Miercuri 28 octombrie, Sala Filarmonicii Regionale de Stat din Cernăuți a găzduit prima Gală Locală Oamenii Timpului. Sute de cernăuțeni i-au omagiat pe cei zece nominalizați care vor reprezenta regiunea la Gala Oamenii Timpului, eveniment care va avea loc pe 12 decembrie 2015, în Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași. Cei zece Oameni ai Timpului din Cernăuți sunt Mircea Lutic (Literatură), Alexandru Tărâțeanu (Arte), Alexandrina Cernov (Educație și cercetare), Episcopul Longhin (Părintele Mihail Jar) (Societate civilă), Iurie Levcic (Diplomație publică), Dumitru Covalciuc (Memorie și istorie), Vitalie Zâgrea (Jurnalism), Marin Gherman (Tinere valori), Simion Bilețchi (Sănătate) și Mihail Grosu (Antreprenoriat).
În deschiderea evenimentului, dl. Oleksii Kaspruk, Primarul orașului Cernăuți, a transmis un mesaj de încurajare, salutând inițiativa Asociației Revistei TIMPUL. Prezentă la eveniment, Excelența Sa dna. Eleonora Moldovan, Consul General al României la Cernăuți, și-a manifestat bucuria față de evoluția acestui proiect. „Mă bucură faptul că cernăuțenii au venit într-un număr atât de mare să-și cinstească valorile. Au venit pentru a confirma că la Cernăuți tradiția culturală continuă și pentru a susține această frumoasă relație pe care o avem la nivelul celor două orașe importante, Iași și Cernăuți. Campania Oamenii Timpuluieste un proiect cu misiune importantă, de perspectivă, care ne spune că talentul trebuie promovat și trebuie să aducă noi și noi proiecte. În numele Consulatului General al României mulțumesc organizatorilor că s-au gândit la patrimoniul cultural al Regiunii Cernăuți”, a declarat Excelența Sa.
Din partea municipalității ieșene, Iulian Boia, Președintele Fundației Iași Capitală Culturală Europeană, a înmânat un premiu de excelență domnului Vasile Tărâțeanu, care este și Ambasador Iași 2021. Evenimentul s-a încheiat cu un spectacol susținut de artiștii locali Grigore Gherman, Ilie Caraș, Gheorghe Posteucă și Alexandru Tărâțeanu și de solista de muzică populară Laura Lavric. Evenimentul a fost prezentat de actorul Adrian Păduraru, Ambasadorul Campaniei. Principalul partener local al evenimentului a fost Centrul Cultural Român «Eudoxiu Hurmuzachi».
Următoarea Gală Locală Oamenii Timpului va avea loc la Suceava, sâmbătă, 31 octombrie, ora 18.00, la Librăria Cărturești.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu