Prin ’94-’95 lucram la Cotidianul. S-a nimerit într-o perioadă în care eram în pană
de subiecte. Fiica din prima căsătorie a soției vine intrigată acasă de la o
colegă de şcoală. Și-mi povestește că fata respectivă e foarte supărată de câte
ori s-a mutat cu părinții prin țară, că și-au schimbat de mai multe ori numele
de familie. Dacă la început cuvintele îmi treceau pe lângă urechi receptate cu
intermitență, dintr-o dată au început să-și întindă gâturile a curiozitate
piticii mei de pe creier. Și fiica mea a continuat cu inocență cum colega i-a
arătat dulapul cu haine al tatălui, unde erau uniforme de la diferite arme, și
că aceasta i-a zis că n-are voie să spună nimănui unde-i lucrează tatăl, care
merge des în străinătate, ca femeile sperioase la ginecolog sau păroasele la
epilat. Desigur, am priceput mersul trenurilor, era lesne de înțeles. Am scris
un articolaș în Cotidianul. Nici 1000 de semne, apărute pe prima pagină a
ziarului, unde vorbeam despre practica schimbării numelor la ofițerii de
informații provenind din Securitate. Desigur, n-am pomenit de unde am datele,
nimic exact. Ehei, și a început jocul – printr-o colegă, de care eram sigur c-o
ardea prin zona ciripitorilor, am fost invitat de un domn, care susținea că
l-au dat afară din SRI, la un vin într-un bloc unde cică-i stătea un prieten.
Dar numai a apartament locuit nu aducea, prea erau acolo toate stass. În fine,
n-o lungesc, după timpul în care a încercat să mă aburească și a realizat că nu
cred în povești, mi-a mărturisit că sunt interesați de unde am informația cu
schimbatul numelor și dacă nu m-ar tenta să câștig un salariu și de la ei, ca
destui colegi. I-am dat cu flit înainte de-a umple cu aer butelia cu vin. După
această experiență, când mi-a căzut în mâini, am citit pe repede Damele din
pălărie. Pseudospionologykos, roman apărut la Adenium în 2013 sub semnătura
InimăRea. Se referă la șeful Biroului de Presă al uneia dintre continuatoarele
Securității. Volumul e prefațat entuziast de Liviu Antonesei. Autorul (pe
numele adevărat George Tudor) s-a născut în 1950 și este absolvent de
filologie, promoția 1974. După ceva profesoreală, un popas de redactor la
editura Militară, s-a pensionat din rezervația de spioni de la SIE, cu gradul
de colonel. Cică a lucrat analist acolo, însă pe oamenii ăștia nu știi
niciodată cum să-i iei. Iar cu analiștii ne-au învățat filmele cum se aruncă
zarurile. Cine vrea dezvăluiri din culisele serviciilor secrete o să rămână cam
mofluz. Nimic peste ce se găsește și în arhivele ziarelor. Cu siguranță că nici
autorul n-a intenționat să vândă din casă, cred că a scris Damele din pălărie
din plăcere, fără o țintă precisă, chiar fără să se gândească la un public
anume, nișat. Nu e de neglijat că a scontat să-și și clăbucească în Ariel
imaginea. După cum, probabil, v-ați dat seama, romanul are o tușă
autobiografică de netăgăduit. Lipsa unei intrigi e suplinită de aglomerarea de
întâmplări centrate pe colonelul căruia amicii îi zic Theo. Theo în șerparul de
intrigi spionești, Theo la băut, și se bea fără cruțare în text, Theo
nemulțumit că-i securist, dar mulțumit de solda obeză, Theo la dezapretat
cearşafuri cu o doamnă descrisă ca apetisantă. Limbajul autorului e savuros,
fără perdea, comic, pe alocuri de cazarmă, se jonglează neașteptat cu
cuvintele. Stilul aduce cu al lui Ion Creangă în privința sfătoșeniei. All
inclusive. Cu Povestea poveștilor. Pasionații netului au întâlnit comentariile
ocoșe ale lui InimăRea în subsolul unor articole de pe Voxpublica, Cotidianul,
Observatorul cultural ori pe blogurile lui Dorin Tudoran și ale lui Liviu
Antonesei, așa că nu o să obosească realizând ce-i așteaptă, dacă încă n-au dat
banii pe acest op.
http://www.adenium.ro/ro/carte-tiparita/48-damele-din-palarie-inimarea.html
Alexandru Petria
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu