Manifestari ale exercitiului excelentei, marca EDITURA ADENIUM!

"Editura Adenium din Iaşi, prin proaspăta sa Filială de la Chișinău, înscrie acest remarcabil eveniment cultural – GALA Premiilor UNITEM - în exercițiul excelenţei, practicat în slujba culturii și sub egida celei mai mari sărbători a teatrului, de peste an. Dorim să aducem un omagiu tuturor slujitorilor Thaliei și să dăm asigurarea că vom sprijini cultura indiferent de care dintre muze ar fi inspirată. Expertiza noastră va fi mereu pusă la îndemâna celor care recunosc și practică adevăratele valori româneși și universale. Avem convingerea că în spațiul spiritualității, al creației, în general, vom avea un cuvânt de spus, în nota exercițiului excelenței, pe care l-am evocat deja. Filiația carte-teatru este una evidentă, iar în cazul nostru cu atât mai mult cu cât, prin strădanii asumate reciproc, Editura Adenium a început un ambițios proiect cu Teatrul ”Satiricus”, care va pune în scenă una dintre scrierile îngrijte de către noi. Este vorba despre un autor basarabean, al cărui nume va fi scris, nu peste multă vreme, doar cu majuscule. Vă rog să considerați tot drept un exercițiu al excelenței și premiul, pe care îl oferim în această seară. Dorim, astfel, să dăm o înaltă apreciere artei teatrale basarabene și să salutăm succesul scenic al celor mai merituoși slujitori ai Thaliei. Felicitări tuturor cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului."

Mircea Dascaliuc, reprezentant al Editurii Adenium, la Chisinau

Ganduri din fotoliu cu iz oriental

ÎNCERCAREA SULTANULUI HARUN AL KEBAL

written by Angelica Lambru at 2013-03-23

Article Rating

12345

2vote

Încercarea sultanului Harun al Kebal 

Când Harun al Kebal a ajuns pe tronul de sultan, a auzit o voce care îi spunea:

"Harun, în tinereţe, norocul te va părăsi timp de şapte ani. Încercarea aceasta va începe la timpul potrivit, dar se va sfârşi doar când vizirul sultanului îţi va trage o palmă".

Într-o zi, pe când ducea un sac cu aur, unul din catârii lui Harun al Kebal a fost înghiţit de nisipul deşertului, cu tot cu comoară.

- Au început cei şapte ani de încercări! a exclamat.

Harun al Kebal şi-a cumpărat atunci, un caftan vechi şi un miel. Şi-a pus caftanul, a omorât mielul şi şi-a trecut intestinele lui peste cap, ca să-şi schimonosească chipul şi să nu fie recunoscut. A plecat apoi, în lume.

Tot mergând şi mergând, ajunse într-un oraş. Se opri dinaintea tarabei unui vânzător de gogoşi şi-i ceru de lucru:

- De acord - îi răspunse vânzătorul -. Scoală-te mâine dimineaţă, pregăteşte gogoşile şi aşteaptă-mă.

Harun a făcut gogoși atât de bune, încât s-au vândut mai bine ca niciodată. Încet, încet, patronul s-a îmbogăţit, iar averea lui provenea numai de la cerşetorul căruia îi spunea Baldí.

- Ascultă-mă, îi spuse într-o zi. Ar trebui să te însori, dar mai înainte, trebuie să te speli şi să-ţi pui nişte haine ca lumea pe tine.

Îl trimise să se spele la fântâna aflată chiar sub palatul sultanului. Dupa ce s-a asigurat că nu-l vedea nimeni, Harun şi-a scos caftanul şi straiele lui de aur au strălucit în lumina răsăritului. Apoi, a lepădat băşica de miel, arătându-şi chipul, frumos ca soarele. Chiar atunci, fiica cea mai mică şi mai frumoasă dintre cele şapte fete ale sultanului, s-a ivit la fereastra palatului. Îi văzu chipul lui Harun şi dragostea îi inundă sufletul. Din ziua aceea, nu şi-a mai putut lua gândul de la tânărul văzut la fântână. Cum nu îndrăznea să-i spună nimic tatălui ei, s-a dus la un bătrân înţelept care, după ce a ascultat-o, l-a avertizat pe sultan că fiicelor sale le-a venit timpul să se mărite.

Sultanul a dat o masă bogată şi i-a invitat pe toţi tinerii neînsuraţi, pentru ca fiicele lui să-şi aleagă soţii. Primele şase se hotărâră de îndată, numai cea mică părea să nu-l găsească pe alesul inimii sale.

Când a ajuns şi Baldí, a fost primit cu glume si jigniri, însă toţi au amuţit atunci când prinţesa a declarat hotărâtă:

- Baldí va fi alesul meu.

- Ai înnebunit, fata mea? - a întrebat-o sultanul, cu ochii mari cât cepele. Dacă asta doreşti…

Şi aşa se căsători prinţesa cu un sărman vânzător de gogoşi. Trăia cu soţul ei într-o căsuţă modestă şi era foarte fericită. Cu toate acestea, nu suporta batjocura surorilor şi i se plânse, într-o zi, lui Baldí.

- Nu am de ce să  mă ruşinez în faţa soţilor lor - răspunse Baldí -. Dacă sunt mai buni, să o demonstreze ducându-i sultanului un măr al tinereţii din grădina Ninfelor. Du-te şi spune-le asta în faţa tatălui tău!

Cum era să nu vrea sultanul un măr al tinereţii? Ginerii şi-au înşeuat caii şi au plecat la drum cu o pungă de aur, bine legată la oblânc. Baldí s-a suit pe catâr fără niciun ban în buzunar. Nu a pregetat, totuşi, să urce şapte munţi, să treacă şapte râuri şi şapte mări ca să ajungă la grădina Ninfelor. Acolo şi-a  umplut un săculeţ întreg cu mere ale tinereţii.

La întoarcere, şi-a luat înfăţişarea unui negustor sărac şi şi-a aşteptat cumnaţii la marginea drumului. Aceştia nu au întârziat să apară.

- Unde vă duceţi? - i-a întrebat -.

- Am plecat să căutăm merele tinereţii.

- E foarte primejdios, aţi putea pieri pe drum! Dar, dacă vreţi, eu vi le pot vinde.

- Ţi le cumpărăm! - au strigat cumnaţii -. Cât vrei pe ele?

- Nu cer nici aur, nici argint. Doar să-mi daţi fiecare dintre voi câte un deget de la picior.

- Nu e deloc scump! Şi cine să-şi dea seama că ne lipseşte un deget de la picior?

 Toţi şi-au dat câte un deget în schimbul unui măr al tinereţii, iar Baldí le-a păstrat cu grijă într-o traistuţă.

Cumnaţii i-au dus sultanului ce le ceruse, iar surorile l-au învinuit din nou pe Baldí, fiindcă ajunsese cu mâinile goale. Soţia lui s-a întristat tare mult.

- Ştiu că nu am de ce să mă ruşinez în faţa lor - a consolat-o Baldí -. Dacă sunt mai buni, să-i ducă minunatele cadouri sultanului!

Bătrânul sultan a pregatit o masă bogată şi şi-a invitat ginerii.

Unul i-a oferit zece mii de arginţi; altul, douăzeci; al treilea, treizeci…Cât despre Baldí, oferi zece mii de vaci, de miei şi de cămile! Şi în plus, zece mii de monezi de aur!

- Îţi interzic să-ţi bagi joc de sultan! s-a enervat atunci, marele vizir şi i-a tras o palmă.

Baldí a trimis de îndată un sol prin care i-a cerut vărului lui toate darurile. A doua zi, la uşa lui s-au strâns o mulţime de cămile încărcate cu  bogăţii. Baldí a plecat cu toată averea către palatul socrului. Conducea el însuşi caravana, nu mai avea băşica de miel pe cap, iar pe umeri îi flutura o pelerină brodată cu aur.

- Sunt sultanul Harun al Kebal - îi spuse socrului său, întinzându-i un sac plin de mere ale tinereţii şi punguţa cu degete. Îi explică apoi ce era cu ele. Nu mică fu supărarea sultanului când, la porunca lui, cumnaţii şi-au scos încălţările! Tuturor le lipsea degetul cel mic!

Fiindcă îl înşelaseră, i-a alungat de la curte şi l-a numit pe Harun al Kebal sfetnic şi succesor.

Trecuseră cei şapte ani de nenoroc, iar vizirul îl pălmuise, întocmai după cum îi prezisese vocea misterioasă. Harun al Kebal a trăit fericit cu prinţesa,  până la adânci bătrâneţe, şi-or mai trăi şi azi, dacă or fi păstrat cumva, şi pentru ei,  vreo bucăţică din minunatul măr al tinereţii… 

 

Gânduri din fotoliu

În povestea aceasta aflăm două virtuţi pe care trebuie să ni le cultivăm în suflete, ca pe două minunate flori de primavară. Este vorba despremodestie şi despre răbdare. Sultanul Harun al Kebal s-a supus sorţii şi a înfruntat cei şapte ani de nenoroc, ascunzându-se sub numele de Baldí. Totuşi, dacă stăm să ne gândim bine, chiar atât de mare nu i-a fost neşansa: cea mai frumoasă fiică a sultanului s-a îndrăgostit de el şi a acceptat să fie soţia unui simplu vânzător de gogoşi…

Voi ce credeţi? Nu-i aşa că până şi-n cea mai neagră supărare, noi, oamenii, trebuie să căutăm, cu răbdare, un firicel de speranţă pe care să nu-l pierdem din priviri până când norocul ne va surâde din nou?

UN TAUR IN VITRINA DE PIATRA

În curând, o nouă apariție editorială marca Liviu Antonesei: „Un taur în vitrina de piatră”, o antologie a celor mai cunoscute poeme scrise de autor în perioada 1977-2012.

Concurs Adenium - Sfatul parintilor.ro

Concurs forum! Vino pe forum si castigi carti minunate pentru copilul tau!

Printează

Vizualizări: 215

16/03/2013 - Sfatul Parintilor

7

Vino pe Forumul Sfatulparintilor.ro la cat mai multe sectiuni, in perioada 16 martie – 15 aprilie 2013 si poti castiga pentru copilul tau unul din cele 10 premii alcatuite din doua carti minunate oferite de editura Adenium din Iasi.

Vino pe forum si scrie la orice sectiune vrei tu, lanseaza subiecte noi sau participa la cele existente cu parerea ta si vei avea numai de castigat! Iti vei face prieteni  noi, vei putea afla si alte experiente asemanatoare cu ale tale, poti da, la randul tau, sfaturi care sa-i ajute pe ceilalti prieteni din comunitatea Sfatulparintilor.ro.

Acumuland minimum 40 de puncte la activitatea pe forum in luna de concurs vei putea intra in baza de date a celor ce pot castiga cele 10 premii ale concursului!

Nu uita, o postare pe forum = 1 punct!

La finalul concursului, echipa Sfatulparintilor.ro va alege cei 10 castigatori in functie de calitatea si cantitatea implicarii in luna de concurs. Premiile sunt oferite de Editura Adenium din Iasi.

Fiecare din cele 10 premii sunt alcatuite din cele doua  carti:

Banda Desenata O inima de broscuta

PUBLICITATE

si

Vol I O inima de broscuta.

Cei 10 castigatori vor fi anuntati marti, 16 aprilie 2013, in cadrul acestui articol.

Aparitii editoriale la Editura Adenium
Infiintata in urma cu doi ani, ca Editura specializata in literatura si benzi desenate pentru copii, Adenium s-a transformat acum in Editura generalista. Profilul sau de activitate nu s-a schimbat – cartile pentru copii raman in continuare in atentia sa –, ci s-a extins. Intr-o formula concentrata, incercam sa ne structuram activitatea viitoare dupa coordonatele:

- Scriitorii limbii romane (autori de limba romana de pretutindeni),

- Cei care vin (debutanti si autori aflati la primele carti),

- Universul literelor (scriitori apartinand literaturii universale),

- Anthropos (carti din domeniile psihologiei, stiintelor educatiei, antropologiei, sociologiei, politologiei, teologieisireligiiloretc),

- Bucuria copiilor (literatura pentru copii),

- SpectActor (carti dedicate teatrului, filmului, muzicii, artelor plastice etc),

- Enigma (literatura politista, de actiune, spionaj etc).

- Seriile de benzidesenate, BD Junior si BD Senior completeaza oferta editoriala.

Suntem in continuare deschisi extinderii domeniilor de interes.

 
La ora actual avem in lucru foiletonul O inima de broscuta, proiect al carui obiectiv final este realizarea de film animat si care cuprinde:
- povestea propriu-zisa O inima de broscuta; precum si reprezentarea acesteia in benzi desenate;
- doua albume BD – adaptare dupa Ion Creanga, Povesti si Amintiri, povestiri
- si un album BD – Schitele lui Ion Luca Caragiale.

Am tiparit deja (la www.europrinting.it) volumele I si II ale cartii Inima de broscuta (Penita aurie, inger sau calau si primii Pasi spre maturitate) precum si albumul BD – adaptare dupa primulvolum. Ne pregatim sa dam la tipar in luna martie cel de-al treilea volum din serie (Valsul stelar al vietii) iar pentru luna aprilie avem in plan tiparirea albumului BD Amintiri din copilarie si Povestiri adaptare dupa Ion Creanga.

REGULAMENT CONCURS

1. Concursul ”Vino pe forum si castigi carti minunate pentru copilul tau” este valabil in perioada 16 martie – 15 aprilie 2013 inclusiv.

2. La concurs poate participa oricine cu varsta peste 18 ani care are cont creat pe Sfatulparintilor.ro si participa activ pe Forumul Sfatulparintilor.ro.

3. La sfarsitul perioadei de concurs, vor fi acordate 10 premii constand in cartile Banda Desenata O inima de broscuta si Vol I O inima de broscuta.

4. Castigatorii vor fi selectati de echipa redactionala si manageriala a www.sfatulparintilor.ro in functie de urmatoarele criterii: au acumulat cel putin 40 de puncte pe Forum, iar participarea lor pe forum a fost activa si de calitate.

5. Castigatorii vor fi afisati pe site in data de 16 aprili 2013 in cadrul aceluiasi articol care anunta concursul.

6. Organizatorii concursului “Vino pe forum si castigi carti minunate pentru copilul tau” sunt:  S.C. EVALUARI IMOBILIARE SRL (detinatoarea www.sfatulparintilor.ro) si Editura ADENIUM.

7. Castigatorii pot intra in posesia premiului dupa cum urmeaza:

Toti castigatorii vor contacta departamentul de marketing la adresa office@sfatulparintilor.ro, pentru a revendica premiul prin: mentionarea premiului/concursului la care au castigat, numelui, prenumelui, numarului de telefon si a adresei la care va fi trimis premiul. Daca in termen de 10 zile lucratoare de la data trimiterii mail-urilor, un castigator nu isi revendica premiul, acesta nu ii va mai fi acordat.

8. Premiile se vor transmite castigatorilor, prin intermediul organizatorului, la adresele livrate pe scris de acestia, in termen de maxim 30 de zile de la data trimiterii datelor pe mail.

9. Prin inscrierea la acest concurs esti de acord cu prevederile regulamentului promotiei si de asemenea esti de acord sa intri in baza de date a www.sfatulparintilor.ro si sa primesti materiale informative prin e-mail prin newsletter. Siteul www.sfatulparintilor.ro  se obliga sa respecte toate drepturile conferite de legea 677/2001 (drept la informare, acces, intervenţie si opozitie asupra datelor), iar la cererea ta explicita, la adresa de mail office@sfatulparintilor.ro se pot actualiza sau sterge datele tale personale din baza de date.

10. In cazul in care, in urma trimiterii datelor castigatorilor, se constata ca sunt mai multi useri cu aceeasi adresa (sau useri inregistrati cu acelasi IP la calculator), organizatorul concursului isi rezerva dreptul de a trimite premiul la un singur user, celelalte premii urmand a fi reportate catre alti useri.

Inca un pas

Editura Adenium, nou apărută pe piaţa editorială din România, a venit la Librex 2013 cu cele trei volume din “O inimă de broscuţă”, semnate de Gheorghe Vîrtosu. Mama Picătură, personaj al cărţilor, a stat şi ea cuminte şi şi-a aşteptat vizitatorii.

Întrebat cum explică prezenţa la târgul de carte a editurii pe care o reprezintă, în calitate de director editorial, Liviu Antonesei a răspuns: “Deşi producţia de până acum este redusă, am profitat de acest târg pentru a ne face mai bine cunoscuţi. Am dorit să expunem programul general al editurii, cu toate seriile şi colecţiile proiectate şi, de asemenea, am prezentat concursul nostru de debut, o iniţiativă pe care dorim s-o perpetuăm.”

La ora 18.00, Liviu Antonesei, alături de Adriana Nicorici, redactorul-şef al editurii şi Cristina Gavrilovici, medic şi cadru didactic al UMF, prietenă a editurii, au lansat nu o carte, ci însăşi editura.

Editura există de vreo doi ani, dar dedicată literaturii pentru copii, abia din decembrie ea s-a hotărât să funcţioneze ca editură generalistă. Liviu Antonesei a acceptat funcţia de director editorial, apoi s-a lansat concursul de debut pentru cele trei genuri clasice, poezie, proză, eseu, dar şi pentru benzi desenate şi miniatură grafică.

“Deşi cu trei cărţi la târg acum, până la Bookfest sperăm să fie 12-15 cărţi, ceea ce nu e puţin. Suntem cu toate motoarele pornite. Proiectul Concurs de debut e lansat pentru că literatura înseamnă şi viitor. Întotdeauna am fost preocupat de ce fac tinerii, aşa că acest concurs se va şi permanentiza”, a declarat Liviu Antonesei în timpul lansării.

A fost anunţat chiar un al doilea concurs, care probabil va fi validat în vară, dedicat literaturii pentru copii. Tot dintre proiecte, o extindere a editurii la Chişinău şi o punere în scenă la un teatru, tot din Chişinău, a “Inimii de broscuţă”.

“Ne dorin să păşim pe ne-urme. De aceea avem curaj să ieşim în lume cu un singur proiect”, a adăugat şi Adriana Nicorici, redactorul-şef de al Editurii Adenium.

Noi le dorim succes!

Galerie foto Info Apollonia

Adevarata si miraculoasa poveste a Martisorului

Adevǎrata şi miraculoasa poveste a Mǎrţişorului

Povestea aceasta, copii, tocmai mi-a spus, când mi-a sǎrit in braţe (şi de acolo, direct pe hârtie), cǎ nu vrea în ruptul capului sǎ înceapǎ cu a fost odatǎ! Crede cǎ şi-a câştigat acest drept de-a lungul a nenumǎrate primǎveri pe care le-a agǎţat în pieptul fiinţelor iubite. Neîncrezǎtor cum sunt, din fire, n-am vrut sǎ o iau în seamǎ pânǎ când nu am citit-o pânǎ la capǎt. Atunci m-am înduplecat sǎ-i dau dreptate şi sǎ nu adaug de la mine nici mǎcar un cuvinţel care sǎ o vâre, ca pe o oiţǎ bleagǎ, în ţarcul poveştilor obişnuite. Citiţi-o (cei mai mǎricei), ascultaţi-o (cei mai mititei) şi judecaţi voi, cu minţile voastre înţelepte, dacǎ a meritat sǎ-i facem pe plac.

Fluviul cel bǎtrân, cu nume de Şarpe, se supǎrase din cale-afarǎ. Pur şi simplu, nu mai putea sǎ îndure asemenea batjocurǎ. Era regele râurilor, dupǎ ce, secole de-a rândul, fusese prinţul lor, ales. Izvora din Munţii Pǎdurea Neagrǎ, de-acolo de unde s-au rǎspândit în lume cele mai frumoase legende şi poveşti. Pe oriunde trecea era cinstit, iubit, respectat. Oamenii vechi ai Romei îi aduceau ofrande, ca sǎ-i induplece apele, sǎ le fie propice. Malurile îi erau împodobite cu oraşe frumoase, poduri mǎreţe îşi arcuiau sprânceana peste trupul lui odinioarǎ albastru. O lume mirificǎ și tainicǎ, de pǎsǎri şi peşti nemaivǎzuţi, în forma literei greceşti Δ (delta) îi ocrotea odihna de dinaintea Marii Întâlniri cu apele sǎrate ale Pontului Euxin.

De ceva vreme, însǎ – cam de vreo sutǎ de ani – lucrurile începuserǎ sǎ se schimbe, ca pe mǎsurǎtoarea lui Mary Poppins, “de la rǎu spre mai-rǎu”. Oamenii îşi pierduserǎ orice respect sau ruşine: din albastre, apele lui deveniserǎ maronii. Pǎdurile de pe maluri îi fuseserǎ smulse, iar în locul lor crescuserǎ cimitire de bǎrci, vapoare şi şlepuri pe care oamenii le numiserǎ pomposşantiere. O îndurase şi pe asta pânǎ într-o zi, când, la ordinul unui împǎrat nebun, tocmai oamenii pe care-i iubea cel mai mult, mezinii sǎi, l-au torturat  şi i-au întins trupul pe matca urâtǎ de beton a Canalului. Apele se făcuseră cenuşii, mâloase şi lipsite de strǎlucire. Se gândi cam preţ de un anotimp la cum putea sǎ-şi recapete puritatea şi în acelaşi timp, sǎ le dea şi o lecţie nesǎbuiţilor acelora.

Rǎzbunarea bǎtrânului fluviu cǎzu nǎpraznic asupra lor. În cea mai lungǎ noapte de iarnǎ, noaptea misterioasǎ a solstiţiului, în care toate animalele vorbesc, Şarpele de Apă îi ceru prietenei sale Luna, o razǎ pe care o îndreptǎ ca pe o baghetǎ de magician, asupra oraşelor adormite. Rosti o vrajǎ numai de el ştiutǎ şi totul intrǎ sub un Clopot nevǎzut de Gheaţǎ. Cum se aflau în plinǎ iarnǎ, oamenii nu şi-au dat seama de cele întâmplate. Continuau sǎ-şi vadǎ de vieţile lor de furnici şi sǎ-şi facǎ în grabǎ treburile, ca sǎ se întoarcǎ acasǎ, la cǎldura sobelor.

În orǎşelul de pe deal, cu nume nobil de colonie greceascǎ, într-o cǎsuţǎ modestǎ de chirpici, trǎia o fetiţǎ împreunǎ cu bunicuţa ei. Sunt triste împrejurǎrile în care ajunseserǎ sǎ locuiascǎ ele douǎ, singurele, prea triste ca sǎ le pomenim aici.

Fetiţa avea ochii verzi, de pisicuţǎ jucǎuşǎ, piele albǎ, ce cǎpǎta vara culoarea gemului de caise, plete mierii pe care bunicuţa i le împletea strâns în douǎ cozi groase, şi un nume asortat firii ei vesele: o chema Nina.

Bunica Teodora era stǎpâna cǎsuţei de care v-am vorbit, a unei curţi pline de pomi fructiferi şi a celei mai roditoare grǎdini din împrejurimi. Pǎrinţii ei, veniţi tocmai din Bulgaria, îi lǎsaserǎ moştenire secretul soiurilor celor mai frumoase şi mai gustoase legume. Micuţa Nina o ajuta cu drag la toate treburile casei, dar cel mai mult şi cel mai mult îi plǎcea sǎ culeagǎ roşiile, ardeii, vinetele şi varza, sǎ le punǎ în coşuri curate de rǎchitǎ şi sǎ o însoţeascǎ pe bunicuţa la piaţǎ, sǎ le vândǎ. Avea mǎtuşa Teodora şi soiuri timpurii, de trufandale, pe care lua bani buni, primǎvara. Cât despre fructe, ce sǎ vǎ mai spun: începeau cǎpşunele timpurii şi cireşele de mai, urmau caisele şi zarzǎrele, piersicile mititele, parfumate şi dulci, iar toamna ajungeau merele şi prunele… Smochinul era domnişorul curţii! Bunica nu-i vindea fructele, le pǎstra pentru dulceaţa delicioasǎ cu care-şi trata musafirii.

Trǎiau astfel, amândouǎ, de pe urma grǎdinii. Iarna, cǎmara le era întotdeauna plinǎ, se îngrijea mǎtuşa Teodora sǎ facǎ provizii serioase, pentru ea şi pentru nepoatǎ. În anul acela, însǎ, frigul pǎrea sǎ nu mai aibǎ sfârşit. Stǎtea şi se minuna, bǎtrâna, cum de i se terminaserǎ rezervele, deşi ea le calculase ca în fiecare an, ba mai  pusese şi ceva în plus, deoparte, prevǎzǎtoare.

Cǎrbunii erau şi ei pe terminate, iar cǎsuţa începuse sǎ se vaite de frig pe la vecine. Ninei, însǎ, nu-i prea pǎsa, ocupatǎ cum era, cu şcoala şi cu sǎniuşul. Strada lor se mândrea cu cel mai bun derdeluş din oraş, care începea douǎ case mai sus şi se sfàrşea hǎt-departe, la malul fluviului cu nume de Şarpe. Cu funiile sǎniuţelor înfǎşurate pe mânuşile scorţoase de ger, copiii urcau dealul neobosiţi, încǎ o datǎ şi încǎ o datǎ, pânǎ când zǎpada se fǎcea albastrǎ de atâta noapte.

Fetiţei îi plǎcea sǎ se întoarcǎ în cǎmǎruţa lor caldǎ, cu miros de mere coapte şi sǎ se lase dezbrǎcatǎ repede de mâinile bunicii, care-i dǎdea schimburi calde, de pe frânghia de deasupra sobei. Mereu îi era fricǎ Teodorei sǎ nu-i rǎceasca nepoata! Într-o bunǎ zi, însǎ, Nina a venit strǎnutând de la şcoalǎ. Nu pǎrea decât o banalǎ rǎcealǎ, pe care bunica i-a vindecat-o cu ceai de romaniţǎ şi fierturǎ de nuci şi coji de ceapǎ. Numai cǎ boala, obraznicǎ, a ieşit din trupul uscǎţiv al fetiţei şi s-a strecurat, pe nevǎzute, în aşternuturile bunicii. N-a mai vrut sǎ iasǎ de acolo şi nici sǎrmanei femei nu i-a mai dat drumul din gheare! 

Nina a alergat mai întâi la vecine, care s-au adunat toate, cap lângă cap, lângǎ trupul Teodorei, istovit de febrǎ, şi au hotǎrât să-l cheme pe Doctor. Acesta a ascultat respiraţia şuieratǎ a bǎtrânei şi a decretat: pneumonie!

Au urmat zile lungi şi triste pentru Nina. Vecinele le aduceau cu rândul de mâncare, dar porţiile erau mici, pentru că iarna aceea fǎrǎ sfârşit îi lǎsase pe toţi fǎrǎ provizii. Tot oraşul era înfometat şi îngheţat, dar nu i se cunoştea sărăcia pe chip, fiindcǎ era ascuns sub Clopotul de Gheaţǎ. Bunicuţa stǎtea toatǎ ziua ridicatǎ între perne şi se uita pe geam:

- Doamne, de-ar veni mai curând primǎvara! De-aş mai apuca sǎ-mi vǎd ghioceii din grǎdinǎ! se ruga ea, neîncetat.

Dar zilele se scurgeau într-o luminǎ rece şi de la o vreme, nici nu mai ningea. Sub Clopot, îngheţase şi timpul.

Într-o bunǎ zi, bunica nu mai avu putere sǎ se ridice. Nici de vǎzut, aproape, nu mai vedea. I-a şoptit doar, fetiţei, cu lacrimile şiroindu-i pe obraz:

- Nu mai pot, draga Bunicii: iarna aceasta mi-a topit toata vlaga. Doar primǎvara mi-ar putea redea luminile ochilor, dar nu mai sper sǎ o apuc…

- Să nu te dai bǎtutǎ, Bunicuţo! Eu am sǎ-ţi aduc primǎvara la geam! Aşteaptǎ-mǎ, cǎci nu mǎ voi întoarce fǎrǎ ea!

-Te-aştept, draga Bunicii, te-aştept, a încuviinţat bǎtrâna înneguratǎ, mai mult ca sǎ n-o amǎrascǎ pe fetiţǎ.

Nina şi-a îmbrǎcat pulovǎrul cel alb şi gros, tricotat de Bunica, şi-a pus cǎciuliţa cea roşie şi mǎnuşile, cizmuliţele şi paltonaşul, i-a dat un pupic bunicii, pe obraz, şi a închis cu grijǎ uşa în urma ei. S-a dus drept la cǎţeluşa Luluţa, care locuia în fundul curţii, şi i-a spus:

-Vrei sǎ vii cu mine sǎ cǎutǎm primǎvara?

- Şi-aşa stau şi îngheţ aici, degeaba! Sigur cǎ vin, numaidecât! A închis uşa cǎsuţei cu cheia, a vârat-o sub preşul pe care scria cu litere de tipar, LOLA, şi şi-a urmat prietena, sprinţarǎ.

Fetiţa ştia de la ora de matematicǎ cǎ o problemǎ corect enunţatǎ este pe jumǎtate rezolvatǎ, de aceea, s-a gândit sǎ cearǎ îndrumare de la fiinţa cea mai înţeleaptǎ a oraşului.

L-a găsit pe Petre, bǎtrânul pescar, la malul râului, aşezat pe scăunelul lui cu spătar (un prieten care lucra la şantier i-l făcuse, în schimbul simbolic al unei sacoşi cu peşte). Deşi toţi ceilalţi tovarăşi de breaslă râseseră de el - "uite un pescar/pe scaun cu spătar" îi cântaseră - s-a dovedit până la urmă că scăunelul îmbrăţisa oasele ostenite ale bătrânului cu căldura pe care o pusese in lemnul lui, tâmplarul prieten. Petre părea un rege pe tron, mulţumit de soarta sa, când îşi păzea undiţele, la mal. Îi invita pe toţi să-l încerce şi fiecare era de acord că scăunel mai comod nu mai avusese niciun pescar, până atunci.

Încercaseră şi ei, pe ascuns, să-şi facă unul asemănător, dar nu le ieşise nici pe departe atât de bun ca cel al bătrânului. Dacă nu pui şi puţină prietenie sau dragoste faţă de semenii tăi, la rădăcina lucrurilor, acestea nu cresc cum trebuie şi primul vânt al sorţii le poate culca la pământ.

Bătrânul tocmai îşi freca mâinile mari, vârâte în nişte mânusi uriaşe, şi fluiera a pagubă. Gheaţa era atât de groasă, încât  nimic nu mai reuşea s-o străpungă. În copcile dinspre mal, peştii nu mai trăgeau de mult. Îşi făcuseră valizele şi plecaseră cu familiile lor spre apele mai calde de la izvoare, însă nici Petre şi nici tovarăşii lui nu aveau de unde să ştie ce se întâmplase. Ei îşi suflau în pumni, sub Clopotul de Gheaţă sticloasă.

Nina s-a apropiat şi l-a salutat politicos, apoi i-a spus:

- Ni se întâmplă tuturor o mare nenorocire! Am venit să-mi dai un sfat sau două din cufărul tău, cu care să-mi pot duce la bun sfârşit misiunea. Bătrânul a invitat-o în căsuţa lui, i-a pus dinainte un ceai de izmă cu trei bucăţele de zahăr, şi a ascultat-o fără să o întrerupă. Numai dădea din când în când din cap, a încuviinţare. Când fetiţa a început să-şi soarbă ceiuţul, a zis:

- Draga mea Nina, ai perfectă dreptate. Şi mie mi-au ajuns la ureche zvonuri despre iarna fără sfârşit cu care am fost pedepsiţi. De mult ar fi trebuit să-i trecem hotarul. Chiar ieri am auzit două berze grăbite, vorbind despre asta. După calculele lor, ne aflăm cam prin aprilie sau mai. Le părea rău că nu-şi ascultaseră tovarăşele şi se întorseseră, nesăbuitele, la cuiburile lor. Toate păsările Europei ştiu că ţara noastră a fost pedepsită cu vraja unei ierni eterne.

- Şi ce-au făcut bietele berze?

- N-au vrut să intre în casă, să se odihnească, şi-au luat de îndată zborul către ţinuturile mai calde ale Greciei. Degeaba mă uit în cufăr, după sfaturi, acestea se nasc din experienţă, iar eu n-am mai trecut niciodată prin aşa ceva. Pot însă, să-ţi spun ce aş face eu: aş pleca să-l caut pe Bătrânul Şarpe la izvoare. Cu toţii ne retragem acasă când suntem obosiţi sau supăraţi… Poate reuşeşti să-l îndupleci să ne ridice vraja de pe umeri.

- Dar ce să-i spun, cum să-l înduplec?

- Numai tu vei găsi cuvintele potrivite, ele îţi vor veni singure pe buze, atunci când te vei afla dinaintea lui. Aş fi mers şi eu cu tine, dar sunt prea bătrân pentru o asemenea călătorie şi te-aş ţine mult în loc. Îți dau termosul meu cu ceai şi întreaga plăcintă pe care tocmai mi-a adus-o fiica mea. Ţi-o tai bucăţele şi ţi-o pun în desăguţă. Să dai şi strainilor să guste din ea, să vadă că dobrogenii fac cea mai bună plăcintă din lume!

- Aşa voi face, bătrâne pescar! Mă voi întoarce acasă odată cu primăvara!

Îţi mulţumesc din suflet! Rămâi cu bine!

- Cu bine și cu reumatismul ăsta păcătos am să ramân, până te vei întoarce. Grăbeşte-te, micuţo, cu toţii avem nevoie de soare!

Nina şi Lola au plecat de-a lungul malului, în sus, către izvoare. Când Luluţa obosea, Nina o lua în braţe, o bucată de drum. Nu duceau lipsa hranei, căci, după ce gustau din plăcinta dobrogeană, oamenii care le găzduiau, îşi înseninau chipul, deveneau generoşi şi le încărcau trăistuţa cu ce aveau ei mai bun. Călătoarelor noastre nu le lipseau cârnăciorii şi fripturica la drum, iar bucăţile de plăcinte păreau să nu se mai sfârşească niciodată.

Au observat cu uimire cum se schimbau anotimpurile, pe măsură ce se apropiau de Casa Şarpelui de Apă. În grădinile Budapestei copacii erau în floare, în Viena, turiştii se apărau de arşita verii bând din pahare înalte cu limonadă, iar pe colinele germane oamenii tocmai culegeau merele toamnei.

La ultimul popas, chiar au făcut un schimb de reţete cu gospodinele locului: Nina le-a oferit din plăcinta ei dobrogeană, iar femeile au servit-o cu o farfurie plină cu bucăţi de Apfelstrudel, aburinde, lângă o căniţă plină cu lapte. I s-a părut Ninei că niciodată nu băuse lapte mai bun, cât despre ştrudelul cu mere, abia aştepta să-i ducă reţeta bunicii. Nici Lola n-a plecat de acolo cu stomacul gol, căci copiii cu care se împrietenise pe dată, i-au tot dat să mănânce crenvurşti moi, până când a simţit că abia mai putea să-şi ridice burtica de la pământ.

Ar mai fi stat ele să se odihnească măcar un ceas, dar Nina nu-şi putea lua gândul de la Bunicuţa ei, care aştepta lumina primăverii pentru ochii cei orbi. De cum au intrat în Pǎdurea Poveştilor, i-au întâmpinat un băieţel şi-o fetiţă care s-au oferit să-i însoţească până la izvorul Bătrânului Şarpe. Nina nu s-a putut abţine să nu-i întrebe dacǎ nu cumva îi chema Hansel şi Gretel, dar copiii au bufnit în râs şi şi-au scris numele cu un beţişor în pământ: îi chema Corina şi Klaus şi nu erau fraţi, doar vecini şi prieteni. Oricum ar fi fost, Nina şi-a păstrat bănuielile ei, mai ales că cei doi au dispărut ca prin farmec, când au ajuns lângă peştera în care se retrăsese Bătrânul Râu.

Fetiţa şi-a netezit hăinuţele şi s-a apropiat sfioasă de vuietul ìnfricoşător din Peşteră.

- Sincer, aş prefera să rămân aici, a spus Lola şi s-a aşezat pe codiţă, chiar    la intrare, într-un frunziş, ferită de ploaia fină şi rece ce ieşea din hăul peşterii.

- Apropie-te, şşşştiu cine eşşşşti, s-a auzit vocea binevoitoare a Şarpelui de Apă. Tocmai se uitase in dimineaţa aceea în oglinda lui fermecată şi le văzuse pe cele două prietene sosind.

- Va rog să vă fie milă, Majestate! (Nina nu mai vorbise niciodată cu un rege şi-şi închipuia cǎ aşa trebuia să o facă. Şarpele ar fi zâmbit pe sub mustaţă, dacă ar fi avut, dar cum nu avea, a întors doar puţintel capul la dreapta, pentru ca fetiţa să nu-i surprindă zâmbetul. Acesta i-ar fi ştirbit din autoritate). Daţi-mi voie să-i duc primăvara bunicii mele! Albul îngheţat al iernii i-a luat luminile ochilor! Numai culorile primăverii o vor însănătoşi! Nu mă pot întoarce acasă fără ele, doar i-am promis Bunicii! l-a implorat Nina şi apele verzi ale ochilor ei s-au tulburat de lacrimi.

- Fetiţă scumpă, ai făcut un drum lung până aici, i-a spus Bătrânul Râu induioşat, însă eu nu-ţi pot da nimic din ceea ce tu nu ai deja. Tu însăţi porţi asupra ta dezlegarea vrăjii. Apropie-te!

Fetiţa l-a ascultat, iar Râul a trimis o pasăre de stropi strălucitori care s-a apropiat de pieptul fetiţei şi i-a tras uşurel un fir alb din pulovărul tricotat de Bunica. A mai scos apoi, cu delicatete şi un fir roşu din căciuliţă şi i le-a pus, cu ciocul, în palmă.

- Du-i-le bunicii tale. Ea va şti ce să facă cu ele! a mai spus Şarpele, iar curentul apei a împins-o uşor, către ieşire. Nu va mai trebui să te întorci pe jos, la mal vă aşteaptă o bărcuţă. Pe apele mele veţi pluti cǎtre casă. Mergi cu bine, fetiţă inimoasă!

Nina nu era prea convinsă de darul primit, dar, fiind o fetiţă binecrescută nu şi-a permis să mai adauge nimic. A mulţumit cu o plecăciune şi  a ieşit cu spatele, aşa cum citise că se face atunci când te afli în aceeaşi încăpere cu un rege. Bătrânul Şarpe de Apă îi citea gândurile şi, ca să o liniştească şi să o bucure, i-a aşezat pe umăr un fluture multicolor.

Drumul înapoi le-a fost mult mai uşor şi mai plăcut. Apele aveau grijă ca bărcuţa lor să plutească nestingherită, iar fluturaşul atrăgea razele călduţe ale soarelui. Înfăşurat în ele, se cuibărea în hăinuţele Ninei, ca să-i ţină de cald. Din păcate, la intrarea în ţară, Bătrânul Râu continua îngheţat, iar bărcuţa nu le mai era acum de niciun folos. În schimb, un frate al Bătrânului Pescar, care locuia chiar la graniţă, auzind povestea Ninei, s-a oferit să le ducă cu săniuţa în jos, pe gheaţa râului şi le-a tras şi bărcuţa după el, pusă pe tălpici de sanie. Au ajuns astfel repejor acasă şi au oprit mai întâi la casa Bătrânului Pescar. Cei doi fraţi au rămas să-şi împărtăşească amintirile, căci nu se mai văzuseră din tinereţe, iar Nina şi Lola au zburat către căsuţa lor din vârful dealului.

Nemişcarea din curte i-a îngheţat fetiţei inima. A intrat încetişor în casă, cu inimă strânsă de presimţiri sumbre. Bunicuţa stătea la fereastră, aşezată în vechiul lor fotoliu, cu mâinile în poală, şi cu gândurile duse în depărtare:

- Cine e acolo? Tu eşti, Ninuţa? Fetiţa bunicii, vino în braţele mele!

Bunica nu mai vedea deloc, deşi ochii ei verzi erau limpezi şi liniştiţi.

- Eu sunt, bunico! Ia uită-te ce ţi-am adus!

Nina i-a trecut bătrânei în palmă cele doua firicele de lână, iar bunica Teodora a început să le împletească uşurel, între degetul gros şi cel arătător, ca şi cum le-ar fi tors. La început zărea ca prin ceaţă, apoi, pe măsură ce se apropia de capătul firelor, vedea din ce în ce mai bine, astfel că a putut singură să-si dea seama de cât de frumos era firicelul împletit în două culori, alb şi roşu.

S-a ridicat încetişor din fotoliu şi sprijinită de Nina, a ieşit în prag, trăgând în piept mirosul proaspăt al ghioceilor:

- Comoara Bunicii, tu chiar ai adus primăvara!

Cu inima plină de drag, Nina i-a prins Bunicii în piept firicelul cel colorat, dat de Batrânul Şarpe:

- Da, Bunicuţo! Şi chiar acum ţi-am agăţat-o în piept!

Fluturaşul şi-a aşezat cuminte aripile peste firicelul alb-roşu şi aşa împodobită, Bunicuţa a plecat bucuroasă la vecine, să le spună că i s-a întors nepoţica acasă…

Astfel se încheie povestea aceasta care, nici măcar acum, la sfârşit, nu mă lasă să încalec pe o şa şi să v-o spun aşa!

Trebuie să mai ştiţi că astăzi am două invitate importante la ceai. Una e o fetiţă cu ochii verzi, de pisicuţǎ jucǎuşǎ şi plete mierii, împletite strâns în două cozi groase…  

Angelica Lambru