miercuri, 21 ianuarie 2015

„Secretul fetei frumoase” și un minunat concurs

"Secretul fetei frumoase" - Editura Adenium


Ce semnificatie are, pentru un copilas, asocierea acestor sase litere "F-R-U-M-O-S"?

E un cuvant pe care il aude din primele zile ale sale de viata, cuvant de care, in special parintii lui, fac uz si chiar abuz: cu ochii sufletului, ei isi vad pruncusorul ca fiind cel mai frumos de pe pamant, frumos isi doresc sa il imbrace din prima clipa a vietii sale si tot la fel se straduiesc sa ii amenajeze si casuta unde il vor aduce de la Maternitate. Il invata sa vorbeasca si sa se poarte "frumos" si lista poate continua la nesfarsit.

Dar cum sa cultivam acest nobil cuvant si in interiorul puiutilor nostri? 
Ei bine, tanara scriitoare si artist plastic, Dorina-Gratiela Aolariti, ne vine in ajutor cu proaspat aparutul ei volum, Secretul fetei frumoase.
Este o carte publicata ca urmare a premiului de literatura de debut pe care Gratiela l-a obtinut la sectiunea "Carte pentru copii", in cadrul concursului national lansat de editura Adenium.
In "bunul" meu obicei, as face eu introducerea, insa mi-a placut atat de mult cum mi-a vorbit Gratiela insasi despre aceasta carte, incat am sa va dezvalui si voua randurile pe care mi le-a adresat cu ocazia primei noastre "intalniri" virtuale:                      
Cartea despre care o să-ţi vorbesc astăzi este o lucrare realizată de mine de la A LA Z, text şi ilustraţii. 
“Secretul unei Fete Frumoase” este o poveste care face referire directă la conduita părinţilor şi a bunicilor contemporani faţă de copiii din familiile lor. Aceştia îşi iubesc atât de mult copiii şi nepoţii, încât multe dintre laudele lor tind să se rezume la aspectul fizic. De obicei, aceste remarci sunt adresate în mod deosebit fetelor, ele înţelegând în maniera aceasta că este de datoria lor să fie frumoase şi cam atât; or, s-a dovedit deja în nenumărate rânduri că aceste stereotipuri sexiste - “frumuseţea mea”, “eşti frumoasă ca o prinţesă/ca o păpuşă” etc. - pe care cu siguranţă se strecurăm din pură dragoste în educaţia copiilor noştri, îi pot pune în pericolul de a interioriza aspectul fizic ca valoare absolută, ca fiind un aspect vital în viaţa individului, nemaicontând nimic altceva. 
Nu este o carte tipică pentru copii, nu se citeşte pentru a adormi, ci pentru a trezi. Întâi, “Secretul fetei frumoase” începe cu sfârşitul. Nu este o poveste sângeroasă, nu are monştri, zmei, dragoni, nici măcar vrăjitoare care îngraşă copiii în ideea ce a se ospăta din ei mai târziu, aşa că am simţit nevoia să-i ţes anumite elemente surpriză, dar mai ales de suspans, atât prin text şi în egală măsură prin ilustraţii. 
Astfel, mesajul cărţii de faţă, şi-n egala masura ilustraţiile ei inedite, transformă povestea pentru copii “Secretul Fetei Frumoase Frumoasă” într-una de răsfoit în cel puţin doi; adult şi copil. 
Pentru ilustraţii, am optat pentru tehnicile tradiţionale - creioane colorate, acuarele, tuş - variantă care sper să trezească micului cititor pofta pentru desen, culori frumoase şi bun gust. 
Noi ne declaram cucerite atat de povestea in cuvinte, cat si de cea in culoare, pe care Gratiela reuseste sa le imbine la perfectiune!

Iat-o pe Ala, cea de la inceputul cartii:

Intotdeauna a avut parul blond-roscat de parca toate nuantele mierii de padure si de salcam s-ar fi amestecat in parul ei, ochii de un verde smarald nemaipomenit, gura rosie-rosie, ca si cand buzele ei ar fi fost intotdeauna proaspat atinse cu sirop de zmeura coapta, si cativa pistrui mici, irezistibili, pe obrajii sai usor sarutati de soare.
Ala era copilul cel mai admirat din cati am cunoscut vreodata. Toti din jurul ei - parinti, bunici, matusi, unchi si vecini - ii spuneau intruna cat e de frumoasa.

Ei, dar in ziua in care micuta descopera oglinda mamei sale, povestea se complica: intre ea si acest obiect (ce o atrage precum un magnet) se dezvolta o prietenie aproape imposibil de pus in cuvinte. Pana intr-atat era de preocupata sa se priveasca si admire in oglinda, incat nu se mai dezlipea deloc de ea.

Ala isi petrecea tot timpul privindu-se in oglinda: in camera ei, in drum spre scoala, la joaca, in vacante, oriunde mergea. Si era fericita asa.
Singura problema era ca, nefiind deloc atenta pe unde mergea, i se mai intampla din cand in cand sa se impiedice si uneori chiar sa se rataceasca.
Cum invata Ala sa cultive frumosul din interiorul ei este atat de palpitant, emotionant si profund! Ilustratiile "fluide", delicate si atat de viu colorate ale Gratielei secondeza si innobileaza cum nu se putea mai bine acest drum initiatic al micutei noastre.
Va mai spun doar ca finalul povestii o sa va placa foarte mult, iar copilasii vostri, odata ce vor fi inteles ca nu poti fi frumos fara un interior frumos, vor ramane pe ganduri si vor suferi ei insisi cel putin o schimbare de comportament:

[...] cu toate ca oglinda casei a fost folosita de atunci doar la pieptanat, dar mai ales la corectarea pozitiei in timpul exercitiunlui la vioara, Ala era mai frumoasa decat oricand.
Poate pentru ca radia.
Nu-i asa ca vi se pare fermecatoare povestea Alei?
Daca deja v-a ramas gandul la aceasta carte, va dau o veste buna: Gratiela a trimis, pe langa exemplarul pentru M., inca altele doua, cu dedicatie, pe care doreste sa le facem cadou cititorilor nostri!
Asadar, daca vreti ca unul dintre exemplare sa ajunga la voi, va invit sa va inscrieti la concurs printr-un comentariu lasat la acest articol, comentariu in care sa precizati numele vostru intreg.
Eu i-as adresa si tinerei autoare cateva cuvinte, impresii si pareri cu privire la povestea pe care o aduce in vietile copiilor nostri si, fara indoiala si cu privire la ilustratiile semnate tot de ea.

Incepem chiar in acest moment concursul si aflam numele celor doi castigatori exact peste o saptamana, deci martea viitoare (27 ianuarie, 2015), dimineata.

http://www.micatelierdecreatie.ro/2015/01/secretul-fetei-frumoase-si-un-minunat.html
Cartea poate fi gasită în librării și pe site-ul www.adenium.ro

2 comentarii:

  1. Povestea Alei te inspira sa devii un parinte mai bun si ii ajuta pe copii sa-si dezvolte imaginatia. Mi se pare perfecta pentru a fi citita seara inainte de culcare. Desenele te introduc intr-o lume de basm plina de culoare. Ilustratiile sunt foarte frumoase si pentru un adult, dar mai ales pentru un copil.
    Alina Sampetru

    RăspundețiȘtergere