Evreica Ana Pauker a adus comunismul în România – mit sau realitate?

Evreica Ana Pauker a adus comunismul în România – mit sau realitate? (www.revistatimpul.ro) Petru Clej Publicat la: 27-12-2017

​ La un recent articol despre antisemitismul din România pe care l-am publicat într-o revistă bucureșteană, printre obișnuitele comentarii antisemite de subsol se număra unul care suna așa: „Nici noi, românii, nu uităm de Ana Pauker”. A devenit un reflex, nu neapărat antisemit, de a arunca toate relele comunismului timpuriu din România pe această comunistă evreică, a cărei ascensiune a fost la fel de fulgerătoare ca și căderea ei. Dar cât din această blamare are la bază fapte istorice incontestabile și cât reprezintă clișee bazate fi pe ignoranță sau din dorința de a găsi un țap ispășitor pentru abuzurile uriașe pe care regimul comunist, instaurat prin forța armelor la ordinul lui Stalin, le-a comis în primii ani de după cel de-al doilea război comunist? Este o întrebare la care a încercat să dea răspuns istoricul Robert Levy în cartea sa Ana Pauker – The Rise and Fall of a Jewish Communist, apărută în prima ediție în 2001 la University of California Press și în traducere (ediția a II-a), sub titlul Gloria şi decăderea Anei Pauker la editura Polirom, în 2016. În public, imaginea Anei Pauker este aceea a comunistei fanatice care a jucat un rol fundamental în impunerea stalinismului în România. Și într-adevăr, Levy scrie că Ana Pauker, descrisă de revista Time pe coperta din septembrie 1948 drept „cea mai puternică femeie în viață”, a fost de facto, chiar dacă nu de jure, singura femeie lider comunist la putere din istorie. Alte femei din mișcarea comunistă, precum Rosa Luxemburg și Dolores „La Passionaria” Ibárruri, nu au ajuns niciodată la putere, dar, spre deosebire de ele, numele Pauker este practic necunoscut în afara României. Iar în România au rămas vestite bancurile pe seama ei: Ana Pauker se plimba cu umbrela într-o zi însorită pe stradă în București. Întrebată de ce umblă cu umbrelă, ea a răspuns: „N-ai ascultat Radioul sovietic azi? La Moscova plouă!”. Levy spune că unul dintre propagandiștii comuniști din România a avut grijă să o prezinte după căderea ei, în 1952, drept „cea mai stalinistă dintre liderii partidului la acea vreme”, iar altul spunea că Ana Pauker „a excelat în implementarea stalinismului în România cât mai repede cu putință”. În ceea ce privește legătura ei cu evreii, prim-ministrul Israelului, David Ben Gurion, o descria pe Ana Pauker în 1949 astfel: „Fiica unui rabin care acum trăiește în Israel are în intenție distrugerea comunității evreiești din țara ei. Pentru ea, orice evreu este un fascist. Ea ar dori să aducă foametea în Israel pentru a micșora dorința evreilor de a veni aici”. Alt istoric spunea recent că Ana Pauker a ajuns să fie cunoscută drept „arhetipul urii de sine” printre evreii comuniști. O personalitate complexă Plecând de la aceste elemente relativ cunoscute, Levy a cercetat arhivele din perioada interbelică și cea comunistă și a stat de vorbă cu rudele Anei Pauker, în special cu fiica ei cea mai mare, Tatiana, și cu soțul acesteia, doctorul Gheorghe Brătescu, și a ajuns la concluzia că lidera comunistă era o personalitate mult mai complexă decât această caricatură care circulă în public. Născută la 13 decembrie 1893 la Codăești, Vaslui, ea provenea dintr-o familie de evrei ultrareligioși și săraci. Tatăl ei, Hersch Rabinsohn, era învățător și cantor (nu rabin, cum spunea Ben Gurion) pe lângă sinagoga din acest târg, iar Ana Pauker a primit o educație religioasă evreiască, pe care mai târziu în viață a folosit-o pentru a preda la o școală evreiască și pentru a acorda meditații particulare. În atmosfera antisemită prevalentă a vremii – evreii din România nu puteau obține naturalizarea decât printr-o lege cu caracter individual –, Ana Pauker, care a cunoscut pe pielea ei discriminarea antisemită, a fost atrasă de ideile de stânga și a devenit membră în 1915 a Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România. În 1918, l-a cunoscut pe soțul ei, Marcel Pauker, un comunist promițător și un evreu mult mai bine asimilat decât ea. Ana Pauker s-a alăturat Partidului Comunist din România la înființare în 1921 și a devenit rapid una dintre figurile proeminente printre femeile din acest minuscul partid. A fost arestată și condamnată de mai multe ori pentru activitățile ei comuniste și în perioada 1932-1934 a fost la Moscova pentru a fi instruită de Comintern – Interrnaționala Comunistă. Aici, Marcel Pauker, care avea veleități de lider al PC din România, a fost angrenat în lupte facționaliste și a căzut victimă epurărilor staliniste, fiind până la urmă condamnat la moarte și executat în 1938. Și aici Levy demontează primul mit despre Ana Pauker, acela că și-ar fi denunțat propriul soț. În fapt, istoricul american demonstrează că nu există nici o probă în sprijinul acestei acuzații și că ea nici nu a știut măcar de moartea lui Marcel (al cărui nume l-a păstrat pentru tot restul vieții) până mult mai târziu. Condamnată în 1936 la 10 ani închisoare pentru activități comuniste, Ana Pauker a făcut parte dintr-un schimb de deținuți pe 7 mai 1941 și a ajuns din nou la Moscova, întorcându-se la București pe 16 septembrie 1944 după ocuparea României de trupele sovietice. Ascensiune rapidă Ascensiunea ei a fost foarte rapidă și Levy spune că până la conferința PCR din octombrie 1945, ea a deținut funcția de secretar general. Atunci, ea însăși l-a propus pe Gheorghe Gheorghiu Dej pentru postul de secretar general al partidului, fapt confirmat ulterior de Dej însuși, care o cita: „Dată fiind starea de înapoiere culturală a poporului nostru și prejudecățile puternice, mai ales cu privire la femei, ei vor spune: o femeie să conducă Partidul Comunist și încă o evreică ce s-a întors nu demult din Uniunea Sovietică?” și a adăugat: „cel mai potrivit dintre noi este Dej”. Când Ana Pauker i-a transmis ministrului de externe sovietic, Viaceslav Molotov, propunerea de numire a lui Dej drept lider al PCR la conferința națională, acesta i-a răspuns: „Ești o femeie isteață (umnița – n.a.)”. Dar chiar și fără a fi numită oficial lider al PCR, Ana Pauker avea o influență determinantă în conducere, adesea folosindu-se de aliații ei, ministrul de interne, Teohari Georgescu, și cel al finanțelor, Vasile Luca, punându-l adeseori în situații dificile pe liderul de jure, Dej. Pauker, în contradicție cu PCR Contribuția esențială a lui Levy este în dezvăluirea poziției ideologice a Anei Pauker în trei direcții esențiale: politica de recrutare în PCR, agricultura și problema emigrării evreilor din România în Israel. Levy demonstrează cu documente că, în contradicție cu linia PCR de după epurarea Anei Pauker și celor doi acoliți ai ei, aceasta a militat pentru deschiderea cât mai largă a porților partidului către clasa de mijloc și a avut o atitudine cel puțin ambiguă în privința epurărilor, inclusiv a celei a fostului ministru al justiției, Lucrețiu Pătrășcanu. În ceea ce privește colectivizarea agriculturii (de care răspundea în partid), începută în 1949, Levy scrie că Ana Pauker s-a opus liniei dure promovate de Gheorghiu-Dej, care insista pentru folosirea forței împotriva țăranilor reticenți de a intra în colhozurile inspirate de la sovietici. În sfârșit, Levy aduce argumente în favoarea existenței unei atitudini favorabile a Anei Pauker față de emigrarea evreilor în Israel – Alia. Fratele ei, Zalman Rabinsohn a venit special în 1949 din Israel pentru a interveni pe lângă sora sa pentru liberalizarea completă a politicii statului român în domeniu. Ana Pauker l-a ținut însă prizonier în România și Rabinsohn nu s-a putut întoarce în Israel decât în 1955, la trei ani după căderea ei, iar emigrarea evreilor s-a oprit aproape complet după 1950, când antisemitismul lui Stalin a căpătat forme paranoice. Comunistă convinsă până la capăt Detectarea cancerului și operația la Moscova au slăbit-o mult pe Ana Pauker, iar după 1951 ea început să piardă lupta pentru putere cu Dej, care a obținut definitiv sprijnul lui Stalin. Ana Pauker a fost destituită din toate funcțiile în mai 1952 și a fost arestată pe 18 februarie 1953. A fost anchetată și, nerecunoscând niciuna dintre acuzațiile aduse, între care că ar fi divulgat secrete „inamicului” (Statele Unite) prin intermediul „Sionismului Internațional” (sună cunoscut, nu-i așa?), ar fi fost supusă unei torturi ușoare. Eliberată din închisoarea Malmaison în martie 1953, după moartea lui Stalin, Ana Pauker a mai fost ținută apoi în arest timp de o lună, într-o casă din Otopeni. Când unul dintre liderii de partid, Alexandru Moghioroș, a informat-o despre moartea lui Stalin, aceasta a izbucnit în plâns. „Nu plânge! Dacă Stalin mai era în viață, ai fi fost moartă acum”, i-a spus Moghioroș. Ana Pauker a scăpat ca prin urechile acului de soarta liderului comunist cehoslovac evreu, Rudolf Slánský, executat în 1952. Ea a trăit izolată până la moartea ei, în 1960, o nonpersoană părăsită de aproape toată lumea, în afară de familia ei și câțiva prieteni apropiați. Ana Pauker a rămas însă, potrivit apropiaților ei, o comunistă convinsă, deși nu și-a recunoscut niciodată vreo vină. La ceremonia de incinerare, familia a declinat oferta de intonare a Internaționalei, preferând Simfonia a III-a de Beethoven. Un semn de depărtare mai degrabă a familiei de comunism, decât al ei. „Căderea Anei Pauker a fost un pas semnificativ în procesul care a exclus orice apariție a unei conduceri reformiste în România (spre deosebire de Ungaria, Polonia și Cehoslovacia) și i-a dus pe cetățenii săi la soarta de a îndura greutăți extreme, care au culminat cu regimul Ceaușescu. Dacă nu de altceva, românii ar trebui să arunce o a doua privire asupra acestui lider enigmatic din trecutul lor”, încheie istoricul american această interesantă carte. http://www.revistatimpul.ro/view-article/3943 Sursa foto: Adevărul