Ramona Iacobuțe | |
(Literatură) | |
Obiceiul de a aseza cartile in biblioteca dupa utilitatea lor in viata de zi cu zi, ar trebui sa se prinda de fiecare dintre noi. Chiar carti de acelasi autor ar trebui strecurate pe raft dupa acest criteriu. | |
Spre exemplu, daca ai vreun Dostoievski care te binedispune, oricat ar parea de ciudat, nu il pune pe acelasi raft cu un alt Dostoievski care te imbolnaveste de melancolie, ci langa celelalte carti care au acest efect asupra ta. Asa iti va fi mai usor sa iti alegi lecturile, dupa ce ti-ai inventariat si poftele. Cartile care vizeaza partea spirituala, credinta, relatia cu Dumnezeu, vor sta, probabil, de cele mai multe ori, langa Biblie. Tocmai de aceea, trierea lor este necesara. Nu orice titlu ajunge usor in acest loc din biblioteca.Editura Adenium din Iasi a ales sa propuna cititorilor sai o colectie, Christia, cu astfel de titluri, demne de a fi pe acel raft din biblioteca. Unul dintre titlurile din Colectia Christia care tintesc relatia cu Dumnezeu si grija pentru viata spirituala a fiecarui crestin mers pe la biserica este Carte foarte folositoare de suflet: sfatuire catre duhovnicsemnata de catre Sfantul Nicodim Aghioritul. Scrisa pentru cei care cunosc canoanele bisericesti, dar si pentru cei care vor sa se apropie de acestea, cartea lasa in urma sa dare de limbaj arhaic. “De ce ar fiCarte foarte folositoare de suflet: sfatuire catre duhovnic o lectura necesara pentru vremurile in care traim?”, se poate intreba orice curios cu lista de posibile carti de citit la indemana. Raspunsul e unul cat se poate de simplu: nu este o lectura necesara, decat pentru cei care au o relatie cu Dumnezeu mijlocita de Biserica si de duhovnic. Pentru ceilalti poate fi o incercare de a stapani o neliniste intelectuala: cum arata textele vechi bisericesti, cum se pun bazele unei relatii corecte intre duhovic si credincios, care sunt regulile si beneficiile unei astfel de relatii. Dincolo de aspectele care tin de spiritualitate, Carte foarte folositoare de suflet: sfatuire catre duhovnic aduce in lumina si partea practica a mersului la biserica. Cunoscut ca un sarguincios culegator, scriitor si editor de texte patristice, liturgice, canonice si ascetice,Nicodim Aghioritul este considerat “una dintre personalitatile duhovnicesti care au marcat puternic viata Bisericii si au avut un rol hotarator in teologia ortodoxa inca de la sfarsitul secolului al XVIII-lea.” Cei curiosi sa afle mai multe despre viata si personalitatea sa, au posibilitatea de a o face, citind studiul introductiv al cartii aparute la Editura Adenium din Iasi. Din Carte foarte folositoare de suflet: sfatuire catre duhovnic reiese, de asemenea, cat se poate de clar, faptul ca autorul sau lupta, in vremurile in care a trait, pentru reinnoirea vietii crestine si intarirea dreptei credinte in randul ortodocsilor. Impartita in trei parti, Invatatura catre duhovnic, Canoanele Sfantului Ioan Postitorul si Sfatuire catre cel ce spovedeste, cartea clarifica multe aspecte legate de importanta si responsanbilitatea unui duhovnic, de Sfanta Taina a Impartasaniei, de canoanele bisericesti, de invatamintele unor sfinti, apostoli si nu se citeste cu ochi critic, ci cu deschidere, cu intelepciune si nevoia de a afla sau a aprofunda, dupa caz. Intr-o lume in care oamenii sunt din ce in ce mai straini de ei insisi si au uitat de nevoile spirituale, de relatia cu Dumnezeu, Carte foarte folositoare de suflet: sfatuire catre duhovnic a Sfantul Nicodim Aghioritul, aparuta la Editura Adenium din Iasi si incadrata in categoria textelor patristice, prin stil si abordare, se poate dovedi a fi o lectura inedita. Daca va cade in mana, dar nu ii gasiti, inca, sensul, asezati-o pe raftul acela rezervat Bibliei si altor carti care trateaza teme religioase, in cazul in care aveti unul. Daca nu, incepeti de undeva. De ce nu cu aceasta aparitie editoriala? Si, in momentul in care va veti opri privirea asupra ei, de mai multe ori intr-un timp scurt, luati-o si rasfoiti-o, macar. Veti afla multe despre ce trebuie sa aiba cineva pentru a se face duhovnic, despre pacatele de moarte si despre cele ce se pot ierta, despre rugaciunea de iertaciune, despre cum trebuie sa se marturiseasca pacatosul, despre canoanele pentru pacatosi si implinirea lor. Chiar daca unele formulari sunt invechite, specifice secolului al XVIII-lea, si unele abordari departe de realitatea in care traim, referirile la post, rugaciune si mila fata de aproape sunt de importanta pentru credinciosi, indiferent de secol si locul de pe pamant in care isi duc existenta. “Mai pot sau nu mai pot fi aplicate canoanele bisericesti, cu toata strictetea lor, credinciosilor, fara a-i indeparta de mersul regulat la biserica, fara a-i speria, fara a le inhiba viata spirituala?” Iata o intrebare care se naste prin lectura Cartii foarte folositoare de suflet: sfatuire catre duhovnic, mai ales daca luam in considerare si istoria zbuciumata a Biserii Ortodoxe. Si, tot lectura poate genera si raspunsul. |
Cartile sunt primii nostri prieteni, primele noastre surse de intelepciune! Sa le oferim cinstea care li se cuvine!
joi, 10 iulie 2014
Corespondență din colțul de biblotecă pentru cărți de suflet
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu