Aurora Georgescu: Poveste adevărată din Seara de Ajun

A început numărătoarea inversă. Mai sunt atât de puține zile până la Crăciun și avem atât de multă nevoie, mai ales în vremurile acestea, să simțim spiritul acestei sărbători, încât i-am provocat pe autorii Adenium să ne povestească cea mai frumoasă amintire pe care o leagă de această perioadă a anului, sau, de ce nu, cel mai stânjenitor moment pe care l-au trăit în prezența Moșului.

Aurora Georgescu este o cunoscută autoare de cărți pentru copii. La Adenium a publicat volumele: „Anotimpurile” (ilustrații de Șerban Andreescu), „Poezioare mici-mici” (ilustrații de Mirela Pete) și „Iarna cu Moș Crăciun” (ilustrații de Șerban Andreescu). Iată amintirea cea mai frumoasă, legată de Crăciun, trăită de doamna Aurora Georgescu:

Poveste adevărată din Seara de Ajun

Mi-am trăit copilăria cu atâta intensitate, încât o revăd pe toată ca şi cum aş zări-o printr-o fereastră deschisă… simt în nări parfumul sărbătorilor de iarnă din vremea aceea şi nu-mi pot stăpâni nici zâmbetul nostalgic, nici lacrima de dor. Sunt atâtea amintiri, dar dintre toate rămâne regină cea mai de pomină Seară de Ajun a Crăciunului pe care am trăit-o vreodată.

Măiţa- cum îi spuneam eu şi sora mea, bunicuţei materne– orbise cu mulţi ani în urmă, dar i se ascuţiseră atât de mult celelalte simţuri,  încât era impresionant de activă şi reuşea să facă lucruri accesibile în aparenţă numai văzătorilor.

Ei bine, pentru seara aceea de ajun, Măiţa împodobise casa parcă mai frumos ca niciodată. Pentru bradul nostru de Crăciun a ales cel mai luminos loc, doar că la decorarea lui ne-a adunat pe toţi ai casei îndemnându-ne ca în timp ce-l împodobim să ne punem dorinţe pentru noi şi neapărat pentru cei dragi. A fost o atmosferă plină de bucurie şi căldură sufletească şi-mi amintesc că atunci am cântat toţi „O brad frumos” aproape tot timpul cât am pus globuleţele. Nu se poate uita aşa ceva.

În rest, totul a aranjat singură: discret şi cu eleganţă atârnase ici şi colo crenguţe de brad cu fundiţe roşii, globuleţe şi îngeraşi decupaţi, steluţe şi ghirlande multicolore, săculeţi ornamentali plini cu batoane de scorţişoară, vanilie şi coji de fructe uscate, iar pe masa acoperită cu o faţă de masă brodată, strălucitor de albă, pusese farfurii cu prăjituri şi cozonac. Din loc în loc, câte o căndeluţă aprinsă proiecta pe pereţi jocuri de umbre şi lumini dând impresia că, în acele clipe, se ţesea o vrajă care urma să ne ducă pe tărâmul poveştilor. Totul era gata! Mama ne îmbrăcase curat cu ce aveam mai bun şi mai frumos şi, ca şi ceilalţi din casă, se lăsase cuprinsă de emoţia noastră ce creştea cu fiecare clipă, fiindcă ştiam că Moş Crăciun va colinda toată noaptea să aducă daruri copiilor, ştiam că va ajunge şi la noi cu siguranţă, dar  la ce oră, când şi cum nu ştiam. Patul era făcut, dar nici eu şi nici sora mea nu vroiam să ne culcăm. Ca să ne mai ostoiască nerăbdarea Măiţa ne-a luat lângă brăduţ şi a început să cânte cu noi „Moş Crăciun cu plete dalbe”. Deodată, mama ne-a chemat să venim repede afară să vedem o minune. Am alergat şi ce să vezi? În întunericul nopţii, în faţa porţii deschise se vedea o trăsurică! O trăsurică ce nu putea fi decât a lui Moş Crăciun, fiindcă era roşie cu steluţe sclipitoare, iar în faţa ei, jos pe pământ erau nişte hamuri cu clopoţei aurii ca şi cum atunci ar fi fost deshămaţi renii şi duşi undeva să se odihnească! Şi eu şi sora mea priveam parcă împietrite de emoţie, dar am dat buzna imediat înapoi  când mama ne-a arătat fereastra deschisă:

- Moş Crăciun e la noi!

Când am intrat în cameră totul părea o feerie: toate lumânărelele erau aprinse şi sub brad o mulţime de cutii legate cu fundiţe multicolore ne aşteptau, semn clar că Moş Crăciun a intrat pentru o clipă şi le-a lăsat pentru noi. Am alergat din nou afară cu gândul să-l găsim, dar poarta era închisă şi trăsurica dispăruse. Şi cum ar fi putut fi altfel? Cum să ajungă Moş Crăciun la toţi copii dacă ar întârzia la fiecare?

Eeeiiii, dar miracolul abia acum urma…

Fericite, ne desfăceam pachetele bucurându-ne şi arătându-le părinţilor şi bunicilor. Măiţa a oftat prelung când i-am spus fără să-mi dau seama:

- Vezi, Măiţă, ce frumoasă este păpuşa mea?

Măiţa a oftat lung, m-a cuprins cu braţele şi lacrimi grele i s-au rostogolit pe obraji, spunând încet:

- Nu am cum să văd, puiule!

Mi-a părut atât de rău că-i provocasem suferinţă, încât am început şi eu să plâng şi într-un gest de disperare i-am dus păpuşa aproape de ochi strigând printre lacrimi:

- N-am vrut să te necăjesc, dar eu vreau să vezi, trebuie să vezi.

- Şi eu vreau, puiul meu, dar dacă aşa vrea Dumnezeu…

- Nu, nu, nu-i adevărat! Nimeni nu vrea să suferi.

Dar tocmai în clipa în care mama vroia să spună ceva, să depăşim cumva momentul, Măiţa şi-a desprins brusc braţele din jurul meu, şi ducându-le, la ochi a strigat tare: ZĂRESC!!!

Am amuţit toţi! Este indescriptibil momentul. Niciun cuvând nu poate reproduce uimirea, bucuria care a urmat. Nimeni nu a mai dormit în noaptea aceea şi nici nu am fi putut, fiindcă emoţia ce ne cuprinsese pe toţi era mult prea mare. Am comentat, am cântat colinde şi cântece de Crăciun, am fost fericiţi. Măiţa vedea ca printr-o ceaţă deasă, fără să distingă culori, dar se putea altfel orienta şi aşa a rămas până în ultima clipă a vieţii ei, mulţi ani mai târziu… Şi-am înţeles că Spiritul Crăciunului există şi că miracolele sunt totuşi posibile! În timp, medicii  cărora le-am povestit, au explicat ca fiind una din multele capacităţi ale corpului uman, încă neexplorate atât cât să dea răspunsuri. Pentru noi însă, întâmplarea aceasta a rămas ca un MIRACOL al VIEŢII pus în mişcare de PUTEREA DRAGOSTEI în noaptea de Crăciun.

Să credem, deci, în puterea dragostei și în existența miracolelor și să ne bucurăm de sărbătoarea care va veni în scurt timp.

Perioada de votare în cadrul Campaniei OAMENII TIMPULUI s-a încheiat

Asociația Revistei TIMPUL, organizatorul Campaniei OAMENII TIMPULUI, anunță finalizarea etapei de votare a nominalizaților. În perioada 23 octombrie – 6 decembrie cei 80 de nominalizați au primit 206.901 voturi. „Mulțumim tuturor celor care au votat pe platforma www.oameniitimpului.ro. Numărul impresionant de voturi demonstrează interesul trezit de Campania noastră. În seara de 11 decembrie, membrii Juriului Național se vor afla la Iași pentru a dezbate împreună dosarele de candidatură ale personalităților și instituțiilor propuse de public. Îi așteptăm pe toți cei 80 de nominalizați sâmbătă, 12 decembrie, ora 20.00, în Sala Mare a Teatrului Național <<Vasile Alecsandri>>, pentru a afla împreună câștigătorii trofeelor OAMENII TIMPULUI din acest an”, a declarat prof. univ. dr. Daniel Șandru, Directorul Revistei TIMPUL.

Potrivit Regulamentului Campaniei, rezultatele finale ale etapei de votare publică vor fi supuse unui proces suplimentar de jurizare și validare. Câștigătorul fiecărei categorii va fi desemnat în urma deliberării Juriului Național.

Gala Extraordinară OAMENII TIMPULUI va fi transmisă în direct de postul de televiziune Realitatea TV.

"Bucuriile iernii", una dintre cărţile aşteptate de copii, va fi disponibila vineri, 11 decembrie, numai cu Jurnalul National!

"Bucuriile iernii", una dintre cărţile aşteptate de copii, va fi disponibila vineri, 11 decembrie, numai cu Jurnalul National!

Una dintre cărţile aşteptate de sute de copii din toată ţara si recomandata de maestrul mondial al naiului, Gheorghe Zamfir, va fi disponibila vineri, 11 decembrie, numai impreuna cu Jurnalul National!

Poetă şi psihoterapeut cu foarte multă experienţă, Adela Dobran a creat poezii pe înţelesul şi spre bucuria copiilor, care au insa şi scopul de a-i ajuta pe micuţi să înţeleagă mai multe aspecte ale realitatii din jur, avand atat caracter ludic, cat si educativ.

Fiecare copil află că iarna este frumoasă, dar presupune şi pericole, pe care cei mici trebuie să le conştientizeze şi să le evite. Toate intr-o ilustratie superba.

Asadar, impreuna cu Jurnalul National din 11 decembrie, la pretul special de 16,9 lei, primesti si "Bucuriile iernii", o prea frumoasa carte de versuri pentru cei mici, plina de culoare si sensibilitate, recomandata de marele naist Gheorghe Zamfir. Atentie, stoc limitat!

http://www.adenium.ro/search?orderby=position&orderway=desc&search_query=bucurii&submit_search=Cautare

„Punguța cu doi bani” sau cum să-mi îmblânzesc șeful

http://www.adenium.ro/bd-junior/58-bd-amintiri-creanga2.html

Nu mă veți judeca prea aspru dacă vă invit să citiți cărți pentru copii, fie ele și în bandă desenată?

Inutil să amintesc implicațiile psihoterapeutice ale acestui gest, sunt numeroase, dar cea mai mare provocare este să uiți preț de un ceas că ai crescut, că ești adult, că ai responsabilități, că ai copii, că ai fost bolnav, că ai suferit de tristețe. Lumea magică, adusă frecvent în discuție când se vorbește despre copilărie, dispare urgent în fața judecății reci, paradisiace, și e greu să o mai aduci înapoi. Exercițiul, vraja, de fapt, care stau la baza acestei magii pe cale să revină, este transportarea/teleportarea voită în spațiul dorit.

Astăzi vă propun o carte pe care o țin de ceva vreme pe noptieră: Povești, album de Benzi Desenate, adaptare după Ion Creangă. Nu am dat în mintea copiilor, vă asigur, doar că prea ne schimbă masca zilnică a seriozității și responsabilităților apăsătoare. Vă puteți imagina cum ar fi să porniți la ședința cu șeful impenetrabil după ce ați citit Dănilă Prepeleac? Cum ar fi să aveți ședința de redacție după ce aseară ați citit și zâmbit la BD-ul Ivan Turbincă? Cred că toată lumea ar fi câștigată!

Cartea pe care v-o recomand are un scenariu de Adriana Nazarciuc și Liviu Antonesei, iar desenul este asigurat de Șerban Andreescu, apărut la Editura Adenium, în condiții excelente, în 2014.

Foto: Editura Adenium

Desenele sunt foarte atractive, astfel că voi ”citi” fără să citesc Punguța cu doi bani. BD-ul debutează cu imaginea unui povestitor care seamănă cu Ion Creangă, doar că poartă… cravată. O căsuță drăguță, un soare ghiduș ce stă să apară, un cocoș abia trezit care începe să țipe, o babă (are doar un dinte) vizibil deranjată și un moșneag plăcut surprins că are un cocoș atât de matinal. Ei, ce bine ar fi dacă lucrurile s-ar rezolva atât de simplu, niște vorbe acolo, dar când în casetă apare ”Pang!” și ”Ziiiiiup!” totul se complică. Baba îl strânge pe moș de gât, moșul visează la ouă, găina babei stă mândră pe ouăle din cuibar, iar cocoșul amărât, cu o boccea în vârful unui băț, pleacă unde o vedea cu ochii. Cu linia ciocului curbată în jos, găsește o pungă cu doi bani și începe să-și imagineze lire, euro, dolari, ce auzise și el că există pe lumea asta și aduce fericire oamenilor. Bucuria nu e de durată, deoarece din vârful dealului apare o trăsură zgomotoasă, cu trei personaje deloc simpatice. E clar că poftesc la punga lui. Zis și făcut, punga dispare și vizitiul dă bice cailor.

Cocoșul aleargă și își începe cunoscuta rugăminte: ”Cucurigu, boieri mari, dați punguța cu doi bani!” Îi dispar câteva pene din coadă, vizitiul cade, aleargă, și cocoșul se trezește printre broaște și păianjeni, într-o fântână. Dar în situații-limită, apelăm la formule-limită. Nu se știe formula aplicată, cert este că deodată apa scade, ”Glub, Glub” în burta păsării care acum se îndreaptă spre conacul boieresc. Situația devine și mai neplăcută, boierul poruncește să fie aruncat în cuptorul plin cu jăratic, dar cred că v-ați prins: ce avea cocoșul în burtă? Exact. Stinge focul cât ai clipi și mai și umple bucătăria de apă încât slujnica plutește într-un obroc, pe post de barcă, și vâslește cu ce altceva decât cu o lingură de lemn. Pasărea devine o adevărată fiară, un element de stres groaznic pentru bietul boier, care, oricât de imaginativ a fost în pedepse, nu mai dorește decât să scape și să-și limpezească mintea. Vizitiul îndeplinește porunca și cocoșul ajunge în cireada boilor și a vacilor, unde ar trebui să fie călcat în picioare. Dar fiara, pentru că de pe acum cocoșul are puteri suprapăsărești, înghite, mai acătării decât Flămânzilă, tot ce-i vine la rând. Primește o înfățișare urieșească și pornește să-și recupereze punguța lui dintâi. Față de el, găinile din curte sunt puișori, așa că pentru următoarea pedeapsă este adusă o macara din lemn care îl cuprinde de spate și îl aruncă direct în pivnița care adăpostea tezaurul conacului. Ard torțe, strălucesc galbeni, se adăpostesc saci grei, pe care scrie „Taxe și Impozite”. Ați ghicit ce se întâmplă. Boierul nu a avut cea mai bună idee, așa că se vede nevoit să-i dea până și punguța cu doi bani, la care se lăcomise dintâi, numai să plece. Când găinile văd asemenea ispravă, apar inimioare roșii! Se iau după cocoș și îl vor urma unde va porunci el, că, deh!, așa arătare nu vezi în fiecare zi. Un cocoș puternic, bogat, pintenat…

Se întoarce la casa moșneagului, cu toată bogăția, încât bătrânul își imaginează că ar putea fi un elefant, dar nu e, e cocoșelul lui drag care îi aduce un munte de bogății. Situația se inversează, baba îi cere câte ceva moșului, el se folosește de aceeași replică pe care i-a dat-o ea, găina pornind de pe-acum în pribegie. Nu găsește nimic, biata, decât o mărgică. Ei, așa-i viața, în situații de acestea, nu poți decât să slujești la casa bogatului, baba își schimbă ținuta și apare pe o plajă, ducând o tavă cu două cocteiluri. Cui? Păi celor doi îmbogățiți, care se lăfăiesc la soare, alături de găinușe cochete.

În final, povestitorul încheie în maniera cunoscută a basmului românesc: Uite-așa, dragii mei, am încălecat pe-o căpșună și v-am spus o mare și gogonată minciună! De mă veți crede…

Lectură plăcută și nu uitați, pentru o viață sănătoasă, să vă copilăriți cel puțin 30 de minute pe zi!

Foto: Lia Faur

Josh Turner - Lay Low

Epistolar politic cu timbru de stânga

Epistolar politic cu timbru de stânga
(Literatură)0 http://www.adenium.ro/carte-electronica/242-25-de-ani-dup-alternative-i-provocri-ebook.html
Pentru multi dintre noi, o stampila pe un buletin de vot, intr-un an electoral, este un act pur emotional, oricate “ghionturi” ne-ar da rationalul. Ne uitam la talk-show-urile televiziunilor pe care le avem in grila sau cu care empatizam, citim articole de opinie, interviuri si stiri pe teme politice, ne formam o parere, ca sa ne conformam cliseelor discursive, dar in momentul in care ramanem singuri in cabina de vot, doar noi, o bucata de hartie cu niste nume imprimate pe ea si o stampila, ne amintim tot ce ne-a afectat emotional in relatia noastra, fie si teoretica, indirecta, de la distanta, cu cei pe care ar trebui sa ii votam.
Si, nu fara motivatie si nu de putine ori, sanctionam prin vot, dam un vot negativ. In Romania ultimilor 25 de ani, am trait mai mult pe baza de autosugestie cand a fost vorba de alegerile politice, intrucat, odata desfacuta coaja discursurilor inflacarate de pe partidele care s-au perindat sub ochii electoratului, miezul sec, uscat al ideologiei acestora dezamagea. Mult s-a scris despre evolutia partidelor politice mari din Romania postdecembrista, despre stanga si dreapta renascute odata cu moartea Ceausestilor si multe se vor mai scrie. Insa, trierea si minima cultura politica si civica sunt obligatorii pentru o intelegere cat mai apropiata de adevar sau macar de realitate, in masura in care adevarul este greu de aflat. In 2015, la Editura Adenium din Iasi, a aparut in Colectia Headline o carte care ne ofera un numar de alternative si provocari menite a ne scoate tocmai din acea gandire standard, stereotipa de care ne facem de multe ori vinovati cand vine vorba de afinitatile, de simpatiile si antipatiile politice.  Luandu-si drept pretext alegerile prezidentiale din Romania anului 2014, lupta ideologica in ringul campaniei electorale dintre Victor Ponta si Klaus Iohannis, Paul Cernat si Alexandru Matei, doi absolventi de Litere ajunsi la 40 de ani si “inregimentati” in armata eseistilor si publicistilor bine documentati, care nu isi dau cu parerea “degeaba”, fara a avea o baza, au facut un schimb epistolar ca un foc de mitraliera prelungit, in Observator cultural. Epistolele si-au gasit locul in volumul scos de Editura Adenium, 25 de ani dupa. Alternative si provocari. Insa, textele acestor cetateni romani formati ca personalitate dupa 1990 nu cuprind doar analize, opinii si discutii in contradictoriu pe marginea alegerilor din 2014 si a rezultatelor acestora, ci si o radiografie a vietii politice din Romania “capusata” de traume postcomunism sau de nostalgii dupa un regim idealizat, o recapitulare captivanta a istoriei recente a romanilor. Uitandu-ne pe cuprins, putem observa cu usurinta ca scheletul cartii are trei parti care ii sustin structura: o prefata semnata de Ovidiu Simonca, prefata ce nu face decat sa starneasca si mai mult interesul pentru lectura schimbului de scrisori dintre Paul Cernat si Alexandru Matei, epistolarul propriu-zis si un soi de postfata semnata de cei doi autori, prin care acestia isi justifica necestitatea unui astfel de schimb de idei. Tocmai de aceea, cititorul ar putea foarte bine sa inceapa lectura cartii 25 de ani dupa. Alternative si provocari cu pagina 115 si nu cu pagina 11, care ar putea fi miezul lecturii. “Ideea de a transforma in volum un epistolar spontan, publicat de Observator cultural in febra premergatoare alegerilor prezidentiale din 2014, ne-a venit pe parcursul duelului nostru. Un epistolar de (si despre) stanga. O provocare adresata actualului mainstream intelectual autohton, incremenit in fantasme si clisee de dreapta. Nu ne-am propus sa facem in prezentul volum o arheologie a stangii romanesti, nici sa scriem vreun manifest ori sa elaboram analize istorice, filosofice, socio-economice sau politologice la tema. Am formulat doar niste opinii si atitudini intelectuale, in speranta ca vom zgaltai putin inertiile de gandire ale mainstream-ului si ale cititorilor obisnuiti”, spune Paul Cernat in randurile de final din 25 de ani dupa. Alternative si provocari. Intr-adevar, este vorba mult despre stanga in cartea publicata la Editura Adenium din Iasi, dar, cu cat este mentionata mai mult stanga, cu atat este mai evidenta si analiza dreptei din Romania, prin antiteza. Cei doi autori si “duelisti”, se declara a se indrepta spre stanga, dupa “perioada Basescu”, dar nu acea stanga “fluturata” in discursurile publice de PSD. Discursul lor este unul critic, pe alocuri transand pana la sange oameni, atitiudini, idei. Astfel, in timp ce Paul Cernat ne asigura ca nu este vorba despre un “manifest ideologic de stanga”, ci  despre “o atitudine critica, deconstructiva”, Alexandru Matei vede demersul lor ca pe o “propunere de dialog”. Punand in antiteza discursuri de “dreapta” elitiste, discursuri nationaliste si xenofobe, precum si discursuri de “stanga” populiste menite a permite “uliilor politici” sa isi infiga ghearele in carnea “poporului” avid de protectie sociala, de pomeni electorale si de “minciuni frumoase”, volumul 25 de ani dupa. Alternative si provocari evoca figuri ale unor intelectuali, teoreticieni si oameni politici precum Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Vladimir Tismaneanu, Dumitru Popescu, Ion Iliescu, Corneliu Vadim Tudor, Traian Basescu, Victor Ponta sau Klaus Iohannis. Discursul celor doi autori ai epistolarului este unul viu, incarcat de prospetimea ideilor dezbatute, antrenant, ancorat atat intr-un limbaj intelectual accesibil si in realitatea imediata, cat si in trecutul recent si bazele teoretice pe care ideologiile politice aplicate la noi au incercat sa le urmeze sau sa le reinterpreteze dupa bunul plac. Desi subtire cantitativ, prin calitatea ideilor dezbatute si a argumentelor aduse, volumul 25 de ani dupa. Alternative si provocari nu se citeste dintr-o suflare. Cere timp pentru a fi digerat si face, chiar si indirect, numeroase trimiteri la alte lecturi, absolut necesare, pentru o mai buna intelegere si o eliberare din inertia cetateanului pentru care politica incepe sa semene, din ce in ce mai mult, cu un fatalism al vietii de zi cu zi. Cultura politica lipseste multora dintre  cei care rotunjesc procentual electoratul principalelor partide politice din Romania. Este una dintre evidentele subliniate de Paul Cernat si Alexandru Matei. Insa, adevarata frumusete a scrisului acestora poate fi descoperita dincolo de evidente, in subtilitatile limbajului si ale discursului critic pe care il practica.  Nascuta ca un dialog, deseori polemic, intre doi alegatori si cetateni ai Romaniei, doi prieteni care se respecta si isi asculta unul altuia opiniile, cartea indeamna, de fapt, la un dialog mult mai extins, acel dialog pe care fiecare dintre noi ar trebui sa il aiba cu sinele pentru a-l putea, apoi, aduce in sfera publica. Lipsa de informare, fanatismul politic, inertia simtului critic, inghitirea cu usurinta a “semipreparatelor” ideologice sunt tot atatea capcane in care alegatorii pot sa cada cu usurinta. Volumul 25 de ani dupa. Alternative si provocari nu incearca, pana la urma, sa inregimenteze politic, ci sa deschida larg ochii cititorilor si sa le lumineze calea spre subteranele politicii, spre labirintul ideologic in care intri daca treci de aparente, sa priveasca realitatea fara filtre si, dincolo de tematica, este o lectura care stimuleaza intelectual, bucura mintea celor care iubesc diversitatea unor opinii bine documentate .

Onor Oamenilor Timpului 2015

Oamenii Timpului, ediția transfrontalieră - Iași, 2015

Parfum de colinde, timp prielnic pentru Poveste…

Orice lucru, orice imagine, orice element al naturii, dar mai ales orice Om are o poveste.

Doar că nu și-o poate spune singur; are nevoie de altcineva care, nu oricum – ci cu uimire și încântare – să se aplece asupra sa, să îi descopere povestea și să o spună celorlalți. Pentru că oamenii iubesc poveștile. Oamenii iubesc poveștile frumoase! Și atunci, cu atât mai mult cu cât ei înșiși se trezesc a fi eroii acestor povești, totul se transformă într-un vis frumos, împlinit, într-un ideal mobilizator, menit să le poarte pașii mai departe prin viață.

O asemenea Poveste are și Campania Oamenii Timpului. Aceasta a început în momentul în care am fost învestiți cu misiunea – deloc ușoară – de a revigora Revista TIMPUL. De a-i reda strălucirea pe care o merită cei 140 de ani de istorie pe care îi poartă în spate.

Însă că nu mică ne-a fost mirarea să descoperim că, deși TIMPUL a reușit să își ridice din nou fruntea încoronată spre orizont, amintirea despre sine era una ștearsă, spre uitare. Nu ni s-a părut drept.

 Ne-am spus atunci: dacă TIMPUL, autentică valoare a culturii noastre naționale nu se bucură de recunoașterea și aprecierea cuvenită, ce se întâmplă cu Oamenii simpli, ai Prezentului, cărora le este străin vedetismul de carton și care nu ajung neapărat subiecte în paginile Istoriei, pentru ca cineva să-și mai poată aminti de ei vreodată? Ce se întâmplă cu proiectele lor grandioase care EXISTĂ, în mod incontestabil?

TIMPULUI îi sunt străine lamentările conform cărora nu există Modele, nu mai există valori autentice. Nimeni nu poate trăi fără un model, chiar dacă nu ne dăm seama de acest lucru. De ce? Pentru că cele două facultăți operaționale cu care funcționează omul în viața de zi cu zi sunt rațiunea și sentimentele, ambele fiind incapabile să releve un adevăr absolut. De aceea omul simte în permanență nevoia să împărtășească, să compare, să concureze căutându-și astfel în mod aproape inconștient – un Model pe care să-l urmeze.

Campania Oamenii Timpului urmărește chiar acest lucru: să identifice și să omologheze valori, semn al maturității unei comunități. Nu ne-am propus să facem singuri acest lucru, ci împreună cu membrii comunităților înscriși în Campanie. Întregul proiect este o împreună-lucrare. Suflul său se constituie în ecoul de care se bucură printre Oameni. În feedback-ul acestora.

În formula sa extinsă anul acesta, la nivel transfrontalier (incluzând Regiunea Nord-Est a României și orașele Chișinău și Cernăuți), Campania Oamenii Timpului a căpătat alura unui maraton. Au fost 800 de propuneri de nominalizați, au devenit finaliști 80 de personalități care prin proiectele lor din ultimul an calendaristic au sporit zestrea comunității și au întărit blazonul comunității pe care o reprezintă. Aceștia s-au bucurat de peste 100.000 de voturi din partea publicului care și-au susținut în mod susținut favoriții în tot acest timp.

Ne-am bucurat și în acest an de susținere, de parteneri care asemenea nouă, care își doresc ca sămânța Binelui să se bucure mereu de teren favorabil, menit să o ajute să încolțească și să sporească, parteneri care prin activitatea lor contribuie la concretizarea unor asemenea idealuri.

Pe 12 decembrie 2015, începând cu ora 20, găzduiți cu onoarea cuvenită de Sala Mare a Teatrului Național  „Vasile Alecsandri” din Iași, vom face împreună reverența cuvenită Oamenilor Timpului, reprezentativi pentru noi în acest an.

Un distins coleg care ne-a fost alături îndeaproape în această Campanie și căruia îi mulțumim pe această cale spunea frumos: trăim iluzia că Timpul este trecător. Ei bine, nu. Noi suntem cei care trec…

Să ne permitem măcar din când în când să ne eternizăm, identificându-ne cu infinitatea Timpului. Să Preluăm Trecutul oferindu-i onoarea ce i se cuvine; să Premiem Prezentul în mod meritoriu, Pregătind astfel Viitorul.

Adriana Nazarciuc,

Președintele Asociației Revistei „Timpul”