„Sarinne & Elenore and their splendid first adventure” este o poveste despre o fată şi pisica ei, creionată cu multe creaturi ale pădurii, o poveste despre curaj şi prietenie, scrisă în limba engleză de Adina Chirica şi ilustrată admirabil de Anda Ansheen. A ieşit din tipar şi vă aşteaptă să o răsfoiţi. Autoarea debutează editorial cu această aventură, fiind o împătimită iubitoare de animale, de natură. Povestea îi va cuceri pe cei mici, iar imaginile le vor colora visele. Cartea a apărut la editura Adenium şi o puteţi găsi la standul editurii de la târgul Gaudeamus (18-22 noiembrie, Romexpo). Înainte de târg am stat de vorbă cu autoarea despre trăirile, emoţiile, experienţele personajelor sale.
Pentru început, cine eşti tu, dragă Adina Chirica?
Sper să nu pot răspunde la întrebarea asta niciodată complet, astfel încât să-mi rămână mereu o mică parte din mine care să mă surprindă. E frumos să te cunoști și să ai încredere în cine ești, dar e la fel de frumos să nu îți impui limite, să crești și să te autodepășești zilnic câte puțin. Îmi place să cred că suntem infiniți. Revenind puțin cu picioarele pe pământ, sunt o femeie, mamă, soție, copil, uneori artist, uneori economist, deseori copywriter (cam de 10 ani), oscilez continuu între aspectele practice, ușor tradiționale ale personalității mele și cele artistice. Sunt un om simplu și cu mult bun-simț (dacă doar asta și-ar aminti cineva cândva despre mine, tot ar fi bine).
Eşti o tânără mamă cu diverse preocupări. Mamele responsabile îşi cresc copiii cu drag. Tot ele parcă au mai multă imaginaţie, mai mult timp la dispoziţie, idei mai multe, atunci când vor să facă ceva, când nu se mulţumesc doar să crească copilul. Sunt multe mame care-şi reorientează priorităţile odată cu apariţia lui. Eşti de acord? Şi tu faci la fel?
A fi mamă produce un shift mental extraordinar. Se schimbă valori, preferințe, modalități de a petrece timpul liber. Acea mogâldeață pătrunde tiptil, tiptil în lumea ta și deodată te trezești că ți-a acaparat aproape tot – un lucru atât de mic produce o schimbare atât de mare. În primul an, de la nașterea copilului, am simțit că nu mai am timp să fac nimic. A durat ceva până să ne acordăm la o melodie comună în care fiecare să se bucure de câteva minute separat pentru a reveni la vechi sau mai noi obiceiuri. A fost clar o reorientare a priorităților, am redescoperit micile plăceri ale vieții precum un zâmbet când te aștepți mai puțin, aventura de a petrece o după-amiază împreună cu tati și bebe (acum mult mai palpitantă decât orice călătorie, concert sau sport extrem în aer liber – deși mi-ar plăcea să mai încerc și asta cândva, și prețiozitatea timpului. Nici nu se pune problema de a avea mai mult timp la dispoziție, dar pur și simplu nu mai ai timp de pierdut. Trebuie să te bucuri de fiecare minut, să-l valorifici și să-l oferi ca exemplu celui mic. Cartea aceasta a fost o promisiune făcută mie în acest sens.
O carte pentru vise colorate
Ai scris o carte pentru copii, în limba engleză. Ai „premeditat-o”? Când te-ai gândit să scrii una? Care e cronologia?
Cronologia e destul de alambicată, dar hai să încerc. Acum patru ani lucram la o agenție de publicitate, aveam zile interminabile, satisfacții minime și pentru că eram într-o veșnică căutare de idei, dormeam cu carnețelul deasupra capului doar, doar... Și uite așa, într-o noapte, m-a vizitat Sarinne. Într-un vis semitreaz. Și pisica Elenore și bufnița pusă pe dirijat orchestre. Am avut viziunea întregii povești cap-coadă. M-am culcat la loc, totuși. A doua zi, am pus totul pe hârtie vers cu vers, toate aproape identice cu cele din cartea de acum. Este versiunea aproape originală a momentului de inspirație de atunci. Faptul că mi-am amintit atât de bine acel vis era un semn că nimic nu trebuie schimbat din el, poate doar îmbogățit pe ici colo. Pentru mine, din toți cei 10 ani de adunat idei, acesta a fost momentul inspirației supreme. Și atunci mi-am zis că, indiferent cât de greu ar fi parcursul, această poveste trebuie să vadă tiparul. Parcursul a fost greu, am schimbat ilustratori, noțiuni naive despre prietenie și creație, însă cartea este în sfârșit un vis împlinit. Și asta e tot ce contează până la urmă.
De ce în engleză?
Așa a fost momentul. Așa „mi-a venit” povestea în minte, ca să zic așa. Nu am vrut să filtrez nimic, să adaptez nimic. Cu inspirația nu te joci! O lași să curgă, să te conducă cum și unde vrea ea. Primul vers mi-a venit în engleză și următorul la fel. Decizia fusese luată. Iubesc limba română, sper să am ocazia să scriu multe povești și în română. Dar povestea asta e în engleză. Uite așa! Că așa a vrut ea! În plus, cred că e foarte educativă și ca mesaj, și ca abordare, mai ales că trăim vremea generațiilor precoce care la cinci ani deja vorbesc fluent engleza și reproduc, în contexte perfecte, replici, spre exemplu, din filme.
Eşti mamă, ai o fetiţă de doi ani, Sara. Personajul tău se numeşte Sarinne. Te-ai gândit când ai scris povestea că vei avea o fată? Ţi-ai imaginat-o?
E ciudat cum s-au nimerit sau, mai bine zis, potrivit lucrurile. Numele personajului principal al cărții a fost dat cu mult înainte să se nască fiica mea, nici nu știu dacă era în plan. Numele a fost de inspirație franceză. Nu mai știu când sau cum mi-a trecut pe la urechi și mi s-a părut perfect. Pe Sarinne mi-am imaginat-o brunetă, tunsă scurt, într-un stil tot şic, franțuzesc. Fiica mea este blondă cu părul ușor ondulat, iar numele ei – Sara - mi-a fost inspirat de o fetiță de origine arabă pe care am cunoscut-o cândva la o grădiniță unde am lucrat. Cu toate acestea, pe Sara o strig Sari prin casă și prima oară când le-am pus una lângă alta – cartea și copilul - am descoperit ca au foarte multe lucruri în comun. Poate datorită faptului că amândouă sunt o părticică din mine. Singura diferență este că Sarinne a fost creată de mine bucățică cu bucățică și a ieșit exact cum m-am așteptat, fiica mea mi-a întrecut demult așteptările din toate punctele de vedere. Nici nu aveam cum să-mi imaginez un copil mai frumos și mai bun!
Sara a fost primul tău cititor presupun. Ce părere a avut?
Sara a urmărit atent toate animalele din poveste și a fost nerăbdătoare să răsfoiască paginile pentru a ajunge la final. Deocamdată, nu știu dacă îi este foarte clar ce se întâmplă în poveste, dar vestea bună e că mai are timp destul să o înțeleagă (poate chiar să o perceapă în fiecare etapă a vieții ei în mod diferit). E un cadou al meu pentru ea pe care îl poate primi și reprimi în fiecare an de ziua ei sau în orice altă zi.
Vorbeşte-mi despre ilustraţia cărţii. I-ai sugerat Andei cum ai vrea să fie desenul sau ea e cea care a hotărât povestea ilustrată?
Povestea a fost imaginată de mine mai întâi vizual. Primele versuri aveau deja imaginea atașată. Mi-am imaginat formatul cărții, dimensiunea relativă, distribuția imaginilor pe pagini, personajele (în mare) și fiecare situație în parte. E o carte cu puțin text care se bazează foarte mult pe imagini pentru a o completa. Există un joc de perspectivă. Textul surprinde un unghi, imaginile redau tabloul complet. Așadar, imaginile joacă un rol crucial. Am colaborat inițial cu o ilustratoare tânără al cărei curaj și imaginație m-au impresionat. Din păcate drumurile noastre s-au despărțit la un moment dat și a trebuit s-o iau de la capăt. Am pus povestea undeva pe un raft în mintea mea și am renunțat o perioadă la ea. Mi-a luat mult până să o pot încredința altcuiva. Anda a fost cumva salvarea mea! Ne-am înțeles din prima secundă. Portofoliul ei era atât de frumos construit și emana atâta căldură sufletească, încât, atunci când am cunoscut-o, parcă o știam de zeci de ani, copilărisem deja cu ea. Ea a adus poveștii culoare, magie, raze de soare. Personajele desenate de ea sunt simpatice, atmosfera este veselă și colorată, iar dualitatea poveștii a fost surprinsă exact așa cum îmi doream. Este minunat să comunici atât de bine cu cineva. Ea e calmă când eu sunt pornită și câteodată și invers. Am descoperit în ea un artist și o prietenă în același timp. I-am mulțumit și îi mulțumesc în continuare pentru asta.
Doamna Irina Margareta Nistor a scris un cuvânt pe coperta IV. Cum a fost colaborarea cu ea?
Doamna Irina este un personaj. Are o personalitate extraordinară. Ar trebui făcut un film despre ea. Stai așa, chiar s-a făcut! Am abordat-o direct pe Irina-Margareta Nistor acum ceva ani când îmi doream foarte mult să pătrund în lumea filmelor pe calea subtitrărilor. I-am scris un mail extrem de sincer la care dânsa mi-a răspuns foarte rapid, într-un mod extrem de amabil. Oricine o cunoaște, știe cât este de amabilă și de blândă, iar pasiunea pentru ceea ce face nu numai că este evidentă, ia forma unei energii aparte care te molipsește. Am lucrat o vreme direct și am învățat multe, într-un timp foarte scurt. Nu e de ajuns că îi eram deja recunoscătoare pentru toată experiența pe care mi-a împărtășit-o, cum a auzit că am scris o carte s-a oferit să mă ajute. M-a pus în legatură cu editura Adenium, editură care a crezut din start în carte, s-a oferit să scrie o recomandare pe coperta cărții, m-a ajutat la lansare, a promovat-o personal. Deja este mult mai mult decât i-aș fi putut cere vreodată. Eu o numesc „îngerul livresc” al acestei cărți și sper să rămână în continuare îngerul meu păzitor.
Povestea este despre frică, curaj, despre aţi învinge temerile, despre prietenie. Având în vedere ce trăim zilele astea, tragedia #colectiv, crezi că ar trebui să învăţăm să trăim cu frica? Sau să ne înfrângem teama, aşa ca personajul tău, şi să trecem peste „obstacole”?
Există o povață minunată pe care încerc s-o urmez „the only thing you have to fear is fear itself”. În cartea mea am transformat-o în „the only thing you have to ever fear is not having the courage to follow your dreams” (singurul lucru de care ar trebui să te temi este lipsa curajului de a-ți urma visele). Cred cu tărie că fiecare zi care ne este oferită este o nouă oportunitate, cred cu tărie că oamenii ar trebui să își deschidă mințile, să îmbrățișeze diversitatea și, pe cât posibil, să își înfrângă teama de necunoscut. Cred că astfel au mai multe de câștigat decât de pierdut.
#colectiv este un subiect extrem de dificil de dezbătut pentru mine. Inima mi s-a frânt zilnic de când a izbucnit acel incendiu și, odată cu el, cred că în sufletul românilor au izbucnit o suită de sentimente, frustrări, dorințe bine ascunse până atunci. Lumea noastră este înstrăinată, învrăjbită, mânuită atent de sus astfel încât să nu observăm corzile care ne țin captivi, ci pur și simplu să ne răzbunăm unii pe alții pentru nereușite, pentru faptul că nu am știut cum să ne purtăm cu ceea ce s-a întâmplat acum 25 de ani, cum să valorificăm ce ne-a fost dat atunci. Cred că de-abia acum românul începe să se „deștepte”, să își dorească mai mult, să își asume faptul că merită mai mult, să înceteze să judece pe cel de lângă el și să încerce să-l cunoască. Victimele din #colectiv au fost copiii multora, nepoții altora, prietenii noștri, oameni valoroși și frumoși, fiecare în parte. România le-a fost mamă, și ce s-a întâmplat e ca și când o mamă nu a știut să aibă grijă de copiii ei (spunea cineva asta la televizor). Pentru prima oară de când sunt eu născută, consider că, în urma acestui eveniment, populația avut loc o reacție normală. În locul indiferenței au apărut 30.000 de oameni pe stradă, în loc de pretenții au apărut și soluții, în loc de ură a apărut și compasiune. Mai avem un drum lung, dar cred că românii au reușit deja să treacă de primul „copac din pădure”, să facă un efort uriaș. Mor de durere când mă gândesc la acel moment cumplit, dar mă bucur enorm că pot să îl trăiesc pe asta de acum, în care revoluția pornește din interior, din fiecare dintre noi, spre ceva mai bun.
În industria asta, a cărţii pentru copii, sunt mii de publicaţii pe alese. Cum recomanzi cartea ta, „Sarinne and Elenore”? De ce ar cumpăra-o un părinte?
Cartea mea este o invitație spre a redescoperi valorile copilăriei. Copiii privesc lumea cu ochii mari, curioși, sunt frumoși și neînfricați și înving orice obstacol cu imaginație și veselie. Cred că acestea sunt calități de descoperit și redescoperit în fiecare dintre noi. Lectura unei cărți alături de copilul tău ar trebui să fie o aventură sau o călătorie plăcută, interesantă pentru amândoi. Cam asta (plus limba engleză) consider eu că aduce (nou). A fost deja citită în grădinițe și în alte contexte educative copiilor și a avut succes. Sunt multe mămici care îmi povestesc deja cum copiii lor le cer să le fie recitită cartea (prima dată în engleză, apoi tradusă), again and again. Cartea nu se ferește să folosească limba engleză din plin, cu expresii și locuțiuni poate puțin mai complicate, dar pe care copiii le vor reține (am încredere în capacitatea lor de asimilare) și nu se ferește să traducă experiențe care se vor lovi mai devreme sau mai târziu într-un mod mai accesibil lor. Până la urmă ei sunt încurajați să își urmeze instinctul și visele.
Eu sper ca această să nu fie ultima aventură a lui Sarinne și Elenore. Ele sunt două personaje care mai au atâtea de povestit copiilor, luându-i alături în aventurile lor. Și ce poate fi mai frumos decât să privești lumea prin ochii copiilor?!
Unde găsesc cei mai mici cititori cartea „Sarinne & Elenore”?
Cartea este deja disponibilă într-o multitudine de locuri din București și din țară precum rețelele Cărturești, Humanitas, CLB, Sedcom, Libris, elefant.ro, emag, merlinstore.ro și bineînțeles adenium.ro, site-ul editurii Adenium. În curând va fi disponibilă și în variantă ebook. Însă pentru a ne cunoaște mai bine, invit toți cititorii Merg.in.Bucuresti sâmbătă 21 noiembrie, la ora 10.00, la Tărgul de Carte Gaudeamus, sala Mircea Sântimbreanu, Pavilionul Central Romexpo. Așa vom putea sta de vorbă împreună, alături de oamenii minunați care mi-au fost aproape pe acest drum, de poveste.
Prin volumul 
Prof.univ.dr. Daniel Șandru, director editorial 
