Dragoste n-are plural: Vladimir Drăghia. La Adenium

După cum spune și Florin Piersic Jr. în foarte scurta postfață de pe coperta 4 a cărții,Vladimir Drăghia poate da impresia unei vedete macho, preocupate în exclusivitate sau în mare parte de aspectul fizic. El a dovedit de multe ori că nu este așa. Tocmai de aceea volumul lui de poezii este surprinzător de candid, romantic și jucăuș.

Dragoste n-are plural este o cărticică de poezii. Sunt 38 de creații, cu titluri atent alese, excepție făcînd două dintre ele, care nu au titluri marcate la nivel grafic. Încă de la început mi-au plăcut paginarea, ilustrațiile (de Andra Iulia Margină) și design-ul. Culmea e că acestea merg mînă în mînă cu versurile.

Calambur

Liricul lui Vladimir Drăghia provine foarte mult din cultura pop și se observă unele accente de autor frimeur, cum ar zice francezii. Nu-i bai, lui îi stă bine. Am apreciat cel mai mult poemele bazate pe jocuri de cuvinte, ca absolvent de liceu de filo ce mă aflu și cu ceva experiență universitară în științele comunicării. De altfel, poezia care dă titlul volumului sugerează conținutul-calambur:

Dragoste n-are plural,
cum nici „te iubesc“ nu e urmat de virgulă și „dar“.

Poate aveți răgaz și pentru versiunea melodică a poeziei.

După ce am parcurs tot volumul, am avut impresia că Vladimir vorbește cu iubita lui, îi mărturisește cîte în lună și în stele, dar nu așteaptă un răspuns de la ea. Vocea ei nu se aude în carte, pare un volum narcisist din punct de vedere erotic. M-a frapat foarte mult o secvență în care parcă răzbat unele ecouri biblice:

îmi dai o palmă și fără să clipesc eu îți întorc zâmbind perfid obrazul.
Mă faci să nu mai cred în dinte pentru dinte,
în timp m-ai învățat să cred în idealuri sfinte.

Dar punem totul pe seama stilului său autoironic, pe alocuri chiar umoristic, în a-și exprima dragostea. Pentru că, dacă uneori Drăghia este pur și simplu candid, în alte părți este direct și chiar dur. Oximoronul pare că este figura lui de stil preferată, pe locul doi fiind poate melanjul dintre limbajul colocvial și termenii pretențioși prin care definește noțiuni simple.

Cu toate că nu așteaptă un răspuns de la iubita sa, Vladimir vorbește cu cititorul, i se adresează de multe ori, ceea ce contribuie la senzația de universalitate a stărilor exprimare de autor în versurile sale. Ba chiar, la un moment dat, la paginile 18-19, îi spune cititorului să ia o pauză, să nu continue să citească în grabă cartea înainte de a reflecta la cele citite pînă acolo.

M-au uimit referirile la aspecte triviale din lumea din jur, dar tocmai asta face farmecul volumului, această pendulare între romantism și șocul realității:

Uite, o să mă îmbrac în frac!
Da, așa, gen pinguin…
știi tu… mic, strâmt, negru și meschin.
Ca s-adaug ceva „fin“, pun revere din satin – mov,
albastre, colorate, pun și pense
demodate, mă fac cu Minune frate,
mă împodobesc cu toate!

sau

Zmeura mâncată-n pat, din poziția culcat,
printr-un gest nevinovat, un act complet
necugetat, transformă brusc, necontrolat, cel mai alb
imaculat, în coșmarul
gospodinei, un veritabil loc al crimei!

Spuneți voi dacă nu v-ați regăsit în scena „macabră“ de mai sus și nu v-ați închipuit cearșaful pătat!

Îmbrățișare

Cam toate poeziile au rimă albă, dar autorul cochetează pe ici-colo și cu rima împerecheată și încrucișată. Nu prea multe îmbrățișate însă. În fond, chiar el propovăduiește într-un poemdormitul îmbrățișat ca unică formă de manifestare a iubirii în timpul somnului!

Mi-a plăcut foarte mult poezia „Trag liniște în piept“, în care autorul se imaginează naufragiat pe o insulă pustie, „dintr-un soi de compozit inert“. El ne descrie apoi modul în care vrea să evadeze de acolo într-o bulă nu de cristal, ci de mohair! Poemul nu numai că are rimă albă, dar are chiar un anumit fir epic și este unul dintre cele mai lungi din volum.

Alte versuri sunt scrise de dragul foneticii și aici sunt chiar de acord cu Drăghia: există cuvinte care poate n-au nici un sens împreună, dar trebuie rostite, doar de dragul sunetului prin care sunt ele exprimate:

Metamfetamina de sevă de muze de frumuseți indescriptibile
provoacă psihedelizarea unor iubiri imperfectibile!

Îngroșarea „de“-urilor îi aparține autorului și nu este singurul mod în care Vladimir se exprimă grafic. Avem versuri care pur și simplu nu sunt aliniate, altele care par că pică din carte, altele care conțin cuvinte ale căror litere sunt la distanțe mari. Din acest punct de vedere, felicitări Editurii Adenium pentru prezentarea grafică de excepție a acestei a doua ediții a volumului!

Vă recomand cu tot dragul acest volumaș de poezie contemporană, care vine de la un om pe care poate îl cunoașteți din alte ipostaze decît cea de autor. Poate că nu va încăpea el în buzunar, cum sugerează Piersic Jr., dar poate sta pe noptieră și poate fi gustat în anumite seri, cu anumite stări.

Sunt tonuri diferite în carte, este evident că versurile au fost scrise în timpul unor stări diferite. De altfel, chiar Drăghia spune în prefață că poeziile acestea sunt rezultatul „sentimentelor prea puternice, al ielelor prea frumoase, al vinului prea roșu, al orelor prea târzii și al inimii prea tinere“. Și se știe că „iele“ n-are singular…

http://www.cyberculture.ro/blog/2014/09/23/carte-dragoste-n-are-plural-vladimir-draghia/