Neobositul comisar Corcodușă

Neobositul comisar Corcoduşă - INTERVIU

Alexandru Petria: – Adrian Buzdugan, cum de-ai ajuns la aşa-zisa literatură poliţistă pe care o scrii?

Adrian Buzdugan: – Cred că ea ajuns la mine. În adolescenţă am citit câteva capodopere ale literaturii de gen şi m-au intrigat la culme unele tertipuri uzitate de scriitori: cheia misterului ascunsă bine printre detalii nesemnificative, făptaşul – ultimul pe lista bănuiţilor, crimele perfecte inexistente şi suma de clişee – mai mult sau mai puţin amuzante, detectivul îndârjit şi infailibil, femeile fatale etc. Era necesar un contraatac.

- Dar ai ocolit mult…

- Da, cum se zice, am luat-o pe după corcoduş asta ca să fiu în ton cu titlul cărţii. Am început romane realiste, am scris nuvele experimentale, la persoana a doua, abia în 1988, după ce regretatul Mihai Cărăuşu, fostul meu profesor de română, ne-a explicat la clasă manifestele avangardei, ne-a lecturat cu plăcere texte urmuziene, mâna mi s-a dus singură pe foaie şi-am început să-i descriu, aproape fără voia mea, aventurile excentricului comisar Corcoduşă. Recuperarea manuscrisului s-a produs şi mai târziu… După aproape 22 de ani.

- Încearcă, te rog, o prezentare a scriitorului Adrian Buzdugan.

- Hm, scriitorul Adrian Buzdugan… E cam dificil să fac o astfel de prezentare şi să-ţi spun şi din ce cauză. Mi-a intrat în cap că trebuie făcută o diferenţă clară între scriitori, cei care trăiesc exclusiv din scris sau care au măcar ca activitate dominantă scrisul, şi restul, simplii autori, eu, fireşte, numărându-mă printre aceştia din urmă. Scriitorii au drumul lor, care duce spre glorie sau uitare, fireşte, au credinţă oarbă că scrisul lor e totul – o iluzie necesară unui program autist, legat organic de scris. Eu, precum şi alţi autori, nu am mai ajuns sau am renunţat să ne mai situăm în centrul acestui vârtej. Personal, mă îndoiesc permanent de utilitatea scrisului, privesc cu mare suspiciune orgoliile scriitoriceşti, cu scepticism ierarhiile oficiale, şi am, cred, un alt drum, tangenţial cumva, vreau să fiu om în primul rând şi am grijă să nu ratez nicio clipă din spectacolul în care am fost distribuit.

În ’91 scriam o povestire despre megalomania, despre paranoia care însoţeşte actul creator, un an mai târziu ratam la mustaţă un debut (editura la care trebuia să apară volumul se confrunta cu efectele trecerii abracadabrante de la economia centralizată la cea de piaţă), ceva mai târziu, când am revenit la scris, m-am lovit de bizarele politici editoriale ale editurilor mari, de oameni mărunţi… sunt experienţe care m-au făcut să privesc altfel fenomenul şi să iau o oarecare distanţă, de siguranţă. Program aveam când eram tânăr, când aveam iluzii şi credeam că mai am un pas până s-ajung „scriitor”, acum scriu doar când simt că aş avea ceva cât de cât demn de spus sau c-aş mai putea înfige o suliţă în spinarea marasmului autenticist.

Pot să ţi-l prezint în schimb în câteva cuvinte pe omul Adrian Buzdugan. Un tip care vrea normalitate şi care e în pragul enervării, politicianismul de duzină i-a cam zburat zâmbetul de pe buze.

- Pe după corcoduş la Comisarul Corcoduşă…

- Da, un corcoduş mare de tot! Cu multe ramuri şi mulţi ani care-au trecut peste el. Scris pe când copiii încă îi mai furau fructele, crude sau coapte, publicat acum, când copiii i le ignoră cu desăvârşire.

- De ce ar cumpăra lumea Comisarul Corcoduşă, cartea ta recent apărută?

- Păi, Comisarul a fost început pe băncile şcolii, într-o lume absurdă, cu uniforme, decreţei, ciobani-securişti, relaţii, voluntariate şi planuri patriotice, a fost continuat în prima fază a „tranziţiei”, în plină degringoladă a valorilor, când marea majoritate a oamenilor avea iluzia libertăţii, când economiştii se gândeau temeinic dacă să taie coada câinelui deodată sau pe bucăţele (bănuiesc că vă aduceţi aminte de metafora asta, care-a făcut carieră la vremea ei, alături de ceva mai târzia „luminiţa de la capătul tunelului”) şi a fost publicat acum, într-o altă lume absurdă, cu „ciocobule”, pastă de dinţi care „face dinţii albi peste tot”, cu riscograme, lipici pentru carne, furtun extensibil, branţuri cu acumulatori, hoteluri pentru animale de companie, şampanie pentru copii, cafea fără cofeină, cu bere şi vin fără alcool, pe care, fie vorba între noi, Corcoduşă nu le-ar suporta şi-ar face mare scandal în orice bar le-ar vedea.

Înainte luam în derâdere doctoratul în chimie al primei tovarăşe, „Polimerizarea stereospecifică a izoprenului”, acum doctoratul întâiului plagiator, „Curtea penală internaţională”. Şi atunci, şi acum, justiţia e încă un lucru dezirabil. Acum lipseşte orice justă proporţionalitate a pedepsei cu vină. Există permisii pentru puşcăriaşi, aceştia chiar devin scriitori peste noapte ori măcar scriu pe blogurile personale… Cert este că un Corcoduşă, care să calce în picioare toţi hoţomanii, era necesar şi atunci, e necesar (parcă mai abitir) şi acum.

În faţa neputinţei avem nevoie şi de râs, această nebunie temporară, această atât de necesară şi de sănătoasă suspendare a lucidităţii. Ce motiv ar avea să nu o cumpere?

- Volumul e scris din revoltă?

- Şi din revoltă. Nu pot să neg sau să uit bucuria scrierii lui, a sintagmelor, a jocurilor de cuvinte căutate, a absurdului strunit şi pus în tipare. Cred că şi asta m-a mânat în luptă de multe ori, găsirea unei finalităţi pentru absurd, absurdul îmblânzit, utilizat ca mijloc. În cazul de faţă, un mijloc pentru a detona clişeele policierului. Şi dacă ating puţin şi structurile (încă prea) rigide ale romanului, de ce să n-o fac?

- Îmi faci o scurtă prezentare a story-ului?

- Care story? Perpetuum definibilul Corcoduşă este story-ul. El rezolvă orice caz, depistează orice suspecţi, pedepseşte pe oricine preventiv, urmăreşte orice infractori are pe listă, din patria mafioţilor, până hăt în Deşertul Arabiei. Cred că lui Corcoduşă i se trage şi de la romanele de aventuri citite de autor nu numai de la Harms, Urmuz şi ceilalţi… Aşa cum marii aventurieri/justiţiari au felurite peripeţii prin diverese colţuri ale lumii (îmi aduc aminte şi-acum de un român – cap de serie pe care l-am citit când eram mic, „Prin pustiul Saharei”, publicat în fascicole la Socec, prin anii ’30, cred, unde Old Shatterhand/Karl May ajungea în Sahara, sub numele de Kara Ben Nemsi – Carabina Nemţească!), aşa ajunge şi Corcoduşă să aibă, din Paris până-n Moscova. Aşa cum marii eroi au urmaşi, şi Corcoduşă are unul, dar nu pe fitecine, ci pe vajnica scriitoare Clea Corcoduşă, aşa cum Agentul 007 cucereşte instantaneu idealul feminin , la fel face şi Corcoduşă, numai că ceva mai în răspăr…

Aa, şi să nu uit de apariţiile episodice ale autorului urgisit. Că e la masa de scris, ameninţat de vreun ucigaş (ne)plătit ori „rugat” de vreo starletă interesată să modifice textul, că-i pe la edituri bumbăcit sau prin vreun sanatoriu năucit… cred că va fi o pată de culoare nimerită pentru policierul actual, zic eu.

- O să fie şi un al doilea volum?

- Ar mai fi personaje negative, Hashura, de exemplu, ar mai fi nişte „balene” care abia aşteaptă să împartă pumni şi gloanţe, Banalla, Catalla şi Demolla, ar mai fi multe de spus despre „Şoimii Pâncota”, precum şi despre un anumit recluzier scăpătat de pe lângă Buziaş, despre cupaje şi cuplaje, despre câte şi mai câte… Ar fi şi titluri în aşteptare, „Crime în Mica Rusie”, vorbe meşteşugite de-ale comisarului, „Lumea-i mare, oamenii n-au cum să fie decât mici”, dar asta n-o vor decide decât cititorii, indirect, fireşte.

- În încheiere, ce ai vrea să transmiţi cititorilor?

- Să aibă multă poftă de lectură, să fie mai circumspecţi în privinţa autorilor traduşi, aflaţi pe valul cine ştie cărui premiu, mai obscur ori mai „nobil”, să-şi îndrepte mai cu atenţie privirea şi către scrierile pământenilor noştri – chiar de nu-s prea iubiţi de marea publicitate, să nu capituleze în faţa curentelor dominante şi să nu ezite în a încerca mereu ceva nou!

Interviu realizat de Alexandru Petria

Iaşi: Festivalul ‘Serile Filmului Românesc TIMPUL’, dedicat actorului George Mihăiţă

• 
  

Cea de-a şasea ediţie a festivalului ‘Serile Filmului Românesc TIMPUL’, eveniment care va fi organizat în perioada 6-10 mai, va fi dedicată actorului George Mihăiţă, în semn de recunoştinţă pentru toate rolurile de pe platourile filmelor româneşti.

Filmele româneşti vor prinde viaţă, în perioada 6-10 mai, când la Iaşi vor veni alături de actori, regizori şi personaje din lumea cinematografiei pentru a lua parte la cea de-a şasea ediţie a festivalului Serile Filmului Românesc. Cu acest prilej, actorul George Mihăiţă va fi însoţit de personaje alături de care-şi va reaminti momentele frumoase ale carierei sale cinematografice.

Ediţia a VI-a a festivalului are peste 20 de invitaţi de marcă din lumea filmului românesc. Spre deosebire de ediţiile anterioare, anul acesta Irina Margareta Nistor va fi consultantul cinematografic al proiectului.O altă noutate a ‘Serilor Filmului Românesc TIMPUL’ este prezenţa unui ambasador cultural al festivalului, în persoana actorului Adrian Păduraru.

‘Ediţia de anul acesta este o provocare pentru noi, organizatorii, deoarece festivalul creşte de la an la an şi încercăm să aducem lucruri noi. Actorul George Mihăiţă a acceptat cu emoţie invitaţia noastră şi a fost încântat că ediţia de anul acesta îi este dedicată. După cinci ediţii, festivalul are un site unde se poate vedea cum a crescut acest eveniment, iar consultantul cinematografic este vocea filmelor româneşti, Irina Margareta Nistor. În cele cinci zile de festival, la Iaşi, vor veni peste 20 de regizori, actori şi producători, iar publicul prezent la eveniment va avea parte de cele mai bune producţii cinematografice din ultima perioadă’, declară, prin intermediul unui comunicat de presă, Andrei Giurgia, directorul festivalului ‘Serile Filmului Românesc TIMPUL’.

Cu ocazia lansării oficiale a perioadei şi a invitatului special, echipa festivalului va lansa site-ul www.serilefilmului.ro, unde pot fi găsite detaliile, programul, precum şi un istoric al ‘Serilor Filmului Românesc’. Doritorii de a fi voluntari în cadrul festivalului se mai pot înscrie până pe 10 aprilie, intrând pe site şi accesând ştirea Fii voluntar la SFR TIMPUL.

‘Această nouă ediţie a ‘Serilor Filmului Românesc TIMPUL’ reprezintă, pentru publicaţia pe care o coordonez, o altă oportunitate de a prezenta cultura în acţiune, în contextul unui parteneriat care există, deja pentru al doilea an, între ASJ şi revista noastră. În plus, aş spune că avem posibilitatea de a demonstra, împreună cu tinerii jurnalişti, că TIMPUL nu este doar o revistă de cultură, ci şi un fenomen care produce şi susţine cultura, de această dată prin intermediul filmului românesc, al minunaţilor săi regizori şi actori şi al extraordinarului său public’, spune Daniel Şandru, directorul revistei de cultură contemporană TIMPUL.

sursa: radio Iași

Nu e greu să fii frumoasă

Alexandru Petria

Alexandru Petria: – Corina Barbaros, în condiţiile actuale, nu cred că e foarte greu să transformi un bou într-un politician, deputat, senator…

- Nu aş vrea să susţin atotputernicia marketingului politic pentru că aş susţine o idee falsă. Prin instrumente şi strategii de marketing, poţi creşte vizibilitatea şi notorietatea unui politician, poţi transforma anumite atribute negative ale imaginii publice în aspecte pozitive sau, măcar, discutabile, poţi contrui personajul politic ca pe un brand. Altfel spus, prin marketing politic şlefuieşti şi adaugi poleială dar, dacă materialul este casant (metaforic vorbind), fisurile şi  vopselele scorojite se vor auto-dezvălui pe termen mediu şi lung.

- Vă pricepeţi să “vindeţi” imaginea unei personalităţi publice. Cât loc este sau mai este pentru moralitate aici? Mă refer la modul general.

- În general, succesul în marketingul politic se măsoară în obiective imediate, de tipul câştigarea alegerilor pentru funcţia de preşedinte, primar, senator, deputat. Presiunea temporală este mare, campaniile negative sunt eficiente şi aici apare tentaţia de a ocoli moralitatea. Totuşi, sunt situaţii în care încălcarea preceptelor morale în acţiunile de  marketing aduce prejudicii de imagine foarte mari. Ca să vă răspund direct, este importantă deontologia specialiştilor în marketing politic pentru că scopul final este cel al binelui comun şi al unei bune guvernări pentru toţi, şi nu acela de a aduce la putere pe oricine, cu orice preţ. Dacă moralitatea nu reuşeşte să-şi facă loc prin argumentul de mai sus, atunci ar trebui să-şi facă loc prin argumentul că lipsa moralităţii este o armă cu două tăişuri.

- “Marketingul politic. Repere teoretice şi strategii de acţiune”, editura Adenium, 2014, cartea dumneavoastră, este extreme de utilă în aceste vremuri fluide. Încercaţi un scurt rezumat…

- Când am scris această carte am avut în vedere graba lumii actuale şi dorinţa de a scrie o carte de marketing politic utilă atât celor care lucrează în domeniu, cât şi publicului larg. A rezultat o carte condensată informaţional, care nu lungeşte vorba inutil şi care îmbină abordarea teoretică, sintetizatoare a domeniului cu prezentarea unor strategii concrete de marketing politic. Sunt oferite multe exemple de utilizare inspirată a instrumentelor de marketing în cazul unor politicieni precum Eisenhower, Kennedy, Blair, Chirac, Sarkozy, Obama şi alţii. Veţi găsi în carte informaţii despre construirea imaginii unui politician, branding-ul politic, poziţionarea pe piaţa alegătorilor, rolul emoţiilor în politică etc. Mă surprinde în mod plăcut faptul că “Marketingul politic. Repere teoretice şi strategii de acţiune” se vinde foarte bine pentru o carte de nişă şi sper să aducă inspiraţie şi/sau înţelegere pentru cât mai mulţi cititori.

- Ce şanse are are România ca să-şi schimbe în bine clasa politică? În ce măsură depinde de specialiştii în marketing politic?

- Deocamdată, văd că schimbarea în bine a clasei politice depinde de DNA care, la rândul său, are o strategie de marketing politic, dar asta este deja o altă discuţie pe care am putea să o avem. Ca sa revin la întrebarea dumneavoastră, specialiştii în marketing politic pot ajuta în mod semnificativ la schimbarea clasei politice şi a implicării politice. Concret, marketingul politic post-alegeri înseamnă menţinerea şi îmbunătăţirea relaţiilor cu alegătorii, transformarea produselor politice ca urmare a receptivităţii guvernamentale, gândire politică strategică, sporirea încrederii cetăţenilor în politicieni şi în sistemul politic. În cazul în care întrebarea dumneavoastră viza calitatea politicienilor care se prezintă în alegeri, aici schimbarea nu poate veni de la specialiştii în marketing politic. Este o chestiune care ţine de mecanismele de selecţie ale partidelor şi de nivelul de cultură politică dintr-o comunitate.

- Nu e greu ca femeie în domeniu? Mai ales frumoasă.

- Vă mulţumesc pentru compliment. Nu este tocmai uşor pentru femei în domeniile masculinizate (ierarhia superioară din universităţi este masculinizată, la fel şi politica). Nu este în stilul meu să abordez o retorică de tipul “vai, ce greu e să fii frumoasă”. Nu este greu… este chiar uşor şi adesea plăcut. Consider frumuseţea o binecuvântare care aduce multe avantaje. Problema este că ne putem urâţi singuri, în ciuda frumuseţii, prin lipsa inteligenţei, a caracterului sau mizând doar pe aspectul fizic.

***

Corina Barbaros este asistent universitar doctor la Catedra de Ştiinţe Politice-Relaţii Internaţionale Studii Europene în cadrul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, Universitatea ″Al.I.Cuza″ din Iaşi. A obţinut doctoratul în domeniul retoricii politice cu teza „Dezbaterile publice şi reconfigurarea politicului“. Ca politolog, este autoarea a numeroase articole, studii, capitole de cărţi din domeniul comunicării politice, marketingului politic şi analizei electorale (detalii în CV-ul academic) şi a unor comunicări ştiinţifice prezentate la conferinţe naţionale şi internaţionale (Barcelona, Atena, Berlin, Praga, Zagreb etc.). A efectuat mai multe stagii de cercetare (Freie Universität Berlin, Milan University) şi a fost directorul unui grant de cercetare finanţat prin ESP Open Society Institute. Este membru al Asociaţiei Internaţionale de Comunicare (The International Communication Association -ICA).

TIMPUL: ediția din martie, 2015

Ediția pe luna martie 2015 a revistei de cultură contemporană TIMPUL aduce în atenția cititorilor incursiuni în actualitate, dezbateri pe teme importante, personalități de prim-plan în aria interviului, cronici de carte, film și teatru, eseuri și analize conectate la evenimente.

În paginile 2-3, coordonate de Andrei Giurgia, puteți citi despre modul în care și-au dat întâlnire la Iași, cu ocazia celei de-a XXIII-a ediție a Târgului LIBREX, toate cărțile bune, despre cum a devenit Sibiul capitala internațională a benzilor desenate și despre reinventarea revistei TIMPUL în spațiul virtual, grație noii platforme web ce a fost lansată public luni, 16 martie, când am celebrat și împlinirea celor 139 de ani de la înființarea publicației.

Sub coordonarea lui Sorin Bocancea, paginile de dezbateri „Polis” analizează problema predării religiei în școală, urmare a recentei decizii a Curții Constituționale a României, care prevede non-obligativitatea participării elevilor la orele de religie. Contribuțiile celor invitați să dezbată sunt, ca de obicei, argumentate și implică atât divergența opiniilor, cât și complementaritatea acestora. În acest număr, răspund provocării adresate de editorul coordonator Mark Bucuci, Georgeta Condur, Constantin Ilaș, Silviu Rogobete și părintele Constantin Sturzu.

Dosarul tematic propus de Radu Vancu în paginile 6-7 are în centru proiectul de reeditare a operelor semnate de Gheorghe Crăciun, realizat prin grija lui Carmen Mușat și a Oanei Crăciun. Inițiat la finele anului trecut de către Editura Cartea Românească, acest proiect a debutat cu publicarea romanului „Acte originale / Copii legalizate”, pe care îl recenzează criticii revistei TIMPUL, Andrei C. Șerban și Ioan Șerbu, iar Caius Dobrescu,  Rodica Ilie și Romulus Bucur sintetizează raporturile dintre autor și opera sa.

Despre cum s-a prezentat Filosofia la Târgul de Carte LIBREX ne propune să aflăm George Bondor, în paginile pe care le coordonează. Sunt recenzate patru volume proaspăt lansate, apariții editoriale ale Editurii Universității „Al. I. Cuza”, prin cronici semnate de Petru Bejan (Diana Mărgărit, Ioan-Alexandru Tofan, coord., „Bestiarul puterii. Discursuri, practici, manifestări”), Corneliu Bîlbă (Diana Mărgărit, „Pe culmile democrației. De la statul-națiune la sfera globală”), Ștefan Afloroaei (Ioan-Alexandru Tofan, „Cuvinte, lucruri, imagini. Teorie critică la Walter Benjamin și Theodor W. Adorno”) și Cristian Moisuc (Florin Crîșmăreanu, „Analogie și hristologie. Studii dionisiene și maximiene”).

Paginile de literatură combină traducerile unor poeme semnate de Paul Fort și Max Jacob, realizate de Șerban Foarță, cu avanpremiera unui fragment din romanul lui Stelian Tănase, „Cronica unui fapt divers”, în curs de apariție la Editura Trei, cărora li se adaugă poeziile semnate de Emil Brumaru, în cadrul rubricii „Îngerii și lucrările lor”, și de Anastasia Gavrilovici.

Un remarcabil interviu cu regizorul Alexander Hausvater, realizat de Valentin Dumitrescu și ilustrat cu fotografii surpinse de Cristina Maria Chirilă veți regăsi în paginile 12-13, sub titlul „Un teatru neglijat este consecința unei societăți neglijate”.

Urmează paginile de cronici, în care sunt reunite prima parte a articolului despre poetul Eugen Cioclea, semnat de Claudiu Komartin, recenzarea romanului de debut al lui Jospeh D. Haske, „North Dixie Highway”, realizată de Liana Vrăjitoru Andreasen și un excurs despre liberalismul lui Adrian Marino, sub semnătura lui Emanuel Copilaș. Tot aici, cronica de are vizuale, realizată de Maria Bilașevschi, pune față în față două expoziții, una dedicată „umanului”, a artistului Cristian Diaconescu, iar alta „instalațiilor”, sub semnul artistului Andreas Fogarasi, Angelo Mitchievici prezintă, în cadrul cronicii de film, „Leviatan”-ul lui Andrei Zviaghințev, iar Dana Țabrea semnează cronica de teatru pentru piesa „Variațiuni pe modelul lui Kraepelin”, de Davide Carnevalli.

În pagina dedicată opiniilor, criticul literar Daniel Cristea-Enache scrie despre noua montare marca Andrei Șerban a spectacolului „Omul bun din Senciuan”, de la Teatrul „Bulandra”, iar Roxana Patraș ne readuce în atenție oamenii politici din secolul al XIX-lea, spre a „deconspira” resursele istorice ale „solidarității transpartinice” din spațiul românesc. Analizele semnate de Lucian Dîrdală și Bogdan Călinescu sunt dedicate orei de religie și, respectiv, atracției pe care autocrați precum Putin o exercită asupa dreptei franceze actuale. Urmează temele incitante abordate de Stelian Dumistrăcel, care scrie despre „toponimia personală” din Moldova, de Lavinia Pruteanu, preocupată să descopere, cu instrumentele psihologiei, demonii din palate și castele, de Mioara Anton, care explică, din unghiul „cotidianului comunist”, ce a însemnat „dragostea fatală” în cazul scriitorului Petru Dumitriu și de Teodora Manea, ce are în atenția tradiția englezilor de a-și vinde nevestele. O nouă pagină cu subiect exclusiv propune Adina Scutelnicu, care îl aduce în fața publicului din România pe artistul Charles Lewton-Brain, cel care a revoluționat metalurgia, prin operele sale, din perspectivă artistică.

Pe pagina finală, Radu Vancu continuă dezbaterea „în chestiunea Premiului Eminescu”, oferind răspunsuri la pozițiile adoptate în această problemă de Andrei Pleșu și, respectiv, Nicolae Manolescu.

Ediția din luna martie a revistei de cultură contemporană TIMPUL își așteaptă, așadar, cititorii, într-un dublu format: cel tipărit, difuzat prin rețeaua de distribuție Inmedio și prin rețelele locale, și cel virtual, disponibil pe platforma web a publicației,www.revistatimpul.ro. 

TIMPUL de martie

TIMPUL de martie, cu actualitate culturală, dialog, replici și pagini alese

Revista de cultură contemporană TIMPUL vă aduce în atenție noul număr al lunii martie 2015. Nr. 192 al revistei va fi în toată țara prin rețeaua de distribuție de presă Inmedio, reațeaua de librării Cărturești (București, Cluj, Timișoara, Iași, Brașov), rețeaua de distribuție Monitorul de Botoșani și în format digital pe www.elefant.ro, începând cu 26 martie. Reamintim platforma online a revistei de cultură contemporană TIMPUL, www.revistatimpul.ro, unde se regăsesc articolele din arhivă, precum și articolele ediției curente.

Din sumarul numărului curent al revistei TIMPUL amintim:

Editorial: Daniel Șandru scrie despre 'Democrația și confuzia domnului Nicolae Manolescu'.
Actualitate: O retrospectivă a Târgului de Carte Librex 2015, care a avut loc la Iași, între 11 și 15 martie. Pagini semnate de Andrei Giurgia.
Polis: O dezbatere despre religie și școală, despre decizia Curții Constituționale prin care ora de religie a devenit facultativă. Paginile sunt coordonate de Sorin Bocancea, iar opiiinile sunt semnate de Constantin Sturzu, Constantin Ilaș, Silviu Rogobete, Mark Bucuci și Georgeta Condur.
Focus: Despre proiectul editurii Cartea Românească în ceea ce privește reeditarea operelor semnate de Gheorghe Crăciun, sub îngrijirea lui Carmen Mușat și a Oanei Crăciun. Ioan Șerbu și Andrei C. Șerban semnează articolele despre acest proiect, cu sublinieri ale celor mai importante aspecte ale operei lui Gheorghe Crăciun.

Filosofie: George Bondor, coordonatorul paginilor, îi provoacă pe Petru Bejan, Corneliu Bîlbă, Ștefan Afloroaei și Cristian Moisuc la analize ale noilor apariții editoriale ale Editurii Universității 'Al.I.Cuza', din colecția Think Factory. Ideologia, puterea, democrația și sfera publică sunt doar câteva dintre temele discuției din paginile de Filosofie, odată cu prezentarea importanței noilor volume.
Literatură: Semnează Emil Brumaru, Anastasia Gavrilovici și Stelian Tănase, iar Șerban Foarță vine cu traduceri din Paul Fort și Max Jacob.
Interviu: Regizorul Alexander Hausvater este prezentat într-un dialog cu Valentin Dumitrescu, în care se aduce în discuție calitatea teatrului în raport cu societatea, cultura.
Cronici: Cronică de teatru (Dana Țabrea despre 'Variațiuni pe modelul Kraeplin' de Davide Carnevali, regia lui Alexandru Dabija), Cronică de film (Angelo Mitchievici despre Leviatan, filmul anti-Putin interzis în Rusia, în regia lui Andrei Zvianghințev).

Nu lipsesc articolele semnate de Daniel Cristea-Enache, Lucian Dîradală, Bogdan Călinescu, Stelian Dumistrăcel, Mioara Anton, Teodora Manea.
Exclusiv: Reportajul semnat de Adina Scutelnicu prezintă povestea lui Charles Lewton-Brain, care revoluționează metalurgia prin artă.
Agora: Radu Vancu face o continuare 'Tot în chestiunea Premiului Eminescu', cu două răspunsuri pentru Andrei Pleșu și Nicolae Manolescu.

Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu

 Alexandru Petria

De mult timp, se vorbeşte că în textul Bibliei sunt tot felul de coduri ascunse. Iar decriptarea unora a necesitat eforturi susţinute, fanatism, rezistenţă la eşecuri. Au apărut mai multe op-uri care analizează problema. Amintesc doar Codul Bibliei, de Michael Drosnin şi Descifrarea codului Bibliei, de Jeffrey Satinover. Şi asta deoarece volumele i-au trezit interesul Protosinghelului Teodosie Paraschiv ca să cerceteze filele Bibliei pe urmele înţelesurilor neştiute.

Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu, semnată de călugărul Teodor Paraschiv, publicată la editura Adenium, în 2014, rezultat al studiilor îndelungi ale autorului, se vrea o demonstraţie că întreg corpul Bibliei este inspirat de Dumnezeu; „Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu inspirat”, susţine Paraschiv. Autorul enumeră codurile descifrate de-a lungul timpului, care fac referire, printre altele, la asasinarea lui Anwar Sadat, la Hitler şi Holocaust, la asasinarea primului-ministru izraelian Yitzchak Rabin, cât şi la procesul de pace dintre Israel şi OEP. Se găsesc codificate informaţii despre viaţa lui Iisus şi apostoli, altele mărturisesc despre trădarea lui Iuda. Însă, pe seama codurilor, nimeni nu are cum să ghicească evenimente viitoare, fiindcă sunt imposibil să găsit cuvintele ţintă care trebuie căutate.

“De ce a pus Dumnezeu aceste coduri ascunse în Scriptură?”, se întreabă autorul într-un capitol. Şi avansează şi răspunsul: “Pentru noi, codurile Bibliei sunt semnătura autentică a lui Dumnezeu în paginile Sfintei Scripturi”(pag. 82)

Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu este genul de carte fără de care biblioteca unui om intruit pare o alcătuire incompletă!

Dintr-o adevărată familie

de Camil Moisa

Al treilea volum de proză al lui Mircea Gheorghe, O adevărată familie, (editura Adenium, 2013), păstrează sursele de inspiraţie din primul său volum de povestiri, Partida de canastă, publicat în 2005, la editura Polirom. E vorba atât de spaţiul românesc, cât şi de cel canadian, acesta fiind descoperit de autor după decembrie 1989. Câteodată, cele două spaţii se intersectează, aşa cum se întâmplă într-una din povestirile acestui volum, intitulată În rândul lumii. Chiar şi evoluţia eroului din romanul Clepsidra (editura EuroPress, 2010) se împarte inegal între cele două lumi, accentul căzând pe integrarea acestuia în lumea nouă.

Al doilea element care uneşte volumele de proză ale lui Mircea Gheorghe este stilul. Autorul n-a vrut să-l transforme într-o poartă greu de trecut pentru cititor. Judecând după conţinutul povestirilor sale, clasicitatea stilului nu ar părea o opţiune deliberată. Există o legătură strânsă între felul în care vedem lumea şi felul în care o tălmăcim. Iar Mircea

Gheorghe pare s-o vadă în maniera acelor clasici invocaţi, pe bună dreptate, în comentariile făcute în marginea prozei lui: Caragiale, Gogol, Cehov.

La fel de bine, însă, clasicitatea transpunerii în pagină poate fi dovada modestiei autorului sau a maturităţii lui. Sau chiar o miză ambiţioasă a acestuia. Fiindcă în preajma ma-rilor clasici e greu să trişezi, neputând să te ascunzi într-un stil excesiv de particular, ce îşi aşteaptă descifrarea înfiorată din partea cititorilor. Desigur, niciun stil nu reprezintă o garanţie pentru valoarea literară a textului. Fiecare din ele, însă, oferă avantaje şi dezavantaje celui care le adoptă. Iar Mircea Gheorghe îşi asumă inconvenientele transparenţei clasice, în schimbul accesibilităţii pe care o asigură un astfel de stil.

O asemenea abordare, empatică, presupune anumite caracteristici. Una din ele constă în caracterul scenic al unor episoade. Urmărind dialogul din Cabrioleta, de exemplu, deşi citim textul în pagina scrisă, privirea ne este atrasă mai mult de proiecţia lui într-o scenă imaginară.

O altă trăsătură, permisă de simplitatea stilului, constă în empatia autorului faţă de personajele sale. Indiferent la ce persoană se narează, tonalitatea povestirilor din O adevărată familie face din autorul-narator un alt personaj, nu mult diferit de celelalte. Familiaritatea lui cu acestea îi permite să le privească mai de aproape, atrăgându-le, uneori, pe panta unui comic involuntar. E cazul colegului de serviciu, Sebastien, din Contractul, pe care personajul-narator îl provoacă la o discuţie pe tema sensului omenirii. Şi aici, ca de obicei, umorul lui Mircea Gheorghe e unul reţinut-îngăduitor.

De altfel, pitorescul naturii umane şi al situaţiilor pe măsură e o ţintă preferată a autorului, fie că e vorba de povestirile inspirate din mediul românesc, fie din cel canadian. El pune deseori în plan secund subiectul propriu-zis al povestirii, devenind o adevărată miză a acesteia. O trăsătură care ne ajută să împachetăm uşor câteva din povestirile acestui volum în câte-o formulare sintetică : încremenirea în metehnele unei epoci trecute sau în nişte convingeri greşite (Inspecţie de vară, Gafa); geniul închipuit (Poetul şi inventatorul); găunoşenia discursului care promite reuşita (O afacere de succes), oportunismul (Revoluţionara).

Ceea ce diferenţiază, însă, povestirile din volumul O adevărată familie, dincolo de conţinutul şi de întinderea lor, este modul în care derularea subiectului îşi găseşte o rezolvare expresivă la finalul povestirii. În fond, e vorba despre marea dificultate a oricărui autor de proză scurtă. Asta implică nu doar decuparea subiectului, ci şi viteza desfăşurării lui în economia povestirii, astfel încât accentele sa fie puse acolo unde trebuie, vizând o distribuire eficientă a sensului. Din acest punct de vedere, se poate vorbi despre gradul de reuşită, uşor fluctuant, al fiecărei povestiri. Cele mai reuşite mi s-au părut a fi O adevărată familie, povestirea cea mai scurtă din volum, dar şi povestirea cea mai lungă, Vacanţa.

Titlul primei povestiri, O adevărată familie, e o metaforă dată unei necesare iluzii. Un angajat, pe post de arhivist, (se subînţelege, imigrant), are absolută nevoie de ea pentru a-şi făuri un edificiu sufletesc, într-o lume străină. Povestirea scoate la lumină şi eterna incompatibilitate dintre masca socială a individului şi latura sa intimă, vulnerabilă.

Vestea demisiei unuia dintre colegii de serviciu e resimţită de personajul-narator ca pe o pierdere în tabloul fostului puzzle familial. Regretul său, declarat în faţa colegului demisionar, devine ridicol atunci când acesta îi face o negativă trecere în revistă a colegilor de care urma să se despartă. Numai că rechizitoriul cu pricina nu este unul complet. El se va completa odată cu reducerea postului de arhivar, ocupat de naratorul nostru, tocmai la su-gestia proaspătului demisionar.

La fel de bine construită, chiar dacă mult mai lungă, este şi povestirea Vacanţa.

Un cuplu, aproape sexagenar, trăieşte sfârşitul verii la Montréal cu nostalgia trecerii propriei tinereţi, sub rotirea implacabila şi ireversibilă a anotimpurilor. Ca să-şi prelungească vara sufletească, cei doi hotărăsc să-şi petreacă două săptămâni într-o staţiune exotică. Destinaţia aleasă se dovedeşte cu adevărat paradisiacă şi atemporală. Dar nu şi suficientă. Cei doi simt nevoia să-şi dubleze evadarea aceasta cu una ficţională. Prezenţa unui cuplu misterios îi intrigă, împingându-i să facă tot felul de presupuneri pe seama lor, până la schiţarea unei posibile bucăţi literare. În continuare, lucrurile se intensifică pe un făgaş neliniştitor, care putea deveni dramatic dacă autorul nu ar fi trecut totul printr-un filtru livresc, inclusiv finalul, traversat de apariţia unui personaj bizar şi ameninţător.

Prozele din volumul O adevărată familie se alătură celor din Partida de canastă atât prin conţinutul lor, cât şi prin viziunea care le-a decupat dintr-o realitate uşor recognoscibilă. Iar uşurinţa aceasta, care ne face să confundăm realitatea propriu-zisă cu cea literară, se datorează marilor clasici.

Mircea Gheorghe a acceptat să se mişte într-un univers deja mobilat literar, a cărui consacrare s-a petrecut, la vremea lui, şi în mod paradoxal, sub aura realităţii neştirbite. Câştigul sigur, al unei asemenea asumări, este caracterul empatic, deschis, al prozei sale.

Din sudul țării spre cele 7 coline ale Moldovei / Aurora Georgescu trăiește ”Anotimpurile” la Iași

Iubitorii de bine și de frumos s-au întâlnit zilele trecute la Iași, în centrul istoric. Palas Mall a găzduit o lansare de carte impresionantă. Suflete calde, gânduri bune și curate, mâini întinse spre alte mâini formând hora dragostei pentru spirit, într-un cuvânt oamenii frumoși au cunoscut alți oameni frumoși. Cam așa ne descrie atmosfera de la Palas, Aurora Georgescu, concitadina noastră, autoarea cărții ”Anotimpurile”. Despre această carte și despre ea personal, Aurora Georgescu vorbește mai puțin. Odată însă cu această călătorie făcută la Iași, poeta află că există niște oameni extraordinari dincolo de granițele Olteniței și ale zonei de sud a țării, cei care au primit-o cu brațe deschise și gesturi pline de omenie fără să o fi cunoscut vreodată. Autoarea de cărți pentru copii ne explică cum a ajuns la Iași.

Aurora Georgescu

”Inițial prima carte a apărut la Editura Tridona de aici din Oltenița, o cărticică care a ajuns în mâinile unui băiețel al cărui tată avea o mică editură. Acest domn a aflat adresa mea și m-a întrebat dacă am ceva pentru copii să tipărească. I-am dat o poveste în versuri ”Poveste în seara de ajun”. Cartea a ajuns la un editor de la Editura Litera, care m-a invitat cu tot ceea ce am scris acolo, am făcut o carte ce se vede și pe blogul meu, intitulată ”Poezii pentru cei mici” în 3000 de exemplare. La Târgul Gaudeamus a fost cea mai bine vândută carte de literatură pentru copii printre cele ale Fraților Grimm sau Ion Creangă. Am fost invitată la Librăria ”Bastilia” din București să prezint această carte unde am avut scriitori și poeți în auditoriu. Am fost la Școala ”Ferdinand” din București, la librăria ”Libris” din Brașov, la Școala ”Elena Cuza” din București. De la Editura Litera m-a cunoscut ilustratorul Șerban Andreescu, unul dintre cei mai buni din țară și cel care prezintă lucrările sale la Editura Adenium din Iași. Așa, directorul general al Editurii Adenium a dorit să mă cunoască. Am 24 de poezii grupate în ”Anotimpuri” în grafică foarte frumoasă. Am avut o lansare și la Târgul Gaudeamus, unde s-au vândut peste 200 de exemplare. Succesul de acolo a făcut să fiu invitată la Iași pentru a prezenta cartea la Palas Mall, în centrul Iașiului, în niște condiții absolut extraordinare. Târgul a fost foarte bine organizat, cu evenimente deosebite.” declară pentru oltenitainfo.ro Aurora Georgescu. Autoarea de cărți pentru copii a participat acolo la lansarea unei cărți a lui Adrian Cioroianu, a cunoscut pe autorul cărții ”La Cotul Donului”, profesor Vasile Șoimaru. Participarea copiilor de la Palatul Copiilor Iași la lansarea de carte a Aurorei Georgescu a însemnat un moment festiv emoționant pentru invitata orașului de pe cele 7 coline. Aurora Georgescu a rămas impresionată de prezentarea unei serii a Editurii ”Adenium” cu ”O inimă de broscuță”, o carte cu învățăminte aparținând lui Gheorghe Vârtosu. Despre echipa editurii ieșene, Aurora Georgescu are doar cuvinte supreme, poeta declarând că nu a crezut că există și astfel de oameni, exemple pentru ceilalți.”Le sunt recunoscătoare ilustratorilor în primul rând. Orice carte pentru copii trebuie susținută de ilustrator acest lucru este extrem de important. Dacă nu este unul bun, cartea pierde, pentru că la început este contactul vizual și apoi poezia. Asta am constatat eu. De la ”Adenium” i-aș specifica pe toți. În primul rând directorul general, Adriana Nazargiuc, oameni care m-au sprijinit și motivat și care m-au făcut să înțeleg cum să comunic cu fiecare în parte. Apoi Gabriel Cheșcu, Roxana Petraru, Florin Iancu, Emil Petre Juverdeanu, Daniel Șandru, Andrei Giurgia, Corina Gologoț, Nelu Nicorici, Elena Corina Crețu. Fără implicarea lor nemijlocită, cartea nu ar fi existat și le sunt îndatorată. Sunt adevărați profesioniști. Când nu ești urmărit de invidii și răutăți, se fac lucruri extraordinare. Parcă ar avea un singur suflet, merg pe două picioare toți, acționează cu două maini. Merg de la director general până la secretar la fel, oricât ar fi de greu nu sunt încruntați, sunt un singur gând și suflet. Ei nu se plâng de bani, sunt pur și simplu uimită că există astfel de oameni. Să nu fii invidios unul pe altul, să te bucuri sau să ridici pe cel căzut este minunat. Ei așa fac. M-au așteptat ca pe o prințesă, mi-au rezervat apartament în hotel pentru toată perioada cât am stat acolo. Le mulțumesc din suflet. Deviza celor de la Adenium este ”Un exercițiu pentru excelență” și au demonstrat EXCELENȚA.”  mărturisește Aurora Georgescu. La târgurile de carte la care va participa editura amintită, va participa și Aurora Georgescu, una din realizările de succes și cu mare încărcătură spirituală de care se bucură autoarea cărții.

De la prima carte publicată la ”Tridona” în Oltenița la Adenium în Iași cu ”Anotimpurile” 
Aurora Georgescu a început să publice cărți odată cu ”Pățania lui Dănuț”, publicată la Editura ”Tridona” din Oltenița. Au urmat ”Poveste din seara de Ajun”la Editura ”Charmides” din Bistrița, ”Alfabetul, cheia tainelor lumii” la Editura ”Aramis” din București, la care ilustrator este Mirela Pete din Cluj Napoca. Mai târziu, sub semnătura aceleiași iubitoare de poezii pentru copii, a apărut un volum de carte ”Poezii pentru cei mici” la Editura ”Litera” din București, ilustrată de Șerban Andreescu, pe care scriitoarea îl consideră unul dintre cei mai mari ilustratori de literatură pentru copii din România, autor de benzi desenate cu premii internaționale la diverse târguri și expoziții, ilustrator de manuale școlare de-a lungul anilor.
Aurora Georgescu ne povestește puțin despre pasiunea sa pentru condei, apărută de când aceasta era elevă, însă scrisul și publicațiile sale au început concret de când a devenit bunică: ”A trebuit să le spun nepoților poezii…după ce am primit un calculator și am avut un blog făcut de un nepot am început cu poezioare pentru copii. Comentariile pe blog m-au motivat, apoi au început cărțile.” povestește Aurora Georgescu. Probabil că sensibilitatea sa o face să se dedice mai mult acestui gen literar și copiilor, sufletul său având încă prospețimea unui copil. ”Cărțile pentru adulți sunt în antologii și am un număr de șase. Acum pregătesc o carte cu 54 de poezii pentru copii, a cărei ilustrație aparține lui Tony Wolf, renumit în Europa pentru opera sa. Apoi mă gândesc la o altă carte ”Poezii mici mici”, cu ilustrație Mirela Pete. Mai am în lucru și alte cărți aflate la diverse edituri.” conchide autoarea.

Am mai aflat că Editura Adenium a reeditat Revista culturală ”Timpul”, publicație apărută prima dată la Iași la 15 martie 1876. Acestui subiect îi vom dedica un alt spațiu și un interviu special cu Aurora Georgescu.

La lansarea de carte de la Iași au participat copii de toate vârstele ce s-au bucurat de un spectacol deosebit cu poezii din ”Anotimpurile”.

Laura Suzeanu

                

Tinerii politicieni au metehnele bătrânilor

Alexandru Petria în dialog cu Daniel Șandru

De vorba cu politologul Daniel Şandru

Alexandru Petria: - Daniel Sandru, unde e Romania si spre ce merge ea?

Daniel Sandru: - Din perspectiva politologului, pot spune ca Romania se afla intr-o faza de organizare a democratiei, adica pe un "platou", dupa ce a depasit fazele periculoase ale "colapsului democratiei" (1990-2000) si, respectiv, "eroziunii democratice". Nu ne aflam insa la capatul procesului de democratizare, pentru ca urmeaza sa dezvoltam si, apoi, sa fundamentam democratia, care acum este functionala, fara ca asta sa ne garanteze ca, la un moment dat, lucrurile nu o pot lua in alta directie, din punct de vedere politic. Economic vorbind, ramanem, din pacate, in continuare, "la fundul gramezii" europene, spre a relua celebra sintagma utilizata, la inceputul anilor 2000, de regretatul istoric Tony Judt. Forma de modernizare pe care am cunoscut-o sub comunism, si care trebuie acceptata ca atare (pentru ca, din nefericire, istoria nu se face cu "ce-ar fi fost daca", nu poate fi contrafactuala decat la nivelul exercitiului retoric), a fost urmata de o faza a capitalismului salbatic, dar in care, paradoxal, principala resursa "extrasa" de capitalistii postcomunisti a fost cea a bugetului de stat. Nu-mi dau seama, inca, daca am depasit aceasta faza, cata vreme stam in continuare prost in ceea ce priveste capacitatea productiva. Cultural, ne invartim in aceeasi lume balcanica, usor provinciala, ceea ce nu exclude, desigur, exceptiile notabile. Dincolo de aceste exceptii, sunt insa mai vizibile "grupurile de prestigiu" de nivel local, ai caror membri isi pot imagina, traind in cercul lor stramt, ca ar fi genii. "Exceptionalism", asadar, pe mai toate planurile, dar unul situat mai degraba in negativ. Departe de a fi un pesimist, cred ca lucrurile pot evolua si spre aria pozitivului, in masura in care vom accepta si asuma ca, in oricare dintre domeniile sociale ne-am manifesta activitatea, e important ca fiecare dintre noi sa isi cultive cu grija gradina, spre a invoca o vorba apartinandu-i lui Voltaire.

- Cum se poate obtine reformarea clasei politice?

- Am crezut pentru ceva vreme, cu o buna doza de naivitate, in ceea ce am numit ulterior "mitul biologico-politic". Cu alte cuvinte, am crezut ca schimbul de generatii va marca o "cezura" intre doua tipuri structural diferite de a face politica, intre o politica a raptorilor si o politica asumata atat ca vocatie, cat si ca profesie, in termenii lui Max Weber. Ceea ce nu am avut in vedere atunci si cunosc prea bine acum este ca politicienii din noua generatie reproduc perfect metehnele antecesorilor. Dupa cum se vede in zilele din urma, DNA nu tine cont de apartenenta generationala, ceea ce imi spune ca m-am inselat profund crezand ca, automat, prezenta tinerei generatii in politica va duce la reformarea din radacini a sistemului. Sigur ca exista, si din acest punct de vedere, exceptii, insa, in acest moment, singurele repere ale reformarii clasei politice sunt conditionalitatea europeana si apartenenta la NATO, in plan extern, iar in plan intern DNA, o institutie care, atata vreme cat nu se manifesta unilateral, isi justifica pe deplin credibilitatea pe care o detine in plan societal, potrivit celor mai recente barometre de opinie publica.

- O mare parte a intelectualilor publici sunt compromisi de sustinerea regimului Basescu, este parerea mea. Ar trebui sa-si ceara macar scuze?

- Problema aceasta, a predarii intelectualilor pe altarul puterii, este foarte importanta nu doar in contextul romanesc actual, ci si in contextul mai larg al domeniului istoriei ideilor. De la celebra "Tradare a carturarilor", scrisa in prima parte a secolului trecut de Julien Benda (si care reprezenta, pe fond, tot o pozitie ideologica), trecand prin "Opiul intelectualilor" a lui Raymond Aron si ajungand pana la analiza sociologica apartinandu-i lui Lewis Coser, asa cum e aceasta redata in "Oameni ai ideilor", relatia intelectualilor cu puterea politica se situeaza intr-o zona de ambiguitate, dar si de clara renuntare la virtutile proprii spiritului critic. Si in spatiul romanesc, tema este una recurenta, reflectand o realitate de care trebuie sa tinem cont: cel putin de la debutul modernitatii noastre statale, din a doua parte a secolului 19, intelectuali renumiti si-au anihilat spiritul critic si s-au transformat in "functionari ai puterii". Au devenit, ca sa citez o sintagma apartinandu-i carturarului Adrian Marino, "capitani filozofici". Sigur, in perioada postcomunista, in care, pana la un punct justificat, mainstream-ul intelectual si cultural este unul "de dreapta" (iar eu sunt un liberal moderat, in sensul anglo-saxon al termenului, deci, ca pozitionare ideologica, un om de dreapta), exista aceasta rezerva, chiar mefienta (repet, pana la un punct, perfect indreptatita!) fata de neo sau cripto-comunismul pe care l-a manifestata actualul PSD, sub variatele sale denominari partidiste. Asta i-a determinat pe multi intelectuali sa se arunce cu bratele deschise inspre ceea ce au considerat ca s-ar opune neocomunismului. Ca au facut-o votand, nu e nimic de obiectat, vorbim de un drept democratic fundamental. Ca au manifestat anumite optiuni ideologice in spatiul public, iarasi cred ca e vorba de libertatea de expersie atat de necesara intelectualilor, indiferent de orientarea politica pe care o detin in foro interno. Cand, insa, au sustinut o cauza politica in pofida unor evidente care ar fi trebuit sa-i mentina in minimala stare de dubitatio specifica spiritului critic, cand au personalizat puterea institutionala a Presedintiei pana intr-atat incat au putut sustine o aberatie precum aceea ca Traian Basescu este un politician "pentru alte coordonate istorice", un "clarvazator" pe care, deci, societatea romaneasca nu l-ar merita, as spune, eufemistic, desigur, ca au cazut intr-un exercitiu de admiratie ce reprezinta nimic altceva decat o imensa exagerare. Pana la a-si cere scuze, cred ca un pas important ar fi sa recunoasca aceasta exagerare. Din cate imi pot da seama, unii deja se indreapta in acest sens. Altii o vor face, poate, doar atunci cand isi vor scrie memoriile.

- Esti profesor universitar, presedintele Senatului Universitar al Universitatii „Petre Andrei” din Iasi, conduci revista de cultura Timpul si ai si functia de director editorial al editurii Adenium. Cum le impaci pe toate?

- Foarte greu, dar cu pasiune pentru fiecare in parte. Pozitiile acestea sunt deosebit de onorante si au darul de a ma responsabiliza, insa nu as rezista daca, in cazul fiecareia dintre ele, nu as avea parte de increderea venita din partea celor cu care lucrez: a studentilor, a colegilor de la Universitate, a celor din echipele redactionale de la Timpul si de la Adenium. Lor trebuie sa le multumesc pentru ca nimic din ceea ce fac nu ar fi posibil daca ei nu mi-ar fi aproape, daca nu m-ar incarca pozitiv cu increderea lor si daca nu mi-ar mentine entuziasmul pentru proiectele importante.

- Lumea literara s-a inflamat pe marginea tentativei de introducere a unui timbru literar…

- Da, cunosc foarte bine problema, m-am si pozitionat in spatiul public in aceasta chestiune, de partea editorilor. Ca membru al AER, Editura Adenium sustine neintroducerea timbrului literar in forma prevazuta de proiectul de lege blocat, intre timp, la Comisia de Cultura a Camerei Deputatilor. Dincolo de aceasta pozitie oficiala, opinia mea este aceea ca, in conditiile in care consumul de carte a scazut, in vremea din urma, cu peste 40%, introducerea timbrului in valoare forfetara de 1 leu ar fi dezastruoasa pentru edituri. Adaug aspectul moral, si anume ca indreptarea obligatorie a sumelor obtinute din vanzarea cartilor inspre USR mi se pare discriminatorie prin raportare la scriitorii ori traducatorii care nu sunt membri ai acestei Uniuni. Uniunile de creatie sunt importante, sustinerea culturii, in general, este foarte importanta pentru mentinerea memoriei unei natiuni, insa, in cele din urma, USR, este o organizatie non-guvernamentala, deci o asociatie privata. In acest context, de ce sa oblige statul o entitate privata, cum este o editura, sa colecteze fonduri pentru o alta entitate privata? Sunt convins ca se pot gasi alte solutii pentru sustinerea productiilor literare, asa cum s-au gasit in toate statele europene. Aici, in Romania, si in aceasta chestiune avem de-a face cu o "dependenta de cale": reprezentantii uniunilor de creatie, in speta cei ai USR, sunt dependenti de aceasta solutie a sustinerii de catre stat prin colectarea de fonduri prin munca editorilor, iar politicienii sunt dependenti de asigurarea stimei de sine, atunci cand isi pot sopti in barba ca au rezolvat problemele culturii romanesti. Numai dialogul intre toate partile implicate ne poate scoate din aceasta stare de incremenire.

- La ce scrii, ce carti ai în pregatire?

- Lucrez, atunci cand apuc, la cea de a doua teza de doctorat, de asta data in Stiinte Politice, pe care o voi sustine la Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca in 2016, si care are drept tema coordonatele populismului in Romania contemporana. Un proiect editorial pe care sper sa-l duc la capat in urmatorii ani, si al carui titlu prezumtiv este "Ideologie si imaginar simbolic", asteapta sa ma intorc la el. Pana atunci, sper ca in toamna sa apara un volum de publicistica, in care sa sintetizez cele mai bune texte de opinie pe care le-am publicat din 2010 incoace.

Interviu realizat de Alexandru Petria