Cred că-mi este permis să ridic un colț de cortină...
„Cu romanul de față, Adrian Buzdugan doboară încă o barieră. Aceasta însă nu ne mai miră. Autorul și-a făcut din jocul cu canoanele literare o îndeletnicire programatică. După un volum de povestiri „ultimative” (Capela excomunicaților) și un roman filosofico-științifico-fantastic (Citadela de fier), ne oferă acum un roman polițist absurd, cu totul excepțional pentru literatura română și, prin valențele lui urmuziene și, deci, avangardiste, unic poate în literatura lumii. Ca personaj neaoș și, totodată, cosmopolit, comisarul Corcodușă va păși cu siguranță în istoriile literare, iar prin suplețea insolită a tramelor sale, un spectacol amețitor vecin cu leșinul hipnotic, romanul va lăsa multă vreme cititori mulți cu gura căscată, năuci. Adrian Buzdugan demonstrează din nou că are abilitatea de-a se ridica deasupra genurilor, ca un zeu pehlivan, pentru a se amuza apoi încâlcindu-le ițele în cele mai neînchipuite feluri.”
Mircea Pricăjan
„Cu romanul de față, Adrian Buzdugan doboară încă o barieră. Aceasta însă nu ne mai miră. Autorul și-a făcut din jocul cu canoanele literare o îndeletnicire programatică. După un volum de povestiri „ultimative” (Capela excomunicaților) și un roman filosofico-științifico-fantastic (Citadela de fier), ne oferă acum un roman polițist absurd, cu totul excepțional pentru literatura română și, prin valențele lui urmuziene și, deci, avangardiste, unic poate în literatura lumii. Ca personaj neaoș și, totodată, cosmopolit, comisarul Corcodușă va păși cu siguranță în istoriile literare, iar prin suplețea insolită a tramelor sale, un spectacol amețitor vecin cu leșinul hipnotic, romanul va lăsa multă vreme cititori mulți cu gura căscată, năuci. Adrian Buzdugan demonstrează din nou că are abilitatea de-a se ridica deasupra genurilor, ca un zeu pehlivan, pentru a se amuza apoi încâlcindu-le ițele în cele mai neînchipuite feluri.”
Mircea Pricăjan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu