Gheorghe Virtosu, autor român, succes pe piața editorială americană!

Debutul lui Gheorghe Virtosu pe piața editorială americană (Family Life - A Bridge Between Harmony and Agony (Austin Macauley Publisher) s-a soldat cu un real succes! Citind parerile cititorilor se desprind ușor câteva puncte de reper importante: - toti cititorii, fara exceptie, recomanda cartea si altora - fiecare dintre cititori a gasit aspecte cu care rezoneaza atât pe plan personal ( rivalitatea dintre frati), cât si in plan pur ideatic si estetic (episodul cu oglinda, descoperirea pe care o face Gheorghita, prin povestea lui Rica, ca tristetea poate deveni o tovarasa constanta etc) - cadrul satului moldovenesc cu traditii si superstitii, asa cum este descris in carte, este asul din mineca autorului: e exotic, e fermecator si generator de poveste - din punct de vedere pur stilistic, unii gasesc povestirea in povestire dificil de receptat la inceput, altii (probabil mai obisnuiti cu canoanele clasice) o gasesc bine inchegata si inteligent arrticulata In concluzie, prima carte a D-lui Gheorghe pe piata de literatura americană, e un succes fara doar si poate. Felicitări ! https://www.amazon.com/Family-Life-Bridge-Betw…/…/1643783270

Cuore di ranocchia. Volume I. Penna d'oro, angelo o boia? (eBook)

Cuore di ranocchia. Volume I. Penna d'oro, angelo o boia? (eBook)

Prezentare Sicuramente non mi aspettavo di leggere un libro per i bambini con tanta concentrazione e – devo riconoscere! – con tanto piacere. E comunque, non credo di esser gia sul punto di diventare senile. Semplicemente il libro mi ha affascinato per l’ingegnosita dei personaggi, non meno, per il carattere vivo delle vicende che affrontano. Per non parlare poi dell’ottimo modo in cui il libro e scritto. Sono felice che questo primo volume non sia anche l’ultimo, che si tratti di un ciclo intero, il quale e lontano dal chiudersi. Vorrei ritrovare questa stessa freschezza nella lettura anche nei volumi che seguiranno. Ho delle buone ragioni per dirlo. A differenza di voi, che avete adesso davanti agli occhi il primo volume della serie Cuore di Ranocchia, io ho gia letto anche il secondo e mi preparo per leggere il terzo. Non so esattamente che cosa abbia portato l’autore alla letteratura per bambini, però due cose mi sembrano chiare. La prima, che ha tutto il talento d’immaginazione e di espressione necessario a questo genere di letteratura, quindi e indiscutibilmente portato per questo genere. La seconda, che la sua opera capita in un genere assente, nella nostra letteratura, da qualche decennio. Il genere sussiste, negli ultimi tempi, soprattutto tramite le traduzioni e le ripubblicazioni, i libri originali essendo invece un’immensa rarita, se non un’assenza vera e propria. Sono felice che tra quelli che hanno pensato a coprire questa lacuna ci sia un autore talmente ricco di talento. Un autore che, accanto alle qualita di fantasia e di espressione gia menzionate sopra, ha anche un’altra qualita che ritengo essenziale - sa introdurre quella dimensione morale senza la quale la letteratura per bambini non potrebbe essere concepita e che, però, non diventa mai moralizzatrice. La tesi morale risulta indirettamente dalle vicende, dai dialoghi e dalle meditazioni dei personaggi. E questo, come ho gia detto, mi sembra capitale. Niente può allontanare un bambino dalla dimensione etica, neppure un adulto, così come lo fa un discorso moralizzatore. Per quanto sappia io, queste fiabe si presenteranno al pubblico in varie forme – come volumi riccamente illustrati, come fumetti e ad un certo momento, se ho capito bene, come film di animazione. C’e ancora una cosa molto importante: in base alla nostra eta e al tipo di struttura psichica individuale di ognuno di noi, il nostro modo di recepire e molto diverso. Perciò la cosa migliore e che ognuno di noi venga colpito dalle cose che piu si avvicinano al nostro modo di essere. Non vorrei chiudere prima di augurare ai lettori una gradevole lettura, aldila della loro eta e della forma di presentazione della fiaba che avranno scelto – libro, fumetto, ecc. – e allo stesso tempo, vorrei augurare buon lavoro all’autore, affinche noi lettori possiamo rallegrarci il piu possibile delle peripezie dei suoi ingegnosi e affascinanti personaggi ! Se prima di fare questa lettura, qualcuno mi avesse detto che le pulci, i topi, persino i bachi da seta mi sarebbero divenuti simpatici, non ci avrei mai creduto! Ancora una volta, buona lettura! Detalii: Produs publicat in 2013 la Adenium Data aparitiei: Octombrie 2013 Colectia O inima de broscuta ISBN EPUB: 978-973-8097-50-6 ISBN PDF: 978-973-8097-51-3 Formate: ePub (Adobe DRM) sau PDF (Adobe DRM) Drepturi utilizare: 6 dispozitive Compatibil cu: PC/Mac, iPad/iPhone, Android, Nook, Sony, Trekstor Atasez coperta. Cartea se găsește la: http://www.elefant.ro/ebooks/carte-straina/it-juvenile-fiction/action-adventure/cuore-di-ranocchia-volume-i-penna-doro-angelo-o-boia-214011.html

A Little Frog's Heart. Volume 1. The Golden Quill, Angel Or Executioner? (eBook)

A Little Frog's Heart. Volume 1. The Golden Quill, Angel Or Executioner? (eBook)

Prezentare “I don’t think I was expecting to read a children’s book with so much concentration, and I also have to admit, with such great pleasure. However, I don’t think this means that I’m entering my second childhood. Leaving aside the fact that the book is well written - putting it purely and simply, I was gripped by the ingenuity of the characters, and by the exciting nature of their experiences. I am glad this first volume is not actually the last, and that we are talking about an entire cycle which is far from its end. You are now about to read the first volume in the cycle of ‘A Frog’s Heart’, while I have already read the second one and I’m preparing for the reading of the third. So I have a serious motive for wanting to encounter the same freshness as I read the rest of it. I do not know what exactly drove the author towards children’s literature, but two things seem clear to me. Firstly, that he has all the gifts of imagination and expression necessary for this genre, so he has an indisputable leaning towards it. Secondly, that he fell upon a genre which has been a stepchild, in our literature, for a good few decades. In recent years, the genre has had a presence for its readers, mainly through translations and re-editing, with original works being immensely rare, if not almost absent. I am glad that, among the few who sought to fill this gap, there is an author so visibly gifted. He is an author who, besides the gifts of imagination and expression already mentioned, has another gift which I consider to be essential – he knows how to introduce that moral dimension without which literature for children cannot be conceived, but he never falls into merely preaching. The moral thesis emerges from the happenings, dialogues and meditations of the characters. This seems to me, as I’ve already mentioned, essential. Nothing drives a child – or even a grown-up – further away from the ethical dimension than a moralising lecture. As far as I know, these stories will be presented to the public in several formulae – as richly illustrated volumes, as comic strips, and – if I understood it correctly – as animated cartoons. This is excellent – since our way of perception differs both according to our ages and according to our personalities; and it is very good to be reached through the means best suited to us. I would not like to conclude before wishing the readers a pleasant read, irrespective of their age and the form of the story for which they’ve opted – book, comic strips, etc. I would also like to wish great energy to the author, so that he can make us glad with as many adventures as possible of his ingenious and charming characters. Had anyone told me, before reading this book, that fleas, rats and even silkworms would seem cute creatures to me, I would have said he didn’t know what he was talking about! Once again, have a pleasant read!” – Liviu Antonesei Atașez coperta Detalii: Produs publicat in 2013 la Adenium Data aparitiei: Mai 2013 Colectia O inima de broscuta ISBN EPUB: 978-606-93447-3-6 Formate: ePub (Adobe DRM) sau PDF (Adobe DRM) Drepturi utilizare: 6 dispozitive Compatibil cu: PC/Mac, iPad/iPhone, Android, Nook, Sony, Trekstor Cartea se găsește la: http://www.elefant.ro/ebooks/carte-straina/en-juvenile-fiction/action-adventure-general/a-little-frogs-heart-volume-i-the-golden-quill-angel-or-executioner-207672.html

Destin emprisonne I. Les metamorphoses de la solitude (eBook)

Prezentare «Destin Emprisonne» presente l'histoire captivante d'un jeune homme d'affaires, qui danse un dangereux tango avec le destin. Le monde est seduit, pas a pas, par son succes et sa force et la vie semble lui offrir tout sur un plateau. Jusqu'a un certain jour. La realite immediate peut enchainer tout ce que nous avons, mais non ce qui nous sommes.

Atașez coperta Cartea se găsește la: http://www.elefant.ro/ebooks/carte/fictiune/literatura-contemporana/destin-emprisonne-i-les-metamorphoses-de-la-solitude-225095.html Detalii despre cartea in format ebook Produs publicat in 2014 la Adenium Data aparitiei: Iulie 2014 Colectia Serie de autor ISBN EPUB: 978-606-8622-67-5 ISBN PDF: 978-606-8622-68-2 Formate: ePub (Adobe DRM) sau PDF (Adobe DRM) Drepturi utilizare: 6 dispozitive Compatibil cu: PC/Mac, iPad/iPhone, Android, Nook, Sony, Trekstor

A game called loneliness. Incarcerated Tale. Volume 1 (eBook)

Prezentare Imprisoned Tale is the compelling and exhilarating story of a young entrepreneur who suddenly finds himself entangled in a fatal tango with his destiny. Nothing is beyond his reach: youth, wealth and success surround him everywhere he goes. Until one day, when powers that be decide to put an end to it all and turn his life up-side-down. But just as he loses everything he owns, he manages to find out who he truly is.

Poate fi găsită la: http://www.elefant.ro/ebooks/carte/fictiune/literatura-contemporana/a-game-called-loneliness-incarcerated-tale-volume-i-220667.html Detalii carte: Produs publicat in 2014 la Adenium Data aparitiei: Martie 2014 Colectia Serie de autor ISBN EPUB: 978-606-8622-14-9 ISBN PDF: 978-606-8622-15-6 Formate: ePub (Adobe DRM) sau PDF (Adobe DRM) Drepturi utilizare: 6 dispozitive Compatibil cu: PC/Mac, iPad/iPhone, Android, Nook, Sony, Trekstor

Interviu cu Andrada Coos, autoarea cărții „Frumusețea lucrurilor trecătoare”, apărut la Adenium

Interviu cu Andrada Coos, autoarea cărții „Frumusețea lucrurilor trecătoare”

E.I. Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine? A.C. Sunt din Reghin, județul Mureș, și sunt absolventă a Departamentului de Jurnalism al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Am studiat creația literară în Londra sub îndrumarea unor scriitori precum Fay Weldon și Matt Thorne la Universitatea Brunel. Am câștigat apoi o bursă de cercetare din partea Ministerului Japonez de Educație și am urmat doi ani cursuri de japoneză, mass media și politică în cadrul Universității Doshisha din Kyoto. Ulterior am lucrat în Hong Kong, Bruxelles și Kuala Lumpur și am revenit în România anul trecut pentru lansarea cărții mele de debut, Frumusețea lucrurilor trecătoare. Îmi place să scriu cu precădere povestiri cu o tentă suprarealistă/fantastică sau speculativă, deși Frumusețea lucrurilor trecătoare este o deviere de la acest stil. Citesc mult, atât literatură contemporană și nonficțiune, cât și SF, fantasy, poezie și teatru. În timpul liber, călătoresc sau îmi pierd timpul prin muzee, galerii de artă, la teatru, operă, dar și făcând chestii mai geeky ca de exemplu citind comics și manga, jucând boardgames sau uitându-mă la seriale și filme cu supereroi. E.I. Cum a apărut pasiunea pentru scris în viața ta? A.C. Cred că primele mele încercări de a scrie pot fi considerate compunerile pe care trebuia să le facem în școala generală. Dintotdeauna am avut o imaginație bogată și îmi plăcea să îmi creez scenarii, fie cu jucăriile mele în rolurile principale, fie cu personajele mele preferate din desene animate, iar treptat cu eroi noi, inventați de mine. Prima mea creație literară independentă de școală a fost un roman polițist început la vârsta de 12 ani și neterminat. Am scris de la început și în limba engleza, dezvoltându-mi stilurile în paralel. Prima mea povestire în engleză datează cam tot de la 12 ani și era o aventură cu adolescenți în stilul filmelor americane populare în acel timp. E.I. Cum s-a născut cartea „Frumusețea lucrurilor trecătoare”? A.C. Îmi place să spun că Frumusețea lucrurilor trecătoare a fost un exorcism pentru mine. De când am plecat din Japonia, am fost într-un fel bântuită de amintiri și idei care continuau să mi se deruleze și să mi se rearanjeze încontinuu în minte. Când gândurile acestea devin obsesive, singura metoda de a scăpa de ele, în cazul meu, e să le scriu. Iar în momentul în care sunt așternute pe pagină, simt că m-am eliberat de ele. E poate o definiție cam stângace a impulsului creativ. Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori disponibile pe Booknation.ro E.I. Ce te inspiră să scrii? A.C. Nu cred că e ceva în mod deosebit care îmi stârnește nevoia de a scrie. Câteodată citesc un articol, o știre, sau o carte care mă face să îmi pun întrebări. După ce am citit un articol despre un concurs de scris pentru roboți, m-am întrebat oare ce s-ar întâmpla dacă un robot ar fi într-adevăr în stare să scrie? Din această speculație s-a născut povestirea Lăsați robotul să scrie! premiată cu locul doi la Concursul Național de Proză Scurtă Helion 2016. Alte dăți e de ajuns o imagine, o discuție sau o acumulare de informații care se transformă într-un concept. Dar povestirile nu încep întotdeauna de la o idee. Câteodată, un personaj îți răsare în minte și clădești un univers în jurul lui. E.I. Crezi că titlul este important pentru impactul cărții? A.C. Cred că titlul, dar și coperta unei cărți, sunt importante pentru a atrage atenția potențialilor cititori. Un titlu interesant gen De veghe în lanul de secară, Un veac de singurătate, În căutarea oii fantastice etc. are impact, te face să ridici cartea să vezi despre ce e vorba, dar nu cred că influențează cu ceva percepția cărții odată ce e citită. Sunt multe cărți extraordinare care au titluri de un cuvânt, lucru care nu diminuează cu nimic conținutul lor. În cele din urmă, titlurile sunt doar de câteva cuvinte, cărțile în sine au zeci de mii. Au mult mai multe șanse să își cucerească cititorii. E.I. Ai citit o carte care să te inspire să scrii? A.C. Cred că odată ce te apuci să scrii, cărțile care te inspiră cel mai mult sau te fac să vrei să te apuci de treabă, sunt cele de eseuri scrise de alți scriitori de ficțiune. Am citit recent o colecție extraordinară de Ursula K. Le Guin intitulată The Wave in the Mind, Talks and Essays on the Writer, the Reader and the Imagination în care faimoasa scriitoare, aflată deja la o vârstă onorabilă la data publicării volumului, vorbește despre pasiunea ei pentru citit și scris, dar și despre subiecte foarte diverse pe care i s-a cerut să le abordeze de diferite reviste și la diverse evenimente. În aceste eseuri este distilată experiența ei de o viață ca autor și nu poți la final să nu te simți inspirat și să vrei să scrii. O altă carte care m-a inspirat recent să scriu a fost Jurnalul Annei Frank, o adolescentă inteligentă și vivace cu aspirații de scriitor a cărei viață s-a sfârșit crunt într-un lagăr de concentrare. Când am terminat de citit jurnalul ei, am simțit un impuls de a scrie, ca un omagiu tuturor cărților pe care Anne nu a apucat să le scrie. E.I. În prezent lucrezi la o nouă carte? A.C. Am începute două cărți, una în română care ar putea fi o continuare la Frumusețea lucrurilor trecătoare plasată în Hong Kong și alta în engleză, despre doi ecologiști care pornesc o mișcare globală de eco-terorism. Am fragmente scrise din amândouă, dar încă nu m-am decis pe care aș vrea să o termin acum. E.I. Cine te-a susținut cel mai mult atunci când ai publicat prima carte? A.C. Două prietene foarte bune de-ale mele, cărora le-am și dedicat cartea, m-au ajutat enorm atât când am scris cât și când am publicat cartea. Fiind plecată de ceva timp din România nu credeam că voi putea scrie o carte în limba română, dar cu susținerea și cu corecturile lor, treptat, am reușit să îmi reintru în mână și să duc la capăt cartea. Fără ele, Frumusețea lucrurilor trecătoare nu ar fi existat. E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile? A.C. Am un site oficial unde pot citi povestirile mele atât în engleză, cât și în română și pe al cărui blog mai vorbesc despre cărți și despre scris. Mă pot găsi și pe Facebook, unde postez poze de la evenimente, recenzii, informații inedite despre Japonia și unde mai organizez din când în când concursuri. Folosesc foarte mult și Goodreads, unde am pagină de autor, dar și țin evidența cărților pe care le citesc. Frumusețea lucrurilor trecătoare se poate cumpăra atât de pe elefant.ro, cât și în librăriile Cărturești și Librarium. Pe siteul meu pot găsi o listă completă a librăriilor și a magazinelor online care au în stoc cartea. E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii BookNation.ro? A.C. Dacă vă interesează culturile exotice sau pur și simplu Japonia, vă invit să citiți Frumusețea lucrurilor trecătoare. Am încercat să arăt o latură mai puțin cunoscută și multe detalii inedite ale acestei culturi, care a fascinat generații întregi de români prin Shogun, Haruki Murakami, Naruto și Sailor Moon. Pe alocuri amuzantă, pe alocuri frustrantă, povestirea Adrianei este aceea a unei românce care încearcă să navigheze printr-o cultură cu mult diferită de a ei. Cartea cuprinde toate lucrurile mai mult sau mai puțin extraordinare care i se întâmplă acolo. http://www.adenium.ro/carte/frumusetea-lucrurilor-trecatoare/ http://www.elefant.ro/carti/carte/fictiune/literatura-contemporana/frumusetea-lucrurilor-trecatoare-382928.html

Democrația sub amenințarea aleșilor. Dan Pavel, în TIMPUL

De câte ori Frontul Salvării Naționale (sub diferitele sale abrevieri – FSN, FDSN, PDSR, PSD) a venit la putere, democrația a avut de suferit. Marele handicap al sistemului politic postcomunist a fost legat de modul în care „părinții săi fondatori” au compromis democrația de la înființare. La noi, democrația s-a născut defectă, fiind din start mereu în criză. Iar de atunci încoace, nu își revine complet, în ciuda corecțiilor făcute pentru integrarea României în NATO și UE. Există însă și un progres. Când Ion Iliescu a vrut să-l înlăture pe incomodul Petre Roman, a fost organizată cea de-a patra mineriadă. Când Liviu Dragnea a vrut să-l înlăture pe incomodul Sorin Grindeanu, Partidul Social Democrat a folosit procedura moțiunii de cenzură împotriva unui ins care se agăța de putere. Opoziția parlamentară și extraparlamentară a comis în mod repetat eroarea de a simpatiza cu premierii feseniști/pesediști care au intrat în conflict cu liderul care i-a pus în funcție pentru că voiau mai multă putere pentru ei înșiși. Or, trăsătura comună de caracter a lui Petre Roman, Sorin Grindeanu, Mihai Tudose este lipsa de loialitate față de propriul partid și propriul lider. Funcția de selectare a cadrelor la PSD este profund deficitară. După plagiatorul Victor Ponta, a ajuns în funcție un alt plagiator, Mihai Tudose (care a renunțat la titlul de doctor după ce presa a scos la iveală scandalul). Ceea ce nu înțelege partidul de guvernământ este că nu poți desemna în funcțiile executive de maximă responsabilitate personaje care au comis furt intelectual calificat. Ideea că „merge și așa” compromite politica făcută în interes public. Limbajul mahalagesc al ultimului premier, amenințările cu moartea adresate provocatorilor maghiari (care de un sfert de veac fac același joc și trebuie tratați în limite constituționale) arată precaritatea standardelor de selectare a liderilor. Cel mai important partid din țara noastră a pus interesele unor persoane sau grupuri de interese mai presus de interesul public. În loc să guverneze și să dea legi în favoarea alegătorilor, aleșii au promovat o legislație care urmărește să diminueze abuzurile predecesorilor și să-i protejeze pe liderii săi care au comis abuzuri. Problemele cu justiția ale lui Liviu Dragnea l-au împiedicat să devină prim-ministru, iar în locul său au fost promovate personaje de o calitate și mai îndoielnică, fără merite politice anterioare. România are nevoie urgentă de politici eficiente în domeniile educației, îngrijirii sănătății, infrastructurii, agriculturii, dezvoltării economice, protecției mediului, siguranței cetățenilor ș.a.m.d., dar acestea nu reprezintă prioritățile aleșilor. Unica lor prioritate este lupta pentru putere. Această obsesie s-a văzut în modul lipsit de onestitate și de profesionalism prin care premierul Tudose a încercat să manipuleze cazul polițistului pedofil și corupția din poliție ca să atace ministrul de Interne, pentru a slăbi autoritatea președintelui PSD. Promovată în funcție pe criterii nonmeritocratice de către Dragnea, ministrul Carmen Dan a fost acuzată de premier că „a mințit” și i s-a cerut demisia. Respectiva a demonstrat că nu mințea și a răspuns că numai partidul care a pus-o în funcție poate să o demită. Până la urmă, Tudose a demisionat, dar asistăm la o degradare a luptei pentru putere, la capătul căreia nici nu mai contează cine câștigă în partid, ci numai cine pierde la nivel național. Cei guvernați, electoratul. Dacă actuala coaliție guvernamentală își va duce până la capăt mandatul și va continua să nu țină cont de interesele alegătorilor, atunci poate că la viitoarele alegeri vom asista la o alternanță guvernamentală, ca în 1996. Cu condiția să existe o participare record la vot a tuturor nemulțumiților. Altminteri, vom avea încă trei ani de proteste inutile, la capătul cărora rezultatul alegerilor le va permite actualilor guvernanți să rămână la putere, eventual într-o altă coaliție. Așa cum s-a mai întâmplat. www.revistatimpul.ro http://www.adenium.ro/carti/revista-timpul/ Sursa foto: Pagini de media

Jurnalistul Cezar Elisei - Calea mea. Dietă creștină și alimentație naturală

Îl putem cunoaște pe Dumnezeu? Îl putem simți? Categoric, da! – confirmă sub diferite forme, Cezar Elisei, în cartea „Calea mea. Dieta creștină și alimentația natură”, în curs de apariție la Adenium. Cum? Iubindu-l, în primul rând, dar și printr-o detașare benevolă de fericirea provenită exclusiv din latura materială a vieții. Adică inclusiv durerea, suferința, abținerile – ne ajută să ne apropiem de Dumnezeu. Cezar relevă în mod deosebit și restricțiile benevole de la mâncare, care ne ajută să simțim divinul. Ne oferă rețete, testate de el însuși, în căldura (a)casei sale. Sănătoase și gustoase. Însă în mod cert, Dumnezeu nu există pentru noi dacă nu putem iubi. Cu cât dăruim mai mult, cu cât muncim, sau ne punem în slujba altcuiva, mai ales dacă are nevoie, cu atât mai lesne îl simțim pe Dumnezeu.

www.adenium.ro

Calea mea. Dieta creștină și alimentați anaturală - Cezar Elisei, jurnalist

Jurnalistul Cezar Elisei își caută calea. Fiecare dintre noi o facem. Nu toți ne punem însă sufletul pe tavă, cum a îndrăznit să o facă el. Bineînțeles că a bâjbâit dintru început; habar nu avea de unde să înceapă, ce să citească, cum să se documenteze și cum să învețe cel mai bine. Iar începutul cărții „Calea mea. Dietă creștină și alimentația naturală” redă foarte bine zbaterea de ani buni a lui Cezar, exact ca apele unui râu, până se așază în albia sa. Cum a început? Punându-și întrebări despre viața lui, despre ceea ce face. Apoi a realizat că lumea din afară nu îi putea oferi validarea și răspunsurile de care avea nevoie. Pentru că toate se află de fapt în sine însuși. Așa încât, acolo a început căutarea jurnalistului Cezar Elisei și tot acolo și-a găsit puterea de a deveni mai bun si mai înțelept. Cheia nu o vei găsi niciodată în shopping, în căutarea siluetei perfecte și nici măcar în descoperirea sufletului pereche. Important este să fii tu liniștit, în sinea ta.

http://www.adenium.ro/carte/calea-mea/

Evreica Ana Pauker a adus comunismul în România – mit sau realitate?

Evreica Ana Pauker a adus comunismul în România – mit sau realitate? (www.revistatimpul.ro) Petru Clej Publicat la: 27-12-2017

​ La un recent articol despre antisemitismul din România pe care l-am publicat într-o revistă bucureșteană, printre obișnuitele comentarii antisemite de subsol se număra unul care suna așa: „Nici noi, românii, nu uităm de Ana Pauker”. A devenit un reflex, nu neapărat antisemit, de a arunca toate relele comunismului timpuriu din România pe această comunistă evreică, a cărei ascensiune a fost la fel de fulgerătoare ca și căderea ei. Dar cât din această blamare are la bază fapte istorice incontestabile și cât reprezintă clișee bazate fi pe ignoranță sau din dorința de a găsi un țap ispășitor pentru abuzurile uriașe pe care regimul comunist, instaurat prin forța armelor la ordinul lui Stalin, le-a comis în primii ani de după cel de-al doilea război comunist? Este o întrebare la care a încercat să dea răspuns istoricul Robert Levy în cartea sa Ana Pauker – The Rise and Fall of a Jewish Communist, apărută în prima ediție în 2001 la University of California Press și în traducere (ediția a II-a), sub titlul Gloria şi decăderea Anei Pauker la editura Polirom, în 2016. În public, imaginea Anei Pauker este aceea a comunistei fanatice care a jucat un rol fundamental în impunerea stalinismului în România. Și într-adevăr, Levy scrie că Ana Pauker, descrisă de revista Time pe coperta din septembrie 1948 drept „cea mai puternică femeie în viață”, a fost de facto, chiar dacă nu de jure, singura femeie lider comunist la putere din istorie. Alte femei din mișcarea comunistă, precum Rosa Luxemburg și Dolores „La Passionaria” Ibárruri, nu au ajuns niciodată la putere, dar, spre deosebire de ele, numele Pauker este practic necunoscut în afara României. Iar în România au rămas vestite bancurile pe seama ei: Ana Pauker se plimba cu umbrela într-o zi însorită pe stradă în București. Întrebată de ce umblă cu umbrelă, ea a răspuns: „N-ai ascultat Radioul sovietic azi? La Moscova plouă!”. Levy spune că unul dintre propagandiștii comuniști din România a avut grijă să o prezinte după căderea ei, în 1952, drept „cea mai stalinistă dintre liderii partidului la acea vreme”, iar altul spunea că Ana Pauker „a excelat în implementarea stalinismului în România cât mai repede cu putință”. În ceea ce privește legătura ei cu evreii, prim-ministrul Israelului, David Ben Gurion, o descria pe Ana Pauker în 1949 astfel: „Fiica unui rabin care acum trăiește în Israel are în intenție distrugerea comunității evreiești din țara ei. Pentru ea, orice evreu este un fascist. Ea ar dori să aducă foametea în Israel pentru a micșora dorința evreilor de a veni aici”. Alt istoric spunea recent că Ana Pauker a ajuns să fie cunoscută drept „arhetipul urii de sine” printre evreii comuniști. O personalitate complexă Plecând de la aceste elemente relativ cunoscute, Levy a cercetat arhivele din perioada interbelică și cea comunistă și a stat de vorbă cu rudele Anei Pauker, în special cu fiica ei cea mai mare, Tatiana, și cu soțul acesteia, doctorul Gheorghe Brătescu, și a ajuns la concluzia că lidera comunistă era o personalitate mult mai complexă decât această caricatură care circulă în public. Născută la 13 decembrie 1893 la Codăești, Vaslui, ea provenea dintr-o familie de evrei ultrareligioși și săraci. Tatăl ei, Hersch Rabinsohn, era învățător și cantor (nu rabin, cum spunea Ben Gurion) pe lângă sinagoga din acest târg, iar Ana Pauker a primit o educație religioasă evreiască, pe care mai târziu în viață a folosit-o pentru a preda la o școală evreiască și pentru a acorda meditații particulare. În atmosfera antisemită prevalentă a vremii – evreii din România nu puteau obține naturalizarea decât printr-o lege cu caracter individual –, Ana Pauker, care a cunoscut pe pielea ei discriminarea antisemită, a fost atrasă de ideile de stânga și a devenit membră în 1915 a Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România. În 1918, l-a cunoscut pe soțul ei, Marcel Pauker, un comunist promițător și un evreu mult mai bine asimilat decât ea. Ana Pauker s-a alăturat Partidului Comunist din România la înființare în 1921 și a devenit rapid una dintre figurile proeminente printre femeile din acest minuscul partid. A fost arestată și condamnată de mai multe ori pentru activitățile ei comuniste și în perioada 1932-1934 a fost la Moscova pentru a fi instruită de Comintern – Interrnaționala Comunistă. Aici, Marcel Pauker, care avea veleități de lider al PC din România, a fost angrenat în lupte facționaliste și a căzut victimă epurărilor staliniste, fiind până la urmă condamnat la moarte și executat în 1938. Și aici Levy demontează primul mit despre Ana Pauker, acela că și-ar fi denunțat propriul soț. În fapt, istoricul american demonstrează că nu există nici o probă în sprijinul acestei acuzații și că ea nici nu a știut măcar de moartea lui Marcel (al cărui nume l-a păstrat pentru tot restul vieții) până mult mai târziu. Condamnată în 1936 la 10 ani închisoare pentru activități comuniste, Ana Pauker a făcut parte dintr-un schimb de deținuți pe 7 mai 1941 și a ajuns din nou la Moscova, întorcându-se la București pe 16 septembrie 1944 după ocuparea României de trupele sovietice. Ascensiune rapidă Ascensiunea ei a fost foarte rapidă și Levy spune că până la conferința PCR din octombrie 1945, ea a deținut funcția de secretar general. Atunci, ea însăși l-a propus pe Gheorghe Gheorghiu Dej pentru postul de secretar general al partidului, fapt confirmat ulterior de Dej însuși, care o cita: „Dată fiind starea de înapoiere culturală a poporului nostru și prejudecățile puternice, mai ales cu privire la femei, ei vor spune: o femeie să conducă Partidul Comunist și încă o evreică ce s-a întors nu demult din Uniunea Sovietică?” și a adăugat: „cel mai potrivit dintre noi este Dej”. Când Ana Pauker i-a transmis ministrului de externe sovietic, Viaceslav Molotov, propunerea de numire a lui Dej drept lider al PCR la conferința națională, acesta i-a răspuns: „Ești o femeie isteață (umnița – n.a.)”. Dar chiar și fără a fi numită oficial lider al PCR, Ana Pauker avea o influență determinantă în conducere, adesea folosindu-se de aliații ei, ministrul de interne, Teohari Georgescu, și cel al finanțelor, Vasile Luca, punându-l adeseori în situații dificile pe liderul de jure, Dej. Pauker, în contradicție cu PCR Contribuția esențială a lui Levy este în dezvăluirea poziției ideologice a Anei Pauker în trei direcții esențiale: politica de recrutare în PCR, agricultura și problema emigrării evreilor din România în Israel. Levy demonstrează cu documente că, în contradicție cu linia PCR de după epurarea Anei Pauker și celor doi acoliți ai ei, aceasta a militat pentru deschiderea cât mai largă a porților partidului către clasa de mijloc și a avut o atitudine cel puțin ambiguă în privința epurărilor, inclusiv a celei a fostului ministru al justiției, Lucrețiu Pătrășcanu. În ceea ce privește colectivizarea agriculturii (de care răspundea în partid), începută în 1949, Levy scrie că Ana Pauker s-a opus liniei dure promovate de Gheorghiu-Dej, care insista pentru folosirea forței împotriva țăranilor reticenți de a intra în colhozurile inspirate de la sovietici. În sfârșit, Levy aduce argumente în favoarea existenței unei atitudini favorabile a Anei Pauker față de emigrarea evreilor în Israel – Alia. Fratele ei, Zalman Rabinsohn a venit special în 1949 din Israel pentru a interveni pe lângă sora sa pentru liberalizarea completă a politicii statului român în domeniu. Ana Pauker l-a ținut însă prizonier în România și Rabinsohn nu s-a putut întoarce în Israel decât în 1955, la trei ani după căderea ei, iar emigrarea evreilor s-a oprit aproape complet după 1950, când antisemitismul lui Stalin a căpătat forme paranoice. Comunistă convinsă până la capăt Detectarea cancerului și operația la Moscova au slăbit-o mult pe Ana Pauker, iar după 1951 ea început să piardă lupta pentru putere cu Dej, care a obținut definitiv sprijnul lui Stalin. Ana Pauker a fost destituită din toate funcțiile în mai 1952 și a fost arestată pe 18 februarie 1953. A fost anchetată și, nerecunoscând niciuna dintre acuzațiile aduse, între care că ar fi divulgat secrete „inamicului” (Statele Unite) prin intermediul „Sionismului Internațional” (sună cunoscut, nu-i așa?), ar fi fost supusă unei torturi ușoare. Eliberată din închisoarea Malmaison în martie 1953, după moartea lui Stalin, Ana Pauker a mai fost ținută apoi în arest timp de o lună, într-o casă din Otopeni. Când unul dintre liderii de partid, Alexandru Moghioroș, a informat-o despre moartea lui Stalin, aceasta a izbucnit în plâns. „Nu plânge! Dacă Stalin mai era în viață, ai fi fost moartă acum”, i-a spus Moghioroș. Ana Pauker a scăpat ca prin urechile acului de soarta liderului comunist cehoslovac evreu, Rudolf Slánský, executat în 1952. Ea a trăit izolată până la moartea ei, în 1960, o nonpersoană părăsită de aproape toată lumea, în afară de familia ei și câțiva prieteni apropiați. Ana Pauker a rămas însă, potrivit apropiaților ei, o comunistă convinsă, deși nu și-a recunoscut niciodată vreo vină. La ceremonia de incinerare, familia a declinat oferta de intonare a Internaționalei, preferând Simfonia a III-a de Beethoven. Un semn de depărtare mai degrabă a familiei de comunism, decât al ei. „Căderea Anei Pauker a fost un pas semnificativ în procesul care a exclus orice apariție a unei conduceri reformiste în România (spre deosebire de Ungaria, Polonia și Cehoslovacia) și i-a dus pe cetățenii săi la soarta de a îndura greutăți extreme, care au culminat cu regimul Ceaușescu. Dacă nu de altceva, românii ar trebui să arunce o a doua privire asupra acestui lider enigmatic din trecutul lor”, încheie istoricul american această interesantă carte. http://www.revistatimpul.ro/view-article/3943 Sursa foto: Adevărul

Spiritul Timpului” – România & „the USA”

Spiritul Timpului” – România & „the USA”

Dan Pavel Publicat la: 20-12-2017 România este unul dintre puținele state criticate oficial de către administrația Donald Trump pentru derapajele democrației. Este un paradox: critica se petrece în Epoca Trump, în care democrația americană se confruntă cu cea mai gravă criză de la WW II încoace. Săptămânal, se fac noi pași în direcția subminării democrației de către un președinte care a pierdut votul popular. Pe plan internațional, administrația Trump este dezavuată de liderii democratici (în ultimul episod, premierul britanic Theresa May). US Congress desfășoară o anchetă privind amestecul serviciilor secrete rusești (FSB și GRU) în alegerile prezidențiale americane, în favoarea lui Trump. Comisia specială condusă de R. Mueller (fostul director al FBI) anchetează aceleași nereguli. Scandalul poate fi mai mare decât Watergate! Trump însă poate să iasă întărit din investigație. Tocmai în această perioadă tulbure s-au trezit liderii României să întărească relația specială cu the USA. Poate fi un bumerang strategic. Parțial, comunicatul State Department sesizează criza politică din România, unde forțele de la putere și din opoziție nu au ajuns la un consens privind reglementările puterii judecătorești. Din punct de vedere al consolidării democratice, România se află mult sub standardele unei Americi în criză democratică și pe drumul deconstruirii sistemului internațional realizat de Woodrow Wilson și întărit în ultimele șapte decenii. Legile justiției trebuie să fie rodul unui contract social între putere și opoziție, între guvernământ și societate. Coaliția PSD-ALDE vrea să corecteze disfuncționalități provocate de vechea guvernare celei de-a treia puteri în stat, însă unele dintre soluții sunt în favoarea actualei puteri. Există însă o mare problemă: nu este treaba Departamentului de Stat al SUA să se amestece în procesul legislativ din România! Și nici a ambasadorului SUA! Este o eroare grosolană, repetată de mai mulți ambasadori, încurajată din oportunism de către fostele guvernări; niște simpli funcționari de la State Department tratează România ca pe un stat bananier, o neocolonie. De altfel, la trei zile după comunicatul de la State Department, presa americană a anunțat că Trump este extrem de iritat de Rex Tillerson, the Secretary of State, personaj dubios, care are vechi legături cu Rusia și Putin; Casa Albă ar fi demarat planul de înlocuire a sa cu Mike Pompeo, directorul CIA. După două zile, Trump anunța că era vorba despre fake news. La fel a spus și înainte de eliminarea lui Steve Bannon. State Department este acuzat că funcționează sub standarde: nu au fost înlocuiți ambasadori nominalizați de Obama; în puncte-cheie decizionale nu au fost nominalizați experți. Dacă va fi o reformă, State Department trebuie să corecteze una dintre deficiențele legate de România: calitatea diplomatică a ultimilor ambasadori a fost pusă sub semnul întrebării de amestecul partizan în dubioasa politică autohtonă. Este în interesul național al României să beneficieze de umbrela de securitate NATO și de relația strategică specială cu SUA. Însă corectarea deficiențelor democratice din țara noastră prin presiune externă este contraproductivă; după cum soarta alegerilor americane nu trebuia decisă de amestecul extern al Rusiei. Nu trebuie acceptată presiunea din partea unui stat aflat într-un deficit democratic grav, condus de cel mai contestat lider din istoria SUA. Corectarea deficiențelor majore ale democrației românești trebuie făcută prin luptă politică, alegeri, implicarea societății civile în forme complexe și eficiente de participare politică, inclusiv o prezență masivă la vot. Protestele și manifestațiile nu sunt suficiente, mai ales după alegeri. Ar trebui să existe mii de grupuri de interese și de presiune care să apere și să promoveze interesele celor mai active și mai defavorizate categorii profesionale, sociale, de afaceri, comunitare. De la America democratică descrisă de Tocqueville ar trebui să învățăm că soliditatea democrației depinde de modul în care asociațiile voluntare ale cetățenilor își impun voința asupra instituțiilor birocratice ineficiente ale statului. Tot în America, după alegerea lui Trump, societatea civilă a renăscut. Și el va fi respins, în ultimă instanță. Sursa foto: Orem City Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Cartea mea a apărut, în sfârșit! (Dan Pavel)

Am fost onorat de prezentările făcute de Ana Blandiana și Stelian Tănase, pentru Grajdurile lui Augias. Rituri de purificare în postotalitarism. Chiar am avut noroc că a fost lansarea ieri, la prânz, pentru că seara Ana Blandiana a plecat în Mexic. De ce Ana Blandiana și Stelian Tănase? Pentru că îi admir de ani de zile pentru modul extrem de serios în care se afirmă ca scriitori. Ei chiar scriu tot timpul și publică frecvent (și mă refer la cărți), ceea ce îmi doream și eu. Poate că voi reuși de acum încolo să-mi termin cărțile. Ana Blandiana este unul dintre cei mai inteligenți cititori pe care i-am întâlnit în viață. A citit cartea mea din scoarță în scoarță și a înțeles mizele ei, imensul travaliu. Numai un mare scriitor poate să fie un cititor atât de profund. Ana Blandiana este o mare poetă, dar citește enorm istorie, cărți de politică, și face parte dintre puținii intelectuali care au influențat profund politica din această țară. Ana Blandiana și Romulus Rusan au fost cele mai importante surse pentru ”<> O istorie analitică a Convenției Democratice”, ei au fost insideri, iar fără Alianța Civică ar fi fost imposibilă victoria Convenției Democratice, în 1996. Cu Stelian Tănase am fost alături în cea mai importantă zi politică din viața mea, pe 21 decembrie 1989, la baricada de la hotel Intercontinental. Cu el am creat peste câteva săptămâni revista 22, a Grupului pentru Dialog Social. Apoi am creat împreună prima revistă de științe politice din România, Sfera Politicii. Stelian spune că Grajdurile lui Augias este cea mai bună carte a mea. Multumesc pentru apreciere. Dar socotesc că nu există o ierarhie, iar nici o altă carte nu poate fi mai bună decât Bibliopolis. La fel de bună, da. Multumesc Editurii Polirom, Grajdurile lui Augias este cea de-a cincea carte pe care o public la aceasta prestigioasă editură. Îi multumesc în special lui Adrian Șerban, care a moderat prezentarea de ieri. Îi multumesc de asemenea lui Giuliano Sfichi redactorul de carte, precum și doamnei Ema Stoleriu.

CORNELIU COPOSU interviu cu Dan Pavel

În ianuarie 1990, la sediul Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD), am făcut interviul cu președintele partidului, Corneliu Coposu. A apărut în nr.2, 1990, al revistei ”22”, pe care tocmai o înființasem, împreună cu Stelian Tănase, sub numele ”Partidul celor 71 de procente”. Fotografia a fost făcută de fotoreporterul Aurel Gârbovu, fostul meu coleg de la ”Viața studențească” și ”Amfiteatru”, unul dintre primii ziariști profesioniști pe care i-am angajat la ”22”. El a surprins inspirat șocul meu în momentul în care l-am cunoscut pe cel mai important om politic apărut după căderea comunismului. Coposu vorbea altfel și se comporta altfel, de parcă venea de pe altă planetă. Oricum, provenea dintr-o altă istorie și începuse să facă istorie, la capătul unui calvar de decenii, în care nimeni nu-i mai acorda nici o șansă. Am cunoscut multe personalități și personaje politice, în România, prin Europa sau în America, dar Corneliu Coposu a fost cel mai important om politic pe care l-am întâlnit. Am scris cartea despre Convenția Democratică inspirat în mare parte de întâlnirile din acei ani... Titlul interviului cu Corneliu Coposu era o referință la alegerile furate de comuniștii români, la ordinul comisarului sovietic Vîșinski. A fost extrem de provocatoare prima întâlnire, când am ajuns la PNȚCD, toți țărăniștii spuneau că era revista lui Silviu Brucan (el acordase sediul pentru GDS, în fosta clădire a unei organizații coordonate de Nicu Ceaușescu). Mi s-au oferit vreo șapte-opt nume cu care să fac interviu, din conducerea PNȚCD, dar eu am refuzat și am spus că nu plec de acolo decât dacă fac interviu cu șeful partidului. După nu știu câte ore, Corneliu Coposu m-a invitat în biroul său, unde nu erau nici mese, scaune, mobilier. A fost inceputul unei relații extraordinare, pentru că am avut parte de încrederea unui om care în acel moment îmi povestea despre faptul că era în continuare urmărit de foști securiști (citește interviul). Liderilor țărăniști le-am spus că ideea interviului nu venise de la GDS - de altfel, după publicarea interviului, anumiți ghedesiști (care s-a dovedit ulterior că erau foști colaboratori ai diferitelor instituții comuniste totalitare) mi-au reproșat că am făcut interviul cu acest ”reacționar”, ”pușcăriaș”, numit Corneliu Coposu, iar nu cu unul dintre liderii FSN. Le-am răspuns liderilor țărăniști că era pur și simplu ideea mea, că socoteam că reapariția partidelor istorice și a foștilor deținuți politici reprezenta cel mai important lucru petrecut după schimbarea de regim politic, iar în plus șefii GDS-ului îmi acordaseră mână liberă să fac revista. De altfel, eram la vremea aceea primul și singurul angajat al GDS, ajutat de colegi care făceau voluntariat, nici nu am avut salariu multă vreme, toți ceilalți aveau jobul lor, la fel ca înainte de revoluție. A fost primul interviu al lui Corneliu Coposu în câteva decenii, de la arestarea și condamnarea lui la închisoare. Ulterior, am republicat interviul în volumul Dan Pavel, ”Cine ce și de ce? Interviuri despre politică și alte tabuuri” (Iași: Polirom, 1998), care cuprinde interviuri cu americani (printre altele cu directorul CIA, fostul meu profesor din America), români, și un român-american (Vladimir Tismăneanu).

Gheorghe Vîrtosu: What is the Meaning of Life? BY EXCELLENCE REPORTER ON MARCH 1, 2017 • https://excellencereporter.com/2017/03/01/gheorghe-virtosu-what-is-the-meaning-of-life/ Myriads of questions flood in and out of our personal space twenty four hours a day, seven days a week. Each of these questions is fundamentally important within its own time-frame, and the answer inadvertently aims at being as coherent and definitive as possible. In fact, this is the very reason which makes questioning/ being questioned a normal state of affairs, irrespective of the field in which we seek to ask questions and find answers, irrespective also, of the subject or the object in question. When it comes to questioning in religion and science, you’ll be forgiven for believing that a third world war is on the verge of breaking out at any point. The instance extends in a slightly milder form to younger or older children whose parents are faced with all sorts of questions: some simple and innocent, others poignant and complicated. Grown-ups would usually dig themselves out of such sticky situations by either oversimplifying the issue at hand, or by defaulting to answers that their own parents presented them with back in their childhood. Interviews are another classic example of questioning. Although highly revealing in terms of public exposure, these sort of instances would only scratch the surface without going beyond a certain level as they target to build up (or bring down!?) a more or less one-sided image of the person, rather than intrude in the very fabric of their consciousness. In this respect, questions are more like random acquaintances wandering in and out of our lives without really touching us. Yet, there is a question which has always challenged stereotypical answers: “What is the meaning of life?” Confronted with it, all the predetermined answers fall short, and most likely the majority of people, if not all, have had to ask themselves it, and consequently attempt a genuine, unequivocal answer. For this is, without doubt, an essential question which does not allow for lateral thinking, or avoidance techniques. It draws you to your most intimate self and invites to soul-searching meditation. You can’t run and you can’t hide! In many ways, it is a moment of awakening as all the ready-made answers do not fit the pattern any more. You take a deep breath and suddenly realise that all the other questions and answers have disappeared, and the void around you resembles the undistinguished waters from the beginning of the universe. Willingly or reluctantly, you snap out of your daily routine, trying to think out of the box: plunging in unknown waters on the premise that you swim or sink is not an option. Hard-line logic and action won’t suffice! In need of more than a traditional widely-accepted answer, you surrender yourself for a while to the peace and quiet around you. Yet, a second too long within the silent state, might rob you of the possibility of ever having the right answer in your grasp…How has it come to that? Ironical as it seems, trying too hard to produce a meaningful answer might lead to the same result as not searching for an answer at all! The transition between self-oblivion and full consciousness usually proves mind-blowing; everyday logic will only lead you astray through the maze of mundane and randomness. It feels like childhood again, playing at hide-and-seek as you guess your way around guided by half-clues and imaginary signs. Only this time it is all in your head: the answer alludes you just as you are working it out and a sense of sheer helplessness lures at the edges of your consciousness. You start doubting that you have ever been in possession of an answer, be it nothing more than the figment of your imagination! Finding yourself at a loss of words and action, you turn to the comforting knowledge of the world around, which you’ve acquired so far! You take a stroll through the meadow of all the familiar things, neatly set in boxes and labelled by your consciousness. From amongst all the beautiful facts about the world around, however, you find yourself unable to pick out one which could stand alone, apart from all the others. Even the most glorious thing you can think of loses its edge when separated from its surroundings, just as the surroundings appear less than they used to be. Taken out of its original environment, even the most splendid masterpiece loses all intended meaning and sense which vanish like smoke in thin air. For what is, after all, the meaning of life? It would be far too easy to dismiss the question by qualifying it as too difficult to answer. Moreover, we are all experts in philosophy and sport, so why not giving it a go, anyway?! Truly difficult questions to answer would be “How many stars are there in the sky?”, “What are the boundaries of the Universe?”, or “When is Death’s birthday?” For that matter, it would be a great breakthrough if we could finally determine which one was first: Life or Death? On answering all those big questions I’d rather err on the side of caution: never say never; it’s been known for the human mind to have come up with some amazing answers quite a few times so far! Compared with all of the above, our question, despite the complexity it unleashes, comes across as a natural one in the order of things. It sparks up a compelling need to reach out for the divine which, when fused by a sound reasoning power, brings up an overflow of emotion equalled only by the cataclysmic proportions of an erupting volcano. How could I sum up that reaction? I am an independently thinking form of life, no greater than a tiny cell when compared to the Universe and yet, for the finite time of my existence, I have the potential of being “larger than life”. That approach gives me an inkling into the way I should be looking at this question. By its very nature, the human mind has a proclivity towards overcomplicating things, rather than oversimplifying them. My opinion is that a “one-size-fits-all” kind of answer will never be possible in this case, but what do I know? The human kind may well surprise us all in the centuries to come as they put together the ultimate answer! One collectively shared experience of all people is the continuum which we commonly call our train of thought. Each individual thought is enough to define the meaning of life at the particular time when it occurs, but a whole and complete answer would be made up by all those thoughts put together. That seems like a paradox in itself as the unique nature of the meaning of life is made up of the infinite multitude of thought and emotion. Some might say it is very much like an intangible ray of sunlight which travels through the Universe and has no beginning and no end. By this stage, I am willing to admit that I have no simple and straightforward answer to the question “What is the meaning of life?” All I really have is the present moment – a second – the quintessential holder of the meaning of life. Singular and unique, this tiny building block of a life-time can epitomise the meaning of life just like one divine word brought the Universe into being at the beginning of times. We often get lost in our own game as we play God with the world around: we name things, we baptise time and split it into seconds, minutes, hours…It’s nothing but an attempt to suit ourselves and break down the big notions to small bits of information which we later on use as instruments and measuring sticks. Take, for example, that Eureka moment when an artist first discovers a new colour and calls it something. To the artist, that very second must feel like grabbing the meaning of life with both hands to never let it go again. Soon afterwards, the new colour develops into countless nuances and hues, which, again, marks a ground-breaking moment in the artist’s life. In the same way, a musical note must sound heavenly glorious to a musician’s keen ear, and yet, it is nothing compared to the perfect symphony – the pinnacle of a life-time’s work… Looking to define the meaning of life through numbers, colours, sounds doesn’t seem to cut it. By the end of it, we’ve reached no valid answer, instead a strange feeling of being lost is lingering on…Hacking through the overgrowth of our own thoughts and ideas, we try to make our way back to the basics: why are we here and where are we going to when our time comes to an end? Hardly had we grown to like it here, and we’ve got to leave… The answers to all these questions are directly related to a possible solution to our problem and until we have worked them out, we cannot venture to give a definite reply as to what the meaning of life is. Spreading ourselves thin in presumptions won’t help much, either. It’s living in the moment which fills us with purpose and eventually allows us to fulfil our destiny. Moving on with the flow and making every second count seems the only way forward, but defining the meaning of life itself remains as allusive and volatile as putting a label on time itself and its passing: simply impossible… *** ~Gheorghe Vîrtosu, a Romanian writer from Moldova. Author of “A Little Frog’s Heart” Series (85 volumes, out of which 10 have already been published and translated into English, Spanish, French, Russian and Italian) currently adapted for screen in an animated series entitled Froggy Heart, in collaboration with the American producer Jeffrey Scott. Copyright © 2017 Excellence Reporter Donate 5 Original Romanian contribution: Gheorghe Vîrtosu: Care este sensul vieții? ghNoian de întrebări auzim în fiecare zi, în fiecare ceas. Desigur, la momentul oportun, fiecare întrebare pare esențială, iar răspunsul se dorește a fi coerent, decisiv. De asta ajungem să tratăm întrebările ca pe ceva firesc: e normal să adresezi și să ți se pună întrebări, e normal să oferi și să aștepți răspunsuri. La orice domeniu am face referință, la orice ființă ne-am raporta, totul se rezumă la întrebări. În domeniul religiei sau al științei, avem de-a face cu un adevărat război al acestora. Ca să nu mai vorbim de avalanșele de întrebări naive ale copiilor, ajunși la vârsta de ce-urilor. Te cobori la mintea lor, nu aprofundezi prea mult ce le spui, consideri că e suficient să le răspunzi pe înțelesul lor și treci mai departe, ca și cum ai fi pe pilot automat. Sau trebuie să răspunzi solicitării de a da un interviu, cu alte cuvinte, satisfaci curiozitatea cuiva. Nu raportezi neapărat aceste întrebări la tine, la sinele tău, la nivelul tău de interes, de conștiință. Pur și simplu constați că, inocente sau răscolitoare, „criminale” sau dătătoare de viață, întrebările și răspunsurile vin și pleacă din viața noastră, ca și cum ar trece pe lângă noi. Și totuși când ți se pune întrebarea „care este sensul vieții”, tot mecanismul acesta atât de „automatizat” pare să aibă parte de un declic. Chiar dacă nu există om în această lume care să nu se confrunte la un moment dat cu această problemă, ea rămâne, pare-se, cea mai importantă întrebare a omenirii. Este ceva ce te atinge în mod direct. Nu mai ai cum să te ascunzi; nu ai cum să nu te apleci asupra ei cu gravitate. Este o întrebare existențială. O existență din care faci tu însuți parte. Te identifici cu ea. Te oprești din cursa oarbă și brusc conștientizezi că respiri, că celelalte întrebări și răspunsuri au dispărut, deși până în acel moment te copleșeau. E ca și cum ai ajuns la malul oceanului și ești nevoit să te oprești din maratonul tău pentru a găsi soluții să îl traversezi, soluții care în creierul tău iau forma unui pod sau a unei nave salvatoare… În niciun caz nu pășești mai departe, nu te arunci în valuri, pentru că riști să te îneci. Este exact postura în care te situează propria-ți conștiință, când te vezi nevoit să oferi răspunsul la această întrebare. Ai nevoie de o pauză. Dar îți dai seama că, cu cât această pauză este mai lungă, cu atât ea se adâncește, capătă dimensiunile unei prăpastii, devenind insuportabilă. De ce? Pentru că insistând în a găsi neapărat un „sens”, spre a putea oferi un răspuns cât mai demn de apreciere, care să „nu te facă de rușine”, te trezești naufragiat pe niște tărâmuri ale gândirii care, paradoxal, sunt total lipsite tocmai de… sens! De unde gândurile tale erau mascate până atunci de infinite întrebări și răspunsuri ce ajungeau să acopere întreaga existență, întregul univers, când iei pauza aferentă pentru a găsi răspuns la întrebarea legată de sensul vieții tale, deși faci parte din ea, te trezești că te-ai rătăcit, că îți sunt limitate gândurile, că te întorci înăuntrul tău și te pierzi prin labirinturi de nepătruns, nemaigăsind nimic. Gândurile tale loiale nu mai pot zbura liber, ci se ancorează de tavanul creierului, pentru că tu nu poți găsi răspunsul. Ești tulburat: parcă aici era răspunsul, îl știam! Când de fapt nu e decât un inventat joc de-a v-ați ascunselea, cu o himeră, prin labirinturile creierului tău. Cu ceva ce nu a existat niciodată, nici măcar ca rod al imaginației tale! Da, înaintea ta ți se înfățișează o întreagă „poieniță” a cunoașterii, îngrijită chiar de tine însuți, cum ai știut tu mai bine. Toate frumusețile sunt la îndemână, însă realizezi că nu poți culege una dintre ele, fie ea și cea mai frumoasă, considerând că este reprezentativă pentru această poieniță, considerând că ea este esența, că ea oferă sens. De ce? Pentru că nici ea nu ar însemna nimic fără restul poieniței, dar nici poienița nu ar mai fi la fel fără ea. Oricât de valoroasă ar fi o piesă dintr-un ansamblu, scoasă din contextul care o pusese în valoare nu mai reprezintă nimic. Sensul, oricare ar fi el, dispare tocmai atunci când consideri că l-ai prins, că l-ai descoperit, că l-ai identificat. Ca o Fata Morgana. Care este așadar sensul vieții? Nu putem spune că, iată, e cea mai dificilă întrebare. Nu! La filozofie, ca în sport, pare că ne pricepem toți. Dificil ar fi să răspundem exact câte stele sunt pe cer, sau care sunt limitele universului, sau, de ce nu, să menționăm ziua aniversară a Morții. Pentru că e o mare enigmă să aflăm cine s-a născut mai întâi: Viața sau Moartea? Dar poate creierul uman ar putea face chiar și aceste calcule la un moment dat. Întrebarea noastră sună cât se poate de firesc: Care este sensul vieții? Sună atât de inocent și atât de complex totodată. Pare scânteia divină din noi, însă în contact cu imensitatea minții umane capătă dimensiunile explozive ale unui vulcan. Cum aș putea concluziona? Sunt ființă vie, fărâmă din această viață. Sunt de nivelul unei celule în raport cu existența și totuși, pentru un interval limitat, capăt infinitele dimensiuni ale vieții însăși. Exact în același mod se poate raporta și răspunsul nostru la această întrebare, pentru că mintea noastră, creierul uman este mult mai capabil să complice decât să simplifice. Personal, nu cred că omul va fi în stare vreodată să formuleze un răspuns pentru a defini sensul a ceva ce este un sens în sine. Dar poate că evoluția noastră ca ființe umane ne va conduce vreodată spre asemenea posibilități! Dispunem de gânduri nelimitate, fiecare în parte capabil să definească în felul său sensul vieții, o definiție mai complicată ca alta. Deci nu suntem în stare să oferim acestei întrebări un singur răspuns la fel de inocent și complex în același timp. Ar trebui să putem îngloba întreaga viață într-o singură clipă! Ceea ce și-ar găsi imediat contrazicere, pentru că cei mai mulți consideră viața eternă asemenea luminii unei raze de soare, fără început și fără de sfârșit. Ceva ce există din veșnicie și conduce către veșnicie. Nicidecum nu ar raporta eternitatea vieții la dimensiunile unei clipe. Consider deci că nu poți răspunde într-o propoziție simplă la întrebarea „Care este sensul vieții”, pentru că sensul a tot ce ni s-a dat se raportează la o singură clipă. Infimă, dar atotcuprinzătoare. Este clipa în care vezi totul, indiferent de cât înseamnă acest „tot”. Pentru că un singur cuvânt poate întruchipa universul, după cum o singură clipă poate întruchipa întreaga viață. Dimensiunile date de noi sunt simple instrumente, iluzorii și acestea, în timp ce ne jucăm de-a Creatorul. Dăm nume lucrurilor și ființelor, botezăm secundele, orele, anii, considerăm că am descoperit sensul vieții atunci când definim o culoare, dar mai apoi nu ne ajung peneluri și imensități de pânze pentru a da naștere altor mii și mii de nuanțe, care logic s-ar traduce în tot atâtea „sensuri” ale vieții. Cu siguranță descoperirea primei note muzicale putea fi interpretată ca un frumos sens al vieții pentru cineva, dar apoi mintea, inima, infinita căutare a condus omenirea spre simfonii îmbătătoare pentru auz, care au umbrit valoarea primei note… Deci nu așa se definește sensul vieții; nu acordând dimensiuni, culori, valori ce ne conferă nouă un anumit confort, în „visul” în care ne aflăm, ușurându-ne astfel existența. Dimpotrivă, căutările acestea continue nu fac decât să ne macine. Căutând cu atâta înfrigurare, nici noi neștiind ce, ne trezim că nici nu mai știm ce-i cu noi, nu mai înțelegem de ce ne naștem și de ce murim. Devenim captivi propriului hățiș, pe care îl țesem din cele mai periculoase capcane, născocite de propria noastră minte. Nu mai știm de unde am venit și de ce trebuie să părăsim acest loc, dacă abia ne-am adaptat și am învățat să îl îndrăgim? Unde plecăm și de ce? Până nu vom afla răspunsuri la aceste întrebări, nu vom putea răspunde la întrebarea „Care este sensul vieții?”. Da, avem tot dreptul să ne dăm cu părerea. Însă cu cât ne disipăm mai mult în a găsi interpretări, ne îndepărtăm mai mult de adevăratul răspuns, evidențiindu-ne în acest fel neputința, limitările specifice statutului nostru de ființe umane. Vom căuta fără liniște, în timp ce sensul vieții, clipa despre care vorbim, se va afla chiar sub ochii noștri. Sensul vieții ar avea deci dimensiunea unei clipe; ca urmare, răspunsul la întrebarea „Care este sensul vieții” trebuie să se încadreze în aceeași dimensiune a unei singure clipe. Ceea ce nimănui nu i-a reușit până acum vreodată… *** ~Gheorghe Vîrtosu, scriitor de origine română, din Republica Moldova, autor al seriei „O inimă de Broscuță” (85 de volume, dintre care 10 volume tipărite și traduse în engleza, spaniola, franceza, rusa și italiana), în lucru, serialul animat, adaptare după „O inimă de Broscuță”, Froggy Heart, în colaborare cu scenaristul Jeffrey Scott (SUA). www.adenium.ro/o-inima-de-broscuta Copyright © 2017 Excellence Reporter SHARE THIS:

Nominalizații OT 2016: Tudor Crețu, categoria Literatură

Tudor Crețu (n. 1980) a absolvit Facultatea de Litere, filosofie și istorie a Universității de Vest, secția jurnalistică-engleză și este doctor în filologie cu prima teză susținută la Universitatea de Vest din Timișoara despre literatura narcoticelor (Narcoliteratură. Tipologii de narcomani, 2012). Tudor Crețu este unul dintre cei mai importanți scriitori ai generației sale, având o carieră literară pe măsură: a debutat în revista Orizont (2000), iar în volum, cu Dantelăriile Adelei (2001). Alte volume publicate: Obiectele oranj (2005), Omul negru (2008), Developări literare (studii critice, 2011) s.a. Din 2011, este directorul Bibliotecii Județene Timiș.

A fost nominalizat pentru categoria Literatură în baza activității susținute de inițiere și organizare de festivaluri și proiecte care au ca scop principal promovarea lecturii și a literaturii. În 2016, a avut loc cea de-a cincea ediție a Festivalului Internațional de Literatură „LitVest”. Tudor Crețu și colaboratorii săi de la Biblioteca Județeană Timiș au reușit să-l organizeze anual, fără întreruperi, atrăgând de fiecare dată un public larg și divers spre literatura contemporană, în special prin intermediul lecturilor publice. „LitVest” a contribuit considerabil la câștigarea titlului de Capitală Europeană a Culturii (2021) de către Timișoara. În plus, lecturile publice reunind peste 500 de persoane reprezintă experimente social-literare inedite, nemaifiind organizate până acum nicăieri în lume manifestări de acest gen la o asemenea anvergură: „Concentrica” (mai 2016), picnicul urban de lectură „Pătura care citește” (iunie 2016), „Literatura intră-n joc” (lecturi în licee, proiect demarat în cadrul „LitVest” 2016) s.a. votează pe www.oameniitimpului.ro

Nominalizații OT 2016: Elif Memet, categoria Tinere valori

Elif Memet (n. 1997) a absolvit Liceul Internațional de Informatică din Constanța; a fost invitată la Casa Albă, în urma clasării pe un loc fruntaș la un concurs de eseuri organizat de Gulen Institute Youth Platform din Statele Unite ale Americii. Eseul ei, care răspundea în 2000 de cuvinte la întrebarea „Cum se poate eradica sărăcia globală de către cetățenii lumii?”, a fost desemnat cel mai bun din Europa și al treisprezecelea pe glob. A fost șefă de promoție în 2015 la același liceu, iar acum este studentă la Columbia University. A fost medaliată cu aur, apoi cu bronz la Olimpiada Internațională de Proiecte de Mediu, premiată la concursurile NASA, finalistă la Concursul Național de Vorbire în Public în limba engleză, cel mai tânăr Ambasador Bloomberg din lume s.a.m.d. În noiembrie 2013, a organizat primul club de pregătire a elevilor și studenților pentru conferințele simulatorii ale Organizației Națiunilor Unite. În martie 2014, a fost singura elevă de liceu din lume acceptată la dezbaterile simulatorii ale ONU – Harvard World Model United Nations.

Nominalizarea pentru categoria Tinere valori se justifică prin performanțele extraordinare din anul universitar 2015-2016. În calitate de studentă la Columbia University, a fost aleasă de laureatul Premiului Nobel pentru economie, Joseph Stiglitz (2001), pentru a-i coordona cercetarea în inegalitate economică. Elif Memet este singura studentă din anul I care reușește acest lucru. Cercetarea nu este singurul domeniu de activitate a tinerei, în această perioadă ea ocupând funcția de Ambasador al Colegiului Columbia, făcând parte din Columbia Energy Club, Columbia Financial Investment Group, Lion Fund (fondul de investiții al Universității); este membră a comitetului Columbia Club of New York, cel mai tânăr membru al Consiliului de Afaceri Româno-American, coordonatoarea Ligii Studenților Români din Străinătate – filiala SUA și asistentă personală a prințesei Marina Sturdza. votează pe www.oameniitimpului.ro

Voteaza Oamenii Timpului tau! START VOT: 50 de finaliști în competiția pentru Trofeele „Oamenii Timpului”

www.oameniitimpului.ro START VOT: 50 de finaliști în competiția pentru Trofeele „Oamenii Timpului” Campania „Oamenii Timpului” anunță cele 50 de nume și proiecte care intră în competiția finală pentru cele 10 trofee ale categoriilor Literatură, Arte, Educație și cercetare, Societate civilă, Diplomație publică, Memorie și istorie, Jurnalism, Tinere valori, Sănătate și Antreprenoriat. Pe data de 15 octombrie s-a încheiat perioada în care au putut fi făcute din partea publicului propuneri pe platforma oameniitimpului.ro. Acestea, în număr de aproximativ 600, au intrat într-un proces riguros de selecție în cadrul redacției revistei de cultură contemporană „Timpul”, iar membrii Juriului Național au ales din dosarele transmise câte cinci nominalizați pentru fiecare categorie. La fel ca la edițiile precedente, finaliștii vor putea fi susținuți prin vot online (în perioada 10 noiembrie – 5 decembrie). Juriul Național se va întruni la Iași pe data de 16 decembrie pentru a desemna cei 10 câștigători ai trofeelor „Oamenii Timpului”. „Nominalizările de anul acesta oglindesc perfect extinderea la nivel național a Campaniei «Oamenii Timpului»”, consideră prof. univ. dr. Daniel Şandru, președintele Juriului Național. „Când, în 2013, am alcătuit primul Juriu Național, ne-am gândit la misiunea de a încerca pe viitor să identificăm valorile și proiectele din toate comunitățile românești, iar faptul că am ajuns la acest moment ne arată că am procedat corect, dezbrăcând de orice urmă de provincialism campania «Oamenii Timpului». Parcurgând nominalizările, veți descoperi reprezentată întreaga Românie, în toată diversitatea acesteia. Cei 10 câștigători vor fi aleși de juriul pe care am onoarea să îl prezidez exclusiv pe baza realizărilor acestora din anul inclus în monitorizare, nu vom avea o competiție între regiuni și nici nu trebuie privită în acest fel. Îi felicităm pe toți cei care au ajuns în postura de a fi nominalizați, aceștia fiind selectați în urma unor proceduri riguroase ale redacției revistei de cultură contemporană „Timpul” și, mai apoi, în urma deciziei membrilor juriului fiecărei categorii în parte. Nu în ultimul rând, mulțumim publicului platformei noastre online, care și anul acesta a răspuns provocării și a transmis foarte multe propuneri”, a mai precizat prof. univ. dr. Daniel Şandru. Gala „Oamenii Timpului” va avea loc pe 17 decembrie 2016, în Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” și va fi transmisă în direct de Realitatea TV. Juriul Național al Campaniei „Oamenii Timpului”, ediția a III-a, are următoarea componență: Radu Vancu (poet, eseist, traducător) – Literatură; Cătălin Sava (jurnalist cultural, muzicolog) – Arte; Ioan-Aurel Pop (academician, rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca) – Educație și cercetare; Raluca Știrbăț (pianistă, președintele Societății Internaționale „George Enescu” din Viena, inițiator al salvării Casei lui George Enescu de la Mihăileni) – Societate civilă; Constantin Chiriac (președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu) – Diplomație publică; Mioara Anton (cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române) – Memorie și istorie; Nicolas Don (jurnalist francez de origine română) – Jurnalism; Beatrice Rancea (manager interimar al Operei Naționale Române București) – Tinere valori; Alexandru-Vlad Ciurea (președinte de onoare al Societății Române de Neurochirurgie, membru titular al Academiei de Științe Medicale din România) – Sănătate; Bogdan Pițigoi (omul de afaceri) – Antreprenoriat. Președintele Juriului Național este Daniel Şandru, director onorific al revistei de cultură contemporană „Timpul”, Secretar de Stat, Coordonator al Departamentului Centenar, Cancelaria Primului-Ministru. Cei 50 de finaliști din cadrul Campaniei „Oamenii Timpului”, împărțiți în cele 10 categorii, sunt: Pentru categoria LITERATURĂ au fost nominalizați: • Tudor Crețu (Timișoara), în baza activității susținute de inițiere și organizare de festivaluri și proiecte care au ca scop principal promovarea lecturii și a literaturii. Organizarea Festivalului Internațional de Literatură „LitVest” (ediția a cincea în 2016) a contribuit la câștigarea titlului de Capitală Europeană a Culturii (2021) de către Timișoara; • Daniel Vighi (Timișoara), pentru inventivitatea cu care reușește să compună o frescă a Banatului și să experimenteze o tehnică a montajului în cadrul Trilogiei Corso fără a pierde vreuna din temele majore ale celor trei volume extrem de divers construite; • Livia Cotorcea (Iași), pentru prodigioasa activitate de traducător, modul activ de promovare a valorilor literare, precum și de publicarea unui număr important de studii critice, articole și eseuri despre cultura rusă; • Mircea Cărtărescu (București), datorită succesului pe plan internațional de care se bucură opera sa, fiind unul dintre cei mai traduși scriitori de limbă română; • Mircea Mihăieș (Timișoara), datorită realizării volumului Ulysses, 732. Romanul romanului, considerat prima încercare în România de a face o istorie exhaustivă a celei mai celebre cărți de proză scrisă în engleză în secolul XX. Pentru categoria ARTE au fost nominalizați: • Alexandra Conunova-Dumortier (Chișinău), datorită succesului la nivel internațional și implicării în societatea civilă prin intermediul fundației sale, VitArt, care derulează proiecte axate pe terapia prin artă; • Sorin Purcaru (Iași), datorită activității din 2016, având expoziții de pictură, sculptură sau lucrări grafice în Bacău, Târgu Jiu, Chișinău, în sediul Parlamentului European, Germania s.a.; • Marian Augustin Ioan (București), pentru realizările din domeniul arhitecturii sacre, acesta proiectând Catedrala Arhiepiscopală și Regală cu necropolă de la Curtea de Argeș, construcție finalizată în 2016; • Remus Azoiței (Londra), nominalizat în baza prodigioasei activități artistice din 2016, an în care a susținut concerte în România, Turcia, Liban, Republica Moldova sau Marea Britanie; • Lucian Nastasă-Kovács (Cluj-Napoca), pentru că a reușit să revitalizeze activitatea Muzeului de Artă și să îl transforme într-un adevărat pol cultural al Clujului, deschizându-i porțile spre publicuri noi. Pentru categoria EDUCAŢIE ŞI CERCETARE au fost nominalizați: • Viviana Grădinaru (Pasadena), datorită rezultatelor obținute în domeniul optogeneticii, cea mai nouă tehnică de manipulare și studiu a celulelor nervoase, dezvoltată la Caltech, și pentru că în 2016 a descoperit o metodă de a modifica un virus care să transporte gene în celulele din sistemul nervos; • Sergiu Pașca (Stanford), datorită descoperirilor din domeniul neurobiologiei, cercetările sale fiind un pas important în direcția unei mai bune viziuni și a unor tratamente noi pentru tulburările psihiatrice; • Corneliu Birtok Băneasa (Timișoara), pentru inventarea „deflectorului termic”, aparat care reduce pierderile de putere ale motoarelor pe timp de vară, din cauza temperaturilor ridicate; • Elif Memet (Constanța), pentru implicarea în coordonarea cercetării în inegalitatea economică a laureatului Premiului Nobel pentru economie, Joseph Stiglitz (2001), Elif fiind singura studentă de anul I care reușește acest lucru; • Cătălin Brahonschi (Piatra Neamț), datorită responsabilizării și implicării tinerilor în viața cultural-artistică a comunității, prin intermediul Asociației „Tinerii de azi, generația de mâine” (TAGMA). Pentru categoria SOCIETATE CIVILĂ au fost nominalizați: • Ciprian Ciocan, Fundația Comunitară Sibiu, pentru crearea Fondului „Științescu”, proiect dedicat educației alternative, implementarea programului de finanțare „Științescu Sibiu 2.0”, inițierea SemiMaratonului din Sibiu în 2016, un eveniment sportiv de strângere de fonduri pentru cauze din comunitatea locală; • Alina Vasea, Asociația „Dăruiește Aripi” (Constanța), datorită proiectului „Dăruiește primul zâmbet”, care a vizat scăderea ratei mortalității infantile neonatale prin reconstrucția și modernizarea Secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți și a Compartimentului de Prematuri din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța; • Marian Damoc, RYMD (Bacău), pentru implementarea proiectelor „strONG” (2015 -2016) și „Ask the Locals!” (2015-2017), prin care a cercetat imaginea generală a sectorului nonguvernamental din Bacău și și-a propus creșterea accesibilității cetățenilor la resursele Uniunii Europene; • Lucia Cucu, ANTEM (Republica Moldova), datorită proiectelor „Instruire lingvistică pentru minoritățile naționale din Republica Moldova” (2008-2016) și „Integrare cu respect pentru diversitate – învățarea simultană a limbilor română și găgăuză” (2015-2017); • Centrul Rațiu pentru Democrație (Cluj-Napoca), datorită implicării echipei în proiecte precum „Combat THB”, „Cetățenie activă”, „Clubul de Debate” sau „Toleranță și conviețuire”. Pentru categoria DIPLOMAŢIE PUBLICĂ au fost nominalizați: • Cornel Ban (Boston), unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai României în domeniul economiei politice, prezintă argumente originale și inovative în Ruling Ideas. How global neoliberalism goes local (Oxford University Press, 2016), lucrare cu o miză centrală în actualul context economic global; • Constantin Necula (Sibiu), pentru că a devenit o sursă de inspirație și una dintre cele mai influente voci ale Bisericii, prin conferințele și dialogurile pe diferite teme susținute în toată țara; • Vasile Găman (Neamț), datorită perpetuării istoriei și tradiției din satul natal, Lunca, comuna Vânători, locuința sa găzduind muzeul „Vasile Găman”, care deține peste 3 000 de obiecte, unelte, costume populare, icoane pictate pe lemn sau medalii din al Doilea Război Mondial; • Adrian Ghenie (Baia Mare), pentru că a devenit anul acesta unul dintre cei mai importanți ambasadori ai artei și culturii românești, cu licitații la Londra, New York s.a., tablourile sale fiind evaluate la sute de mii sau milioane de euro; • Iordan Gheorghe Bărbulescu (București), pentru inițierea în România a unor cursuri despre instituțiile, politicile și procesul decizional al UE și extinderea programelor de studii dedicate cercetării Uniunii. Pentru categoria MEMORIE ŞI ISTORIE au fost nominalizați: • Smaranda Vultur (Timișoara), pentru eforturile constante depuse pentru promovarea istoriei orale și a antropologiei și pentru demararea proiectului de digitalizare a arhivei personale, un gest istoric și cultural important pentru studierea metamorfozelor identitare prin care a trecut Banatul în ultimul secol; • Victor Neumann (Timișoara), datorită realizării unei lucrări despre istoria și particularitățile Banatului care reunește pentru prima dată contribuții ale unor istorici români, sârbi și maghiari (Istoria Banatului. Studii privind particularitățile unei regiuni transfrontaliere); • Metin Omer (Constanța), pentru implicarea în derularea unor proiecte importante pentru păstrarea și promovarea valorilor identitare ale comunității tătare; • Tudor Sălăgean (Cluj-Napoca), datorită implicării în restaurarea bisericilor de lemn cu pictură interioară din Cizer și Petrindu, monumente istorice înscrise în patrimoniul UNESCO; • Radu Gabriel Dumitrescu (Craiova), nominalizare susținută de activitatea de cercetare a materialului numismatic și medalistic prezent în istoria poporului român. Pentru categoria JURNALISM au fost nominalizați: • Paul Radu (București), pentru realizarea unor investigații jurnalistice transfrontaliere în domeniul crimei organizate (partener în România al „Panama Papers”, inițiator și coordonator al „Clear Cut Crimes”, #BahamasLeaks s.a.); • Flavius Baican (Timișoara), nominalizare susținută de realizarea emisiunii de televiziune Minunatele povestiri ale navetistului bănățean, prin care, timp de 10 ani, a promovat satele și orașele bănățene; • Oana Ciucă (Sibiu), datorită promovării jurnalismul cultural independent prin proiectul editorial Capital Cultural, prima revistă online de cultură din Sibiu; • Gabriela Baiardi (Iași), pentru activitatea centrată pe evocarea problemelor actuale ale societății românești; • Ruxandra Hurezean (Cluj-Napoca), datorită implicării în recuperarea și păstrarea memoriilor unor comunități care se confruntă cu pericolul dispariției (sașii transilvăneni). Pentru categoria TINERE VALORI au fost nominalizați: • Tamás Imets (Miercurea Ciuc), pentru inventarea unui dispozitiv multifuncțional controlat de undele cerebrale care poate îmbunătăți viața persoanelor imobilizate și cu cu dizabilități; • Theodor Matican (Craiova), pentru rezultatele obținute ca ciclist paralimpic la diverse competiții, dar și pentru calificarea la Jocurile Olimpice de Iarnă din Coreea de Sud (2018); • Elif Memet (Constanța), pentru implicarea în coordonarea cercetării în inegalitate economică a laureatului Premiului Nobel pentru economie, Joseph Stiglitz (2001), Elif fiind singura studentă de anul I care reușește acest lucru; • David Alexandru (Iași), pentru implicarea sa în acțiunile caritabile în beneficiul copiilor săraci din Kenya; • Adrian Conete, Tudor Popa, Diana Canghizer, Miruna Gafencu, Alex Simion (București), pentru crearea ochelarilor Mitra, care, printr-un ansamblu de senzori, pot ajuta o persoană nevăzătoare să se deplaseze în siguranță. Pentru categoria SĂNĂTATE au fost nominalizați: • Adrian Săftoiu (Craiova), pentru implicarea în analiza micromediului din tumorile tractului digestiv sau a procedurilor terapeutice minim invazive care le înlocuiesc pe cele clasice chirurgicale; • Ionuț Poinăreanu (Constanța), datorită implicării în creșterea calității actului medical în România prin dezvoltarea unui model de investigare a tumorilor maligne prin intermediul unor tehnici moderne de diagnosticare; • Constantin Tuleașcă (Lausanne), datorită rezultatelor obținute în domeniul radiochirurgiei, una dintre cele mai rare supraspecializări din lume; • Mihai Netea (Nijmegen), datorită rezultatelor obținute în domeniul cercetării sistemului imunitar, descoperind că sistemul imunitar înnăscut al omului este adaptativ și poate fi „instruit”; • Marius Moga, Cezar Ionuț Călin, Ileana Mariana Mateș, Mihnea Cosmin Costoiu, Augustin Semenescu, Cătălin Gheorghe Amza (București), datorită realizării unui sistem revoluționar de protezare care permite o recuperare mult mai rapidă a utilizatorului decât o proteză clasică. Pentru categoria ANTREPRENORIAT au fost nominalizați: • Sorin Sîrbu și Andreea Pașoi Sîrbu – E-Twow Electric Mobility (Craiova), pentru producerea și comercializarea trotinetelor electrice pliabile E-Twow, cel mai economic vehicul din lume; • Laura Anton – No Limit Network (Craiova), pentru coordonarea Asociației No Limit Network, care reunește tineri cu dizabilități ce confecționează și vând online bijuterii handmade; • Oana Stan – TECHIR (Techirghiol), pentru dezvoltarea afacerii de valorificare a resurselor minerale din Lacul Techirghiol prin produse cosmetice și antireumatice; • Dan Drăghici – Drăghici Dental, Junior Clinic și Safra Dental Club (Iași), datorită creșterii considerabile a cifrelor de afaceri din cadrul celor trei business-uri conexe din domeniul medicinei dentare pe car ele conduce; • Zsombor Benkö – Kontrastwege (Miercurea Ciuc), datorită inovației aduse pe piața românească prin introducerea unei surse alternative de biomasă, salcia energetică. Campania „Oamenii Timpului” este un proiect al Asociației Revistei Timpul și beneficiază în 2016 de o recunoaștere extraordinară din partea unora dintre instituțiile-emblemă ale României. ASR Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei Române, a acordat Înaltul Patronaj Galei „Oamenii Timpului”. De asemenea, Campania „Oamenii Timpului” RO+ beneficiază de patronajul Ministerului Culturii. Producătorul Campaniei „Oamenii Timpului” este Editura Adenium. Biroul de Presă „OAMENII TIMPULUI” www.oameniitimpului.ro promovare@oameniitimpului.ro Telefon: 0040 (232) 277 998 0040 (753) 560 440

Revista TIMPUL a primit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler

Miercuri, 26 octombrie, la Palatul Cotroceni, a avut loc ceremonia de decernare a Ordinului „Meritul Cultural” în grad de Cavaler pentru revista de cultură contemporană TIMPUL Cu prilejul aniversării a 140 de ani de la înființare, în semn de înaltă apreciere pentru activitatea publicistică de înaltă ținută, în jurul căreia s-a coagulat, în spiritul valorilor și al dialogului ideilor, o elită remarcabilă ce a contribuit la dezvoltarea spațiului cultural și civic din România, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, categoria F „Promovarea culturii”, publicației TIMPUL.

În alocuțiunea sa prilejuită de decernarea Ordinului Meritul Cultural în grad de Cavaler revistei TIMPUL, Președintelui României, ES Klaus Werner Iohannis a susținut: „În numele statului român, am astăzi prilejul de a onora revista TIMPUL, la împlinirea a 140 de ani de înființarea publicației, care a fost locul de afirmare a unor personalități de anvergură, precum Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Titu Maiorescu. Destinul publicației TIMPUL a traversat întreaga noastră istorie modernă, devenind o platformă valoroasă pentru dialogul cultural și civic. Ea a însemnat și înseamnă spirit critic, respectul pentru valori și autenticitate, entuziasmul și dedicația celor care au continuat o tradiție culturală importantă pentru Iași și pentru România. La o sută de ani de la dramaticele momente ale preluării capitalei de război a României, distingerea publicației simbol a Iașilor are o semnificație în plus. Felicit revista Timpul și îi urez viață îndelungată în cultura română!”

Daniel Șandru, director onorific al revistei de cultură contemporană TIMPUL, a declarat: „Publicația fondată pe 15 martie 1876 și care într-adevăr anul acesta împlinește 140 de ani de existență a reprezentat în epocă un pilon informațional, un adevărat laborator jurnalistic al formării limbii române și a dat concretețe modernizării și modernității românești, alături de alți doi piloni importanți în acea vreme: pilonul instituțional, Casa Regală a României, fondată în 1866, și pilonul educațional, Academia Română, care de asemenea anul acesta împlinește 150 de ani. Pe acești trei piloni importanți s-au construit modernitatea și modernizarea României, dar ceea ce a transgresat din perspectiva publicației TIMPUL toată această perioadă de 140 de ani de existență a fost, într-adevăr, domnule președinte, spiritul critic, pe care noi, cei de astăzi, făcând cuvenita reverență față de trecut, îl preluăm și încercăm în felul acesta să găsim o modalitate pragmatică, dacă vreți, de a proiecta adevărul.”

www.revistatimpul.ro

Miercuri, 26 octombrie, la Palatul Cotroceni, a avut loc ceremonia de decernare a Ordinului „Meritul Cultural” în grad de Cavaler pentru revista de cultură contemporană TIMPUL

COMUNICAT DE PRESĂ Miercuri, 26 octombrie, la Palatul Cotroceni, a avut loc ceremonia de decernare a Ordinului „Meritul Cultural” în grad de Cavaler pentru revista de cultură contemporană TIMPUL

Cu prilejul aniversării a 140 de ani de la înființare, în semn de înaltă apreciere pentru activitatea publicistică de înaltă ținută, în jurul căreia s-a coagulat, în spiritul valorilor și al dialogului ideilor, o elită remarcabilă ce a contribuit la dezvoltarea spațiului cultural și civic din România, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, categoria F „Promovarea culturii”, publicației TIMPUL. În alocuțiunea sa prilejuită de decernarea Ordinului Meritul Cultural în grad de Cavaler revistei TIMPUL, Președintelui României, ES Klaus Werner Iohannis a susținut: „În numele statului român, am astăzi prilejul de a onora revista TIMPUL, la împlinirea a 140 de ani de înființarea publicației, care a fost locul de afirmare a unor personalități de anvergură, precum Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Titu Maiorescu. Destinul publicației TIMPUL a traversat întreaga noastră istorie modernă, devenind o platformă valoroasă pentru dialogul cultural și civic. Ea a însemnat și înseamnă spirit critic, respectul pentru valori și autenticitate, entuziasmul și dedicația celor care au continuat o tradiție culturală importantă pentru Iași și pentru România. La o sută de ani de la dramaticele momente ale preluării capitalei de război a României, distingerea publicației simbol a Iașilor are o semnificație în plus. Felicit revista Timpul și îi urez viață îndelungată în cultura română!” Daniel Șandru, director onorific al revistei de cultură contemporană TIMPUL, a declarat: „Publicația fondată pe 15 martie 1876 și care într-adevăr anul acesta împlinește 140 de ani de existență a reprezentat în epocă un pilon informațional, un adevărat laborator jurnalistic al formării limbii române și a dat concretețe modernizării și modernității românești, alături de alți doi piloni importanți în acea vreme: pilonul instituțional, Casa Regală a României, fondată în 1866, și pilonul educațional, Academia Română, care de asemenea anul acesta împlinește 150 de ani. Pe acești trei piloni importanți s-au construit modernitatea și modernizarea României, dar ceea ce a transgresat din perspectiva publicației TIMPUL toată această perioadă de 140 de ani de existență a fost, într-adevăr, domnule președinte, spiritul critic, pe care noi, cei de astăzi, făcând cuvenita reverență față de trecut, îl preluăm și încercăm în felul acesta să găsim o modalitate pragmatică, dacă vreți, de a proiecta adevărul.” George Bondor, redactor-șef al revistei TIMPUL, a declarat: „Distincția primită din partea Președintelui României, E.S. Klaus Werner Iohannis, în anul aniversar al publicației TIMPUL, ne onorează în cel mai înalt grad, fiind o dovadă a faptului că echipa actuală a revistei reușește nu doar să continue tradiția spiritului critic, care a reprezentat marca distinctivă a tuturor echipelor redacționale ale revistei, ci și să o nuanțeze prin exerciții de echilibru, de admirație și, totodată, prin exerciții ale excelenței. Prin această distincție, am primit o extraordinară recunoaștere a faptului că proiectele noastre din ultimii ani se bucură de anvergura meritată de publicația TIMPUL, precum și de susținerea morală a tuturor instituțiilor importante ale statului. În acest moment, se cuvine să le mulțumim tuturor colaboratorilor revistei, precum și publicului cititor, care ne înconjoară cu simpatie și cădură.” Cu o istorie de 140 de ani, Timpul este una dintre cele mai complexe reviste culturale din România. Paginile ei dovedesc un excelent echilibru între prezentarea actualității culturale și reflecția liberă de falsul imperativ al noutății. În paginile revistei de cultură contemporană Timpul, observația obiectivă și reflecția critică se întâlnesc în cel mai firesc și mai fericit mod cu putință. Scrisă într-un ritm alert, dar cu idee și argumente, Timpul se impune printr-o diversitate care, deloc întâmplător, este perfect unitară. Își găsesc loc evenimentele culturale și analizele politice, literatura și critica literară, cronica de film și cea de teatru, filosofia și reflecția economică, istoria și cronica de arte vizuale.