miercuri, 4 februarie 2015

O inimă de Broscuță

Gheorghe Vîrtosu scrie o filozofie a vieţii şi a copilăriei, care după părerea mea este articulată din cele mai simple și în același timp din cele mai complexe (a se citi importante) dileme omeneşti.


Povestea pentru toate vârstele, O inimă de Broscuță, te cucerește în primul rând printr-o simplitate impecabilă. Aș merge chiar mai departe și aș pomeni de existența (pe alocuri) a un soi de minimalism narativ. În același timp, însă Gheorghe Vîrtosu apelează la un gen aparte de fantastic, lipsit de grandoare şi aproape trist, cu personaje pierdute parcă într-o lume prea mare, în care există atât  minuni, cât și învăţăminte. Povestea abordează inclusiv teme mai greu de imaginat în universul copilăriei, al aflării prietenului potrivit, al confirmării temeiniciei unei legături. Fiind vorba de un scriitor debutant, vom fi interesați să aflăm cum reacționează un copil la lectura cărţii. Suntem siguri însă, că deși cartea nu are un caracter eminamente moralist (dimpotrivă!), cititorul (de orice vârstă) va avea de învățat câte ceva de la fiecare dintre personaje, va descoperi taina iubirii pe cont propriu, nu doar din minunate întâlniri, cât și din despărţiri, trădări ș.a.m.d.

www.oinimadebroscuta.ro
Adriana Nazarciuc 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu