69 de motive să devii curios. Cu Adenium și Hyperliteratura

Hyperliteratura

Când Andrei Ruse și cu mine am avut o străfulgerare de moment în care am zis This is it, am știut că trebuia să ne facem încălzirea pentru următoarea etapă din existența Hypera. Una uriașă, pulsatilă și pe care trebuia să mizăm totul sau nimic. 69 de motive stupide ca să te apuci de citit au fost la început 16. Adică editorialul meu la fel de stupid ca motivele invocate în el. Dacă e să ne întoarcem înainte de Big Bangul propriu-zis al cărții, s-a petrecut atunci când am zărit un comentariu pe site care zicea „De ce să-mi cumpăr cărți când eu n-am ce pune pe masă”. Fair enough, mi-am zis. Însă în aceeași măsură atât de stupid, încât am zis că trebuie să scriu despre asta. Piramida lui Maslow e nemiloasă și extrem de precisă, nu ai arme să te lupți cu ea. Nu poți pune egal între instinctul de supraviețuire și foamea fandosită a intelectului. Sau poți? … Ba eu cred că poți. De fapt, întregul concept Hypera este într-o anumită măsură – și păstrând proporțiile – o mănușă aruncată lui Maslow. Chiar poți să răstorni piramida atâta timp cât creezi din cărți o nevoie primară. Pentru cititorii înrăiți, a nu avea ce citi se lasă cu sevraj, cu depresii, cu inaniție, cu low self esteem, cu plânsete – simptome ale unei nevoi primare neîmplinite. Deci se poate. Se poate crea acea adicție vecină cu imperioasele nevoi de supraviețuire, se poate face din lectură cea mai naturală nevoie. Trebuie doar să știi cum. Și cum poți atrofia crisparea și teama față de cărți în lume – în special în societatea românească – dacă nu prin propria-ți poveste cu cărți. Da, despre asta e vorba în Hypera. Despre asta e vorba în 69 de motive stupide… O mână de oameni normali, fără superputeri, îți spun despre ei. Despre viețile lor, poveștile lor cu cărți, despre cât de intim devastatoare poate fi o operă literară pentru lumea din capul tău. O mână de cititori care nu-ți așază cartea pe un piedestal de aur la care nu poți să ajungi, ci care se urcă desculți pe o scară și o înșfacă de pe piedestalul ăla și se joacă cu ea și-ți povestesc cum e să nu te uiți la literatură ca la o Biserică a Celor Aleși. Îți spun povestea lor de viață spunându-ți povestea cărților pe care le citesc. foto © Gilda Comârzan Nu și-a făcut nimeni un scop din a te converti într-un cititor dementoid care trage pe nas toate cărțile, avem alte lucruri mai importante de făcut. Iar tu nu trebuie să fi citit Biblioteca Vaticanului, nici măcar biblioteca de la tine din apartament ca să deschizi/înțelegi cartea asta. Nu trebuie nici măcar să știi ce e aia fracturism sau onirism. Nu despre asta e vorba. Poți să fii ignorant sau – și mai rău – semi-doct, însă dacă măcar o nanosecundă ceva anume din ce am scris ți-a stârnit curiozitatea, atunci totul e posibil. Nu trebuie să fii în locul potrivit, nici măcar să aștepți momentul potrivit. Atâta timp cât ea se întâmplă, de acolo poate începe totul. De la nanosecunda aia de curiozitate și eliberarea care vine din și odată cu asta, sentimentul ăla pe care nu l-ai mai trăit, îți deschide cea mai fertilă și copleșitoare cale spre cunoaștere. În momentul ăla, tu, curiosule, ai făcut de fapt din carte o nevoie primară. Fără să conștientizezi poate că asta este zvâcnirea ta de răfuială cu imaginea intangibilă a literaturii, ai șters praful de pe ea. Nu e atât de greu. Dacă există curiozitate, orice e posibil. Iar dacă asta ți se va întâmpla și ție răsfoind cartea noastră, atunci o să fim cei mai fericiți oameni din lume. Nu e nimic complicat, doar firesc. Despre asta e vorba în 69 de motive ca să te apuci de citit. main foto © Gilda Comârzan