“Je suis Charlie?” – fragment in avanpremiera (Editura Adenium)

Volumul Je suis Charlie? Regândirea libertății în Europa multiculturală conține șase părți principale: Libertatea de exprimare. Pledoarii, critici și temeri, Problemele lumii europene: neoliberalism, neintegrare și hegemonism, Problemele lumii islamice: modernixarea ratată și extremismul, Ciocnirea civilizațiilor, Probleme universal umane și Reprezentări ale cazului Charlie Hebdo. Opiniile sunt semnate de Thierry de Montbrial, Sorin Bocancea, Alina Mungiu-Pippidi, Sabin Drăgulin, Arthur Suciu, Constantin Ilaș, Radu Magdin, Laure Hinckel, Grigore Cartianu, Doru Pop, Vitalie Ciobanu, Raluca Mureșan, Minodora Sălcudean, Radu Carp, Nicu Gavriluță, Constantin Sturzu, Sandra Pralong, Angelo Chielli, Bogdan Ghiu, Dan Pavel, Angelo Mitchievici, Alexandru Ojică, Dan Tomozei, Iulia Badea-Guéritée, Preda Mihăilescu, Daniela Rațiu, Sorin Ioniță, Ioan Stanomir, Vasile Ostaciuc, Cristian Unteanu, Ovidiu Nahoi, Petre M. Iancu, Cristian Pătrășconiu, Raymond Clarinard, Vasile Ernu, Sergiu Mișcoiu și Doru Tompea.

Sorin Bocancea, coordonatorul volumului: „Ideea de a aduna între coperțile unei cărți opinii despre cazul Charlie Hebdo a venit din partea redacției Editurii Adenium. Mi‑a revenit sarcina de a identifica și mobiliza colaboratori din rândul specialiștilor în științe socio‑umane și al jurnaliștilor pentru ca proiectul să capete contur. În asemenea cazuri, fiecare ia legătura cu prietenii și persoanele pe care le cunoaște. Așa se face că participanții la proiect sunt, în cea mai mare parte, colaboratori la paginile „Polis” ale revistei de cultură contemporană Timpul, pe care le coordonez. La aceștia s‑au adăugat colaboratori mobilizați de jurnalista Iulia Badea‑Guéritée, de profesorul Sabin Drăgulin și de scriitorul Radu Vancu. Le mulțumesc celor trei prieteni pentru faptul că s‑au implicat în acest proiect mai mult decât cu încurajări și cu propriile producții intelectuale. Se înțelege că le mulțumesc tuturor colaboratorilor acestui volum și Editurii Adenium, care m‑a deturnat de la proiectele mele și m‑a convins că ar trebui să mă simt responsabil și față de acest proiect. Nu regret că m‑am lăsat convins.”

Fragment din volumul Je suis Charlie? Regândirea libertății în Europa multiculturală, coordonator Sorin Bocancea, în curs de apariție la Adenium

Dramele se produc în numele bunelor sentimente  – Thierry de Montbrial

Când vorbim despre politica internațională, trebuie să distingem câteva planuri diferite. În cazul Charlie Hebdo am fost în planul emoției. Trebuie să recunoaștem că echipa de jurnaliști de la Charlie Hebdo era foarte puțin cunoscută; săptămânalul avea puțini abonați și întâmpina mereu greutăți. Ceea ce s‑a întâmplat a suscitat o puternică emoție. Întregul val de indignare a izbucnit în urma unei crime comise în redacția unui ziar mai puțin cunoscut, însă, din punct de vedere simbolic, ceea ce a urmat a fost foarte puternic. Je suis Charlie. Majoritatea oamenilor, chiar și cei care nu aveau vreo idee despre ce înseamnă Charlie Hebdo, se revendicau astfel, iar cei care nu făceau asta erau chiar puși sub semnul întrebării: cum să nu fii Charlie? A fi sau a nu fi Charlie nu avea nici un sens din punct de vedere rațional; totul era situat sub semnul emoției.

Nu este vorba despre ipocrizie, pentru că, în cazul emoției, factorii care acționează asupra ei nu au legătură cu rațiunea, nu intră în vreo comparație cu justiția. În altă parte a lumii, 20 de creștini sunt decapitați pe țărmul Libiei; avem de‑a face cu crime care sunt cel puțin la fel de oribile, dar se vorbește foarte puțin despre ele. Însă nu putem face comparații, căci moartea nu este comparabilă. Nu suntem în domeniul logicii, o spun încă o dată, așadar nici în acest caz nu e deloc folositor să spunem că e vorba despre ipocrizie.

Cei care au decimat redacția Charlie Hebdo au obținut rezultatul urmărit, au fost la originea unui gest care a avut un ecou mondial. Dacă ne plasăm în planul rațiunii – privind problema terorismului internațional, care afectează Franța și lumea și care va continua să lovească atât Franța, cât și alte țări, probabil încă foarte mult timp –, există și din acest punct de vedere mai multe planuri diferite. Pe termen scurt, este evident că problemele de securitate sunt foarte importante. Dar nu putem emite judecăți de valoare din exterior asupra acestui aspect. Să luăm situația Franței. Toți polițiștii, toți cei care se ocupă de securitate, toată lumea este aici foarte obosită, epuizată, toate serviciile de securitate și apărare sunt mobilizate la un nivel extrem. Numărul polițiștilor activi nu poate fi crescut de la o zi la alta; ei trebuie formați și instruiți, fără să mai vorbim despre aspectele financiare implicate. Pe de altă parte, a transforma o democrație într‑un regim polițienesc nu este o decizie ușor de luat.

Odată ce tragedia s‑a produs, ne repetăm că am fi putut să o evităm. Dar oricum sunt evitate foarte multe tentative. Despre tentativele eșuate nu se vorbește niciodată și slavă Domnului că este așa. Au existat momente în istorie când atentatele erau și mai dese – de exemplu, în Rusia, la sfârșitul secolului al XIX‑lea. Terorismul nu a apărut în zilele noastre. Dramele se produc în numele bunelor sentimente

Pe termen lung, se pune problema politicii internaționale, a unor aspecte care sunt legate și de politica imigraționistă, de capacitatea țărilor de a absorbi diferite categorii de imigranți, de a le oferi condițiile necesare integrării, pentru a deveni cetățeni în care să poți avea încredere. Dar sunt politici pe termen lung, nu se pot implementa într‑o singură zi.

Volumul Je suis Charlie? Regândirea libertății în Europa multiculturală va fi lansat în cadrul evenimentelor Adenium de la Bookfest, vineri, 22 mai, la ora 15.