joi, 15 februarie 2018

Democrația sub amenințarea aleșilor. Dan Pavel, în TIMPUL

De câte ori Frontul Salvării Naționale (sub diferitele sale abrevieri – FSN, FDSN, PDSR, PSD) a venit la putere, democrația a avut de suferit. Marele handicap al sistemului politic postcomunist a fost legat de modul în care „părinții săi fondatori” au compromis democrația de la înființare. La noi, democrația s-a născut defectă, fiind din start mereu în criză. Iar de atunci încoace, nu își revine complet, în ciuda corecțiilor făcute pentru integrarea României în NATO și UE. Există însă și un progres. Când Ion Iliescu a vrut să-l înlăture pe incomodul Petre Roman, a fost organizată cea de-a patra mineriadă. Când Liviu Dragnea a vrut să-l înlăture pe incomodul Sorin Grindeanu, Partidul Social Democrat a folosit procedura moțiunii de cenzură împotriva unui ins care se agăța de putere. Opoziția parlamentară și extraparlamentară a comis în mod repetat eroarea de a simpatiza cu premierii feseniști/pesediști care au intrat în conflict cu liderul care i-a pus în funcție pentru că voiau mai multă putere pentru ei înșiși. Or, trăsătura comună de caracter a lui Petre Roman, Sorin Grindeanu, Mihai Tudose este lipsa de loialitate față de propriul partid și propriul lider. Funcția de selectare a cadrelor la PSD este profund deficitară. După plagiatorul Victor Ponta, a ajuns în funcție un alt plagiator, Mihai Tudose (care a renunțat la titlul de doctor după ce presa a scos la iveală scandalul). Ceea ce nu înțelege partidul de guvernământ este că nu poți desemna în funcțiile executive de maximă responsabilitate personaje care au comis furt intelectual calificat. Ideea că „merge și așa” compromite politica făcută în interes public. Limbajul mahalagesc al ultimului premier, amenințările cu moartea adresate provocatorilor maghiari (care de un sfert de veac fac același joc și trebuie tratați în limite constituționale) arată precaritatea standardelor de selectare a liderilor. Cel mai important partid din țara noastră a pus interesele unor persoane sau grupuri de interese mai presus de interesul public. În loc să guverneze și să dea legi în favoarea alegătorilor, aleșii au promovat o legislație care urmărește să diminueze abuzurile predecesorilor și să-i protejeze pe liderii săi care au comis abuzuri. Problemele cu justiția ale lui Liviu Dragnea l-au împiedicat să devină prim-ministru, iar în locul său au fost promovate personaje de o calitate și mai îndoielnică, fără merite politice anterioare. România are nevoie urgentă de politici eficiente în domeniile educației, îngrijirii sănătății, infrastructurii, agriculturii, dezvoltării economice, protecției mediului, siguranței cetățenilor ș.a.m.d., dar acestea nu reprezintă prioritățile aleșilor. Unica lor prioritate este lupta pentru putere. Această obsesie s-a văzut în modul lipsit de onestitate și de profesionalism prin care premierul Tudose a încercat să manipuleze cazul polițistului pedofil și corupția din poliție ca să atace ministrul de Interne, pentru a slăbi autoritatea președintelui PSD. Promovată în funcție pe criterii nonmeritocratice de către Dragnea, ministrul Carmen Dan a fost acuzată de premier că „a mințit” și i s-a cerut demisia. Respectiva a demonstrat că nu mințea și a răspuns că numai partidul care a pus-o în funcție poate să o demită. Până la urmă, Tudose a demisionat, dar asistăm la o degradare a luptei pentru putere, la capătul căreia nici nu mai contează cine câștigă în partid, ci numai cine pierde la nivel național. Cei guvernați, electoratul. Dacă actuala coaliție guvernamentală își va duce până la capăt mandatul și va continua să nu țină cont de interesele alegătorilor, atunci poate că la viitoarele alegeri vom asista la o alternanță guvernamentală, ca în 1996. Cu condiția să existe o participare record la vot a tuturor nemulțumiților. Altminteri, vom avea încă trei ani de proteste inutile, la capătul cărora rezultatul alegerilor le va permite actualilor guvernanți să rămână la putere, eventual într-o altă coaliție. Așa cum s-a mai întâmplat. www.revistatimpul.ro http://www.adenium.ro/carti/revista-timpul/ Sursa foto: Pagini de media