Adenium participă și anul acesta la Salonul Internațional de Carte Bookfest, care se va desfășura la ROMEXPO, în perioada 1-5 iunie 2016. La standul C48 din Pavilionul C4, cititorii vor găsi o ofertă complexă de titluri la prețuri speciale, reduse cu până la 70%.
În cadrul Bookfest, Adenium va organiza douăsprezece evenimente de lansare, care se vor desfășura pe parcursul a trei zile.
VINERI, 3 IUNIE
Vineri, 3 iunie, începând cu ora 12:00, pe scena Agora din Pavilionul C4, va avea loc lansarea volumului pentru copii Alfabetul în 31 de poezii și o scenetă, autor Aurora Georgescu, ilustrații de Șerban Andreescu. Vor participa Aurora Georgescu, Anca Păunescu și Șerban Andreescu. Evenimentul, un veritabil spectacol pentru copii, va fi moderat de Gabriel Cheșcu, redactor-șef Adenium.
În aceeași zi, începând cu ora 14:00, în Cafeneaua literară Iulius Meinl, din Pavilionul C4, va avea loc lansarea volumului Calea europeană a Republicii Moldova, coordonat de Sorin Bocancea și Radu Carp. Vor participa Grigore Cartianu, Alexandru Radu, Sorin Bocancea. Evenimentul va fi moderat de Daniel Șandru, director editorial Adenium.
Evenimentele Adenium vor continua la ora 15:00 cu lansarea volumului Anul Regal. Jurnalul Jubileului de 150 de ani de la fondarea Casei regale a României, editori Daniel Șandru și Alexandru Muraru. Evenimentul va avea loc pe scena Agora din Pavilionul C5, în prezența ASR Principele Radu al României. Vor participa Liviu Mihaiu, Adrian Cioroianu, Doru Tompea și Alexandru Muraru. Lansarea va fi moderată de Daniel Șandru, director editorial Adenium.
Evenimentele zilei de vineri, 3 iunie, se încheie la ora 17:00 cu lansarea volumului semnat de Radu Vancu, România vertebrată. Alături de autor, va fi prezent Ioan Stanomir. Evenimentul va avea loc în Cafeneaua literară Origo din Pavilionul C1 și va fi moderat de Daniel Șandru, director editorial Adenium.
SÂMBĂTĂ, 4 IUNIE
Evenimentele Adenium de sâmbătă, 4 iunie, vor începe la ora 11:00, la Cafeneaua literară Origo din Pavilionul C1, cu lansarea albumului de benzi desenate Căpitanul RO. Volumul 1. Război în inima Europei?, scenariu Adrian Cioroianu, ilustrații de Puiu Manu. Vor participa Dodo Niță, Puiu Manu, Adrian Cioroianu, Șerban Andreescu și Octav Ungureanu. Evenimentul va fi moderat de Gabriel Cheșcu, redactor-șef Adenium.
La standul Adenium, C48 din Pavilionul C4, vor avea loc două evenimente. Începând cu ora 12:30 va fi lansat cel mai nou titlu din colecția Colloquium, volumul Musulmanii, obstacolul inedit. Situația Franței, autor Pierre Manent, traducere și note de Cristian Preda. Vor participa Traian Ungureanu, Sorin Antohi și Cristian Preda. Evenimentul va fi moderat de Daniel Șandru, director editorial Adenium.
În continuare, începând cu ora 13:00, la standul Adenium, va avea loc lansarea volumului Între Grexit și Brexit. Cronica politică a celor mai recente crize europene. Alături de autor, Cristian Preda, va participa Mihai Răzvan Ungureanu. Evenimentul va fi moderat de Daniel Șandru, director editorial Adenium.
Tot sâmbătă, 4 iunie, începând cu ora 13:30, în Cafeneaua literară Iulius Meinl din Pavilionul C4, va fi lansat volumul Marșul asupra Europei. Noile dimensiuni ale migrației, apărut la Adenium, în colecția Headline. Alături de coordonatorului volumului, Sorin Bocancea, vor participa Cristian Preda și Sorin Antohi. Evenimentul va fi moderat de Daniel Șandru, director editorial Adenium.
Adenium lansează sâmbătă, 4 iunie, începând cu ora 18:00, un nou titlu din colecția Biblioteca Gramsciana, Crearea statului italian în viziunea lui Antonio Gramsci, autor Ioana Cristea Drăgulin. Vor participa Angelo Chielli, Ioana Cristea Drăgulin și Sabin Drăgulin. Evenimentul va avea loc în Cafeneaua literară Iulius Meinl și va fi moderat de Daniel Șandru, director editorial Adenium.
DUMINICĂ, 5 IUNIE
Duminică, 5 iunie, începând cu ora 11:00, va fi lansat volumul Greierele milionar. Fabule, autor Adela Dobran, ilustrații de Șerban Andreescu. Evenimentul va avea loc în Cafeneaua literară Iulius Meinl, cu participarea Adelei Dobran și a lui Șerban Andreescu și va fi moderat de Gabriel Cheșcu, redactor-șef Adenium.
Ultimele două evenimente vor avea loc pe scena Agora din Pavilionul C5. Începând cu ora 17:00 se va lansa volumul În gaură. Alături de autor, Arthur Suciu, vor participa George Bondor, Ana Barton și Sorin Delaskela. Evenimentul va fi moderat de Daniel Șandru, director editorial Adenium.
În continuare, începând cu ora 17:30, va avea loc lansarea numărului din luna mai al revistei de cultură contemporană TIMPUL. Vor participa Daniel Șandru, George Bondor, Cosmin Ciotloș, Claudiu Komartin. Evenimentul va fi moderat de Gabriel Cheșcu, redactor-șef adjunct al revistei TIMPUL.
www.adenium.ro
www.revistatimpul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu