Continua seria CLASICII IN BD!

O inimă de broscuţă ALTFEL!

https://www.youtube.com/watch?v=hLoO89YIKGY

Vânătorul şi vulpea

de Angelica Lambru

A fost odatǎ ca niciodatǎ, cǎ, dacǎ n-ar fi, nu s-ar povesti, a fost odatǎ un vânǎtor cǎruia îi plǎcea tare mult sǎ umble pe coclauri. Într-una din lungile sale plimbǎri, într-un colţ ascuns de pǎdure, a zǎrit o vulpe fǎrǎ picioare. S-a apropiat încetişor şi s-a gândit:

- Se vede bine hrǎnitǎ. Oare din ce-o trǎi? O vulpe fǎrǎ picioare nu-şi poate procura hrana singurǎ. Dintr-odatǎ, un rǎget înfiorǎtor l-a fǎcut sǎ se ascundǎ în spatele unui pietroi uriaş. De acolo a vǎzut cum un tigru enorm aducea o bucatǎ de carne în bot şi i-o lǎsa vulpii invalide.

-E absolut extraordinar – îşi spuse şi plecǎ.

În ziua urmǎtoare, când şi-a amintit de ce se întâmplase, i s-a pǎrut atât de uimitor, încât s-a întors în pǎdure ca sǎ se convingǎ cǎ nu visase. A descoperit cǎ vulpea se afla încǎ acolo şi chiar atunci a auzit din nou rǎgetul cel înspǎimântǎtor. Într-adevǎr, era chiar tigrul care sosea cu altǎ bucatǎ mare de carne, în bot, ca sǎ i-o dea vulpii bolnave.

- E un semn divin – şi-a spus omul. De acum înainte, voi face şi eu la fel ca vulpea şi mǎ voi încredinţa generozitǎţii celorlalţi.

Şi-a ales un loc la umbrǎ şi s-a pus pe aşteptat.

A stat aşa mai multe zile fǎrǎ sǎ mǎnânce şi fǎrǎ sǎ bea. Pielea a început sǎ i se crape şi vederea sǎ i se împǎienjeneascǎ. Slăbise atât de tare, încât nu mai putea sǎ se mişte.

Atunci, un înţelept cu o tunicǎ lungǎ, vǎzându-l atât de palid, s-a apropiat şi l-a întrebat cum ajunsese în halul acela şi ce fǎcea acolo. Vânǎtorul i-a povestit întâmplarea care îl impresionase pânǎ într-atât, încât îi schimbase cursul vieţii. 
- Şi de asta stai aici de atâta timp? l-a întrebat cu uimire.

- Am crezut cǎ a fost un semn divin: dacǎ un animal ca vulpea primeşte de mâncare, eu de ce n-aş primi?

- Da,  a fost un semn – a spus bǎrbatul cu tunica, dar trebuia sǎ urmezi exemplul  tigrului, nu pe cel al vulpii.

Gânduri din fotoliu

Povestea noastrǎ de varǎ are un mesaj simplu şi limpede ca lumina dimineţii: întotdeauna, dar întotdeauna, trebuie sǎ ne strǎduim sǎ facem parte din categoria celor care dau şi altora din agoniseala lor. “Dǎruind, vei dobândi”, spunea un mare înţelept creştin al zilelor noastre, Nicolae Steinhardt. Aşteptând posmagi înmuiaţi, ca Leneşul din povestea lui Creangǎ, Ceasul Vieţii nu va ticǎi minuni pentru noi!

“Nici mǎcar o farfurioarǎ cu lapte, n-aş primi?”, se îngrijoreazǎ Snowie, cu mieunat rugǎtor. “Draga mea, o pisicǎ înţeleaptǎ ca tine trebuia sǎ ştie deja cǎ afarǎ din Cǎsuţa fermecatǎ viaţa este plinǎ de întàmplǎri neprevǎzute! Fii pe pace! Aici, în poveste, ţie ìți va fi întotdeauna bine şi cald…”

Împarte cu prietenii!

A murit Gandharva Sen!

A fost odatǎ ca niciodatǎ, cǎ, dacǎ n-ar fi, nu s-ar povesti, a fost odatǎ un rege căruia îi plăcea să stea adesea la sfat cu supuşii sǎi. În timpul unei asemenea întâlniri, unul dintre miniştrii sǎi a intrat în salon suspinând, s-a apropiat de rege şi i-a şoptit la ureche:

- A murit Gandharva Sen!

Auzind aceasta, regele a început sǎ plângǎ şi a strigat:

- Gandharva Sen a murit! Adunarea se suspendǎ şi ordon tuturor celor prezenţi sǎ pǎstreze patruzeci de zile de doliu în memoria decedatului.

Puţin mai târziu, regele a intrat în harem, suspinând:

- Ce s-a întâmplat, Majestatea-Voastrǎ? au întrebat femeile.

- A murit Gandharva Sen! – şi auzind aceasta, toate femeile s-au pus pe bocit.

Ultima femeie intratǎ în harem era şi cea mai tânǎrǎ. Când le-a gǎsit plângând, le-a întrebat:

- De ce plângeţi?

- Gandharva Sen a murit! i-au rǎspuns în cor.

- Şi cine este Gandharva Sen?

- Nu ştiu, i-a rǎspuns cea mai în vârstǎ dintre femei.

Şi a alergat sǎ-l întrebe pe rege cine era acel Gandharva Sen, a cǎrui moarte o jelea toatǎ lumea.

Nici regele nu ştia, aşa cǎ s-a întors în sala de audienţe şi i-a pus aceeaşi întrebare ministrului. După plecăciunea de cuviinţă, acesta i-a răspuns:

- Nu ştiu, Majestate, dar când l-am vǎzut pe şeful Poliţiei plângând-i moartea, am început sǎ plâng alǎturi de el, ca sǎ-i ţin companie.

- Chiar acum sǎ te duci şi sǎ afli cine era Gandharva Sen!

Ministrul a fugit sǎ-l vadǎ pe şeful Poliţiei, dar nici acesta nu-l cunoscuse personal pe Gandharva Sen. Îl vǎzuse plângând pe unul dintre poliţişti şi a început şi el, din pură compasiune. Ministrul i-a poruncit şefului sǎ-l gǎseascǎ pe ofiţerul îndoliat, ca sǎ le spunǎ cine era Gandharva Sen, însă… ce credeţi? Nici acesta nu ştia. Soţia lui plângea în hohote, aşa cǎ i se fǎcuse atât de milǎ, încât simţise nevoia sǎ facǎ tuturor cunoscut, decesul lui Gandharva Sen.

Ministrul, Comandantul Poliţiei şi poliţistul au cautat-o pe femeie, dar nici ea nu ştia nimic despre cel mai bocit om din regat. Totuşi, le-a povestit cǎ se întâlnise cu spǎlǎtoreasa satului la râu, plângând amar dupǎ Gandharva Sen.

Toţi s-au dus într-un suflet la casa spǎlǎtoresei, iar aceasta le-a rǎspuns:

- Vai, încǎ mai am inima friptǎ din cauza lui Gandharva Sen, mǎgǎruşul meu!

 

Gânduri din fotoliu

Din istorioara aceasta amuzantă şi uşoară, ca spuma de pe dulceaţa bunicii, Snowie a desprins firul unui tâlc si l-a tors pe mosorelul ei imaginar.

- Spune-le copiilor - mi-a cerut - fiindcă mie acum mi-e prea lene şi cald, că nu e bine să plece urechea la zvonuri şi să se lase prinşi în hore pornite de alţii! Altfel, vor păţi ca regele din povestea aceasta, care a ajuns să plângă după un măgar! (Asta nu înseamnă că un biet măgăruş dispărut nu ar merita lacrimile noastre! Nici pe departe! Vrem doar să vă atragem atenţia la cât de înşelătoare poate fi vocea mulţimii şi cât de riscant obiceiul de a fi un colportor de zvonuri).

Povestitorul, care v-a spus povestea aceasta dintr-un fotoliu văratic de răchită, abia scos în cerdacul Căsuţei fermecate, nu mai are nimic de adăugat la cuvintele somnoroasei Snowie. Vă invită la un pahar de limonadă rece şi vă doreşte o vară plină de poveşti frumoase!

Angelica Lambru