luni, 25 august 2014

Maldororiana

Alexandru Petria a adăugat 5 fotografii noi — cu Alexandru Petria II.
Maldororiana
Bun, cineva are talent, debuteaza in volum. Dar, parca, in situatia in care ecourile nu ating o masa critica- si cum naiba sa atinga, cand lumea e receptiva mai degraba la turnatul apei in cap?- evenimentul se dilueaza, receptarea e disipata si tanarul autor ramane nedumerit, de nu se demoralizeaza. Impotriva situatiei, m-am decis sa fac o scurta “scanare” pentru Ana Ionesei, poeta autoare a volumului Maldororiana, Adenium, 2013, castigatoare a concursului de debut a editurii amintite pentru aceasta carte. Maldororiana a fost nominalizata la premiile Uniunii Scriitorilor, sectiunea debut, si a primit Premiul „Aurel Leon”, acordat la categoria debut, in cadrul Premiului National „Ziarul de Iasi”.
O punere in scena prin intermediul a trei cronici:
- cea mai recenta, de acum cateva zile, de pe Hyperliteratura. Dorin Muresan spune: “Ana Ionesei este, nu doar din punct de vedere intelectual, un hibrid. Dacă e să dăm crezare prezentării de pe reversul paginii de gardă a volumului său de debut, tânăra poetă a părăsit Iaşiul spre a se muta în Cluj-Napoca, unde a absolvit Facultatea de Filosofie şi un master al Facultăţii de Litere, ambele în cadrul Universității „Babeş-Bolyai”. A colaborat (sau poate încă o face, prezentarea nu este prea limpede în această privinţă) cu revistele Steaua şi Tribuna. Volumul în discuţie, Maldororiana, a apărut în 2013 la editura Adenium ca urmare a concursului de debut organizat anual de această nouă editură ieșeană.
Formula poetică pe care a mizat Ana Ionesei în acest debut este, să o spunem de la început, una cel puţin riscantă. Căci parodia, având ca subiect livrescul şi ca obiect chiar statutul pe care şi-l pretinde debutanta, se răsfrânge, nu-i aşa?, asupra ei însăşi. Remarc aici, cu intenţie ironică, o latură salutară a acestui tip de text, cu atât mai mult cu cât e vorba despre un debut.” Restul aicihttp://hyperliteratura.ro/maldororiana-un-debut-cam-expediat/
- textul meu, de pe Carchy. Ziceam: Trimiterea la Lautreamont, Cântecele lui Maldoror, este și nu este acoperită, Ionesei riscând să fie eclipsată de raportare. Dacă ia ca referință vârsta la care a scris uruguayanul și tinerețea proprie, atunci e ok. Poeta nu are nicio tangență profundă cu extremismul halucinant al celebrului sud-american, mort la doar 24 de ani. Mai degrabă, versurile scot la suprafață o aplecare spre livresc, un refugiu într-o realitate mediată, unde apar Kafka, Don Juan, Pessoa, printre alții. E în răspăr și cu colegii de generație: ”Tinerii poeţi în comă alcoolică au vizitat mormântul/ lui Baudelaire/ și au scuipat de ciudă pe el./ I‐au cerșit pâine lui Rimbaud,/ au șters podeaua cu sonetele lui Shakespeare,/ au schimbat la talcioc opera completă a lui Eminescu/ pe un telefon mobil./ Tinerii poeţi sunt osteniţi și intră în infern/ numai la gândul de‐a se apuca de Divina Comedie./ Tinerii poeţi au ciulit niţel urechile la cursurile de/ filosofie,/ dar apoi s‐au întors în mocirla din faţa calculatorului./ Tinerii poeţi au fost păcăliţi că au talent de către/ niște contrabandiști care aveau mai multă imaginaţie decât ei./ Tinerii poeţi au dioptrii mari pentru că citesc pe/ sărite./Tinerii poeţi suferă de plictis, iar părinţii lor le/ plătesc facturile./ Tinerii poeţi întocmesc/tablouri clinice,/ fără să fi avut în viaţa lor un atac de panică,/ precum vecina lor, muncitoare și mamă de copil pe/ moarte./ Tinerii poeţi se botează cu sânge și sudoare la/ petreceri./ Tinerilor poeţi le priește circul gratis din cafenele,/unde se înghesuie asemeni porcilor spinoși./Tinerii poeţi au încercat toate narcoticele,/ dar nu‐s în stare să compună un sonet./Tinerii poeţi te binecuvântează pentru o doză de V32/ și nu mai ţin minte ce gust avea apa din fântâna casei/ bunicilor./ Tinerii poeţi adorm la filmele lui Tarkovski/ și, pentru că mi s‐a urât de ei,/ mai bine îmi văd de caligrafie./ Tinerii poeţi citesc Platon la toaletă/ și nici picaţi cu ceară nu ar învăţa pe de rost versurile/ altuia,/ iar de îndată ce vreun confrate iese din încăpere,/ ceilalţi mi‐l fac praf,/de necaz că a fost publicat înaintea lor./ Tinerii poeţi își rumegă atenția avortată de muzică/ proastă./ Tineri poeţi suferinzi de versificarea tuturor mizeriilor,/ alergici la aer curat și conexiunea slabă a internetului,/ bieţi orfei anesteziaţi, chimicale academice/ care vă amăgiţi că aţi călca pe urmele lui Ovidiu,/ vai de metamorfozele voastre!(Tinerii poeți)”.
Materialul http://www.catchy.ro/maldororiana/54597
- In Convorbiri literare, Gellu Dorian: “Dacă Lautreamont a şocat la vremea lui prin poemele sale în proză, puse sub genericul Cîntecele lui Maldoror, personaj devenit insolit şi incitant, care, prin transformarea a ceea ce este profund respingător în ceva frumos şi încîntător, creează un efect tulburător, o provocare la adresa moralităţii convenţionale, totul într-un limbaj absolut nou pentru acea perioadă, poeta noastră, care speculează în cunoştinţă de cauză, frizează o stare de fapt căreia şi-ar dori pe viitor să-i dea contur. Personajele ei, aşa cum le anunţă în titlul secţiunilor, nu se fac prezente decît prin limbaj, atitudine, secvenţialitate şi mai puţin prin identităţi, aşa cum Maldoror a fost creat de Lautreamont. Dar nu cred că asta a fost intenţia poetei noastre, ci aceea de a aduce în atenţie o tuşă a unei lumi ce pare a fi desprinsă şi prelungită pînă la noi din acea nebuloasă a poetului francez de secol nouăsprezece. Imaginile create de Ana Ionesei sunt relevante,(...)Cu prima ei carte, Ana Ionesei, negreşit, este o revelaţie printre „tinerii poeţi”, care, din fericire, nu seamănă cu cei portretizaţi de ea în poemul care deschide cartea.” Cronica este aici http://convorbiri-literare.ro/?p=2841
Despre autoare
Ana Ionesei ( n. 1983, Iași ) este absolventă a facultății de Filosofie, respectiv a masteratului ”Istoria imaginilor - Istoria ideilor”, din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Colaborează cu cronici și studii la revistele ”Steaua” și ”Tribuna”. A contribuit la volumul colectiv coordonat de Ovidiu Pecican,Hieroglife și animale. Descifrări cantemiriene (2012). Volumul de versuri Maldororiana este unul din cele două cîștigătoare ale Concursului de Debut organizat de Editura Adenium în anul 2013.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu