Revista de cultură "Timpul" a acordat Agenției Naționale de Presă AGERPRES certificatul de recunoștință în semn de prețuire și recunoaștere pentru sprijinul important și constant acordat în vederea organizării primei ediții a campaniei "Oamenii Timpului".
Foto: (c) AGERPRES
AGERPRES a fost singura agenție de presă din România desemnată ca partener principal al campaniei "Oamenii Timpului", care s-a desfășurat la Iași, în perioada 24 octombrie — 13 decembrie 2014, obținând distincția "pentru sprijinul important și constant" acordat evenimentului.
Campania "Oamenii Timpului" este organizată de Revista de cultură contemporană "Timpul", scopul acesteia fiind acela de "recunoaștere publică a acelor personalități și organizații din plan local, național și internațional care contribuie la dezvoltarea culturală și instituțională a spațiului românesc, în spiritul valorilor proprii unei societăți democratice".
Campania s-a încheiat sâmbătă seară, cu Gala "Oamenii Timpului", eveniment în cadrul căruia au fost premiate personalități marcante din literatură, arte, educație și cercetare, societate civilă, diplomație culturală, memorie și istorie, jurnalism cultural, sănătate, precum și tinere valori și antreprenori.
Revista de cultură contemporană "Timpul" a fost fondată la 15 martie 1876 de Grigore H. Grandea. Printre redactorii celebri ai revistei "Timpul" îi amintim pe Mihai Eminescu, Ioan Slavici și Ion Luca Caragiale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu