Cu toate că anii ce-au trecut i-au produs dezamăgiri gigantice, Nicu Covaci nu s-a abătut de la îndemnul ce-i stă imprimat pe spatele tricoului, la fiecare concert: „Găsește-ți șira spinării și învață să spui nu”. Face și acum ceea ce îi place, fără ca cineva ori ceva să îi diminueze determinarea. Crede într-un cult al binelui, în care fericirea vine abia atunci când înțelegem că valoarea nu este reprezentată de ceea ce avem, ci de ceea ce suntem capabili să oferim celor din jur. Alături de Moni Bordeianu, a pornit prin țară într-un turneu al amintirilor din anii ’60, dar, mai ales, într-un turneu de aducere aminte a faptului că forța trupei Phoenix încă poate da sufletele peste cap, de la primele acorduri.
Ce îi lipsește generației de astăzi în comparație cu cea din anii ’60?
Generației de astăzi îi lipsește informația, educația și cultura. Eu nu sunt muzicant, sunt doar un chitarist amator. Sunt profesor de arte plastice și știu ce înseamnă să predai. Am studiat și pedagogia, și psihologia copilului, de toate. Îmi pare rău că manipularea generală, planetară, este cea de a crea oameni proști, care să nu învețe nimic. Oamenii se bucură de niște fleacuri, nu mai sunt cinstiți, fiecare pe undeva are o șopârliță, are o chestie pentru a nu se mai gândi la cei de sus care fură miliarde. Este și aceasta tot un fel de educație, dar este o educație negativă.
Cum ați caracteriza proiectul tinerilor de la The Iron Cross?
Cei de la The Iron Cross sunt foarte talentați și energici, depinde pe ce drum o vor lua. Pentru a se putea impune pe parcurs, nu ajunge să cânte doar piesele celor de la AC/DC. Dacă își găsesc un drum și o anumită cale de exprimare proprie, inconfundabilă, vor rezista. Există și lăutari care cântă pe la colțuri, foarte buni, dar cântă cu pălăria jos. Trebuie avut mare grijă ce exprimi și cum te exprimi.
„Poți să transmiți mult mai mult fără cuvânt, decât prin cuvânt”
Credeți în puterea cuvintelor?
Cred și în puterea cuvintelor, însă cred mai mult că există ceva deasupra cuvintelor. Există o anumită energie creată de muzică. Muzica este un fenomen fizic practic, care te atacă subliminal, fără cuvânt. Eu cânt cu Gheorghe Zamfir și mă uit în sală și văd cum le curg lacrimile oamenilor. Mă uit și la Gheorghe Zamfir, și lui îi curg lacrimile. Omul ăsta nu minte, este sincer, de aceea și-au și bătut joc de el o viață întreagă. Tu poți să transmiți mult mai mult fără cuvânt, decât prin cuvânt. Există un fenomen pe piața asta îngrozitoare. De cele mai multe ori, melodia spune ceva și textul spune altceva. Un anumit cuvânt nu poate fi spus pe altă notă. „Sunt supărat!”, spus pe un ton ridicat sau „Sunt trist…”, spus pe un ton mai moale. Vezi? Sunetele urcă și coboară. Așa trebuie să fie și textul pe melodia respectivă. Din păcate, acest lucru nu se respectă. Eu am forțat și am obligat textierii să-mi facă textele pe piesa mea. Eu am construit niște stări, niște tensiuni care se rezolvă în refren, apoi revin și tot așa. Le-am dat silabă cu silabă, accentele. Ei au trebuit să facă textele pe silabele și accentele date de mine. Au ieșit niște texte frumoase, sunt credibile. Eu chiar dacă închid gura și nu spun nimic, piesa mea transmite același lucru.
Au uitat oamenii de însemnătatea cuvântului valoare? Credeți că sensul atribuit acum acestui cuvânt este unul greșit?
Depinde ce înseamnă valoarea pentru unii. Este, din nou, o chestiune de educație și de informație. Valoare nu înseamnă ce am în buzunar. Nu înseamnă ce am, ci ceea ce pot să dau. Cât de mult am dat? Cu cât dai mai mult, cu atât devii mai valoros. Se întâmplă să te duci la un concert și să pleci de la acel concert mai încărcat decât te-ai dus. Dacă reușești să dai mult, apare acel feedback și publicul îți dă înapoi mai mult decât dai tu. Uite, mi se face pielea de găină! E o chestie să vezi 10 000-20 000 de oameni care cred în ceea ce spui. Tensiunea crește și îți dau înapoi toată bucuria, te ridici în aer. Am avut colegi care zdrăngăneau la chitară și se uitau în sală și râdeau. Cântau despre haiduci sau spânzurătoare și ei erau prieteni cu toată lumea. Numărau să vadă câți oameni sunt în sală, să vadă cu câți bani se duc acasă. Așa nu transmiți! Să ajungi să cânți cu textele pe jos, să pui microfonul la chelie și să citești textele în timpul concertului, vai de mine! Mă bucur sincer că acel azil de bătrâni s-a dus, grădinița poate fi construită și eu o duc mai departe.
Ați avut parte de ani foarte grei și de dezamăgiri gigantice. A rămas ceva care să vă sperie?
Mă sperie dorința mea de a crede în om. Am fost atât de păcălit în viața mea și nu reușesc să scap de chestia asta. În momentul în care discut cu cineva, eu am încredere îl el. Dacă nu aș avea, nu aș mai face nimic. Până în momentul în care îl prind cu ceva. Pentru un prieten sar în foc, am demonstrat asta. Mie mi se pare o reacție logică, să crezi omul cu care stai de vorbă, dar se pare că nu e voie. Astăzi s-au schimbat lucrurile, s-au schimbat îngrozitor. Cineva a băgat acest virus. Fiecare contra fiecare, pentru că divide, domina este o formulă străveche. Pe vremea mea, dacă aluneca un om pe stradă sau se împiedica, săreau vreo cinci oameni să îl ridice. Astăzi îi mai dă și un picior în coaste sau îi ia și portofelul. Schimbările sunt spre rău și asta mă disperă.
„E mare păcat că lipsește spiritul și cultura”
Ați trăit vremuri în care libertatea era comparată cu Raiul. Înțeleg corect acum oamenii libertatea?
Nu. Oamenii nu mai știu ce este libertatea. Pe vremea socialismului, noi credeam că afară este libertate și democrație. Aiurea! Afară erau sclavi, noi nu știam. Noi aveam mai multă libertate. Eu am avut o tinerețe superbă, dacă stau și mă gândesc, afară nu aș fi avut-o. Crede-mă! Când am ajuns afară, am văzut oameni bogați, înstăriți, care nu aveau pic de cultură. Dacă le spuneam de Hugo sau Balzac credeau că îi înjur. Înțelegi ce manipulare gigantică? Sistemul socialist avea un nivel de cultură generală mult mai ridicat decât capitalismul. E mare păcat că lipsește spiritul și cultura. Dacă nu le ai pe acestea, care-ți dau identitate, cum te prezinți, cine ești tu? Nu mai ești nimeni. Suntem țara țiganilor, suntem confundați cu țiganii peste tot. Îți spun, am văzut și hărțile viitorului și deasupra țării noastre scrie Gipsy Land, crede-mă.
„O bucurie împărtășită este o bucurie dublă”. Acesta este unul dintre mottourile după care vă ghidați existența. Mai știu oamenii să împartă?
Acest lucru se face și instinctiv, dacă ai această educație, suflet și dorința de a bucura, nici nu stai să te gândești. Astăzi copiii nu se mai educă, pentru că s-au băgat și alte legi perverse, să nu te atingi de copil, să nu îl forțezi, pentru că îi strici personalitatea. Personalitatea se creează în funcție de educația pe care i-o dai și informațiile pe care le are. Dacă este el un tip nervos sau nu, asta este o altă chestie. În societate, personalitatea este cantitatea de informație și de educație pe care ai luat-o.
„Mi-am jurat să nu fac rău vreodată, niciodată, în nici o situație”
Prețul pe care l-ați plătit pentru ca trupa Phoenix să existe și astăzi a fost unul destul de mare. De unde vă luați energia?
Supărarea îmi este așa de mare, încât am energie să dărâm blocuri, dar mă înfrânez. Încerc în permanență să intru și în pielea persoanei și să mă gândesc ce probleme are de face prostii. Încerc să înțeleg. Dacă văd că este pur și simplu rea voință, atunci pedepsesc. Eu nu cred în Dumnezeu, am spus-o și rezist. În schimb, cred în bine. Mi-am jurat să nu fac rău vreodată, niciodată, în nici o situație. Se întâmplă să calci o pisică, Doamne ferește, dar ăla care stă după colț, conștient, vrând să îți ia portofelul, ăla trebuie pedepsit. Acela nu e om, e animal. Răul trebuie pedepsit din fașă. Dacă nu îl pedepsești, nu îți faci bine nici ție, nici celorlalți. Răul trebuie exclus, dar pentru asta trebuie șira spinării. Unde este? Mă întreabă ăștia acum ce caut în Spania, îmi spun că pot să vin acasă, că spaniolii sunt tot latini ca și noi. Oamenii de acolo au ceva ce ăștia nici măcar nu visează. Dacă îi arunci unui cerșetor spaniol niște pesetas, îți dă senzația că îți face o favoare când îi ia. Aici se umblă în patru labe. Noi avem tricouri pe care scrie: „Găsește-ți șira spinării și învață să spui nu”. Toți oamenii spun da. Orice li se impune, ei zic da.
Credeți în destin sau în puterea oamenilor de a-și alege propriul drum?
Cred că există niște forțe universale, niște rotițe universale, care se învârt într-un anumit fel, dar tu poți să le dai sens. Tu poți, dacă vrei cu tot dinadinsul, să schimbi multe. Uite, eu vreau să fac ceea ce fac, și nu mă poate opri nimeni. Sunt convins că voința este un lucru pe care nu se pune accent în educație. Unchiul meu, Stoian Gheorghe, care a fost actor la teatrul din Timișoara, se ocupa, încă din liceu, și de hipnotism. Reușea prin hipnoză să le provoace hemoragii nazale celor care îl necăjeau. Sugestia este un mare lucru și este ținut secret. În momentul în care vrei bine și faci bine, te întărești și pe tine, îți crește puterea. Ai conștiința împăcată, te uiți în oglindă și nu ți-e rușine cu tine.
www.revistatimpul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu