Metamorfozele singurătății

Destin incarcerat.Volumul 1. Metamorfozele singuratatii de Gheorghe Virtosu-Editura Adenium

• Recenzii

by Crina Stanciu - Feb 20, 2016

7 40

Destin încarcerat.Volumul 1. Metamorfozele singurătății de Gheorghe Vîrtosu

Număr de pagini: 238
An apariţie: 2013
Editura: Adenium

Visele au o mare putere asupra oamenilor; le dau speranţe şi sunt prietenele de care nu se pot lipsi. Imaginaţia este cea care le guvernează: le aduce în prim-plan sau le aruncă în plan secund. Aş vrea să daţi, dragi cititori, frâu liber acestei forţe care sălăşluieşte în minţile voastre şi să creionaţi…un mim. Da, un mim care are magia de partea lui. El din două mişcări v-a închis într-o cutie invizibilă, aparent indestructibilă. Viaţa trece pe lângă dumneavoastră şi ce e de făcut? Încercăm marea cu piciorul şi găsim scăparea: imaginaţia. Ea ne descătuşează din acel loc limitat, de perimatul vieţii. Acum e momentul să o lăsăm slobodă şi să o luăm ca pe un medicament. Să vedem cine a putut să facă acest lucru…
Gheorghe Vîrtosu, un autor român stabilit în Olanda despre care prea multe nu vă pot dezvălui. El a încercat şi, din punctul meu de vedere, a reuşit să arate că cele mai întunecate cotloane ale vieţii pot fi luminate cu o doză bine măsurată de creativitate. Mai mult despre scriitor vom afla în volumul său.

„Destin încarcerat” debutează cu o aventură din anul 2004. Nu e una fericită: este o peripeţie într-un…penitenciar. Personajul principal este încarcerat într-o închisoare din sudul Franţei. Totul pare înnegurat „căzusem mai degrabă într-un somn iepuresc, în care gânduri de tot felul inundă mintea: era lesne să-mi imaginez, de exemplu, cum stau morţii în sicriu, pentru că celula mea rece şi neospitalieră, era asemenea unui mormânt”. Gardienii sunt cei care au grijă ca bucuria să fie distrusă „m-am trezit dimineaţa devreme. Gardianul îşi începea serviciul lovind cu bastonul în uşa de fier a fiecărei celule. Făcea un zgomot asurzitor. Aşa se întâmpla în fiecare dimineaţă, ca să ne „amintească” unde suntem. Să nu care cumva să ne închipuim că ne aflăm în vreun loc destinat petrecerii timpului liber”. Cu toate acestea, eroul nu se lasă mai prejos, nu acceptă această lovitură a sorţii şi se ridică puţin câte puţin din acest „mormânt” prin ce dacă nu prin propria-i gândire. Mai întâi află despre libertatea de dincolo de ziduri de la porumbei „erau obişnuiţi să vină zilnic după ce mă trezeam…deseori îi întrebam: ce culoare mai poartă libertatea afară? Îmi arătau penele murdare de un gri întunecat”. Aceste păsări apar în scrierile greceşti ca un simbol al reînnoirii vieţii şi cred că acest lucru vrea să facă şi protagonistul: să îşi găsească identitatea ascunsă temeinic de patru pereţi şi o fereastră pironită în sârma ghimpată. Personajul îşi face un prieten, un şobolan care îi va sta alături pentru un an şi nouă luni, dar care va fi ucis de gardieni. Este un alt simbol, dar al trădării şi mizeriei. Pentru erou a însemnat altceva: o boare de aer care i-a cruţat timpul. Odată plecat, singurătatea îl acaparează pe personaj „pereţii închisorilor „se hrănesc”, practic, cu zilele deţinuţilor. Le îmbătrâneşte corpul…nu voiam să văd pe nimeni”. Imaginaţia este cel care îl salvează luând forma unui şobolan mai bătrân care îl povăţuieşte„ori de câte ori te confrunţi cu o problemă, după ce trece, ea îţi lasă un dar. Orice necaz, oricât de mare ar fi, poate fi transformat într-o binecuvântare, după cum si o binecuvântare poate fi transformată într-un blestem”. Am ajuns, deci la metamorfoză…ce presupune? Fiece gram de trăire, de creativitate pe care îl aven. Înţelegem că răul poate fi transformat în ceva bun nu mai cu mintea noastră.

Timpul trece, vine 1 ianuarie 2006, orele 2.45 când eroul găseşte o nouă cheiţă care deschide uşa spre propria-i fiinţă. Ne arată cum a fost, este şi va fi protagonistul „ştiu ce voi scrie!o poveste pentru copii! O poveste care să descrie soarta tristă a Şobolanului bătrân…o poveste care să ajungă la inimile copiilor şi să lupte cu Timpul nemuritor”. El îşi va petrece nopţile scriind la lumina lumânării, jucându-se cu vântul iernii, dar filele caietului său nu sunt infinite.Încearcă să realizeze poveştile pe hârtie igienică, dar fără succes. Caută soluţia în amintirile despre trecut, părinţi, copilărie „copilăria e lipsită de profunzimea conştiinţei”, despre cum a părăsit vatra satului şi s-a aruncat în lume „vreau să merg la oraş, să urmez un liceu…uite ce e, mamă! Dacă voi auzi că ai murit, mă voi întoarce, te voi îngropa ca pe o mamă bună şi voi plânge neîncetat trei zile…aici nu voi rămâne, orice ai spune, orice ai face!”. Reuşeşte în acest fel să se regăsească. Aflăm că personajul principal este însuşi autorul care l-a adus pe Gheorghe din trecut în prezent. În acest fel îşi dă seama că pentru a-şi termina lucrarea va trebui să sacrifice o parte din sine, o amintire despre mama sa: un pulover. Nu găseşte curajul să ducă gândul până la capăt aşa că va fi împins de la spate de o făptură „închipuită”, Singurătatea. Ea îşi schimbă forma după bunul plac al lui Gheorghe şi încearcă să îl înveţe despre ceea ce este, „în mijlocul celulei, pe scaunul meu stătea o făptură desprinsă cu totul de realitate. O fiinţă nepământeană…” , „sunt sora geamănă a Timpului Nemuritor”, „apar doar când subiectul este hotărât”.

Singurătatea este cea care îi arată lui Gheorghe adevărata faţetă a vieţii „vreţi cele mai bune şcoli, vă creaţi familii din interes…prietenii se transformă în concurenţi, ca să nu spun adversari sau chiar duşmani!”şi îl îndeamnă să îşi schimbe felul de a percepe lumea să accepte un minim sacrificiu. Ce se întâmplă mai departe nu voi dezvălui…
Cartea de faţă nu este decât o mică parte a poveştii lui Gheorghe Vîrtosu. Este scrisă la persoana I sub forma unei analize psihologice. „Destin încarcerat” este o aventură în căutarea sinelui şi a cunoaşterii. Fiecare cuvânt este un simbol, volumul pare a fi un labirint: luna „care îşi făcea maiestuoasă apariţia pe bolta cerului”, Speranţa „este singura capabilă să te ajute când sufletul îţi este încarcerat”, penele „zborul penelor în adierea vântului nu este decât întruchiparea teoretică a propriilor noastre destine”, Singurătatea, stelele. M-a impresionat destul de mult faptul că personajul nu şi-a pierdut credinţa în Dumnezeu şi a continuat să lupte cu destinul. Finalul este unul deschis, ne lasă în coadă de peşte, fără să ştim dacă ceea ce i s-a întâmplat eroului a fost realitate sau ficţiune. Ne punem întrebarea dacă realitatea nu e decât o treaptă, iar adevărata putere nu s-ar ascunde în gândurile noastre. 

 Lectură plăcută!

Nota mea: 7.5/10 stilouri

Cartea Destin încarcerat.Volumul 1. Metamorfozele singurătății de Gheorghe Vîrtosu a fost oferită pentru recenzie de către Editura Adenium. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Adenium. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Autor: Crina Stanciu