„Maxime și cugetări patristice. Sfântul Ioan Gură de Aur”, un text care a trecut testul timpului
Cărţile care conţin maxime şi cugetări nu sunt asemenea lecturilor obişnuite. Deşi internetul abundă de citate motivaţionale de care ne-am săturat, o astfel de carte are un efect diferit, chiar şi nefiind citită integral. Ea seamănă mai degrabă cu un oracol, ale cărui răspunsuri vin de-a valma.
Un citat poate să răstoarne ziua. Mă refer, desigur, la ghicitorile pe care le propune tombola maximelor. Maxime şi cugetări patristice (editura Adenium) a desfiinţat ipocrizia cu care contemporanul sfidează textele religioase. Este o modă să respingi ceva câtă vreme majoritatea a decis că trebuie să ne unim într-un timp nou, detaşat de tradiţie. Cred că indiferent de credinţă sau de lipsa ei, un text care a trecut testul timpului şi a schimbat mentalitatea colectivă, trebuie citit. Chiar şi ca simplu text literar, are puterea de a oferi un conţinut deosebit cititorului. Tainele prezentate prin intermediul acestor maxime nu pot fi desfigurate de viral.
Temele tratate în catehezele Sfântului Ioan Gură de Aur sunt de actualitate. Nu e un paradox faptul că s-a subţiat diferenţa dintre generaţii şi că sunt parcurse aceleaşi angoase şi căutări. Cartea discută importanţa moderaţiei, subiect care a preocupat multă vreme inclusiv spaţiul antic grec. Pare să fie o permanentă încercare de a înclina omul către virtute şi de a-i stăpâni instinctele animalice. Evident, punctul de plecare îl constituie rolul băuturii, al mâncării şi desfătarea în luxul nefiresc al consumului.
Textele au ca scop încurajarea morală, nu însămânţarea vinovăţiei. Ioan Hrisostom nu încearcă să cultive prin moderaţie nici satisfacţia învingerii excesului, nici darurile abstinenţei. Contrar textelor creştine cu care ne-am obişnuit, acesta ne ţine într-o anumită măsură la distanţă de simţământul ruşinii sau al vinovăţiei. Cugetările, fiind împărţite pe marginea unor subiecte specifice, reuşesc să declanşeze o schimbare treptată. Poţi alege subiectul care te preocupă, obţinând astfel informaţia potrivită nevoii tale.
Atâta vreme cât sufletul e treaz şi priveghează, este şi trupul curat; dar când sufletul se întunecă, se rostogoleşte şi trupul în mocirlă, în plăcere.
Cititorul se detaşează de lumea exterioară, pentru a se întoarce către el însuşi. Abia apoi poate să dea înapoi lumii ceea ce este mai luminos şi mai preschimbat în interiorul său. Suntem încurajaţi să ne vindecăm şi este esenţială conştientizarea faptului că inclusiv sufletul nostru se îmbolnăveşte. Poate tocmai aici este fisura contemporaneităţii, în faptul că îşi neagă ceea ce anima culturile primitive, anume credinţa în existenţa sufletului. Putem acţiona totuşi asupra acestuia, înainte de a ne urâţi cu totul şi de a pierde ultimele firimituri de umanitate.
Ioan Gură de Aur propune întoarcerea omului către sine. Închizând uşile şi ferestrele prin care priveşte spre lume, acesta trebuie să nu se mai lase înşelat de percepţii. Luându-şi atenţia de la ceea ce îl înconjoară, omul îşi poate cunoaşte puterile şi slăbiciunile. Apoi, printr-o atitudine potrivită faţă de sine însuşi, el trebuie să practice iertarea, rugăciunea, smerenia şi dăruirea. Cred că acestea sunt căile prin intermediul cărora putem stăpâni lumea, netulburaţi de păcatele omenirii civilizate.
Colecţia de maxime şi cugetări m-a făcut să simt că am locuit o vreme în specificul reveriilor insulare. Am fost izolată de lume şi foarte aproape de a-mi fi recuperat Centrul. Nu a schimbat în mod deosebit atitudinea faţă de mine sau faţă de lume, poate fiindcă am cules fructele înţeleptului ca pe vechi cunoscuţi.
Noi însă mărturisim că trupul este mai mic decât spiritul şi inferior acestuia, nu însă şi contrar şi în luptă cu el sau rău faţă de spirit, ci, ca şi harfa în raport cu cel ce cântă la ea sau ca şi corabia în raport cu cârmaciul ei, aşa şi trupul se găseşte faţă de spirit.
După închiderea cărţii nimic nu mai pare greu sau imposibil. Simţi că ai dobândit tot ceea ce era necesar pentru a împlini orice, căci eşti în viaţă, pur şi simplu. Voinţa a fost sporită. Sentimentul dominant este acela că reprezinţi esenţa vieţii, într-un destin necunoscut.
Greutatea nu stă în natura lucrurilor, ci în voinţa celor ce fac un lucru sau altul.
Uite aşa, nu rămâne decât să mai deschidem din când în când volumul de cugetări, ca pe o plăcintă cu răvaş. Citim şi cugetăm, cugetăm deci existăm.
http://www.adenium.ro/carte-tiparita/145-maxime-i-cugetri-patristice-sfantul-ioan-gur-de-aur-vol-1.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu