“Je suis Charlie?”, multiperspective româneşti asupra cazului Charlie Hebdo

Coperta volumului "Je suis Charlie?", apărut la editura Adenium

25 mai 2015

luni21:04

Tipăriți articolulDistribuiți

👤 Dana Pătrănoiu 0 comentarii

Lansat la Salonul Internațional de Carte Bookfest, Je suis Charlie? Regândirea libertății în Europa multiculturală, este singurul volum din peisajul publicistic românesc şi internaţional care tratează consecinţele cazului Charlie Hebdo – un eveniment care a declanşat emoţii, controverse şi întrebări departe de a-şi fi găsit răspunsurile.

Unicitatea cărţii apărute la editura Adenium nu stă însă doar în întâietatea sa, în promptitudinea cu care aceasta a văzut lumina tiparului, ci, mai ales, în pluralitatea democratică a perspectivelor formulate între copertele ei.

“Scrisă într-o lună de zile”, după cum mărturiseşte coordonatorul volumului, politologul Sorin Bocancea, Je suis Charlie? reuşeşte performanţa de a coagula o diversitate de reacţii, de a oferi lectorilor o multitudine de puneri în perspectivă – complexe, actuale, generatoare de dezbateri – faţă de atentatul din ianuarie 2015 asupra redacţiei revistei de satiră Charlie Hebdo.

„O parte dintre cei care au reacționat față de acest eveniment l-au plasat în aria libertății de exprimare, părerile fiind împărțite: majoritatea au arătat că a fost un atac nepermis la adresa acestui drept fundamental; alții au arătat cu degetul spre exagerările jurnaliștilor, care ar fi condus la un asemenea act terorist; o a treia categorie a încercat să țină un echilibru între cele două orientări, problematizând limitele libertății de exprimare și ale toleranței. O altă parte a căutat cauzele atentatului dincolo de aria libertății de exprimare, în domeniul compoziției etnice și religioase a populației europene, arătând că realitatea a luat-o înaintea capacității autorităților de a gestiona diversitatea în scopul realizării principiilor ce guvernează spațiul Europei Occidentale; s-a adus în discuție și nocivitatea ducerii la extrem de către autorități și diferite grupuri de presiune a ideologiei corectitudinii politice. O altă categorie înscrie astfel de acțiuni în cunoscutul model explicativ al conflictului dintre civilizații. Fiecare opinie își are partea ei de adevăr și justificare /…/”, afirmă Sorin Bocancea în prefaţa volumului.

Din perspectiva istoricului Sorin Antohi, prezent la evenimentul de lansare, acest volum este o metonomie a lucrurilor care s-au discutat în toată lumea, la care se adaugă particularităţile din România, “o ţară în care sfera publică nu este liberă, în care limitările şi auto-limitările expresiei publice au o tradiţie foarte îndelungată”.

Dacă întâlnirea dintre fundamentalismul violent născut în mediul islamic cu o modernitate radicală s-a consumat deja, trăim însă într-o “posteritate ciudată a acestei întâlniri incongruente”, la care s-a adăugat “mecanismul greoi al politicii mondiale venite să se exprime în public, să facă impresie frumoasă tuturor celor care o contestau, să se afişeze pe stradă într-o situaţie cu totul absurdă”, fapt ce adaugă o nouă dimensiune pledoariei pentru libertatea cuvântului, a mai precizat Sorin Antohi.

“CHARLIE” A DEVENIT SUBIT UN “CHARLIE CHECK-POINT”

Solicitată să comenteze noua apariţie editorială, Iulia Badea-Guéritée, scriitoare, jurnalistă la „Courrier International”, dar şi unul dintre autorii volumului, ne-a precizat în exclusivitate:

Iulia Badea-Guéritéejurnalist Courrier International

Interesant în ceea ce priveşte ceea ce s-a întâmplat în 7 ianuarie, atacul armat din redacţia săptămânalului parizian “Charlie Hebdo”, este că post-eveniment faptul divers a generat reacţii, asemeni unui tsunami, mai degrabă în afara Franţei.

În Hexagon lucrurile s-au reaşezat în matcă, ziariştii, cei de la “Charlie”, oameni şi ei, în final, au redevenit meschini şi nu au ştiut să valorifice ideatic, simbolic, să capitalizeze în încredere ceea ce au câştigat atunci, în simpatie.

Astăzi ziariştii de la “Charlie Hebdo” se ceartă între ei pentru împărţirea banilor obţinuţi prin solidaritate. Au rămas uitate deja gesturile extreme, ca abonamentele plătite de liceeni care nu au foarte mulţi bani, dar care se identifică puternic cu acei ziarişti morţi, într-un fel, la datorie.

“Regândirea libertăţii în Europa multiculturală”, subtitlul culegerii realizate de editura Adenium, este cu adevărat mesajul transmis mai departe, dincolo de frontierele Franţei.

“Charlie” a devenit subit un “Charlie check-point”, un punct de trecere dar şi de răscruce dincolo de care nimic nu va mai fi la fel. Din mai multe puncte de vedere: societal, politic, jurnalistic, religios, uman.

Europa în care trăim este un melting-pot de culturi, de limbi, de religii, de politici, de stări, de sentimente, în care accentul este pus, din păcate, nu pe raţional, pe practic, pe compasiune şi înţelegere, ci pe pasional. Pe sentimente extreme, ghidate de practicarea aşa-numitelor “credinţe tari”, cum le numeşte atât de… direct Teodor Baconschi, în ultima sa carte, “Facebook”, care generează valori foarte tari.

Libertăţile noastre, ale europenilor secolului 21, s-au văzut din senin ameninţate, rănite, amputate, din interior, de nişte oameni care luptă în numele unui crez. Evident, fanatic sau nu, nu mai are nicio importanţă, câtă vreme el este capabil să mute munţi, să omoare oameni, să genereze în fine, elanuri de solidaritate neaşteptate.

În acelaşi timp, acest şoc al religiilor, la care cred că asistăm, dar pe care încă nici nu îl recunoaştem deci nici nu ştim să ni-l adaptăm, ne pune în faţa unor noi realităţi. Nu suntem atât de umani pe cât credeam – din moment ce, cum scriam în contribuţia mea la acest volum colectiv coordonat, până la urmă, de Sorin Bocancea, “Tăcerea morţilor”, “empatia, compasiunea, capacitatea de a realiza, camusian, că ceea ce se întâmplă, cu atât mai mult cu cât se întâmplă în numele unei valori în care credem, Dumnezeu, ne priveşte pe toţi, se opresc la frontieră” – şi nu suntem pregătiţi să credem sau să prevenim, să acceptăm sau să răspundem provocărilor acestui secol.

Paradoxal, laicitatea, secularizarea, în loc să ducă la apariţia unui homo universalis, echidistant, curios, deschis, a dus la apariţia “bigoţilor atei”, dacă se poate spune aşa. De unde şi dorinţa de a aduce în discuţie, în această culegere de… eseuri, dar şi posibile soluţii necesare, “regândirii libertăţii în Europa multiculturală”, dominanta religioasă a evenimentelor din Paris (prin contribuţiile lui Raluca Mureşan, Minodora Sălcudean, Radu Carp, Alexandru Ojică, Sorin Ioniţă, Ioan Stanomir…).

“Charlie Hebdo” a fost şi o conştientizare politică a limitelor politicii noastre (inexistente) de apărare, şi din acest punct de vedere, contribuţia lui Thierry de Montbrial, directorul IFRI (Institut français des relations internationales), este necesară: “dramele se produc – mereu -în numele bunelor sentimente”.

Cred că atât timp cât nu vom fi înţeles acest lucru, o discuţie pe tema regândirii libertăţii noastre, ca oameni, şi nu doar ca libertate de expresie, rămâne pertinentă. Un pertinent foarte apropiat, pentru mine, de un sine qua non.

Structurată pe şase teme, cartea Je suis Charlie? reuneşte semnăturile unor autori descrişi de Sorin Antohi drept “nemiscibili prin poziţia lor, dar al căror numitor comun este apărarea unei idei de bază, dreptul la expresie, de libertate absolută a expresiei” – Thierry de Montbrial, Sorin Bocancea, Alina Mungiu-Pippidi, Sabin Drăgulin, Arthur Suciu, Constantin Ilaș, Radu Magdin, Laure Hinckel, Grigore Cartianu, Doru Pop, Vitalie Ciobanu, Raluca Mureșan, Minodora Sălcudean, Radu Carp, Nicu Gavriluță, Constantin Sturzu, Sandra Pralong, Angelo Chielli, Bogdan Ghiu, Dan Pavel, Angelo Mitchievici, Alexandru Ojică, Dan Tomozei, Iulia Badea-Guéritée, Preda Mihăilescu, Daniela Rațiu, Sorin Ioniță, Ioan Stanomir, Vasile Ostaciuc, Cristian Unteanu, Ovidiu Nahoi, Petre M. Iancu, Cristian Pătrășconiu, Raymond Clarinard, Vasile Ernu, Sergiu Mișcoiu și Doru Tompea.