Regele cu picioare murdare

de Angelica Lambru

A fost odatǎ ca niciodatǎ, cǎ, dacǎ n-ar fi, nu s-ar povesti, a fost odatǎ un rege care nu se spǎla niciodatǎ. Din cauza asta mirosea foarte urât, însǎ nimeni nu avea curajul să i-o spunǎ, fiindcǎ… era rege. Din când în când, cutreiera regatul însoţit de curteni, de servitori, de soldaţi şi de elefanţi.

Lumea era atât de impresionatǎ de fastul curţii, încât, ori nu-i simţea mirosul urât, ori credea cǎ provine de la elefanţi.

Într-o zi, regele ajunse într-un sat pe care nu-l cunoştea. O fetiţǎ se apropie sǎ-i punǎ o ghirlandǎ de flori la gât.

Regele i-a adresat un surâs regal, dar fetiţa a strâmbat din nǎsuc:

- Pfui! Ce urât miroşi… a spus atât de tare, încât toţi au auzit-o.

- Bleguţo! E regele nostru şi regele niciodatǎ nu miroase urât – i-a strigat mama, trǎgând-o de ureche.

- Ba da! Miroase urât! – a insistat fetiţa -. Tu nu te speli niciodatǎ? - l-a întrebat pe rege.

- Şi de ce m-aş spǎla? Tu te speli? - i s-a adresat curteanului de lângǎ el -.

Omul a trebuit sǎ admitǎ cǎ el se spǎla, şi chiar foarte des.

Toţi cei cǎrora regele le-a pus aceastǎ întrebare, au rǎspuns la fel. Majestatea Sa s-a simţit un pic jenat.

- Chiar astǎzi mǎ spǎl - a declarat monarhul -. Acum şi aici, în râul acesta.

S-a format o mare îmbulzealǎ, supuşii încercând sǎ contribuie la marele eveniment. În cele din urmǎ, au ridicat un paravan în râu, pentru ca regele sǎ se spele fǎrǎ sǎ fie deranjat. Toatǎ lumea şi-a ţinut respiraţia când a intrat în apǎ. Nici nu s-au dus bine primele baloane de sǎpun, cǎ monarhul a şi început sǎ cânte.

- Va trebui sǎ mǎ spǎl mai des - a spus când a ieşit din apǎ -. Poate cǎ anul viitor.

S-a uscat şi s-a îmbrǎcat cu straie curate şi frumoase. Atunci şi-a dat seama cǎ avea din nou picioarele murdare. Cum altfel, dacǎ malul era plin de praf!

Regele şi le-a spǎlat din nou, dar când a început sǎ meargǎ pe mal, din nou s-a murdǎrit. A ordonat sǎ fie curǎţat malul şi toatǎ lumea s-a pus pe treabǎ. Atunci, regele a ieşit din apǎ, a fǎcut câţiva paşi, însǎ picioarele îi erau mai murdare decât înainte. Cum altfel, dacǎ malul era plin de noroi?

Regele s-a întors şi s-a tot spǎlat de mai multe ori la rând. Şi ar mai fi ţinut-o aşa, dacǎ o fetiţǎ (cred cǎ aţi ghicit care!) nu s-ar fi dus sǎ caute o piele frumoasǎ de caprǎ ca sǎ o aştearnǎ la picioarele monarhului.

Acesta a ieşit din apǎ, a fǎcut câţiva paşi, iar picioarele i-au rǎmas curate. A ajuns, însǎ, la marginea covorului şi i-ar fi plǎcut sǎ colinde astfel prin tot regatul.

- Acoperiţi toatǎ ţara cu un covor! a ordonat. Aşa voi avea mereu picioarele curate!

Din acea zi, regele a avut mereu picioarele curate, dar nimeni nu-i mai ieşea înainte: lumea îl privea de departe, cu un aer trist.

Dupǎ un an, s-a întors la râu ca sǎ mai facǎ o baie. Nimeni nu l-a mai întâmpinat, cu excepţia unei fetiţe (mai trebuie sǎ vǎ spun cine era?)

- De ce nu vine nimeni sǎ mǎ vadǎ? Şi de ce sunt toţi supǎraţi?

- Nu au mâncat nimic - i-a rǎspuns fetiţa -. Ai acoperit pǎmântul cu un covor şi nu mai creşte nimic în el.

- Ce sǎ fac? - a spus regele admirându-şi picioarele curate -. Nu vreau sǎ mǎ murdǎresc pe picioare când merg!

- Lasǎ-mǎ sǎ mǎ gândesc un pic! – a suspinat fetiţa.

S-a întors peste un minut cu o foarfecǎ. A tǎiat covorul în jurul piciorului stâng şi apoi în jurul celui drept. Apoi, i-a învelit cu bucǎţile de piele obţinute, picioarele, şi le-a legat cu şireturi de glezne.

- Gata - a exclamat -. Acum picioarele tale vor fi curate mereu, oriunde te-ai duce!

Astfel a apǎrut pe lume prima pereche de pantofi.

În curând, toatǎ lumea şi-a tǎiat bucǎţi din covorul de piele. În felul acesta, toţi au avut pantofii lor şi… picioarele curate. Povestea nu spune, însǎ, dacǎ au ştiut sǎ-i mulţumească aşa cum se cuvine fetiţei cele deştepte şi curajoase.   

Gânduri din fotoliu

„- Mǎcar o piele de caprǎ sǎ-i fi dat şi ei, pentru câteva perechi de incǎlţǎri!” a observat Snowie, iar eu nu am putut decât sǎ-i dau dreptate.

„- Nu crezi, totuşi, cǎ ar fi fost mai bine sǎ-i dea chiar capra, cu pielea ei, cu tot? i-am spus. Familia ei ar fi avut zilnic la masǎ brânzicǎ şi lapte şi iaurt…”

„- Mmm”, a tors Snowie şi s-a lins pe boticul cel roz, tivit cu negru. „Ce mai rege prost!” a  observat apoi, molaticǎ. (Din pricina originii incerte, Snowie este republicană convinsă). „A trebuit să-l înveţe o fetiţă sărmană să se spele şi cum să-şi ţină picioarele curate. E cazul să înţelegem din povestea aceasta cǎ prima pereche de pantofi s-a inventat în India?”

„- Povestea nu precizează cu exactitudine ţara regelui cel îngust la minte. Deşi după soare, elefanţi si ghirlande, s-ar putea să ai dreptate. Dar nici nu are prea mare importanţă. Trebuie să reţinem ca micuţa, cu simplitatea şi nevinovăţia isteţimii ei, a reuşit să-l schimbe pe monarhul cel netot.  E drept că şi el, oricât ar fi fost de bleg, a avut un mic merit: a ascultat-o pe fetiţă… Morala, draga mea, e limpede: uneori cei mici pot găsi soluţii unor probleme mari. Trebuie doar să le dăm ocazia să se exprime. Nu doar să-i auzim, ci să-i şi ascultăm!”