Cum mi-am zburlit mustata cu Mircea Daneliuc
Realizarea Convorbirilor cu Mircea Daneliuc n-a avut un parcurs lin, previzibil. Ca ne-am imprietenit la terminarea cartii, e ceva care ma bucura si onoreaza. Dar au fost si destule momente tensionate, care puteau duce la stoparea proiectului. Va prezint unul din carte, iscat de discutia despre filmul “Aceasta lehamite” si Eugenia Voda:
Mircea Daneliuc: Finalul, pe podul Grant, s‑a filmat la fel, noaptea. Şoferii de pe cealaltă latură a podului se căscau la noi. Între timp, executau tamponări ușoare care se auzeau de la kilometri. Ați remarcat că muzica acestei secvențe derivă ca variațiune din imn?
Alexandru Petria: — Nu, n‑am remarcat.
— Revedeți sfârșitul, când aveți timp. Virgil Popescu e un compozitor cu talent.
— O să mă uit. Despre actori, câteva cuvinte…
— Am fost mulțumit. Nu eu trebuie să cuvântez despre actori.
— Dar cine?
— Duduia pe care ați amintit‑o adineaori, de pildă. Asta ar fi una dintre treburile ei.
— De ce duduie și nu doamnă? Eugenia Vodă a scris cu înțelegere despre film. Sunteți certați?
— Nu înțeleg ce discutăm. I‑am spus duduie căci o consider duduie. Nu‑i un termen peiorativ. Orice duduie e o doamnă distinsă. Dacă nu‑i aşa, îmi cer scuze. Unei dudui ministrese toată lumea îi spune doamna ministru. Dumneavoastră cum spuneți?
— Doamnă sau domnișoară, duduie îmi sună peiorativ. Vodă a mai remarcat interesant: „Dacă Patul conjugal rămâne filmul epocii imediat post‑revoluţionare, cu sindromul elicopterului, cu obsesia Ceauşescu, cu întemeierea Partidului Democraţiei Originale, cu toată agitația implicită şi explicită («Români, vi se pregăteşte ceva!»), Această lehamite e filmul perioadei următoare: lucrurile s‑au aşezat, s‑au stabilizat, s‑au «restaurat», oamenii s‑au liniştit, bătrâneii apar «cu o sacoşă într‑o mână şi cu buletinul de vot în alta» («Voi ne‑aţi adus în situaţie!», strigă doctoriţa spre o coadă cenuşie, şi replica sună foarte amuzant). În Această lehamite apare lumea noastră, «adusă în situaţie». Agitaţia a schimbat locul cu lehamitea, iar românilor nu li se mai «pregăteşte» nimic, pentru că totul li s‑a pregătit deja”. Horaţiu Mălăele, Cecilia Bârbora și Ion Besoiu au interpretat excelent. Era în 1994, iar realitatea are și valabilitate actuală. Suntem condamnați fără drept de apel la lehamite?
— Fiecare să se descurce cum poate. Pe mine, de pildă, mă apucă atunci când trebuie să repet că „duduie” n‑are nimic peiorativ. N‑ați cunoscut suficiente dudui ca să vă inspire respect. Au senzualitate.
— Haideți să fumăm pipa păcii, lângă Această lehamite, fără lehamite. De acord?
— Mă așteptam să mă chemaţi la un picnic ceva, la iarbă verde, ca Manet, un om care se pricepea la dudui. V‑am povestit oarece despre film, n‑ar fi timpul să vorbim despre altceva?
— Despre ce să vorbim? Decideți dumneavoastră, ca adaos la pipa păcii.
— Nu știu. Mai facem o pauză recuperatoare?
— Da. Până mâine. Ok?
— Ok.”
Mircea Daneliuc: Finalul, pe podul Grant, s‑a filmat la fel, noaptea. Şoferii de pe cealaltă latură a podului se căscau la noi. Între timp, executau tamponări ușoare care se auzeau de la kilometri. Ați remarcat că muzica acestei secvențe derivă ca variațiune din imn?
Alexandru Petria: — Nu, n‑am remarcat.
— Revedeți sfârșitul, când aveți timp. Virgil Popescu e un compozitor cu talent.
— O să mă uit. Despre actori, câteva cuvinte…
— Am fost mulțumit. Nu eu trebuie să cuvântez despre actori.
— Dar cine?
— Duduia pe care ați amintit‑o adineaori, de pildă. Asta ar fi una dintre treburile ei.
— De ce duduie și nu doamnă? Eugenia Vodă a scris cu înțelegere despre film. Sunteți certați?
— Nu înțeleg ce discutăm. I‑am spus duduie căci o consider duduie. Nu‑i un termen peiorativ. Orice duduie e o doamnă distinsă. Dacă nu‑i aşa, îmi cer scuze. Unei dudui ministrese toată lumea îi spune doamna ministru. Dumneavoastră cum spuneți?
— Doamnă sau domnișoară, duduie îmi sună peiorativ. Vodă a mai remarcat interesant: „Dacă Patul conjugal rămâne filmul epocii imediat post‑revoluţionare, cu sindromul elicopterului, cu obsesia Ceauşescu, cu întemeierea Partidului Democraţiei Originale, cu toată agitația implicită şi explicită («Români, vi se pregăteşte ceva!»), Această lehamite e filmul perioadei următoare: lucrurile s‑au aşezat, s‑au stabilizat, s‑au «restaurat», oamenii s‑au liniştit, bătrâneii apar «cu o sacoşă într‑o mână şi cu buletinul de vot în alta» («Voi ne‑aţi adus în situaţie!», strigă doctoriţa spre o coadă cenuşie, şi replica sună foarte amuzant). În Această lehamite apare lumea noastră, «adusă în situaţie». Agitaţia a schimbat locul cu lehamitea, iar românilor nu li se mai «pregăteşte» nimic, pentru că totul li s‑a pregătit deja”. Horaţiu Mălăele, Cecilia Bârbora și Ion Besoiu au interpretat excelent. Era în 1994, iar realitatea are și valabilitate actuală. Suntem condamnați fără drept de apel la lehamite?
— Fiecare să se descurce cum poate. Pe mine, de pildă, mă apucă atunci când trebuie să repet că „duduie” n‑are nimic peiorativ. N‑ați cunoscut suficiente dudui ca să vă inspire respect. Au senzualitate.
— Haideți să fumăm pipa păcii, lângă Această lehamite, fără lehamite. De acord?
— Mă așteptam să mă chemaţi la un picnic ceva, la iarbă verde, ca Manet, un om care se pricepea la dudui. V‑am povestit oarece despre film, n‑ar fi timpul să vorbim despre altceva?
— Despre ce să vorbim? Decideți dumneavoastră, ca adaos la pipa păcii.
— Nu știu. Mai facem o pauză recuperatoare?
— Da. Până mâine. Ok?
— Ok.”
Filmul Aceasta lehamite este free aici http://www.youtube.com/watch?v=_qVtxRgDM6E
Convorbirile cu Mircea Daneliuc- pe site-ul edituriihttp://www.adenium.ro/ro/fictiune/78-convorbiri-cu-mircea-daneliuc-alex-petria.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu