www.adenium.ro
“Iluzoria vulpe a fericirii” de Doina Popescu este o scriere filozofică, psihologică, profund introspectivă, care pune faţă în faţă “şase personaje în căutarea… timpului pierdut”: Aurora (naratorul), Ana, Iulia, Zina, Radu şi Cristian. Aceştia alcătuiesc un grup de psihodramă după modelul instituit de americanul Jacob Levy Moreno. Se întâlnesc regulat la Lăptăria lui Enache din Bucureşti şi povestesc episoade marcante din viaţa lor dobândind astfel nu numai o perspectivă personală nouă asupra întâmplărilor trăite (prin prima rememorării lor şi a modificării impresiei asupra lor datorată trecerii timpului), dar şi o perspectivă străină, a celorlalţi cinci colegi de grup.… Ca şi cum propria-i viaţă, filă cu filă, secvenţă cu secvenţă, ar fi perfect încapsulată într-un glob de sticlă pe care l-ar putea cuprinde într-o palmă… Nu are decât să învârtească globul şi, iată, regăseşte acelaşi eveniment repetându-se la nesfârşit în planul aceluiaşi punct de rotaţie – o filă doar în cartea sferică a destinului. Dacă-l răsuceşte uşor invers, schimbă şi perspectiva asupra aceleiaşi întâmplări: o priveşte mai întâi dintr-un unghi, apoi din celălalt, apoi din altul, şi din altul… Câte unghiuri, atâtea variante ale aceleiaşi întâmplări. Abia dacă rezultanta imaginară a tuturor versiunilor posibile ar putea recompune cumva evenimentul original, la care a luat parte fiindcă aşa a vrut sau pentru că altminteri nu ar fi fost cu putinţă.
Încet, încet, poveste cu poveste, fiecare personaj se detaşează de celelalte, se conturează din ce în ce mai clar şi câştigă simpatia cititorului. “Iluzoria vulpe a fericirii” este o carte, în primul rând, despre personaje, despre stările şi gândurile lor. Acţiunea sau întâmplările cad în planul secund şi au numai rolul de a pune într-o lumină sau alta esenţa personajelor. Dincolo de a fi un roman de ficţiune, cartea Doinei Popescu dezbate, prin intermediul unor personaje inteligente, idei politice, filozofice, teme ce ţin de psihologie, artă, religie, de natura umană şi chiar de lingvistică. Devine greu în anumite momente din carte să accepţi ca fiind credibile dialogurile dintre personaje într-atât sunt de profunde şi de erudite. Ca cititor, nu ai cum să nu te întrebi dacă, în viaţa reală, a existat vreodată un grup la o masă din Lăptărie care să poarte asemenea conversaţii. Contextul ficţional al cărţii permite însă cadre pe care este puţin probabil să le decupăm din realitate.
Scriitura este complexă, dar nu complicată. Necesită, într-adevăr, o atenţie sporită din partea cititorului, dar aceasta este răsplătită prin decupaje perfect construite: scene care te acaparează, dialoguri în care ai dori să intervii, detalii care dau impresia unei rigurozităţi scriitoriceşti de clasă superioară. Capitolele scurte înlesnesc mult lectura, dar au şi rolul de a închide în ele episoade sferice, de sine stătătoare.
Înainte de orice, la cartea Doinei Popescu atrage titlul: “Iluzoria vulpe a fericirii” (chiar şi la primul contact cu cartea, atunci când înţelesul titlului nu este încă dezvăluit). Explicaţia oferită titlului, printr-un paragraf dintr-un text aparţinând Anei, unul dintre personaje, este simplă, dar extrem de cuprinzătoare:
Durerea mea se distilează în esenţe tari. Mă sufocă dorul de o fericire pe care am întrezărit-o doar atât cât mi se pare uneori că văd cu coada ochiului umbra prelungă a unei vulpi furişându-se tăcut pe lângă mine. (Niciodată nu ştiu cum şi când va apărea şi nici cât de repede va dispărea, aşa că pe drept cuvânt am numit-o iluzoria vulpe a fericirii.)
-
Autor: Doina Popescu
Titlu: Iluzoria vulpe a fericirii
Editura: Adenium
Colecţia: Punct RO. Proză
ISBN: 978-606-8622-48-4
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu