Biblioteca balcanică
„Toamna căpitanului” – interpretată chiar de autorul lucrării
Redacţia: În ce cheie trebuie să fie citite textele din volumul pe care l-aţi publicat?
Prof. Dr. Zoe Petre: Poate cea mai adecvată caracterizare ar fi cea de op-ed, cum le spun americanii – editoriale de opinie, adică nu neapărat editoriale de felul celor pe care ziariştii profesionişti le publică, şi care au datoria unei distanţări faţă de opţiunile partizane, ci editoriale care pornesc de la un parti-pris binecunoscut cititorilor şi onest asumat de autor, dar care se străduiesc să nu altereze faptele, ci doar să le interpreteze într-o optică personală.
Volumul intitulat „Toamna căpitanului” – ca un omagiu pentru „Toamna Patriarhului”, al lui Garcia Marques – încearcă să desluşească, adesea cu un zâmbet, sensul evenimentelor pe care le străbatem în ultima vreme. Pornind de la criteriul de inteligibilitate, am decis să public comentariile din ultimii cinci ani, precedate de o selecţie de articole din anul electoral 2009: prins între alegerile parlamentare de la sfârşitul lui 2008 şi cele prezidenţiale din anul următor.
Puţin timp înaintea turului II al alegerilor prezidenţiale, ziarul „Ziua”, în care publicam până atunci, a anunţat că-şi încetează apariţia, aşa că, după un răstimp de meditaţie tăcută, am inaugurat un blog, „Fragmentarium”, unde am publicat cea mai mare parte a comentariilor cuprinse în volum; câteva au apărut totuşi ca interviuri sau ca analize în revista care îmi face cinstea de a publica această prezentare, „Balcanii şi Europa”.
Am optat, aşadar, ca la încheierea ultimului cincinal Băsescu să republic cea mai mare parte a comentariilor pe care acest răstimp mi le-a inspirat. Înainte de asta, am verificat cu atenţie în ce măsură reacţiile mele „la cald” se mai susţin şi în momentul în care tragem, de bine, de rău, o linie finală a acestei etape. Aşa cum văd azi lucrurile, nu m-am înşelat. Neîncrederea mea inaugurală – exprimată, spre marea supărare a multor colegi şi chiar prieteni, încă din vara lui 2004 – în personajul care a exercitat în ultimii zece ani cea mai înaltă magistratură în statul român s-a confirmat. Am mai păstrat în volum toate textele critice la adresa succesivelor guverne ale României din ultimii cinci ani, începând cu guvernul Boc I, PD-L&PSD.
Recunosc, retrospectiv, că succesivele guverne USL nu sunt tratate cu aceeaşi măsură critică. Poate fi părtinirea mea faţă de alianţa politică îndreptată contra exceselor regimului Băsescu, fapt e că, în ambele sale înfăţişări, guvernarea USL mi s-a părut mai legitimă decât cea a PDL.
Profitând de întrebarea redacţiei îmi permit să aduc „interpretarea” mea la zi:
«Cum stăm acum? Greu de spus. PNL e azi sacrificat pentru a masca resturile imunde ale regimului Băsescu, cam tot aşa cum Securitatea se ascundea acum aproape 25 de ani în spatele Armatei Române, care mai avea chiar şi atunci un nume, dacă nu chiar o onoare – scriam în septembrie trecut. Pe de-o parte, nu-i rău că avem un preşedinte tăcut, problema e că am fost averitzaţi că „tace şi face”, aşa că vreau şi eu să ştiu nu numai „ce” tace. Nu mă pot împăca însă defel cu gândul că, asemeni Ungariei sub ferula lui Orban Viktor, după aproape 150 de ani de liberalism, ne-am convertit subit şi noi la creştin-democraţie şi populism. Iar faptul că acest sacrificiu s-a făcut pe altarul salvării PDL de la o pieire politică mai mult decât meritată mă înfurie de-a dreptul. Aşa am scris încă din vară, în ultimul text din culegere, şi, dacă nu aş fi scris atunci, scriam acum.»
„Textele din acest volum fermecător aparţin unui spirit academic, ce descinde în iureşul realităţii curente. Zoe Petre coboară cărturăria din pod şi găseşte contraste spumoase între eroii mitologici şi nevolnicii noştri contemporani. Tonul doct şi vorba iute, scriitura savantă şi giumbuşlucurile stilistice se amestecă într-un soi amaretto: e niţel amărui, dar înveseleşte. Despre ultimii cinci ani într-o Românie a culorilor tari, într-o carte cu interpretări alese pentru gusturi subţiri.”
Radu Călin Cristea
„Sunt mulţi oameni care-şi zic sau aşteaptă să fie recunoscuţi ca intelectuali publici, ceea ce implică o anumită responsabilitate faţă de România. Însă, la o privire atentă, pe parcursul anilor, realizezi că-şi poartă în spinare doar propriile interese, constant oportunişti. E plină mass-media de ei, precum intestinele de carbohidraţi. Doamna Zoe Petre e la antipod, un model pentru ceea ce trebuie să fie un intelectual într-o societate dezaxată. «Toamna căpitanului», dacă mai era nevoie, demonstrează încă o dată acest lucru.”
Alexandru Petria
Redacţia: În ce cheie trebuie să fie citite textele din volumul pe care l-aţi publicat?
Prof. Dr. Zoe Petre: Poate cea mai adecvată caracterizare ar fi cea de op-ed, cum le spun americanii – editoriale de opinie, adică nu neapărat editoriale de felul celor pe care ziariştii profesionişti le publică, şi care au datoria unei distanţări faţă de opţiunile partizane, ci editoriale care pornesc de la un parti-pris binecunoscut cititorilor şi onest asumat de autor, dar care se străduiesc să nu altereze faptele, ci doar să le interpreteze într-o optică personală.
Volumul intitulat „Toamna căpitanului” – ca un omagiu pentru „Toamna Patriarhului”, al lui Garcia Marques – încearcă să desluşească, adesea cu un zâmbet, sensul evenimentelor pe care le străbatem în ultima vreme. Pornind de la criteriul de inteligibilitate, am decis să public comentariile din ultimii cinci ani, precedate de o selecţie de articole din anul electoral 2009: prins între alegerile parlamentare de la sfârşitul lui 2008 şi cele prezidenţiale din anul următor.
Puţin timp înaintea turului II al alegerilor prezidenţiale, ziarul „Ziua”, în care publicam până atunci, a anunţat că-şi încetează apariţia, aşa că, după un răstimp de meditaţie tăcută, am inaugurat un blog, „Fragmentarium”, unde am publicat cea mai mare parte a comentariilor cuprinse în volum; câteva au apărut totuşi ca interviuri sau ca analize în revista care îmi face cinstea de a publica această prezentare, „Balcanii şi Europa”.
Am optat, aşadar, ca la încheierea ultimului cincinal Băsescu să republic cea mai mare parte a comentariilor pe care acest răstimp mi le-a inspirat. Înainte de asta, am verificat cu atenţie în ce măsură reacţiile mele „la cald” se mai susţin şi în momentul în care tragem, de bine, de rău, o linie finală a acestei etape. Aşa cum văd azi lucrurile, nu m-am înşelat. Neîncrederea mea inaugurală – exprimată, spre marea supărare a multor colegi şi chiar prieteni, încă din vara lui 2004 – în personajul care a exercitat în ultimii zece ani cea mai înaltă magistratură în statul român s-a confirmat. Am mai păstrat în volum toate textele critice la adresa succesivelor guverne ale României din ultimii cinci ani, începând cu guvernul Boc I, PD-L&PSD.
Recunosc, retrospectiv, că succesivele guverne USL nu sunt tratate cu aceeaşi măsură critică. Poate fi părtinirea mea faţă de alianţa politică îndreptată contra exceselor regimului Băsescu, fapt e că, în ambele sale înfăţişări, guvernarea USL mi s-a părut mai legitimă decât cea a PDL.
Profitând de întrebarea redacţiei îmi permit să aduc „interpretarea” mea la zi:
«Cum stăm acum? Greu de spus. PNL e azi sacrificat pentru a masca resturile imunde ale regimului Băsescu, cam tot aşa cum Securitatea se ascundea acum aproape 25 de ani în spatele Armatei Române, care mai avea chiar şi atunci un nume, dacă nu chiar o onoare – scriam în septembrie trecut. Pe de-o parte, nu-i rău că avem un preşedinte tăcut, problema e că am fost averitzaţi că „tace şi face”, aşa că vreau şi eu să ştiu nu numai „ce” tace. Nu mă pot împăca însă defel cu gândul că, asemeni Ungariei sub ferula lui Orban Viktor, după aproape 150 de ani de liberalism, ne-am convertit subit şi noi la creştin-democraţie şi populism. Iar faptul că acest sacrificiu s-a făcut pe altarul salvării PDL de la o pieire politică mai mult decât meritată mă înfurie de-a dreptul. Aşa am scris încă din vară, în ultimul text din culegere, şi, dacă nu aş fi scris atunci, scriam acum.»
„Textele din acest volum fermecător aparţin unui spirit academic, ce descinde în iureşul realităţii curente. Zoe Petre coboară cărturăria din pod şi găseşte contraste spumoase între eroii mitologici şi nevolnicii noştri contemporani. Tonul doct şi vorba iute, scriitura savantă şi giumbuşlucurile stilistice se amestecă într-un soi amaretto: e niţel amărui, dar înveseleşte. Despre ultimii cinci ani într-o Românie a culorilor tari, într-o carte cu interpretări alese pentru gusturi subţiri.”
Radu Călin Cristea
„Sunt mulţi oameni care-şi zic sau aşteaptă să fie recunoscuţi ca intelectuali publici, ceea ce implică o anumită responsabilitate faţă de România. Însă, la o privire atentă, pe parcursul anilor, realizezi că-şi poartă în spinare doar propriile interese, constant oportunişti. E plină mass-media de ei, precum intestinele de carbohidraţi. Doamna Zoe Petre e la antipod, un model pentru ceea ce trebuie să fie un intelectual într-o societate dezaxată. «Toamna căpitanului», dacă mai era nevoie, demonstrează încă o dată acest lucru.”
Alexandru Petria
Prof. Dr. Zoe Petre: Poate cea mai adecvată caracterizare ar fi cea de op-ed, cum le spun americanii – editoriale de opinie, adică nu neapărat editoriale de felul celor pe care ziariştii profesionişti le publică, şi care au datoria unei distanţări faţă de opţiunile partizane, ci editoriale care pornesc de la un parti-pris binecunoscut cititorilor şi onest asumat de autor, dar care se străduiesc să nu altereze faptele, ci doar să le interpreteze într-o optică personală.
Volumul intitulat „Toamna căpitanului” – ca un omagiu pentru „Toamna Patriarhului”, al lui Garcia Marques – încearcă să desluşească, adesea cu un zâmbet, sensul evenimentelor pe care le străbatem în ultima vreme. Pornind de la criteriul de inteligibilitate, am decis să public comentariile din ultimii cinci ani, precedate de o selecţie de articole din anul electoral 2009: prins între alegerile parlamentare de la sfârşitul lui 2008 şi cele prezidenţiale din anul următor.Puţin timp înaintea turului II al alegerilor prezidenţiale, ziarul „Ziua”, în care publicam până atunci, a anunţat că-şi încetează apariţia, aşa că, după un răstimp de meditaţie tăcută, am inaugurat un blog, „Fragmentarium”, unde am publicat cea mai mare parte a comentariilor cuprinse în volum; câteva au apărut totuşi ca interviuri sau ca analize în revista care îmi face cinstea de a publica această prezentare, „Balcanii şi Europa”.
Am optat, aşadar, ca la încheierea ultimului cincinal Băsescu să republic cea mai mare parte a comentariilor pe care acest răstimp mi le-a inspirat. Înainte de asta, am verificat cu atenţie în ce măsură reacţiile mele „la cald” se mai susţin şi în momentul în care tragem, de bine, de rău, o linie finală a acestei etape. Aşa cum văd azi lucrurile, nu m-am înşelat. Neîncrederea mea inaugurală – exprimată, spre marea supărare a multor colegi şi chiar prieteni, încă din vara lui 2004 – în personajul care a exercitat în ultimii zece ani cea mai înaltă magistratură în statul român s-a confirmat. Am mai păstrat în volum toate textele critice la adresa succesivelor guverne ale României din ultimii cinci ani, începând cu guvernul Boc I, PD-L&PSD.
Recunosc, retrospectiv, că succesivele guverne USL nu sunt tratate cu aceeaşi măsură critică. Poate fi părtinirea mea faţă de alianţa politică îndreptată contra exceselor regimului Băsescu, fapt e că, în ambele sale înfăţişări, guvernarea USL mi s-a părut mai legitimă decât cea a PDL.
Profitând de întrebarea redacţiei îmi permit să aduc „interpretarea” mea la zi:
«Cum stăm acum? Greu de spus. PNL e azi sacrificat pentru a masca resturile imunde ale regimului Băsescu, cam tot aşa cum Securitatea se ascundea acum aproape 25 de ani în spatele Armatei Române, care mai avea chiar şi atunci un nume, dacă nu chiar o onoare – scriam în septembrie trecut. Pe de-o parte, nu-i rău că avem un preşedinte tăcut, problema e că am fost averitzaţi că „tace şi face”, aşa că vreau şi eu să ştiu nu numai „ce” tace. Nu mă pot împăca însă defel cu gândul că, asemeni Ungariei sub ferula lui Orban Viktor, după aproape 150 de ani de liberalism, ne-am convertit subit şi noi la creştin-democraţie şi populism. Iar faptul că acest sacrificiu s-a făcut pe altarul salvării PDL de la o pieire politică mai mult decât meritată mă înfurie de-a dreptul. Aşa am scris încă din vară, în ultimul text din culegere, şi, dacă nu aş fi scris atunci, scriam acum.»
„Textele din acest volum fermecător aparţin unui spirit academic, ce descinde în iureşul realităţii curente. Zoe Petre coboară cărturăria din pod şi găseşte contraste spumoase între eroii mitologici şi nevolnicii noştri contemporani. Tonul doct şi vorba iute, scriitura savantă şi giumbuşlucurile stilistice se amestecă într-un soi amaretto: e niţel amărui, dar înveseleşte. Despre ultimii cinci ani într-o Românie a culorilor tari, într-o carte cu interpretări alese pentru gusturi subţiri.”
Radu Călin Cristea
„Sunt mulţi oameni care-şi zic sau aşteaptă să fie recunoscuţi ca intelectuali publici, ceea ce implică o anumită responsabilitate faţă de România. Însă, la o privire atentă, pe parcursul anilor, realizezi că-şi poartă în spinare doar propriile interese, constant oportunişti. E plină mass-media de ei, precum intestinele de carbohidraţi. Doamna Zoe Petre e la antipod, un model pentru ceea ce trebuie să fie un intelectual într-o societate dezaxată. «Toamna căpitanului», dacă mai era nevoie, demonstrează încă o dată acest lucru.”
Alexandru Petria
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu