Fost colonel SIE: Și presa și magistrații sunt penetrați/INTERVIU

S-a tot vorbit de ofițerii acoperiți din presă și nimeni nu prea a produs probe în afară de evenimente gen Robert Turcescu sau alții descoperiți sau bănuiți întâmplător prin redacțiile centrale. Acum... un fost ofițer al Serviciului de Informații Externe (SIE) a acceptat să vorbească despre problema acoperiților din presă și numai. Vezi mai jos ce relatează despre acești "muțunache" și la ce sunt ei folosiți de servicii:

Alexandru Petria: - Cum e spionache la pensie?
George Tudor: - N-am fost spionache, dar e bine la pensie, parc-as fi fost dintotdeauna liber de obligatii de serviciu.

- Nu ai fost, dar ai fost pe aproape...
- Am fost specialist criptolog - cu aplicatia criptograf (coduri, cifruri, dictionare de frecventa a cuvintelor, d-astea). Plus munca de redactie pentru alte reguli si regulamente. Apoi, analist pe informatii secrete, pe urma pe publice.

- Ai zapacit adica lumea?
- Lumea mea era de soi ales, pretine. Regula de baza era s-o bagam in ceatza dar eu am cautat s-o informez pe bune. Si era gresit fiindca baietii gindeau ca jupinii trebuia sa primeasca doar informatii care sa le placa.

- Care baieti? Ce zici de ofiterii acoperiti din presa?
- Baietii erau comandanti - jenerali cu multe stele. 
Ofiterii acoperiti din presa sint de doua feluri: din securisti ascunsi imediat dupa Lovilutie; din aia noi, recrutati dintre ziaristi nevoiasi. In Damele, prind momentul cind toata treaba a capatat interfata onorabila - macar pentru SIE. Dar ai mai activi sint ai SRI. Si mai multi, normal!

- S-o zicem. Ai lucrat la SIE. Colonel, nu?
- Da, in ultimii 4 ani.

- E o mancatorie de cacat treaba cu acoperitii din presa, parerea mea. Ce interes national apara spionand in redactii? Le-as baga cate o racheta in dos, sa tot plece...
- Dom'le, conceptul nu-i de la noi. Realatia intelligence cu media e importanta pentru controlul difuzarii informatiilor sensibile ori chiar periculoase. Ca, la noi, suna romaneste - e mai mult treaba de perceptie venind din confuzia cultivata continuu, dintre actualii si fostii, toti securisti de la o margine, cum se crede. Nu orice muțunache agațat din media e pe siguranța naționala, e si el in big picture - de control informativ al unui anumit mediu (jurnalistic, aici). N-am exemple din presa - am iesit de 10 ani la pensie - dar uitat-te la DNA: cum săriră procurori sa puna pe sechestru pe instalațiile Lukoil. O timpenie dar cu dichis, care arata a cui retea e mai tare - a lui Basescu ori a lui Ponta. Sper ca-ti vine sa crezi ca si procurorii-s penetrati.

- Nu ma intoiesc ca-s penetrati si nu ma bucur. Cum ai ajuns la literatura?
- De-acolo am plecat, si-acolo m-am intors. Literatura de sertar, din 1982-83. Am citit tot timpul, iar de scris proza m-am apucat fiindca nu mai puteam face critica literara - pierdusem trenul ala.

- Voiai critica literara? De ce semnezi InimaRea?

- Cu asta-ncepusem. Am publicat in Luceafarul, Amfiteatru. Am facut si anchete literare pentru Scinteia tineretului, Informatia Bucurestiului. Dar nu tinea si-n car, si in caruta desi asa-mi promisesera baietii - ca-mi pot vedea de-ale mele, in timpul liber; ca-mi pot da doctoratul. Pina au pus saua pe mine, si pe urma mi-au bagat niste strimbe la Ungheanu de nu mai voia ala se se uite la mine.
InimaRea e numele meu de copil din flori - asa-l chema pe mosu-meu, Apostol Inima-Rea. Tudor e al parintilor adoptivi. Mi-am recuperat primul nume - zic eu ca suna literar. M-am inteles cu Liviu Antonesi sa-l folosesc asa, simplu, ca SanAntonio.

- De ce ar merita sa citeasca lumea ultima ta carte, aparuta la Adenium, Damele din palarie? Nu te-au criticat doamnele pentru limba cam de cazarma din unele pagini de-ale tale?
- Cartea poate fi gustată de lumea care iubeste limba romana. Prima oară cind am aflat ca e posibil ca unei doamne sa-i placa limba Damelor, a fost de la d-na Mădălina Ghinea. Nu-i limbaj de cazarma. Peste tot se vorbeste fara perdea. Din mai multe cauze. Pe Facebook, am încercat a pune-n discuție unele, dar nu la modul chiar serios.

- La ce scrii acum? Ca doar nu o tragi doar pe vin rosu si tihneala lenevoasa, banuiesc.
- La una tot despre Servicii, si la alta - ceva la persoana a II-a, mai de suflet, asa.
Sa stii ca nu-mi displace sa lenevesc, insa nu prea-i rost. Bine, leneveala mea e sa citesc, sa mai ciocanesc la vreo dracie, apoi sa umblu pe net dupa cai verzi pe pereti; mai e si sahul, mai sint si prieteni cu sarbatorile lor, drumuri de facut prin lume - ca sintem europeni, nu? Am neamu-mprastiat in Europa - fiica-mea cu fie-sa, in Franta, o versioara-n Belgia, o cumnata-n Italia. Peste ocean, nu m-am invrednicit sa trimit vreo cimotie dar nu-i timpul pierdut.
Vin rosu nu mai beau dar nu-mi lipseste puterea lui, doar ideea de. Bautura de baza e cafeaua - cu mult tabac, normal! Incolo, mai comit cite-un alcool distilat - din prune, de preferinta.

- O noua carte?
- Am una pregatita - de povestiri de tinerete (de sertar) dar sa vad, mai intii, soarta celei de acum, de la Adenium. Cristina si colonelul, se cheama - am trimis-o de citeva luni.

- No, mersi pentru convorbiraciune.
- No, sa ne fie de bine!

InimăRea (pseudonimul lui George Tudor, n. 1950) a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității București (promoția 1974). A lucrat ca profesor de limba franceză, redactor la Editura Militară și analist în cadrul SIE. Din anul 2004 este trecut în rezervă, cu gradul de colonel.

A publicat cronici literare, studii critice, articole și anchete sociale în revistele: Luceafărul, Romania literară, Viaţa Studenţească, Scinteia Tineretului, Informaţia Bucureştiului, Dimineaţa, Cronica, Baricada, Fraierul roman și altele. A debutat în proză cu volumul Citeva idei despre fericire (Editura T, 2011).

PS: Interviul a fost realizat de Alexandru Petria.