Odicolonurile lui Cornel Mihai Ungureanu pot fi gasite aicihttp://www.adenium.ro/ro/punct-ro-interviu/119-odicolonuri.html
Cum a lucrat Ana Blandiana ca zidar
Cand mi-am construit casa, cu mainile mele, din cap pana-n picioare stropit cu mortar, luni multe, cam dupa ce am terminat ziditul, prietenul Stefan Mihut mi-a reprosat ca nu l-am chemat sa ma ajute, spunand ca se pricepe. Cum?, i-am aruncat, stiind ca a fost toata viata jurist. M-a lamurit ca, inainte de-a intra la drept, a lucrat ca zidar cativa ani.
Intamplarea mi-a revenit in minte citind interviul cu Ana Blandiana, realizat deCornel Mihai Ungureanu, inclus in volumul Odicolonuri, Editura Adenium, 2014. Celebra scriitoare povesteste cum a lucrat si ea, in anii debutului, pe un santier, in constructii:
“Locuiam într-o cămăruță decupată dintr-un pod, spre care se urca pe o scară cu fuștei unde nu era ușor să-ți menții echilibrul când duceai găleata cu apă luată de la parter. Pentru că – cu mai mulți ani înainte – Romi reușise să intre la facultate, după ce muncise un an ca fochist (și tatăl lui fusese închis), am hotărât să repet experiența și m-am angajat ucenic la un șantier de construcții. Exista iluzia că munca brută poate exorciza „originea nesănătoasă”. Dădeam cărămizi la mână zidarilor, mestecam mortarul, ba chiar învățasem să tencuiesc. Lucram la blocul cel mai mare din Piața Mihai Viteazul (în fața căruia se înalță acum statuia domnitorului) și uneori, în pauza de prânz, unii colegi de redacție ai lui Romi îl însoțeau să mă vadă pe schele. Țin minte și azi sentimentul amestecat de rușine și mândrie: rușine că mă vedeau obosită, murdară de var și mortar, mândria că sunt în stare să fac ceea ce fac și că propriii mei colegi de echipă (toți zidari-țărani din același sat, Săvădisla, de lângă Cluj), care mă tratau ca pe-un copil, mă vedeau vizitată de adulți cu aer intelectual. Din păcate, a fost o iarnă grea, se lucra bineînțeles afară și totul s-a terminat cu o internare în spital.”
Fotografia e din acea perioada...
Cand mi-am construit casa, cu mainile mele, din cap pana-n picioare stropit cu mortar, luni multe, cam dupa ce am terminat ziditul, prietenul Stefan Mihut mi-a reprosat ca nu l-am chemat sa ma ajute, spunand ca se pricepe. Cum?, i-am aruncat, stiind ca a fost toata viata jurist. M-a lamurit ca, inainte de-a intra la drept, a lucrat ca zidar cativa ani.
Intamplarea mi-a revenit in minte citind interviul cu Ana Blandiana, realizat deCornel Mihai Ungureanu, inclus in volumul Odicolonuri, Editura Adenium, 2014. Celebra scriitoare povesteste cum a lucrat si ea, in anii debutului, pe un santier, in constructii:
“Locuiam într-o cămăruță decupată dintr-un pod, spre care se urca pe o scară cu fuștei unde nu era ușor să-ți menții echilibrul când duceai găleata cu apă luată de la parter. Pentru că – cu mai mulți ani înainte – Romi reușise să intre la facultate, după ce muncise un an ca fochist (și tatăl lui fusese închis), am hotărât să repet experiența și m-am angajat ucenic la un șantier de construcții. Exista iluzia că munca brută poate exorciza „originea nesănătoasă”. Dădeam cărămizi la mână zidarilor, mestecam mortarul, ba chiar învățasem să tencuiesc. Lucram la blocul cel mai mare din Piața Mihai Viteazul (în fața căruia se înalță acum statuia domnitorului) și uneori, în pauza de prânz, unii colegi de redacție ai lui Romi îl însoțeau să mă vadă pe schele. Țin minte și azi sentimentul amestecat de rușine și mândrie: rușine că mă vedeau obosită, murdară de var și mortar, mândria că sunt în stare să fac ceea ce fac și că propriii mei colegi de echipă (toți zidari-țărani din același sat, Săvădisla, de lângă Cluj), care mă tratau ca pe-un copil, mă vedeau vizitată de adulți cu aer intelectual. Din păcate, a fost o iarnă grea, se lucra bineînțeles afară și totul s-a terminat cu o internare în spital.”
Fotografia e din acea perioada...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu