Ion Creangă în benzi desenate

 

Este un ciclul natural al vieţii artistice (dar nu numai) de a se reveni periodic la marile valori ale înaintaşilor.

Limitându-mă  strict la domeniul benzii desenate, în 2011 Alexandru Ciubotariu a transformat colecţia Radio Prichindel, cuprinzând adaptări radiofonice şi grafice ale operelor literare - aparţinând unor scriitori clasici străini -  într-una de benzi desenate, în 2012 Mihai Ionaşcu şi echipa sa au lansat revista de benzi desenate Harap Alb continuă… şi iată că acum, tânăra dar ambiţioasa editură Adenium din Iaşi, oferă  cititorilor de vârstă şcolară (şi nu numai lor) reîntâlnirea cu cel mai cunoscut scriitor al copilăriei noastre, Ion Creangă, tot sub formă de benzi desenate.

Pentru a realiza acest lucru, ei au colaborat cu unul dintre cei mai importanţi artişti BD din România, Şerban Andreescu.

Pasionat dintotdeauna de benzi desenate, în 1990 Şerban Andreescu schimbă meseria de inginer cu cea de desenator şi este unul dintre puţinii graficieni  care au supravieţuit turbulenţelor economiei româneşti de tranziţie dar şi un autor complet şi complex de benzi desenate. Andreescu, ca un adevărat profesionist, a abordat cam toate genurile benzii desenate, de la cel creştin la cel erotic, şi mai ales a introdus în România un nou gen, BD ninja. În toate benzile sale desenate, şi nu sunt puţine, singura  constantă  o constituie dorinţa sa permanentă de autodepăşire.

În 2011 a publicat la aceeaşi editură Adenium, Inimă de broscuţă, adaptarea unui roman scris de Gheorghe Vârtosu, abordând un gen rar întâlnit la noi, cel al benzilor desenate cu personaje antropomorfe. S-a achitat cu brio de această  provocare, primind felicitările bedefililor când, iată, ne surprinde cu o nou reuşită, adaptarea Amintirilor şi a câtorva povestiri scrise de Ion Creangă.

Aparent, să adaptezi o lucrare literară existentă pare o sarcină uşoară pentru un desenator, care nu mai trebuie să se lege la cap cu inventarea unei trame inedite sau a unor noi personaje.

În realitate, adaptarea grafică este foarte grea, pentru că cititorii care au citit deja opera respectivă au în cap propria lor viziune asupra personajelor, iar tu, ca autor, nu trebuie să-i dezamăgeşti.

Dar Andreescu, ca un adevărat Uderzo al benzii desenate româneşti, nu semnează la final o simplă adaptare ci o interpretare proprie a operei  respective.

Personajele sale sunt vii şi amuzante (a se vedea popa Oşlobanu sau beţivul cu nasul roşu), îţi provoacă râsul doar când le vezi, şi râzi în continuare când citeşti şi peripeţiile lor.  Mama lui Nică este neaşteptat de frumoasă, ba chiar  Andreescu introduce şi naratorul – aflat la vârsta maturităţii – în galeria de personaje, lucru inedit în BD-ul autohton.

Îm fine, chiar şi unei  povestiri grave cum este cea a lui Moş Ion Roată, Şerban Andreescu ştie să-i strecoare o doză de umor, doar prin rafinamentul grafic al personajelor.

În al doilea rând trebuie neapărat subliniată minuţiozitea cu care graficianul reconstituie  decorurile benzii desenate, cadrul natural, casele ţărăneşti tipice, căruţele dar şi hainele personajelor, lucru care nu decurge neapărat  din opera literară adaptată ci din documentarea suplimentară, reuşind să ne  transporte într-o manieră ludică  în epoca în care se petrece acţiunea Amintirilor.

În al treilea rând, trebuie remarcată şi precizia cu care Liviu Antonesei şi Adriana Nazarciuc au ştiut să decupeze, din opera marelui scriitor, exact acele dialoguri spumoase şi amuzante pentru a realizare o adaptare cât mai veridică.

De mai multe ori am folosit cuvântul “adaptare”. În fapt, aşa cum remarcă şi Liviu Antonesei (o altă premieră, un scriitor cunoscut care prefaţează o bandă desenată) este vorba de o interpretare grafică a operei marelui povestitor.

Volumul de benzi desenate “Amintiri din copilărie. Povestiri” conţine, în afară de Amintirile propriu-zise şi următoarele povestiri: Păcală, Povestea unui om leneş, Prostia omenească, Moş Ion Roată şi Unirea, Ursul păcălit de vulpe. Are 48 de pagini în culori şi coperţi cartonate, fiind tipărit în condiţii excepţionale (în Italia).

El reprezintă o carte indispensabilă în cultura generală a oricărui copil (aşa cum scrie şi Liviu Antonesei în prefaţă, “nu urmăreşte să înlocuiască lectura minunatei sale literaturi ca atare, ci numai să pregătească cititorul foarte tânăr pentru o mai bună întâlnire cu textul lui Ion Creangă, povestitorul nepereche plecat din Humuleştii Neamţului.”), o reîntoarcere la copilărie pentru părinţii acelui copil şi un album de colecţie recomandat oricărui bedefil.

Albumul Amintiri din copilărie. Povestiri, adaptare  în benzi desenate de Şerban Andreescu după Ion Creangă, va fi lansat sâmbătă, 1 iunie 2013, la ora 18,00,  în cadrul Târgului de Carte Bookfest de la Romexpo, la cafeneaua literară Julius Meinl din pavilionul C 4.

 Dodo Niţă

(c) Adenium & Serban Andreescu

EDITURA ADENIUM, astăzi, la BOOKFEST!

Comunicat de presă 1 Iunie: Sărbătoarea lui PAPATRA;

   COMUNICAT DE PRESĂ: Să FIE concursuri! 


1 Iunie! E sărbătoarea copiilor şi a lui Papatram! 
31 mai 2013 

Sâmbătă, 1 iunie, în avanpremiera Festivalului Internaţional al Educaţiei (FIE), copiii din Iaşi se vor bucura de o sărbătoare plină de poveşti şi culoare, în compania binecunoscutului tramvai de epocă (pe nume Papatram) şi a tramvaiului galben de tip GT4 (Günter).  

Evenimentul, organizat de EDITURA ADENIUM, RATP Iaşi şi Asociaţia Pasionaţilor de Transport Public Tramclub Iaşi, cu sprijinul Primăriei Iaşi, este conturat în jurul primului număr din seria de poveşti pentru copii “Papatram şi compania” (autor Silviu Teodor Stanciu). 

Acţiunea, ce marchează şi Ziua Copilului, va începe în faţa Palatului Culturii, unde cei mici vor avea posibilitatea să picteze un tramvai cu scene de poveste. De asemenea, vor participa la o serie de concursuri cu premii, vor putea urmări scenete de teatru, cântece şi dansuri şi vor face desene pe asfalt.  

La orele 10.00 va debuta concursul de desen “1 Iunie alături de Papatram”, urmând ca la orele 12.00 să aibă loc concursul de desene pe asfalt “Papatram şi compania”, iar la 13.00 concursul de machetare “Să-l gătim pe Papatram de sărbătoare”. Apoi, la orele 16.00, va fi organizată o expoziţie cu desenele şi machetele câştigătoare. 


Sărbătoarea celor mici alături de Papatram va continua pe 15 iunie, la Palatul Copiilor din Iaşi, în cadrul acţiunilor FIE, când EDITURA ADENIUM va lansa oficial revista educativă pentru copii “Papatram şi compania”, autor SILVIU TEODOR STANCIU. Aceasta face parte dintr-o serie de reviste ilustrate, educative, destinate copiilor, ce are drept protagonişti tramvaie personificate. 

Comunicat de presă: Să FIE lumea cărţilor şi a autorilor pentru copii şi adolescenţi

COMUNICAT DE PRESĂ
29 mai 2013


Să FIE lumea cărţilor și a autorilor pentru copii și adolescenți!

organizatori:
FIE IAŞI
Primăria Municipiului Iaşi
Proevent

co-producător: EDITURA ADENIUM

La Iași va avea loc, între 15 și 20 iunie, prima ediție a Festivalului de Carte şi Autori pentru Copii şi Adolescenţi, care va cuprinde lansări de carte, întâlniri cu autori cunoscuți de carte pentru copii, conferințe, ateliere de creaţie, spectacole de teatru, muzică pentru copii, precum şi trei zile dedicate Benzilor Desenate. Copiilor li se pregătește o suită de evenimente unice ca amploare în rândul manifestărilor de profil din ţară.

Palatul Copiilor şi Parcul Voievozilor din Copou se vor transforma, în perioada 15-20 iunie, în veritabile locuri de distracţie, dar şi de punere în valoare a pasiunilor şi valenţelor artistice. Aici vor fi găzduite, începând cu primele ore ale dimineții și până seara, toate evenimentele incluse în Festivalul de Carte şi Autori pentru Copii şi Adolescenţi din cadrul Festivalului Internaţional al Educaţiei (FIE).
”Ne bucurăm că la Iași vom avea o serie de evenimente dedicate cărţii pentru copii și adolescenți, șase zile de întâlniri cu autori, cu scriitori, seri dedicate benzilor desenate,” a declarat Florin Mindirigiu, directorul FIE. Participanţii se vor bucura de experienţe educative şi culturale inedite şi vor avea posibilitatea de a se întâlni cu autori şi personajele favorite din cărţi, dar şi cu artişti ilustratori şi desenatori cunoscuţi.
Evenimentele din cadrul Festivalului de Carte şi Autori pentru copii şi Adolescenţi sunt organizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iași, Asociaţia PRO EVENT, Primăria Municipiului Iași, co-producător fiind Editura „Adenium” Iaşi, și se vor desfăşura pe trei scene amenajate în Grădina Palatului Copiilor, în sala de spectacole a Palatului, precum şi pe scena amenajată în Parcul Voievozilor.

“Educaţia „de bază”, fundamentele întregii educaţii se pun în continuare în copilărie şi adolescenţă. Din acest motiv secţiunea noastră s-a centrat în primul rînd pe cartea pentru copii şi tineret. Nu există o bună educaţie care n-a pornit aşa cum trebuie, care nu şi-a aşezat temeinic fundamentele. Cartea este la FIE. Cartea nu are cum să nu FIE!”, a declarat scriitorul Liviu Antonesei, preşedintele Festivalului de Carte şi Autori pentru Copii şi Adolescenţi FIE.

Deschiderea seriei de manifestări va avea loc pe 15 iunie, cu lansarea, în prezenţa autorului, a deja celebrei cărţi pentru copii “Isprăvile lui Guguţă”, semnată de scriitorul basarabean Spiridon Vangheli. Momentul, organizat de Editura “Adenium” în parteneriat cu Editura “Doxologia” a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, va fi onorat de prezenţa academicianului Mihai Cimpoi şi a Claudiei Balaban, directorul Bibliotecii “Ion Creangă” din Chişinău. “Isprăvile lui Guguţă” au ajuns, de-a lungul timpului pe întreg mapamondul, cartea fiind tipărită în 72 de ediţii, în 38 de limbi.

Autori renumiți de cărți pentru copii
În cele şase zile de festival, se vor desfăşura, simultan, ateliere de creaţie pentru copii, în aer liber, vor avea loc lansări de carte şi revistă pentru copii, momente artistice, spectacolul de teatru “Isprăvile lui Guguţă”, precum şi o serie de evenimente destinate fenomenului benzilor desenate.
La Festivalul de carte pentru copii organizat de FIE sunt aşteptaţi autori renumiţi din întreaga ţară. Anastasia Popa, cunoscută autoare de cărţi pentru copii şi membră a Uniunii Scriitorilor, îşi va lansa volumele „Zânuţa Dora-li şi vrăjitoarea Ciumfi” - Editura “Carminis” (pe 15 iunie) şi „Iana, vrăjitoarea poznaşă” - Editura “Carminis” (16 iunie).
Scriitoarea Maria-Ioana Vasiloiu, autoare de literatură pentru copii şi de scenarii radiofonice va prezenta publicului tânăr volumele “Cei mai năzdrăvani căţei cu motanii după ei”, „Poveşti dinozaureşti” (volum în curs de apariţie) şi cartea în versuri „Domnâ profesor Alfabet”.

Maria Chirtoacă, scriitoare, membră a Uniunii Scriitorilor, va aduce publicului ieşean trei dintre volumele sale: „Sub vraja cuvintelor. Poezii. Texte” (15 iunie), „Carusel de poezii cu-ntâmplări de zi cu zi” (15 iunie) şi „Proverbe cu haz şi fără necaz” (16 iunie).
Crina Decusară-Bocşan, istoric literar, editor şi redactor-şef al revistei “Mesaj literar” va prezenta, în cadrul FIE, volumele “Iubirile Iuliei Haşdeu” şi “De mână cu Iulia” (pe 19 şi respectiv 20 iunie).
De asemenea, pe 16 iunie va fi lansată cartea “Cântecele copilăriei în cinci limbi”, tipărită la Editura Gama din Iaşi, ce continuă o serie începută în 2010, când a fost lansat primul volum ilustrat însoţit de CD cu cântece pentru copii. Cele 24 de piese din această carte au fost alese dintre cele mai fredonate melodii pentru micuţi, în cinci limbi: româna, engleză, franceză, germană şi italiană.
Copiii şi adolescenţii vor fi nu doar simpli spectatori, ci şi participanţi activi, în program fiind incluse ateliere de creaţie, workshop-uri interactive, concursuri de desene pe asfalt, precum şi o suită de momente artistice susţinute de trupe şcolare din Iaşi şi din judeţ.
Tot în cadrul Festivalului de Carte pentru Copii şi Adolescenţi vor avea loc câteva conferinţe şi ateliere extrem de interesante, pe tema educaţiei financiare a copiilor, ce vor fi susţinute de Ligia Georgescu - Goloşoiu, consilier de direcţie în cadrul Cancelariei Băncii Naţionale a României (BNR): “Educaţia financiară - o nouă disciplină opţională la clasele primare” (15 iunie), Curs interactiv despre bani şi bănci (16 iunie), “Economisirea pe înţelesul copiilor” (17 iunie).

Zilele Benzii desenate (Editura ADENIUM)
Zilele Benzii Desenate (BD) se vor deschide pe 18 iunie, la Palatul Copiilor, cu Vernisajul expoziţiei de carte obiect şi ilustraţii a studenţilor specializării Grafică, de la Facultatea de Arte Vizuale şi Design, Universitatea de Arte “G. Enescu” din Iaşi. Evenimentul, va fi urmat de lansarea volumului BD “Amintiri din copilărie”, apărut la Editura “Adenium”. “Aventurile prin care trece Nică nu sunt mai puţin palpitante decât cele prin care trec Tom Sawyer şi Hucklebbery Finn şi pot atrage interesul cititorilor de la cele mai mici vârste. Cu acest gând a plecat la drum echipa editurii Adenium, când a conceput proiectul acestei ediţii a Amintirilor în formă de bandă desenată”, a declarat scriitorul Liviu Antonesei, directorul Festivalului de Carte pentru Copii şi adolescenţi.
Una dintre surprizele organizatorilor pentru această secţiune este discuţia cu Adrian Cioroianu şi fanii BD, care va avea loc pe 20 iunie. Cunoscut în spaţiul public ca  istoric, jurnalist, eseist şi om politic, Adrian Cioroianu este şi un pasionat fan al benzilor desenate, participând la numeroase târguri şi festivaluri dedicate acestui domeniu artistic.
Toate cele trei zile BD vor cuprinde şi ateliere în aer liber, organizate în Curtea Palatului Copiilor, ocazie pentru cei mici şi nu numai de a-şi pune în valoare aptitudinile.
De asemenea, în fiecare seară, în intervalul orar 18.00 - 20.00, micii artişti pregătiţi la Palatul Copiilor, cu premii importante în palmares, obţinute la concursurile de profil din ţară, vor oferi câte un program artistic sub genericul “Copiii în(cântă) Iaşul”. Aceste spectacole vor fi susţinute pe scena amplasată în Parcul Voievozilor.

Notă: Pentru a vă menţine la curent cu ultimele apariţii din program vă rugăm să urmăriţi site-ul www.fieiasi.ro. Urmăriţi-ne şi pe pagina oficială de Facebook!

Invitatie

Saturday 15 June 2013 – Special Conference: Literature, and the transcultural forum in Europe
11.30 am, Habitus Cultural Centre
SIBIU INTERNATIONAL THEATRE FESTIVAL
Literature, and the transcultural forum in Europe
Popular genres have always been an effective strategy in describing and disseminating arguments, conflicts and issues in any given society. Crime fiction is associated with the exploration of the rise of industrialised infrastructures, and the genre described the perils and mysteries of the newly invented urban life. Similarly, the science fiction genre debated the effects of space exploration, nuclear energy and computer science, as they happened. In a sense, the literature of these periods and events became methods of communication, unlike anything which had gone before. The classics of crime fiction drew their readers into a special, virtual world which also described and rationalised the events of their everyday lives. As in all popular fiction you don't need specialised knowledge or years of study. It is the narrative which leads you there.  The establishment and re-definition of the crime fiction genre is a phenomenon which accompanies social change. The European concept has always been under threat, while at the same time holding the promise of new assemblies, as well as new ways of handling them. Crime fiction is one of the few strategies which can describe these new colloquia in a popular and engaging style.

Dr Mike Phillips OBE is a British author best known for his novels: Blood Rights (1989), which was adapted for BBC television,The Late Candidate (1990), winner of the Crime Writers’ Association Silver Dagger Award, Point of Darkness (1994), An Image to Die For (1995),The Dancing Face (1998), A Shadow of Myself (2000), The Name You Once Gave Me (2006). Mike Phillips also co-wrote two non-fiction books: Windrush: The Irresistible Rise of Multi-Racial Britain (1998) to accompany a BBC television series, and Rimaru - Butcher of Bucharest (2012). He also writes essays (London Crossings: A Biography of Black Britain, 2001), opera librettos and film scripts.
Mike Phillips was awarded the Arts Foundation Fellowship for crime fiction, and the OBE for services to broadcasting. He is an Honorary Fellow of Goldsmiths College, Doctor of Middlesex University and Fellow of the Royal Society of Literature. Mike Phillips served as a trustee of the National Heritage Memorial Fund, curator at Tate Britain, senior lecturer in media at Westminster University, journalist and broadcaster for the BBC, cultural advisor for various European organisations. He is director of Profusion International Creative Consultancy (www.profusion.org.uk) and has edited a series of East European crime fiction for Profusion Publishers.

Vine 1 Iunie!

Adenium iti propune un cadou original pentru Copilul tău!

www.adenium.ro

Regele cu picioare murdare

de Angelica Lambru

A fost odatǎ ca niciodatǎ, cǎ, dacǎ n-ar fi, nu s-ar povesti, a fost odatǎ un rege care nu se spǎla niciodatǎ. Din cauza asta mirosea foarte urât, însǎ nimeni nu avea curajul să i-o spunǎ, fiindcǎ… era rege. Din când în când, cutreiera regatul însoţit de curteni, de servitori, de soldaţi şi de elefanţi.

Lumea era atât de impresionatǎ de fastul curţii, încât, ori nu-i simţea mirosul urât, ori credea cǎ provine de la elefanţi.

Într-o zi, regele ajunse într-un sat pe care nu-l cunoştea. O fetiţǎ se apropie sǎ-i punǎ o ghirlandǎ de flori la gât.

Regele i-a adresat un surâs regal, dar fetiţa a strâmbat din nǎsuc:

- Pfui! Ce urât miroşi… a spus atât de tare, încât toţi au auzit-o.

- Bleguţo! E regele nostru şi regele niciodatǎ nu miroase urât – i-a strigat mama, trǎgând-o de ureche.

- Ba da! Miroase urât! – a insistat fetiţa -. Tu nu te speli niciodatǎ? - l-a întrebat pe rege.

- Şi de ce m-aş spǎla? Tu te speli? - i s-a adresat curteanului de lângǎ el -.

Omul a trebuit sǎ admitǎ cǎ el se spǎla, şi chiar foarte des.

Toţi cei cǎrora regele le-a pus aceastǎ întrebare, au rǎspuns la fel. Majestatea Sa s-a simţit un pic jenat.

- Chiar astǎzi mǎ spǎl - a declarat monarhul -. Acum şi aici, în râul acesta.

S-a format o mare îmbulzealǎ, supuşii încercând sǎ contribuie la marele eveniment. În cele din urmǎ, au ridicat un paravan în râu, pentru ca regele sǎ se spele fǎrǎ sǎ fie deranjat. Toatǎ lumea şi-a ţinut respiraţia când a intrat în apǎ. Nici nu s-au dus bine primele baloane de sǎpun, cǎ monarhul a şi început sǎ cânte.

- Va trebui sǎ mǎ spǎl mai des - a spus când a ieşit din apǎ -. Poate cǎ anul viitor.

S-a uscat şi s-a îmbrǎcat cu straie curate şi frumoase. Atunci şi-a dat seama cǎ avea din nou picioarele murdare. Cum altfel, dacǎ malul era plin de praf!

Regele şi le-a spǎlat din nou, dar când a început sǎ meargǎ pe mal, din nou s-a murdǎrit. A ordonat sǎ fie curǎţat malul şi toatǎ lumea s-a pus pe treabǎ. Atunci, regele a ieşit din apǎ, a fǎcut câţiva paşi, însǎ picioarele îi erau mai murdare decât înainte. Cum altfel, dacǎ malul era plin de noroi?

Regele s-a întors şi s-a tot spǎlat de mai multe ori la rând. Şi ar mai fi ţinut-o aşa, dacǎ o fetiţǎ (cred cǎ aţi ghicit care!) nu s-ar fi dus sǎ caute o piele frumoasǎ de caprǎ ca sǎ o aştearnǎ la picioarele monarhului.

Acesta a ieşit din apǎ, a fǎcut câţiva paşi, iar picioarele i-au rǎmas curate. A ajuns, însǎ, la marginea covorului şi i-ar fi plǎcut sǎ colinde astfel prin tot regatul.

- Acoperiţi toatǎ ţara cu un covor! a ordonat. Aşa voi avea mereu picioarele curate!

Din acea zi, regele a avut mereu picioarele curate, dar nimeni nu-i mai ieşea înainte: lumea îl privea de departe, cu un aer trist.

Dupǎ un an, s-a întors la râu ca sǎ mai facǎ o baie. Nimeni nu l-a mai întâmpinat, cu excepţia unei fetiţe (mai trebuie sǎ vǎ spun cine era?)

- De ce nu vine nimeni sǎ mǎ vadǎ? Şi de ce sunt toţi supǎraţi?

- Nu au mâncat nimic - i-a rǎspuns fetiţa -. Ai acoperit pǎmântul cu un covor şi nu mai creşte nimic în el.

- Ce sǎ fac? - a spus regele admirându-şi picioarele curate -. Nu vreau sǎ mǎ murdǎresc pe picioare când merg!

- Lasǎ-mǎ sǎ mǎ gândesc un pic! – a suspinat fetiţa.

S-a întors peste un minut cu o foarfecǎ. A tǎiat covorul în jurul piciorului stâng şi apoi în jurul celui drept. Apoi, i-a învelit cu bucǎţile de piele obţinute, picioarele, şi le-a legat cu şireturi de glezne.

- Gata - a exclamat -. Acum picioarele tale vor fi curate mereu, oriunde te-ai duce!

Astfel a apǎrut pe lume prima pereche de pantofi.

În curând, toatǎ lumea şi-a tǎiat bucǎţi din covorul de piele. În felul acesta, toţi au avut pantofii lor şi… picioarele curate. Povestea nu spune, însǎ, dacǎ au ştiut sǎ-i mulţumească aşa cum se cuvine fetiţei cele deştepte şi curajoase.   

Gânduri din fotoliu

„- Mǎcar o piele de caprǎ sǎ-i fi dat şi ei, pentru câteva perechi de incǎlţǎri!” a observat Snowie, iar eu nu am putut decât sǎ-i dau dreptate.

„- Nu crezi, totuşi, cǎ ar fi fost mai bine sǎ-i dea chiar capra, cu pielea ei, cu tot? i-am spus. Familia ei ar fi avut zilnic la masǎ brânzicǎ şi lapte şi iaurt…”

„- Mmm”, a tors Snowie şi s-a lins pe boticul cel roz, tivit cu negru. „Ce mai rege prost!” a  observat apoi, molaticǎ. (Din pricina originii incerte, Snowie este republicană convinsă). „A trebuit să-l înveţe o fetiţă sărmană să se spele şi cum să-şi ţină picioarele curate. E cazul să înţelegem din povestea aceasta cǎ prima pereche de pantofi s-a inventat în India?”

„- Povestea nu precizează cu exactitudine ţara regelui cel îngust la minte. Deşi după soare, elefanţi si ghirlande, s-ar putea să ai dreptate. Dar nici nu are prea mare importanţă. Trebuie să reţinem ca micuţa, cu simplitatea şi nevinovăţia isteţimii ei, a reuşit să-l schimbe pe monarhul cel netot.  E drept că şi el, oricât ar fi fost de bleg, a avut un mic merit: a ascultat-o pe fetiţă… Morala, draga mea, e limpede: uneori cei mici pot găsi soluţii unor probleme mari. Trebuie doar să le dăm ocazia să se exprime. Nu doar să-i auzim, ci să-i şi ascultăm!”

ANI DE POEZIE

Mar, 05/21/2013 - 20:33

ELENA M. CÎMPAN

• View the full image

Apariţia unei antologii se constituie într-un eveniment aparte, ca o adunare de ape, faţă de venirea pe lume a altor cărţi, mai mici ca întindere, şi presupune, totodată, un efort mai mare de lectură, nu doar din considerente cantitative, dar şi pentru prezenţa spiritului comparativ- evolutiv. Aşa se întâmplă şi cu Antologia lirică, 1977- 2012, "Un taur în vitrina de piatră", de Liviu Antonesei, cu ilustraţii de Dragoş Pătraşcu, Editura Adenium, Iaşi, 2013, 308 pagini. Dacă luăm în calcul cei 35 de ani de poezie - adevărat exerciţiu de rezistenţă, atunci, neîndoielnic, nu greşim dacă afirmăm că poezia lui Liviu Antonesei a mers mână în mână cu istoria poeziei româneşti, contribuind la fixarea ei în timp, în memorie.
Născut sub zodia taurului - 25 aprilie - Liviu Antonesei oferă această carte la împlinirea vârstei de 60 de ani - gest de nobleţe atât pentru poet, cât şi pentru cititori.
Antologia "Un taur în vitrina de piatră" are un fir diacronic, ce cuprinde poezii din volumele "Căutarea căutării" (1990), "Apariţia Eonei şi celelalte poeme de dragoste" (1999), "Dispariţia şi eternitatea Eonei" (2006), "Psaumes", psalmi scrişi direct în franceză, (2004), şi "Poveşti filosofice cretane şi alte poezii" (2012).
Componentele Antologiei reprezintă treptele creaţiei lui Liviu Antonesei, de la stadiul iniţial, nerăbdător a desluşi tainele lumii, ca (ne-)înţeleasă mirare - "Nu pot opri zăpada să cadă din ceruri", de la perceperea firii de poet, ca revelaţie şi renunţare - "poetul poate să tacă", dar "să şi crape", vorbind despre libertate, ca revoltă şi resemnare, - "nu vreau nimic, nimic nu suport, nici să fiu viu, nici să cad mort. /N-am putut să urlu cu lupii şi am tăcut. N-am putut să mai tac/ şi-am început să urlu de unul singur", până la starea de admiraţie continuă, din final, "Dumnezeule, frumos poate fi câteodată ecoul!", înţelegând, aici, o reprezentare a vocii poetice în prelungire. Între cele două ipostaze - vârste, vinovată şi nevinovată, poetul se resimte "plin de poeme", iar portretul lui "se alcătuieşte din lecturi/ manuscrise, tăceri şi amintirea/ unei călătorii pe care nu a început-o", supus unei iluzii filosofice: "Am fost cândva şi sedus de o prostie a lui Hegel./ Îmi imaginam că s-ar putea metamorfoza vreodată/ Simpla cantitate într-o altă calitate. Şi că Don Juan/ Ar putea deveni vreodată un bărbat fericit./ Ce tâmpenie!"
Drumul pe care-l străbate poetul pentru a ajunge la acel "sentiment necuprins al tăcerii universale" este presărat cu "slove de foc" - zvâcniri vulcanice de iubire: atât apariţia Eonei, cât şi dispariţia şi eternitatea ei, fac din sentimentul suprem structura de susţinere a universului poetic de factură liviuantonesciană, când se aude, ca o sentinţă: " Ea apăruse. Am ştiut:/ voi fi un om sau nu voi mai fi." Instalarea "melancoliei - galbene", mai apoi a îndoielii, "ca un vierme în măr" - "vechea mea dragoste/ e închisă în mine/ ca într-un sarcofag/ care încă respiră" aduce în prim-planul poeziei gândul evadării, al eliberării prin călătorie, în departe, dar şi prin întoarcerea în timp: "E doar a patra zi, dar imaginea uşii cenuşii şi crăpate/ De la magazia de lemne a copilăriei deja a apărut".
Cartea aceasta antologie se rotunjeşte prin simboluri blânde, cum ar fi grota, peştera, scoica, bobocul, reprezentări - magnet ale imaginaţiei şi senzualităţii poetice, prin discurs grav romanţat: "Nu-i doresc, nu-i doresc/ la nimenea,/ nu-i doresc la nimenea/ s-aibă soarta mea/ s-aibă soarta/ s-aibă soarta mea", printr-o poezie trăită, la persoana întâi singular, şi rostită fără emfază, doar din durerea scrisului.
"Un taur în vitrina de piatră este o antologie lirică, bine organizată şi aleasă, valoroasă, oferind obiect de literatură adevărată, poetică şi estetică, pentru inimi care nu sunt de piatră.

Recenzie aparuta in RASUNETUL

Lansare-eveniment la Iasi

Nicoleta Dabija

Mai multe articole de Nicoleta Dabija »

Scris de: Nicoleta Dabija 
Tags: agenţii de presă, Iași, lansare, news, poezie, spotlight

digg

 

Liviu Antonesei nu mai are nevoie de nici o prezentare. Doar cărţile lui simt nevoia din când în când să se lanseze. Iar cei care iau cuvântul să spună ceva despre ele o fac un pic “altfel”, ca şi cum simpla prezenţă a autorului ar fi suficientă pentru a te abate de la o lansare “clasică”.

Criticul literar Bogdan Creţu, prezent la întâlnirea din seara aceasta a volumului de poeme “Un taur în vitrina de piatră”, care cuprinde de fapt toată poezia publicată până acum de Liviu Antonesei, şi apărut la Editura Adenium, a ţinut de la început să precizeze că aceasta nu e o lansare convenţională.

Fiind practic vorba despre totalitatea operei poetice a scriitorului ieşean, inevitabil discursurile celor doi invitaţi au insistat pe existenţa unor etape ale eului liric al lui Liviu Antonesei, chiar dacă dificil de delimitat. Astfel, Bogdan Creţu a identificat prima etapă cu una a revoltei, cea din volumul “Căutarea căutării”. E aici o poezie a spaimei, o stare de tensiune care se acumulează de la un poem la altul. A doua etapă, cea din “Apariţia, dispariţia şi eternitatea Eonei”, ar fi reprezentată de poezia erosului, fiind vorba fie de “o iubire mutată în logos, de construcţia permanentă a celuilalt”, fie de poemele explicite despre dragoste, care îl situează pe Liviu Antonesei într-o tradiţie. Şi în sfârşit, poetul din “Poveşti filosofice cretane şi alte poeme din insule” marchează “etapa contemplaţiei, a reîntoarcerii la elementar, când omul nu mai trăieşte în istorie, ci în mit. Sunt poeme care transmit o linişte dinainte de istorie, în care omul nu mai simte nevoia să intervină”, a afirmat Bogdan Creţu.

Pivotul însă al întregii poezii semnate de Liviu Antonesei este dragostea. Ea apare explicit, sau aluziv, ca un contrapunct pentru “atmosfera cenuşie” din unele poeme. Bogdan Creţu a concluzionat că Antonesei este un romantic, că nu şi-a refuzat în poezia lui această ipostază, ba dimpotrivă, şi-a asumat-o cinstit. “Este un poet care are curajul să îşi asume romantismul”, a încheiat criticul literar.

“Liviu Antonesei articulează un joc al vârstelor, dar într-un soi de mers dialectic: o vârstă a angoasei şi rebeliunii, una a provocărilor existenţiale şi a treia a serenităţii”, a declarat şi Daniel Şandru, în “aproape” consens cu primul vorbitor.

Într-o formă excelentă, Liviu Antonesei a multumit celor doi vorbitori, a dezvăluit câte ceva din laboratorul personal, de exemplu că poeziile le scrie întotdeauna de mână sau că e un poet ocazional, care poate să nu scrie un vers timp de zece ani, iar apoi, în două săptămâni, să dea 100 de poezii.

Lansarea a fost urmată de un moment muzical oferit de tânărul Ilie Dragoş Vasile, care a interpretat la chitară clasică trei piese, un Bach, un Paganini şi o compoziţie jazz, obişnuita sesiune de autografe, iar în final, publicul venit în număr mare a putut servi un pahar de şampanie.

Galerie foto Info Apollonia

Vedete in devenire

https://www.facebook.com/photo.php?v=454805034608880

Iata-l! El e PAPATRAM!

Catharsis-ul poeziei prin livresc

Liviu Antonesei - Un taur în vitrina de piatră

Editura Adenium, Iași, 2013

- recenzie de Florin Onică -

Catharsis-ul poeziei prin livresc sau o antologie ca o istorie a reteritorializărilor succesive

(Notă: Recenzia nu a fost scrisă de către minte, deși așa pare. A fost scrisă, în bună tradiție alsobistă, de ochiul filosofic al unui iubitor de poezie.)

Cum ne dezmorțim intelectul după încordarea nefirească rezultată din întâlnirea cu demonii cotidianului, sau din porția zilnică de bitter lemon, rest din discursurile insipide ale politicienilor corupți sau cele arogante ale jucătorilor la mesele ciunte și slinoase ale barurilor mediocrității mondene? Sau, cum scria Gellu Naum într-un poem, cum găsim timp să ne spălăm pe aripi? Și dacă rezolvăm cu timpul, de unde luăm detergentul, apa, unde e canalul de scurgere?

Refugiul în literatură, în poezia unui scriitor titrat în lumea conceptelor și care îmbracă cu un aer absolut firesc cămașa livrescului fără să alunece în prețiozitate, ar putea fi o soluție. Dificultatea, că apare și ea, nonșalant ca o umbră, constă în faptul că orice antologie îți cere cu autoritate să abandonezi pentru o perioadă nedeterminată comoditatea programului rutinat. Și te obligă să te de-sisifizezi și să rescrii teoriile despre timp ale fizicienilor secolului trecut, rafinându-le cu ineditul condiment al incertitudinii. O antologie care îți va transforma ritmul birocratic al vieții tale de funcționar într-o explozie de relativitate și într-o percepție de-o subiectivitate exagerată a mediului în care respiri. Ca în povestirea lui Borges, Minunea tainică, în care dramaturgul aflat în fața plutonului de execuție, obține o derogare de la cursul firesc al lucrurilor, iar timpul se oprește un an (explicați-i voi lui Newton, lui Kant sau lui Einstein cum e posibil lucrul acesta!), doar pentru a reuși să-și termine, în minte (adică acolo unde contează), piesa.

O antologie cum este cea de față capturează fără drept de apel. M-am rugat și eu, la fel ca personajul de mai sus, dar nimeni nu a oprit timpul, și-atunci m-am văzut nevoit, cu promisiunea revenirii, să mă opresc la doar câteva aspecte. Și deja nu mai sunt sigur dacă ochiul care le-a văzut e ochiul iubitorului de înțelepciune și concepte, sau e ochiul estetului care, undeva în apropiere, s-a ițit timid, dar fremătând de nerăbdare să se facă prezent.

Când am ajuns la finalul cărții, gândul mi-a rămas setat pe ideea reteritorializării. Deleuze/Guattari reinterpretează în Ce este filosofia conceptul, care capătă alt statut față de filosofia tradițională: el devine o multiplicitate, un loc al mobilității, în care contururile nu mai sunt clare. Totul pornește de la evidența prezenței haosului, care poate fi descris prin ceea ce caracterizează formele care îl compun: viteza infinită de naștere și dispariție. Întrebarea filosofiei, ca și a științei sau artei este cum pot fi păstrate vitezele infinite, păstrând în același timp consistența. Răspunsul - încercarea de a desfășura planuri peste haos. Cel al filosofiei este unul de imanență, sau de consistență, selectând mișcările infinite ale gândirii și furnizând concepte formate ca particule consistente, alunecând cu aceeași viteză ca și gândirea. Planul poeziei vine cu un plus – conceptele și mai ales trăirile sunt transpuse în planul sensibil al sugestiei, iar imanența și transcendența se întrepătrund, nu mai sunt în disjuncție. Și astfel poezia ia forma hierofaniei.

Ovidiu Nimigean remarcă la Liviu Antonesei „ura față de poezia rigidă”, cea care își clonează formula, autopastișându-se la nesfârșit, poezia răspunsurilor orgolioase și definitive. Dar dacă acceptăm premisa multiplicității planurilor și al mobilității perspectivei, atunci înțelegem că poetul, în bună tradiție deleuziană, operează o continuă reteritorializare a universului surprins în demersul poetic, tocmai pentru a se opune osificării poeziei rigide, „izolată în autonarcisism referențial”.

Am resimțit în multe poeme seninătatea mediteraneeană și solemnă pe care am întâlnit-o în urmă cu ani la Odysseas Elytis, dar pe măsură ce am avansat în lectură am început să sesizez și diferențele. Astfel, cred că se poate discuta despre alternanța ipostazelor seninătății și ale neliniștii, alunecarea într-un du-te vino hipnotizant, de la borealitatea inerentă livrescului la zbuciumul și cromatismul imagistic prin care același livresc se rescrie pe fondul unei remitologizări în cheia alternanței între imobilitatea statuară a unei „vitrine de piatră” și forțele latente ale unui taur care până la urmă explodează în jocurile  redefinirii, repoziționării constante a eului liric. Consecința – reteritorializări succesive ale spațiului poetic și, prin contaminare, remitologizări.

Remarc aici și această dublă ipostaziere a motivului taurului, avatarul poetului. Eul poetic este configurat atât de cea statuară, imobilă, sugerată încă din titlul volumului, dar și de cealaltă, aflată sub semnul ieșirii din stagnare - una a vitălității implacabile și a dinamismului devastator („Taurul bate nerăbdător din copite”, „Atunci când taurul nordului va coborî / peste pustiul ultramarin ca un taifun de neoprit”, „Un taur negru cu botul înspumat / coboară ca un torent ferice”, „taur în amurg tropăind pe stâncile / de piatră de var”, „taur înspumat / clocotind pe întinderile zdrențuite”, „Din văgăuna de piatră a iețit la lumină / Taurul cerului și al lumii”).

Plecând de la evidența acestui motiv cu duble valențe, încep să accept că este vorba aici despre o adevărată mitologie a dublei ipostazieri, care trimite de fapt la multiplicitatea care evită stagnarea poeziei în formula autofagă și repetitivă.

Registrul polarității dualiste care deschide către multi-perspectivă și reteritorializarea succesivă poate fi sesizat la nivelul mai multor teme, dar voi insista doar asupra erotismului și percepției temporalității. Numeroase poeme sunt construite având ca background întâlnirea prezentului cu trecutul. Apare o sensibilitate specială pentru timpul mitologic, o lume a solemnității, hieratică și cu note pregnante de ecouri arhetipale, instauratoare în ordinea logos-ului - „vechii noștri elini” își fac simțită prezența nu numai în titlurile cu iz de maximă ale unor poeme. În același timp, prezentul (spre exemplu în ciclul „Poezii din era noastră”) însoțește un erotism care nu se sfiește să ajungă la noi printr-o pondere ridicată de detalii concrete până la limita unui naturalism dus în proximitatea banalizării actului erotic și căderii lui în derizoriu și repetitiv. Paradoxal și extrem de abil, această cădere în derizoriu a gestului erotic, este dublată în mod constant de registrul profund al catharsisului erotismului, de spiritualizarea lui și mai ales de ipostazierea lui ca singură soluție existențială („Ne iubim, deci exist”), uneori însă pierdută și ea („Unde dragoste nu e / nu mai e de ales decât / între sinucidere / și cinism. / Întâmplător, sunt încă în viață”).

Dacă ar fi să reiau totul într-o formulă mai scurtă, aș scrie că este vorba despre colonializarea tridimensionalității mundane cu hexadele livrescului și jocului metatextual, sau despre metafizica dejucată în întâlnirea cu un empirium distorsionat de acuitatea prezentului. Cele două lumi prezente într-un dialog perpetuu, lumea solemnă configurată de un livresc situat parcă în illo tempore, dar și lumea „gesturilor de rutină” sau populată de „câinii simțului comun”, generează în opinia mea nu un dualism auster ci un joc între unu și multiplu, o dispută care nu permite împietrirea, ci, dimpotrivă, o continuă „căutare a căutării”, o „începere a reînceperii”.

Am citit antologia pe nerăsflate, în puține ore, dar în același timp cu creionul în mână și am întinat atât albul gălbui al filelor cărții, cât și albul neted al celor două file în format A4, pe care am schițat observațiile preliminare. Am suferit că ediția nu e una critică (nevoia aceasta ar fi o mai veche boală a mea). Dar important este că aș mai citi-o o dată, cât mai curând, pentru că am simțit că au rămas multe lucruri nespuse, nevăzute de ochiul meu câteodată prea grăbit. De aceea prefer antologiile cum este cea de față, pentru că sunt inepuizabile și pentru că provoacă reîntâlnirea.

Liviu Antonesei sau despre FIRESC

Bogdan Creţu

Poet, prozator, eseist, universitar, psiholog, pedagog, om politic, publicist fervent, disident, om de televiziune şi, nu în ultimul rând, animator cultural – iată câteva posibile etichete, care, luate izolat, nu alcătuiesc un portret plauzibil al lui Liviu Antonesei.

Nu ştiu cum se face că, până în momentul de faţă, nu am apucat să scriu niciodată despre vreuna dintre cărţile lui Liviu Antonesei. Am considerat mereu această scăpare ca pe una dintre restanţe (nu puţine, căci un critic literar nu îşi poate respecta de fiecare dată promisiunile faţă de sine însuşi; reuşim mult mai puţin decât ne propunem). Ei bine, peste două zile Liviu Antonesei împlineşte nici mai mult (dar nici mai puţin) de 60 de ani. Pe mine unul o astfel de socoteală rigidă nu mă convinge, întrucât ştiu bine că, despre oamenii care trăiesc printre cărţi, cifrele nu pot spune nimic, nu sunt nici măcar orientative.

În plus, pe Liviu Antonesei l-am asociat mereu ideii de tinereţe, de energie, de risipă chiar. I-am citit, sigur că da, cărţile de poezie, pe cele de proză ori volumele de eseuri; mi-e greu să spun care este prima sa vocaţie, mi-e greu să-l aşez într-o căsuţă şi nici nu cred că e necesar. Dar, ca să fiu sincer, am avut de fiecare dată senzaţia că personalitatea lui Liviu Antonesei acoperă o zonă mai largă decât aceea haşurată în cărţi. Poet, prozator, eseist, universitar, psiholog, pedagog, om politic, publicist fervent, disident, om de televiziune şi, nu în ultimul rând, animator cultural – iată câteva posibile etichete, care, luate izolat, nu alcătuiesc un portret plauzibil al lui Liviu Antonesei. M-am întrebat (în interes personal, admit) cum e posibil ca un om să se angajeze în atâtea activităţi distincte şi în atâtea domenii nu divergente, dar, oricum, nici înmănuncheate. Ei bine, Liviu Antonesei o face firesc. De fapt (am mai spus-o acum un an, la lansarea volumului său de povestiri, Victimele inocente şi colaterale ale unui sângeros război cu Rusia), tot ce face Liviu Antonesei poate fi calificat prin acest cuvânt aparent banal, dar, de fapt, foarte rar acoperit: firesc. Firescul este în lumea noastră, vorba cuiva, o excepţie. Pentru mine chiar un fel de ideal. Pe de o parte, scrisul său provine, cred, dintr-o nevoie firească de exprimare, dintr-o agitaţie temperamentală care îşi caută ordonarea. Autorul nu e un poet cu program, care ţine să dea câte un volum la fiecare doi ani; cărţile sale vin de la sine, se scriu, dacă pot spune astfel, singure, ies la suprafaţă. Înainte de tipărirea Poveştilor filosofice cretane şi altor poezii din insule, se scurseseră, dacă nu greşesc, 13 ani de la apariţia ultimei cărţi de versuri. Timp în care scriitorul a făcut atâtea, dar nu a forţat lucrurile, ştiind bine că poezia e o treabă delicată, care pretinde răbdare şi tandreţe şi care pur şi simplu nu iese dacă e, câtuşi de puţin, îndemnată cu nuieluşa de la spate.

Tot ce scrie Liviu Antonesei vine dintr-o nelinişte care se cere, astfel, nu îmblânzită, ci limpezită şi asumată ca atare. Că e vorba de proză, de poezie, eseu ori publicistică, scrisul lui Liviu Antonesei nu acceptă niciodată convenţionalul. Simţi, în orice pagină semnată de el, o gândire vie, care suceşte lucrurile pe toate feţele, care le extrage din pasta de stereotipie în care ele zac de regulă. Autorul nu primeşte niciodată lumea gata constituită în imagini ready made; nu agreează informaţia tendenţios formulată. Şi, mai ales, se angajează cu toată convingerea sau, după caz, cu întreaga sensibilitate în ceea ce scrie. Cu Liviu Antonesei poţi să nu fii de acord (şi mi s-a întâmplat nu o dată), dar nu îl poţi bănui că participă la nişte jocuri sau interese dubioase. Dacă greşeşte (şi sigur că mai şi greşeşte, că nimeni nu e ferit de aşa ceva), o face, ca să spun aşa, pe barba lui. Libertatea de gândire şi de acţiune îi caracterizează, într-o manieră fidelă, modul de a fi în lume. Oricum, în tagma scriitorilor, cei independenţi sunt puţini, căci autocefalia înseamnă acceptarea solitudinii, iar singurătatea poate fi sinucigaşă în agitata şi uneori ridicola noastră castă literară (şi academică, risc să adaug). Aici, micile războaie se câştigă în gaşcă, deşi cele cu adevărat mari, singurele care contează, sunt o problemă de reuşită strict personală.

În plus, Liviu Antonesei este unul dintre puţinii scriitori care se bucură, chiar se bucură, când are ocazia să promoveze reuşita unui confrate. Destui tineri scriitori (dar nu numai tineri) au beneficiat, atunci când s-au aflat la început de drum, de susţinerea sa altruistă. Susţinere în paginile presei culturale sau pe lângă importante case editoriale. Or, astfel de isprăvi nu dau tonul în viaţa literară.

Sper că nu mă fac de râs dacă mărturisesc că am citit mereu în efervescenţa pe care o manifestă Liviu Antonesei o doză de romantism, ba chiar de don quijotism. Sigur, asta presupune şi ceva risipă, iar Liviu Antonesei este şi un risipitor. Scriitorul nu ezită să se implice, am impresia, din convingerea că un atare angajament are cum să schimbe lumea meschină în care ne agităm, că valorile autentice, în care crede cu toată fiinţa lui, trebuie plasate acolo unde le este locul, că a abdica de la această implicare publică ar însemna un gest de laşitate. Or, dacă nu a ales pasivitatea confortabilă atunci când era mai dificil, înainte de 1990, Liviu Antonesei nu este dispus să o accepte nici acum.

Eu unul nu-mi pot imagina Iaşul nostru cel de toate zilele fără Liviu Antonesei. Şi ca mine sunt, cred, destui alţii. Fie că se numără printre prietenii scriitorului sau printre oponenţii săi (ezit de regulă să scriu cuvântul „duşman”; îl păstrez pentru cazuri extreme). Asta pentru că el aduce de fiecare dată o gură de ozon într-o atmosferă adesea bătrânicioasă, rigidă, înecată în convenţii.

 

Bogdan Creţu este conferenţiar universitar doctor la Catedra de Literatura română din cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea „Al.I. Cuza” Iaşi

articol aparut in Ziarul de IAsi

Adenium: sa FIE benzi desenate!

ADENIUM sustine benzile desenate

la FESTIVALUL INTERNATIONAL DE EDUCATIE DE LA IASI
14-23 iunie

PROVOCARE

Ai observat copertele şi afişele realizate la Adenium? Cum ţi se par?  

În cazul în care ţi-au plăcut…

 - Ai un produs si vrei să îl promovezi… ALTFEL?

 - Ai o carte căreia, pe lângă valoarea conţinutului, doreşti să îi oferi strălucire în plus printr-o copertă deosebită? 


 Scrie-ne pe editorial@adenium.ro 

 Suntem aici să experimentăm împreună, 

 UN EXERCIŢIU AL EXCELENŢEI!

O inimă de Broscuţă

O inimă de Broscuţă este un proiect avangardist, sută la sută românesc! O inimă de Broscuţă prezintă Viaţa aşa cum este ea, cu frumuseţi nenumărate, dar şi cu grijile aferente! O inimă de Broscuţă este presărată cu mii şi mii de zicale şi proverbe pline de tâlc! O inimă de Broscuţă este de fapt o Lume: o lume a copilăriei fiecăruia dintre noi! Dincolo de timiditatea primelor volume veţi descoperi întâmplări pline de haz, răsturnări de situaţii, aventuri cu final neaşteptat. Nenumărate pot fi învăţăturile desprinse prin lectura Inimii de Broscuţă! O inimă de Broscuţă, o oportunitate de a ne deschide sufletele spre un nou stil de literatură: realismul magic. www.adenium.ro

Creanga - Album BD, pentru tabletele voastre

Amintiri din copilărie de Ion Creangă este una dintre cele mai frumoase cărţi ale copilăriei din întreaga istorie a literaturii lumii. Această interpretare grafică a operei marelui povestitor nu urmăreşte să înlocuiască lectura minunatei sale literaturi ca atare, ci numai să pregătească cititorul foarte tânăr pentru o mai bună întâlnire cu textul lui Ion Creangă, povestitorul nepereche plecat din Humuleştii Neamţului.

A noua editie a gandurilor din fotoliu, de Angelica LAMBRU

Era o zi fierbinte, un val de cǎldurǎ se abǎtuse asupra naturii, secând izvoarele şi râurile. Setea pǎtrunsese pânǎ în cel mai umbros colţişor al pǎdurii.

Bǎtrânul şacal a adunat toate animalele la sfat. Ore întregi au chibzuit la cum se puteau salva de la o moarte aproape sigurǎ.

Pânǎ la urmǎ, s-au hotǎrât sǎ sape o groapǎ adâncǎ.

Numai iepurele râdea de tovarǎşii sǎi:

— De ce  vǎ obosiţi cu asta? Eu n-am de gând sǎ mor de sete!

— Foarte bine! Cum vrei tu, frate iepure! Dar dacǎ nu ne ajuţi, nici nu vei bea apǎ din puţ – a hotǎrât ursul şi s-a apucat de lucru, împreunǎ cu restul  animalelor.

Au sǎpat mult timp, fǎrǎ oprire, pânǎ au reuşit sǎ descopere un izvor bogat.

Înainte de sosirea dimineţii, puţul s-a umplut cu apǎ proaspǎtǎ. Animalele şi-au potolit setea de-a lungul întregii zile.

În dimineaţa urmǎtoare, ursul a venit sǎ arunce o privire la puţ, ca sǎ se convingǎ cǎ totul era în ordine şi… ce-a descoperit? Cǎ noroiul din jur era plin de urme de iepure!

A chemat de îndatǎ toate animalele şi-au hotǎrât sǎ stea de pazǎ pe timpul nopţii, ca sǎ-l împiedice pe iepure sǎ mai bea apǎ. Acesta n-a întârziat prea mult: s-a strecurat prin pǎdurice şi a început sǎ cânte. Melodia era atât de dulce şi de frumoasǎ, încât ursul a cǎzut într-un somn adânc.

În dimineaţa urmǎtoare, când s-au adunat lângǎ puţ, animalelor nu le-a venit sǎ creadǎ: fratele urs dormea ca o marmotǎ, iar noroiul dimprejur era, din nou, plin de urme de iepure!

Apoi i-a venit rândul lupului sǎ stea de pazǎ. S-a întins pe iarbǎ şi  a încercat sǎ ţinǎ ochii deschişi. Ca şi în noaptea precedentǎ, iepurele s-a furişat tiptil, prin buruieni, pânǎ la apǎ, şi s-a apucat sǎ cânte. Era atât de minunat cântecul, încât lupul s-a pus pe jucat. Când el sǎrea şi se învârtea, iepurele s-a proţǎpit în faţa puţului şi a bǎut pânǎ şi-a ostoit setea.

Atunci, urmând sfatul ariciului cenuşiu, animalele au fǎurit un omuleţ din rǎşinǎ de pin şi când s-a înnoptat, s-au strâns toate la pândǎ, în jurul puţului.

Iepurele n-a întârziat sǎ aparǎ la marginea poieniţei. A început sǎ cânte, ca de obicei, însǎ omuleţului nu i se clintea niciun fir de pǎr. Iepurele s-a enervat şi apropiindu-se de omuleţ, i-a strigat:

— Dacǎ nu pleci imediat de lângǎ puţ, te zgârii de nu te vezi!

Nici aşa omuleţul nu s-a mişcat. Iepurele s-a ridicat în picioare şi l-a lovit cu piciorul drept. Dar, ce surprizǎ! Piciorul i-a rǎmas lipit de omuleţ.

— Tot nu vrei sǎ o ştergi de aici? Mânios, l-a lovit cu picioarele dindǎrǎt, însǎ omuleţul a  rǎmas stanǎ de piatrǎ.

Mare le-a fost uimirea animalelor când, în dimineaţa urmǎtoare, s-au apropiat de puţ.

Iepurele stǎtea acolo, lipit de omuleţul de rǎşinǎ şi cu ochii roşii de supǎrare. Cu toţii au început sǎ râdǎ de el.

— Haideţi, ajunge! I-am dat o lecţie pe care nu o va uita niciodatǎ – a intervenit ursul şi l-a ajutat sǎ se dezlipeascǎ.

Iepurele a fugit şi a dispǎrut într-o vǎgǎunǎ. De atunci, de supǎrare, a uitat sǎ mai cânte. În timpul zilei stǎ ascuns în vizuinǎ şi iese sǎ mǎnânce doar pe înnoptate, ca sǎ nu mai fie vǎzut şi batjocorit de animalele pǎdurii.

Gânduri din fotoliu

Dupǎ ce i-am citit povestea aceasta, Snowie s-a simţit cuprinsǎ de o sete mare. Mi-a tors repede un proverb înţelept şi s-a dus sǎ bea apǎ din cǎniţa ei de lut. Sunt sigurǎ cǎ şi voua v-a trecut acelaşi lucru prin cǎpşoare. Care i-a fost învǎţǎtura iepurelui rapsod? Cǎ “ulciorul nu merge de multe ori la apǎ”. Dar un pahar cu limonadǎ rǎcoritoare, dupǎ o poveste atât de însetatǎ, voi ce credeţi, ar merge?