invadat doar pe seama celor invadați. În concretul acestor zile, pe seama ajutoarelor sociale oferite de statele invadate” (pp. 57-58). O astfel de abordare apocaliptică și speculativă a situației nu contribuie prea mult la identificarea unor soluții, sau măcar la înțelegerea adecvată a acesteia. Cine decide la ce distanță se deplasează refugiații de statele din care provin? Nu au ei dreptul să aleagă opțiunea cea mai avantajoasă? Iar în contextul poziției adoptate de către Angela Merkel, Germania este cu siguranță alegerea cea mai inspirată pentru ei. Noii veniți sunt refugiați din simplul motiv că nu mai au unde să se întoarcă în țările de origine. Locuințele, perspectivele, familiile le-au fost iremediabil afectate de conflicte militare. Iar despre posibilitatea de a ne confrunta cu o invazie organizată, având ca scop destabilizarea Europei, nici nu cred că are rost să discutăm. Sigur că, în primii ani, mulți dintre noii veniți vor primi ajutoare de la bugetele de stat dar, pe termen mediu și lung, aceștia vor fi absorbiți de economiile statelor gazdă și vor contribui la creșterea lor. Să nu uităm că și-au permis să-ți părăsească țările devenite de nelocuit persoane relativ educate și cu venituri peste cele minime. Din păcate, această criză umanitară care a restricționat masiv libertatea de circulație în Europa, a condus la alimentarea islamofobiei, și așa în creștere, respectiv la ascensiunea electorală a partidelor de extrema dreaptă. Prin neacceptarea de către unele state a cotelor de refugiați stabilite de Comisia Europeană, criza umanitară s-a transformat rapid în criză politică. De felul în care aceasta va fi soluționată depinde viitorul Europei Unite, care va demonstra astfel dacă este sau nu capabilă să se ridice la nivelul valorilor pe care le promovează. Până atunci, să constatăm împreună cu Dan Ionescu la ce ne putem aștepta în această privință în viitorul apropiat: „intensificarea mișcărilor anti‑imigranți din vestul Europei ne va afecta cât de curând. Porniți în propria cruciadă creștină, deciși să apărăm încă o dată granițele Europei, chiar dacă nu am primit nici o cerere oficială, uităm că cei care azi își pun măști pe față și bat imigranți prin orașele europene nu sunt în nici un fel prietenii noștri. Sunt simpatizanți ai mișcărilor politice care acum un an făceau din românii plecați la muncă în Occident sursa relelor societății în care trăiau. Clanurile de români care le consumau aju­toarele sociale, le luau slujbele pe care oricum nu le doreau înainte de criză, românii pe care nu îi apără nici un sindicat și care fac mun­cile cele mai de jos în societățile occidentale erau ținta lor. Și, fără să gândim, ajutăm la alimentarea unor percepții care se vor întoarce împotriva oricărei forme de imigrație” (p. 196). http://www.adenium.ro/carte/marsul-asupra-europei-noile-dimensiuni-ale-migratiei/

Democrație și cultură politică. O relație problematică. Cronică de Emanuel Copilaș

Vasile Brașovanu, Calitatea democrației și cultura politică în România, Iași, Adenium, 2015 Cronică de Emanuel Copilaș Lucrarea tânărului cercetător Vasile Brașovanu nu își propune o amplă analiză științifică a legăturilor dintre democrație și cultură politică, ci doar o succintă trecere în revistă a complexității conceptuale și empirice a unei astfel de problematici ancorată, spre final, în contextul specificităților civice românești. Autorul începe prin identificare a trei modele de democrație clasice. Democrația directă, ateniană, care excludea majoritatea covârșitoare a populației, dar a cărei amintire simbolică a manifestat o puternică forță regenerativă, adaptându-se la contextele politice moderne, apoi democrația reprezentativă ca poliarhie, așa cum a fost teoretizată paradigma de către politologul Robert Dahl, adică un sistem politic bazat pe binomul contestare-participare unde drepturile cetățenilor de a lua parte în amblele tipuri de activități sunt cât mai puțin îngrădite și, în sfârșit, democrația consociațională a lui Arendt Lijphart, pentru care sistemele electorale plurale, nu cele majoritare, sunt cele mai în măsură să garanteze o cultură și un comportament politic unitar în cadrul unor societăți inevitabil și iremediabil diverse. O discutare mai detaliată a celor trei modele democratice ar fi fost de dorit, pe lângă includerea în cadrul demersului și a modelului clivajelor, propus de Martin Lipset și Stein Rokkan, a democrației distributive teoretizată de John Rawls sau a democrației radicale, așa cum apare ea la Jürgen Habermas sau la Ernesto Laclau. 254-493-calitatea-democratiei-si-cultura-politica-in-romaniaÎn ceea ce privește cultura politică, autorul preia modelul clasic al lui Gabriel Almond și Sidney Verba, care disting între o cultură politică de tip parohial, în care nu există nici informare, nici implicare civică, o cultură politică de tip dependent, în care informarea există, dar participarea cetățenească la deciziile colective este de cele mai multe ori pasivă, respectiv o cultură politică de tip participativ, unde cetățenii informați, alcătuind o veritabilă societate civilă, se informează și participă activ la procesul politic. Autorul nu uită să menționeze, pe urmele lui Sidney și Verba, că cele trei tipuri de cultură politică sunt mai degrabă tipuri ideale weberiene, ele coexistând, în diferite proporții, în cadrul fiecărei societăți în parte. Mai departe, autorul tratează subiecte ca socializarea politică, capitalul social, societatea civilă și cetățenia activă, inventariind interdependența complexă dintre aceste concepte și modalitățile prin intermediul cărora reușesc să articuleze sau nu comportamente politice specifice. Participarea politică este tratată în manieră preponderent individuală, ținând cont de „caracteristicile cetățenilor” și excluzând deliberat din ecuație contextul economic și social (p. 8). Problema este că un astfel de cetățean abstract, izolat în raport cu mediul în care s-a format, are destule șanse să devină un cetățean realmente „responsabil”, dar multe șanse să fie culpabilizat în manieră inadecvată pentru lipsa sa de cultură politică în momente cheie. Cultura politică nu poate fi însă arbitrar separată de contextul economic și social al cărui produs este, în definitiv: tratarea ei ca punct de reper absolut conduce aproape inevitabil la concluzii fragile și, în general, pesimiste. Chiar dacă analiza efectivă a culturii politice românești ocupă aproximativ un sfert din lucrare, aceasta este dublată în schimb de numeroase și utile date empirice. Bazându-se pe distincția operată de către Ronald Inglehart între valori materiale și postmateriale, autorul ajunge la concluzia că protestele politice din România contemporană sunt animate mai degrabă de valori materiale, reliefând absența unui nive de trai decent și eșecul ideologiei tranziției postcomuniste. Cele post-materiale, în primul rând ecologiste, devin la rândul lor, mai ales în ultimii ani, tot mai vizibile. Ținând cont de gradul ridicat de încredere pe care românii îl au în Biserică și Armată, autorul caracterizează cultura politică românească drept una parohială. Cred că avem de-a face însă mai degrabă cu o cultură politică dependentă, în care cetățenii nu sunt neapărat neinformați, ci doar relativ reticenți în a-și face cunoscute opiniile în spațiul public prin intermediul unor campanii de mobilizare sau a acțiunilor de protest, cultură politică în care au apărut în ultimii ani tot mai multe breșe participative. Viitorul civic al României nu este unul neapărat pesimist, întocmai ca viitorul intelectual și profesional al autorului care, ținând cont de vârsta pe care o are și de domeniul științific complex și solicitant în care se aventurează, oferă cititorilor o lucrare onestă, coerentă și promițătoare. www.adenium.ro

Adenium Start 2016: lista finaliștilor

La începutul acestui an Adenium a lansat cea de-a IV-a ediție a Concursului de Debut „Adenium Start”, pentru următoarele genuri literare: poezie, proză, literatură pentru copii. Pentru fiecare gen din concurs, vor fi declarate câștigătoare, la începutul lunii octombrie, volumele care vor obține cea mai mare medie a notelor acordate de membrii juriului, iar editarea lor va începe imediat după anunțarea învingătorilor. Juriul va fi format din: Gabriel Cheșcu (redactor-șef al Editurii Adenium, președintele juriului), Adriana Nazarciuc (director general Adenium – literatură pentru copii), Bogdan Crețu (proză, poezie) și Radu Vancu (proză, poezie). Adenium le mulțumește tuturor celor care au răspuns provocării lansate și care au trimis manuscrise. Lista manuscriselor finaliste este următoarea: Secțiunea Proză: „I have to be cruel…”, „Who was born in a house full of pain”, „Moștenirea babei Stoltz”. Secțiunea Poezie: „Scânteile riscă și uneori reușesc”, „Mă simt ca și cum am fi cu toții insule…”, „Din tot ce scriu…”. Secțiunea Literatură pentru copii: „A fost odată”, „Povești firoscoase…”. Scopul acestui concurs este să descopere și să promoveze autori valoroși, care încă nu au publicat în volum, oferindu-le posibilitatea să debuteze și sprijinul integral în procesul de promovare. Volumele premiate vor fi lansate la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus, care se va desfășura în toamnă, la București, iar autorii câștigători vor primi câte 50 de exemplare din cărțile lor pentru propria activitate de promovare. Ca rezultat al primelor trei ediții ale Concursului de Debut, Editura Adenium a publicat zece volume de proză, poezie și literatură pentru copii: Laptele negru al mamei, autor Cosmin Leucuța, Varză, autor Beatris Serediuc, Maldororiana, autor Ana Ionesei, Desant, e-xilul colecționarei de fluturi, autor Adriana Noxi Rotaru, De unde stau eu pot vedea cerul, autor Ioana Duță, Flăcări, foc, arderi interioare în raportul verbal-vizual, autor Simona Ardelean, Funeral of Hearts, autor Edith Negulici, Secretul fetei frumoase, autor Dorina-Grațiela Aolăriți, Vrum-vrum, autor Cristina Frîncu. www.adenium.ro

„Privesc Timpul ca pe un un alter-ego, un Timp de netrăit în absența celor pe care îi prețuiești”. Interviu cu Daniel Șandru

„Privesc Timpul ca pe un un alter-ego, un Timp de netrăit în absența celor pe care îi prețuiești” * dialog cu prof. univ. dr Daniel Șandru, președintele juriului campaniei „Oamenii Timpului”

O întâlnire cu președintele unui juriu, mai ales al unei campanii de anvergură așa cum este „Oamenii Timpului”, te poate duce cu gândul la o discuție purtată pe un ton distant, ce poate semăna mai mult cu o prezentare a unui regulament, a criteriilor în baza cărora vor fi acordate premiile și mai puțin la un dialog relaxat, așa cum a fost cu prof. univ. dr. Daniel Șandru. Ca președinte al juriului campaniei „Oamenii Timpului”, ne-a explicat, pe un ton prietenos, cum a început totul și unde se dorește să se ajungă. Am creionat împreună un tablou la care vor fi adăugate tușe la fiecare ediție a proiectului, ajuns la a treia prezență pe o scenă deschisă la Iași, extinsă apoi la nivel național și peste graniță, în Republica Moldova și Ucraina. - Ați fost președinte al juriului încă de la prima ediție a campaniei „Oamenii Timpului”. Ce v-a determinat să lansați un astfel de proiect? - Trebuie să mărturisesc că ideea i-a aparținut colegei mele Adriana Nazarciuc, care este președintele Asociației Revistei „Timpul”, imediat ce am preluat coordonarea acestei prestigioase publicaţii (care în 2016 împlinește 140 de ani de la lansare – n.a), în ianuarie 2014. Ideea a apărut după câteva numere ale publicației pe care le-am realizat împreună și pe care le-am coordonat. Venise momentul ca „Timpul” să poată fi cunoscută mai mult decât ceea ce înseamnă publicistică în zona culturală contemporană, o impunea și tradiţia istorică. Doamna Adriana Nazarciuc a găsit de cuviinţă că ar trebui să organizăm un eveniment mai mare. Anterior au existat premiile Revistei „Timpul”, un eveniment local, dar noi ne-am dorit să fie de anvergură. Aşa a apărut această idee de competiție a valorilor care ar fi trebuit să fie jurizată cumva din afara Iașului. Fie că vorbim despre spațiul cultural sau academic ori mai mult despre cel politic, există această obișnuință ca oamenii să se premieze între ei, să se omagieze între ei și ne-am zis că nu vrem să facem un astfel de traseu competițional între valori, ci ar trebui să fie creditate și prin anvergura unui juriu național. - Mulți se întreabă de ce este nevoie de un astfel de demers. - Eu cred că trebuie, în primul rând, să ne reconsiderăm valorile în toate domeniile de excelență – cum sunt la noi cele 10 în care acordăm premii – literatură, arte, educație și cercetare, memorie și istorie, jurnalism, societate civilă, tinere valori, diplomaţie publică, sănătate și antreprenoriat, considerându-le ca fiind piloni fundamentali ai oricărei comunități. Am considerat că ar trebui să redimensionăm cumva spațiul axiologic românesc câtă vreme acești 26 de ani de tranziție sunt precedați, după cum bine știm, de mai bine de 45 de ani de totalitarism. Spațiul valoric a fost foarte bulversat, a fost cumva cu susul în jos dacă ar fi să invoc o sintagmă folosită de Hegel. Am crezut și credem că este momentul, mai cu seamă pentru că ne aflăm în preajma împlinirii a 100 de ani de la formarea statului român modern, apariției unui demers care să implice, pe de o parte, așa cum spune și sloganul campaniei, preluarea trecutului, premierea prezentului și pregătirea viitorului. În spate există o simbolistică întreagă legată de publicație, de Revista „Timpul”, care ne-a determinat să plasăm în prezent valori care recuperează trecutul, dar care pregătesc într-un fel și viitorul. - Cine poate fi un „om al timpului”? - Oricine îndeplinește criteriile de excelență anunțate de juriu. Scopul acestei campanii este să descoperim oameni de valoare în comunitățile în care activează, care fac ca lucrurile să meargă înainte, în cele zece domenii amintite. Asta nu înseamnă că ignorăm proiectele care au o anvergură mult mai mare decât o permite spațiul prezentului pentru că, pe lângă cei zece premii la cele zece categorii, în fiecare an am acordat și vom oferi în continuare premii speciale. Anul trecut, la împlinirea a 20 de ani de la fondarea editurii Polirom, una dintre cele mai importante din țară și pe care o avem la Iași, din fericire, am acordat un astfel de premiu special. Avem în vedere atât proiecte, cât și personalități și credem că această competiție, extinsă la nivel național, va putea creiona repere pentru societatea romînească. Inițial, campania a avut o dimensiune locală, apoi regională, și credem că va putea creiona repere pentru societatea românească. - Mi-ați anticipat întrebarea. Cum ați reușit să o extindeți la nivel național și peste granița țării? Campania „Oamenii Timpului” a ajuns deja în Republica Moldova și Ucraina. - Au fost foarte multe discuții, iar creativitatea colegilor care au lucrat în acest proiect sau care îl susțin și-a spus cuvântul. Totul a vizat modalitatea de organizare, în principal. Este teribil de dificil, multă muncă și nu aș vrea să creadă cineva că sunt foarte mulți oameni implicați. Avem alături redacția Revistei „Timpul” și colaboratorii ei, editura Adenium, care ne sprijină, voluntarii care au venit alături de noi în fiecare an. Munca de organizare a presupus stabilirea unui regulament, componența juriului, ceea ce împlică lucrul în spatele scenei, configurarea unei strategii. Nu mai puțin important este procesul de fundraising pentru că este nevoie de finanțare pentru ca un astfel de demers să existe. Toată această muncă de organizare s-a văzut pusă în situația de a se adapta evoluției proiectului. Inițial a avut o dimensiune locală, la ediția din 2014, și ne gândeam ca în fiecare an să mergem pe câte o regiune istorică pentru ca în 2018, la centenar, să ajungem în toată țara. Lucrurile nu au stat așa, iar timpul nu a mai avut răbdare. Anul trecut, ediția s-a extins în cele șase județe ale Regiunii de Nord-Est, la Chișinău și Cernăuți, pentru ca în acest an să ajungă la nivel național. A apărut apoi această idee ca în campanie să existe opt centre de monitorizare, coordonate de opt manageri locali, care să filtreze, într-o primă instanță, propunerile, să le documenteze și să contribuie în acest mod la un proces de jurizare mai riguros astfel încât nominalizații și, la final, premianții să fie pe deplin legitimi. - Cum au evoluat nominalizările de-a lungul celor două ediții? - Cred că din punctde vedere axiologic al valorii lucrurile sunt foarte clare - au câștigat cei mai buni dintre cei înscriși în cursă. În primul an, redacția Revistei „Timpul” a făcut nominalizările la cele zece categorii, din care ulterior juriul i-a ales pe finaliști. Am schimbat perspectiva în 2015, când am lansat și platforma www.oameniitimpului.ro pentru ca publicul din cele șase județe ale Regiunii de Nord-Est, din Chișinău și Republica Moldova să poate propune candidaturi. În acest context nu a mai fost o simplă etapă de jurizare, așa cum se întâmplase într-un an anterior, când juriul a trebuit să aleagă premianții dintre cei nominalizați, desigur în baza unor dosare documentate, ci au fost două etape – o fază de prejurizare, în care în baza propunerilor, 800 câte au fost anul trecut, au rămas în cursă nominalizații, urmând iar în faza finală, când juriul s-a întâlnit la Iași în ședință comună, cu o zi înainte Galei, dintre cei rămași în cursă, 80 câți au fost anul trecut, să fie extrași premianții. - Cum vă descurcați cu atâtea candidaturi? - E copleșitor, pe de o parte, pentru că anul trecut au fost foarte multe propuneri, dar pe de altă parte este și îmbucurător când vezi, de la un an la altul, că societatea românească, în pofida tuturor etichetelor care i s-au pus de-a lungul timpului și mai ales în ultimul sfert de veac, chiar produce valori. Există o calibrare care aduce în atenție excelența în toate domeniile vieții sociale. - Este important să vorbim cât mai mult despre aceste lucruri fiindcă altfel comunitatea nu le-ar cunoaște. Sunt oameni cu realizări, dar sunt acoperiți de o perdea fină de mister fie că vor, fie că nu vor, iar noi nu am ajuns până la ei. - Tocmai asta ne-am propus noi, să-i aducem în scenă pe oamenii care, de regulă, stau deoparte dar care oferă valoare și care contribuie la mersul înainte al fiecărei comunități,de la medici până la tineri antreprenori, de la tineri scriitori până la tinere valori, de la jurnaliști, până la oameni care mergând în spațiul public, național și internațional, fac exercițiul de diplomație publică pentru România și pentru comunitatea din care provin. - Ați cunoscut persoane care nu au fost nominalizate, dar ar fi meritat să fie premiate? - Evident că sunt, nu ne putem aroga ideea că am descoperit deja tot ce ce putea în oricare dintre domenii în toți acești doi ani. În mod evident nu este așa și din acest motiv publicul trebuie implicat foarte mult pentru că nu avem noi, cei de la Iași, cum să știm care sunt valorile de la Craiova sau de la Suceava, Baia Mare sau Cluj. Atunci am apelat la sprijinul colegilor noștri care au devenit manageri zonali, oameni implicați în comunitățile lor. Cred că putem indica la acest moment două profile ale acestor manageri zonali - pe de o parte sunt jurnaliști, pe de altă parte sunt tineri universitari, cu o bună scanare a spațiului comunității. Ei știu cel mai bine și au și rolul de a impulsiona publicul din acele comunități pentru a face propuneri, ulterior noi urmând să le documentăm şi, în funcție de criteriile regulamentului, să le prezentăm juriului național. - Vorbim în acest proiect despre Valoare și Sens. Ce este, din punctul dvs de vedere, Valoarea? - Voltaire spunea, la un moment dat, că «Este important să-ți cultivi singur grădina». Este o metaforă aici, iar sensul pe care eu îl extrag este de a-ți face bine treaba ca membru al comunității, al familiei, de ce nu, mai cu seamă în zona profesională. - Doar pentru comunitate, pentru noi, ca indivizi, nu? - Sigur că există o formă de îmbogățire în contextul în care știi că poți oferi mai mult, fie că vorbim de comunitate, de familie, de mediul profesional în care activezi. Este o formă de îmbogățire care se revarsă și asupra ta. Nu cred că există profesionist care să nu se bucure de rezultatele muncii sale, dar ceea ce face din valoare o posibilitate de a te raporta și la ceilalți e faptul că oferi de la tine celor din jur. Este un joc dialectic foarte important – în măsura în care suntem piese din comunitatea din care provenim, o comunitate care ne inculcă din faza de socializare primară până în cea de socializare matură valorile în care credem, anumite credințe, o anumită perspectivă asupra vieții, avem și noi datoria de a oferi comunității valorile în care credem și rezultatele noastre profesionale. - Practic este vorba despre un echilibru între a oferi și a primi. - Da și îmi amintesc de numele cărții unui sociolog, Marcel Mauss, «Eseu de dar». El spunea, și antropologic făcând această analiză, că există o permanentă permutare între cel care oferă și cel care la rândul său poate oferi astfel încât în acest mod se poate construi lumea. Or, acești oameni, aceste personalități pe care încercăm să le descoperim merită cu prisosință reverența noastră câtă vreme oferă comunității aceste valori despre care discutăm. - Nu pot să evit și gândul despre non-valoare. E clar că nu putem face să dispară, dar cum am putea-o limita, izola? - Ca multe fenomene care țin de social, există în diferite grade mai mari sau mai mici și aici intervine diferența dintre spațiile sociale. Există și lucruri care nu se înscriu în aria valorilor. Nu putem spera la o eliminare totală a non-valorii. Nu cred că ar trebui ignorată, dar nici să ocupe prime time. Cred că mai curând este important să evidențiem lucrurile bune. Până la urmă, și în acest exercițiu de ierarhizare, de departajare a valorilor de non-valori intervine, până la urmă, și fondul nostru subiectiv. Depinde de noi înșine cum ne plasăm – ne asumăm, așa cum încercăm s-o facem noi, cei care organizam campania „Oamenii Timpului”, să ne orientăm exclusiv pe evidențierea valorii. - Spuneați cândva că sunteți un comentator al realității moderne. Ce vă place și ce nu vă place la realitatea de acum? - Sunt foarte multe lucruri care nu îmi plac în societatea românească. Atunci când afirmam acest lucru, că sunt un comentator și că încerc, cu onestitate intelectuală, să mă îndrept spre analiza realității eram ceva mai tânăr și cred ceva mai revoltat. Între timp, mărturisesc că în plan subiectiv lucrurile s-au mai așezat, dar asta nu înseamnă că nu mă irită sau nu mă revoltă în continuare unele lucruri, însă încerc să înțeleg de ce se întâmplă așa. De o bună bucată de vreme pot să-mi dau seama că dacă în urmă cu zece ani spuneam că tot ceea ce se întâmplă rău astăzi în societatea românească este cauzat de perioada totalitară, mi-am dat seama că mă înșel. Citind memorii, jurnale, cărți de referință istorice cu referire la ceea ce a fost în ante-comunism îmi dau seama că răul exisa în societatea românească cu mult timp înainte de apariția comunismului. Acest tip de regim totalitar a venit pe un teren gata pregătit. - Nimic nu este întâmplător. - Da și să nu uităm că înainte de comunism au existat în România cel puțin trei regimuri măcar autoritare - cel al regelui Carol al II-lea, instaurat prin modificarea Constituției și scoaterea în afară a partidelor politice și existența unui singur partid, pe model fascist, statul național legionar, care a produs o catastrofă la nivel simbolic și politic în România interbelică, și nu mai puțin dictatura mareșalului Antonescu. Mai devreme, în secolul al XIX-lea vom vedea că tarele societății pe care le regăsim și astăzi erau prezente într-un stadiu germinal. - Astăzi altfel prezente. - Vorbim și de un altfel de societate, una tehnologică. Mediul comunicațional este infinit mai dezvoltat, dar anumite lucruri, cum ar fi, spre exemplu, maniheismul social există. Era și în spațiul românesc, cel puțin din a doua jumătate a secolului XIX, funcționa la fel și atunci ca și astăzi – există cei buni și cei care se află întotdeauna împotrivă sunt cei răi. Acest maniheism nu produce decât o scindare în societatea românească și plecând de aici, ca să mă întorc la filozofia proiectului „Oamenii Timpului”, ideea nu este să scindăm, ci să unim. - Așa ajungem la ideea de Model. Se vorbește tot mai mult despre lipsa de modele. Credeți că este adevărată? - Societatea românească a fost cu adevărat bulversată după ceea ce s-a întâmplat în 1989 și era cumva firesc ca lucrurile să se așeze într-un ritm mai lent sau mai rapid. Din punct de vedere strict social vorbind, da, lucrurile pot fi văzute în acest fel și cred că au evoluat și cine spune că era mai bine înainte greșește. De obicei, oamenii trecuți de o anumită vârstă spun asta ca un fel de compensare, un fel de nostalgie după tinerețe. Și noi vom fi nostalgici după tinerețea noastră. Pe lângă asta, mulți invocă și unele beneficii materiale pe care le-au pierdut în «capitalismul sălbatic» de după 1989. A fost și o bulversare axiologică – s-au amestecat valorile. În 1990, apoi imediat după, cine nu dădea din coate rămânea în afara jocului și chiar așa s-a întâmplat pentru mulți. Și totuși, anumite modele au existat și s-au coagulat în timp. Problema este una care ține în primul rând de educație și nu aș arăta direct spre școală, ci mai întâi spre familie. Valorile fundamentale sunt inculcate unui individ în familie, pornind de la cele religioase și până la cele comunitare, de la simplul fapt de a învăța să dai «Buna ziua» până la a spune «Mulțumesc», de a adopta o anumită conduită până la a avea anumite preferințe în zona culturală. Nu degeaba se vorbeşte în limbaj popular despre cei 7 ani de acasă, care sunt foarte ușor de determinat sociologic pentru că arată socializarea primară, în care se formează nucleul fundamental a ceea ce va deveni individul ca membru al comunității. - Acesta este un prim palier. - Ulterior intervin și altele, cum ar fi școala. Chiar și în școală lucrurile au fost alterate. Gândiți-vă numai la câte reforme au fost în ultimii 26 de ani, luate de la capăt. Am fost cumva între mitul Anei lui Manole și mitul lui Sisif. Sigur că, vorba lui Camus, trebuie să ni-l închipuim pe Sisif fericit că tot duce o piatră pe vârful muntelui și aceasta prăbușindu-se, însă lucrurile acestea au alterat profund mecanismul de funcționare nu doar al sistemului educațional, ci și al valorilor românești. Eu nu îmi pot imagina cum, spre exemplu, unii colegi de-ai mei care aveau note mediocre în facultate au ajuns profesori la catedre din licee. S-ar putea să aibă har didactic, dar cunoștințele alterează comportamentul lor pedagogic. Atunci vedem cum în cei 26 de ani s-au succedat multe astfel de generații, iar astăzi constatăm că lucrurile sunt teribil de alterate de la limbajul care este folosit în școli, de la modul în care vorbim limba română, și până la tipurile de atitudini și de comportament. - Ce este de făcut? - Cred că, și aici spun ca profesor, avem o responsabilitate extraordinară noi, cei de la catedră. Problema este că în mediul academic, fie că vorbim despre cel de stat ori cel privat, vin cumva oameni deja formați. La 19-20 de ani există deja o cristalizare a comportamentului, a atitudinilor, a ceea ce își doresc să facă în viață. E mult mai dificil, dar nu imposibil, să-i reformatăm acolo unde constatăm că există deficiențe sau probleme. Am o admirație foarte mare față de educatori și învățători. Ei pun bazele a ceea ce vor deveni tinerii. - Am vorbit de model la general, ca o definiție. Aș trece în plan personal și v-aș întreba dacă ați avut modele în viață. - Da, ca oricare dintre noi. Am avut și modele pe care le-am întâlnit în cărți, dar și modele pe plan familial. Unul mi-a fost dat de către părinți, apoi bunica mea dinspre tată. A fost un model de devoțiune și rezistență în fața unor vicisitudini ale istoriei, a fost prizonieră după terminarea celui de-al doilea război mondial. Am și scris despre povestea ei. Am avut modele printre profesori și, nu mai puțin, între colegii mei. - Aveți un CV impresionant. Ați fost considerat un model? Pentru cine ați dori să fiți? - În primul rând pentru copiii mei. Asta m-ar bucura pe deplin. CV-ul s-a construit de la sine, sunt lucruri pe care le-am făcut în timp. Dincolo de munca efectivă pe care am întreprins-o e meritul cadrului în care m-am aflat. În aceeași măsură e meritul studenților mei, al colegilor și nu mă refer la cei din universtate, ci și la cei pe care i-am întâlnit în variatele contexte sociale în care m-am aflat. Tot timpul m-am bucurat că am avut de la cine învăța. Noica spunea că o școală în care profesorul nu învață de la elevi nu poate fi numită școală. Poate și firea mea curioasă sau tendințele permanente de perfecționism, o autocritică pe care o port cu mine, dar și capacitatea de a autoironie pe care o am și teama de ridicol m-au determinat ca de la fiecare om cu care am intrat în contact și pe care l-am considerat că poate valoriza existențele din jurul său să iau câte ceva. Le datorez ceea ce sunt foarte multor oameni, plecând de la părinții mei, colegii și prietenii mei, nu mai puțin familia. Acel CV impresionat adus în discuție este unul colectiv, îmi place teribil tot ceea cefac în plan profesional. - Campania „Oamenii Timpului” este orientată și către tineri. Lor ar trebui să le vorbim mereu despre valoare. Ce vă place la Tinerii Timpului? Aveți și dvs un adolescent al Timpului. - Îmi place această efuziune pe care o regăsești în cazul copiilor, tinerilor. Este un entuziasm specific vârstei, care mă molipsește, mă face să revin la multe dintre proiectele pe care imaginativ le-am avut când aveam vârstele lor. De altfel, am și scris o carte de povești pentru copii, dedicată fiului meu, în care vorbesc, într-un joc al fantasticului și realului, despre copilăria lui. Scriind această carte am rememorat momentele copilăriei sale și practic m-am reîntors la propria mea copilărie. A existat mereu această contagiune în apropierea tinerilor, altfel nu aș fi profesor. Mă bucur de fiecare dată când un tânăr își dorește să se implice într-un proiect, mă consultă în diverse probleme. Este important ca tinerii să fie canalizați, nu în sensul unei manipulări pedagogice, ci în sensul de jaloane și de posibilitatea de alege. - Cum îi ajută pe tineri un proiect precum „Oamenii Timpului”? - Vorbim despre două paliere - în primul rând de cel al implicării organizaționale. Încă de la prima ediție am avut bucuria să lucrăm cu Asociația Studenților Jurnaliști, care formează o echipă minunată. La cea de-a doua ediție am avut alături și liceeni, și studenți. Acesta ar fi un prim palier și vedem că le place proiectul, învață să valorizeze ceea ce noi încercăm să propunem în spațiul public. Pe de altă parte, avem și această secțiune Tinere Valori, pe care o jurizăm în cadrul campaniei și care ne-a făcut bucuria să aducem pe scena Teatrului Național din Iași adolescenți care cu siguranță vor avea o carieră de succes. E o bucurie să poți lucra cu tinerii, să poți intra în contact cu ei, să cunoști noi valori pe care societatea le readuce pe scenă. Există speranță și acest lucru este foarte bun. - Îmbucurătoare este și perspectiva. Acum cunoști un copil, care va deveni un tânăr, apoi un adult de valoare. Timpul nu stă pe loc - M-aș bucura ca peste 20 de ani, să zicem, campania să fie consolidată și să existe o comunitate de prestigiu „Oamenii Timpului”. Vorbesc despre tineri care intră astăzi intră în competiție, câștigă premiul, iar peste mai mulți ani vor deveni nume consacrate ale culturii roâmești. - Vorbind de poveste, dacă timpul s-ar schimba într-un personaj, cum vi l-ați imagina? - Citesc în aceste zile un jurnal absolut tulburăr, al teoreticianului literar și scriitor Matei Călinescu. Este un jurnal copleșitor pentru că îți aduce în față stările, momentele, gândurile, raportate la timp ale unui om care știe că în curând va muri. În 2007 a fost diagnosticat cu o boală în fază terminală, iar scrierile sale sunt realmente covârșitoare. Cred că timpul nostru, «timpul ce ni s-a dat», ca să citez titlul unui volum al Anei Bentoniu, poate reprezenta un alter-ego al nostru, în funcție de cum îl trăim. Este timpul care, dincolo de dimensiunile temporale, trecut-prezent-viitor, îți poate arăta, dacă ai onestitatea necesară să te privești în oglindă, lucrurile care te-au marcat, pe care le-ai făcut greșit, și mergând pe ideea că este important să încercăm să înlăturăm erorile, să proiectăm faptele astfel încât acestea să nu se mai repete. Îl văd ca pe un alter-ego, ca pe un timp pe care îl pot trăi într-o manieră intimă, privată, și despre care cred că este de netrăit în absența celorlați pe care îi iubești, la care te raportezi, în care ai încredere, în care investești suflet, ceilalți care te ajută să-ți împlinești visele. Interviu realizat de Maria Poinescu