vineri, 3 aprilie 2015

Lansare Adenium la Zilele Doinaș

 Roxana Popa
lansare zilele doinas
'Tabloul unui destin- Ștefan Aug. Doinaș' de Mihaela Doboș va fi prezentat la Arad, în cadrul Zilelor și Serilor de Literatură Doinaș.
Sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 10:30, în incinta librăriei Scienta din Arad, iubitorii de literatură marca Doinaș, se vor întâlni cu Daniel Cristea-Enache (critic literar) și Gabriel Cheșcu (redactor-șef Adenium). Moderatorul evenimentului va fi Daniel Șandru (director editorial Adenium).
Volumul sintetizează viața și opera marelui poet, dramaturg, traducător și eseist român Ștefan Aug. Doinaș, precum și implicațiile pe care opera sa le-a avut în cultura română. Autoarea abordează principalele segmente ale creației doinașiene, alocând un spațiu consistent unor aspecte mai puțin cunoscute ale biografiei unuia dintre membrii marcanți ai Cercului Literar de la Sibiu.
Mihaela Doboș (n. 1973) este profesoară de limba și literatura română la Colegiul 'Costache Negruzzi' din Iași, doctor în filologie cu teza Ștefan Aug. Doinaș, Studiu monografic. A absolvit Facultatea de Litere, secția română franceză, din cadrul Universității 'Al.I. Cuza' din Iași (1995) și un master în managementul instituțiilor publice (2008). În 2012 a beneficiat de o bursă doctorală în cadrul Universității din Strasbourg, Franța. A semnat articole în Timpul, Limba română, Poezia, Interstudia, Tabor, Accente în educație, Evenimentul și lucrări științifice în diverse volume academice. În perioada 2000 2013 a publicat 20 de lucrări de specialitate și auxiliare didactice, dintre care amintim: Limba și literatura română. Standard (4 vol.), Analele Colegiului 'C. Negruzzi' Iași (coordonator), Receptarea textului literar. Analize, sinteze, repere critice, Limba și literatura română de la competență la performanță, Compendiu de teorie și critică literară, Ghid de teorie literară.
'Tabloul personalității doinașiene nu a putut fi trasat decât în deplină cunoaștere a biografiei, a sensului — nu o dată sinuos sau controversat, în perspectivă târzie — în care se transformă actele unui om pe toată durata existenței lui. Apreciem ca excepțional aportul autoarei la inventarierea, gruparea pe direcții de manifestare scriptică și modalități de expresie, recuperarea și tezaurizarea, într-o lucrare impresionantă, a complexei acțiuni intelectuale a lui Ștefan Aug. Doinaș.' (Lăcrămioara Petrescu)
'Mihaela Doboș evidențiază faptul că personalitatea literară a lui Doinaș nu poate fi înțeleasă fără a se face raportare la vocația lui de traducător. Rețin atenția exactitatea termenilor și a descrierii activității de traducere comentată, prezentă la Doinaș, adevărat exeget al autorilor traduși de el. Lucrarea arată și modul de funcționare și modelizare a atitudinii traductive. (...) Acest punct de vedere foarte original pledează pentru punerea în relief a gândirii doinașiene în privința traducerii, cu mențiunea că studiul ar putea fi extins și fructificat științific în țară și în străinătate.' (Hélene Lenz)
'Lucrarea Mihaelei Doboș este o contribuție structural Ťpozitivistăť, ce își refuză nu atât obiectivitatea, cât, mai curând, imanența critică. Aceasta confirmă că avem în față un studiu metodic și atent proiectat, un veritabil îndreptar pentru orice amator de literatură română contemporană; o monografie în înțelesul concret și corect al termenului.' (G. Manolache)
'Acordul profund dintre urzeală și beteală modelează profilul în altorelief al acestei lucrări, excelența care-i împresoară continentele și cărările ce le leagă, fizica și metafizica sa.' (Pompiliu Crăciunescu)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu