Cu ocazia zilei de 10 Mai, cel mai nou
titlu al editurii Adenium, „Anul Regal: jurnalul Jubileului de 150 de ani de la
fondarea Casei Regale a României”, prefațat de ASR Principele Radu al României
și coordonat de profesorii Daniel Șandru și Alexandru Muraru va fi disponibil la standurile special amenajate la Castelul Regal
Peleș, precum și la magazinele de suveniruri de pe acest domeniu.
Volumul
„Anul Regal: jurnalul Jubileului de 150 de ani de la fondarea Casei Regale a
României” a fost lansat vineri, 6 mai 2016, în foaierul Sălii Radio din
București, în contextul Sărbătorii Coroanei Române la 150 de ani, în prezența
Altețelor Lor Regale Principele Radu, Principesa Elena și Principesa Maria,
precum și a ES dlui Alexander Philips Nixon.
Volumul
este prefațat de ASR Principele Radu al României, coordonat de Daniel Șandru și Alexandru Muraru și a apărut la Adenium, cu sprijinul Universității „Petre Andrei” din Iași.
„Această carte deschide din punct de vedere publicistic
Anul Regal, când se împlinește un secol și jumătate de la fondarea Casei Regale
și a statului român modern, anul care marchează întemeierea Dinastiei Regale și
instituirea primei Constituții moderne a statului român. Este primul
volum dedicat Regalității în 2016, prima lucrare despre semnificațiile
Jubileului celor 150 de ani pe care Familia Regală și România îi serbează cu
onoare și demnitate, în orizontul unor generații pentru care destinul european
al țării și al Casei Regale este un dat care a învins războaie, crize și crime
politice, trădări, două conflagrații mondiale, două totalitarisme, o dictatură
de o jumătate de secol, o tranziție dureroasă și numeroase dezamăgiri și
deziluzii. În lumina istoriei și a atâtor avalanșe politice și tragedii
naționale, acest Jubileu este o imensă victorie a Coroanei și a întregii
Românii” (Daniel Șandru, Alexandru Muraru).
www.adenium.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu