joi, 27 august 2015

Ana Blandiana deschide fereastra spre lumea poveștilor


Povcoperta_capra compact_G(2)eștile sunt portița deschisă spre lumea minunată a imaginației. Păstrând firul epic și minunatul grai moldovenesc al operei lui Ion Creangă, dar pășind pe tărâmul basmelor rusești ori germane, poeta Lidia Batali ne invită, prin Capra cu trei iezi și alte povești în versuri, să descoperim într-un mod inedit universul fascinant al poveștilor, prin versuri pline de grație și umor. Volumul conține reinterpretări în versuri după Punguța cu doi baniRidichea uriașăScufița RoșieUrsul păcălit de vulpe și Capra cu trei iezi. Poveștile versificate reușesc să dea un alt ritm, un plus de culoare și o muzicalitate aparte întâmplărilor, apropiindu-le mai mult de sufletul copiilor, însoțindu-i cald pe ulița copilăriei.
Reinterpretarea în versuri, realizată de autoarea Lidia Batali, este ilustrată cu imagini vesele, semnate de Adrian Barbu, completate cu un minidicționar explicativ al regionalismelor și arhaismelor, foarte util micilor cititori. Vă propunem mai mult decât o lectură și deschidem poarta magică prin care orice puști al zilelor noastre va călători în timp, în Țara Copilăriei Adevărate, unde însuși Creangă, povestitorul, îi va întâmpina așa cum numai el știe să o facă.
11721864_856387207802173_866710456_n (2)
Ana Blandiana: „La prima vedere, ideea de a pune în rime și iambi povești celebre prin formularea lor în proză poate părea neobișnuită. Și chiar este, dar este într-un fel care o face utilă copiilor mici, care, în felul acesta, ajutați de sonoritatea versurilor, își însușesc ei înșiși, o dată cu ilustrațiile, întâmplările și personajele povestite și pot să le învețe pe de rost.
M-am bucurat de apariția frumoasei cărticele pentru simplul motiv că mi se întâmplă rar să mai descopăr cărți românești pentru copii, editurile preferând să traducă stângaci dar în forme grafice elegante și cu prețuri mari cărți pentru copii apărute în alte limbi. Și cum nu am văzut vreodată vreo cronică scrisă de un critic literar la o carte pentru copii, m-am gândit să menționez această bucurie. Pentru că la urma urmei cărțile pentru copii nu numai că atrag copilul mic spre paradisul lecturii și îi creează obișnuința de a citi, dar se îndepărtează de atât de dominantul domeniu al jocurilor electronice și al filmelor violente și kitsch. Nu mă îndoiesc că această transpunere în versuri zglobii a unor povești celebre va rămâne în memoria copiilor care o descoperă azi un reper al copilăriei lor.”
Volumul Capra cu trei iezi și alte povești în versuri, autor Lidia Batali, ilustrații de Adrian Barbu, este disponibil pe site-ul Adenium.
În colecția Căsuța fermecată copii pot descoperi și alte cărți care îi vor încânta atât prin text, cât și prin ilustrații:Secretul fetei frumoase (text și ilustrații de Dorina-Grațiela Aolăriți), Anotimpurile (autor Aurora Georgescu, ilustrații de Șerban Andreescu), Poezioare mici-mici (autor Aurora Georgescu, ilustrații de Mirela Pete) și Povețe cu multe fețe (autor Adela Dobran, ilustrații de Anda Cofaru).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu