Cartea mea a apărut, în sfârșit! (Dan Pavel)

Am fost onorat de prezentările făcute de Ana Blandiana și Stelian Tănase, pentru Grajdurile lui Augias. Rituri de purificare în postotalitarism. Chiar am avut noroc că a fost lansarea ieri, la prânz, pentru că seara Ana Blandiana a plecat în Mexic. De ce Ana Blandiana și Stelian Tănase? Pentru că îi admir de ani de zile pentru modul extrem de serios în care se afirmă ca scriitori. Ei chiar scriu tot timpul și publică frecvent (și mă refer la cărți), ceea ce îmi doream și eu. Poate că voi reuși de acum încolo să-mi termin cărțile. Ana Blandiana este unul dintre cei mai inteligenți cititori pe care i-am întâlnit în viață. A citit cartea mea din scoarță în scoarță și a înțeles mizele ei, imensul travaliu. Numai un mare scriitor poate să fie un cititor atât de profund. Ana Blandiana este o mare poetă, dar citește enorm istorie, cărți de politică, și face parte dintre puținii intelectuali care au influențat profund politica din această țară. Ana Blandiana și Romulus Rusan au fost cele mai importante surse pentru ”<> O istorie analitică a Convenției Democratice”, ei au fost insideri, iar fără Alianța Civică ar fi fost imposibilă victoria Convenției Democratice, în 1996. Cu Stelian Tănase am fost alături în cea mai importantă zi politică din viața mea, pe 21 decembrie 1989, la baricada de la hotel Intercontinental. Cu el am creat peste câteva săptămâni revista 22, a Grupului pentru Dialog Social. Apoi am creat împreună prima revistă de științe politice din România, Sfera Politicii. Stelian spune că Grajdurile lui Augias este cea mai bună carte a mea. Multumesc pentru apreciere. Dar socotesc că nu există o ierarhie, iar nici o altă carte nu poate fi mai bună decât Bibliopolis. La fel de bună, da. Multumesc Editurii Polirom, Grajdurile lui Augias este cea de-a cincea carte pe care o public la aceasta prestigioasă editură. Îi multumesc în special lui Adrian Șerban, care a moderat prezentarea de ieri. Îi multumesc de asemenea lui Giuliano Sfichi redactorul de carte, precum și doamnei Ema Stoleriu.

CORNELIU COPOSU interviu cu Dan Pavel

În ianuarie 1990, la sediul Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD), am făcut interviul cu președintele partidului, Corneliu Coposu. A apărut în nr.2, 1990, al revistei ”22”, pe care tocmai o înființasem, împreună cu Stelian Tănase, sub numele ”Partidul celor 71 de procente”. Fotografia a fost făcută de fotoreporterul Aurel Gârbovu, fostul meu coleg de la ”Viața studențească” și ”Amfiteatru”, unul dintre primii ziariști profesioniști pe care i-am angajat la ”22”. El a surprins inspirat șocul meu în momentul în care l-am cunoscut pe cel mai important om politic apărut după căderea comunismului. Coposu vorbea altfel și se comporta altfel, de parcă venea de pe altă planetă. Oricum, provenea dintr-o altă istorie și începuse să facă istorie, la capătul unui calvar de decenii, în care nimeni nu-i mai acorda nici o șansă. Am cunoscut multe personalități și personaje politice, în România, prin Europa sau în America, dar Corneliu Coposu a fost cel mai important om politic pe care l-am întâlnit. Am scris cartea despre Convenția Democratică inspirat în mare parte de întâlnirile din acei ani... Titlul interviului cu Corneliu Coposu era o referință la alegerile furate de comuniștii români, la ordinul comisarului sovietic Vîșinski. A fost extrem de provocatoare prima întâlnire, când am ajuns la PNȚCD, toți țărăniștii spuneau că era revista lui Silviu Brucan (el acordase sediul pentru GDS, în fosta clădire a unei organizații coordonate de Nicu Ceaușescu). Mi s-au oferit vreo șapte-opt nume cu care să fac interviu, din conducerea PNȚCD, dar eu am refuzat și am spus că nu plec de acolo decât dacă fac interviu cu șeful partidului. După nu știu câte ore, Corneliu Coposu m-a invitat în biroul său, unde nu erau nici mese, scaune, mobilier. A fost inceputul unei relații extraordinare, pentru că am avut parte de încrederea unui om care în acel moment îmi povestea despre faptul că era în continuare urmărit de foști securiști (citește interviul). Liderilor țărăniști le-am spus că ideea interviului nu venise de la GDS - de altfel, după publicarea interviului, anumiți ghedesiști (care s-a dovedit ulterior că erau foști colaboratori ai diferitelor instituții comuniste totalitare) mi-au reproșat că am făcut interviul cu acest ”reacționar”, ”pușcăriaș”, numit Corneliu Coposu, iar nu cu unul dintre liderii FSN. Le-am răspuns liderilor țărăniști că era pur și simplu ideea mea, că socoteam că reapariția partidelor istorice și a foștilor deținuți politici reprezenta cel mai important lucru petrecut după schimbarea de regim politic, iar în plus șefii GDS-ului îmi acordaseră mână liberă să fac revista. De altfel, eram la vremea aceea primul și singurul angajat al GDS, ajutat de colegi care făceau voluntariat, nici nu am avut salariu multă vreme, toți ceilalți aveau jobul lor, la fel ca înainte de revoluție. A fost primul interviu al lui Corneliu Coposu în câteva decenii, de la arestarea și condamnarea lui la închisoare. Ulterior, am republicat interviul în volumul Dan Pavel, ”Cine ce și de ce? Interviuri despre politică și alte tabuuri” (Iași: Polirom, 1998), care cuprinde interviuri cu americani (printre altele cu directorul CIA, fostul meu profesor din America), români, și un român-american (Vladimir Tismăneanu).